Ţi-am vorbit tinere şi îţi voi vorbi şi mai departe. Fiindcă sunt preot al lui Hristos. Pentru că Dumnezeu ne-a descoperit, prin iubire, această taină a  lucrărilor  Sale. Fiindcă Iisus mi-a poruncit să ţi-o fac cunoscută şi ţie, ca tu să nu poţi spune: „Nu am ştiut!”. Ca să ştii că poţi să zbori şi că numai zborul spiritual este cu adevărat înalt; cel al materiei este ca un zbor cu aripi frânte. – Părintele Gheorghe Calciu – Dumitreasa

Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa sau despre curajul de a mărturisi

S-a născut la 23 noiembrie 1925, la Mahmudia, în Deltă, într-o familie cu unsprezece copii. Mama sa, o femeie simplă, dar foarte credincioasă, i-a inculcat de mic credinţa în Dumnezeu.

La vârsta de 15 ani, pe când era elev la Tulcea, a intrat în contact  cu  Frăţiile  de  Cruce.   Şi-a  continuat   activitatea legionară (care, după propriile mărturii, consta în participarea la diverse reuniuni ale tinerilor la care se tratau subiecte ţinând de credinţă, istorie, educaţie etc.) şi în cadrul Facultăţii de Medicină din Bucureşti, al cărei student a devenit în 1945. A fost adept al doctrinei legionare, fără să fie însă de acord cu violenţele săvârşite de (unii purtatori ai uniformei de – n.n.) legionari1.

A fost  arestat  la 22 mai 1948, alături de mulţi alţi tineri legionari, şi condamnat, prin sentinţa penală nr. 148/1.02.1949 de Tribunalul Militar Bucureşti, fără ca acesta să dispună de dovezi, la 8, ani temniţă grea, pentru „crima de organizare şi participare la organizaţiuni de tip fascist, politice şi paramilitare”2.

În 1949 a fost mutat la penitenciarul din Piteşti, intrând în mecanismul reeducării prin tortură, prin care se viza dis- trugerea fizică, şi mai ales, morală a deţinuţilor, obligaţi să denunţe toate valorile în care credeau: prieteni, familie, noţi- unile de bine şi de rău, credinţa în Dumnezeu, şi apoi să se prăbuşească, trecând de partea „reeducatorilor”, transfor- mându-se din victime în agresori.

Gheorghe Calciu a fost torturat în mai multe rânduri de către Eugen Ţurcanu şi echipa sa, printre altele pentru că îşi propusese să se sinucidă pentru a scăpa de „iadul” reeducării. În urma unei bătăi crâncene aplicate de torţionari, el, care era deosebit de inteligent şi avea o memorie fenomenală, după mărturiile celor care l-au cunoscut, şi-a pierdut parţial memoria, a uitat să citească şi nu îşi mai aducea aminte nici măcar rugăciunea „Tatăl nostru”. În cele din urmă, a fost selecţionat de Ţurcanu în echipa celor care trebuiau să extindă reeducarea în alte penitenciare, şi în 1951 a fost transferat la Gherla3.

Unul dintre colegii săi de detenţie, trecut la rândul său prin reeducare, Octavian Voinea, mărturiseşte despre Gheorghe Calciu că la Piteşti acesta „a fost făcut tocătură în bătăi şi alte chinuri la care a fost supus până i-au întors mintea şi i-au format reflexele condiţionate dorite de Securitate. Au făcut din Dumitreasa un robot de calitate superioară, întrucât era inteligent şi peste măsură de isteţ din naştere”4. El a deve- nit, astfel, în urma torturilor, „omul de încredere al ofiţerului politic” de la Gherla. Iar conform lui Dumitru Bacu, care l-a întâlnit la Gherla, Gheorghe Calciu „era poreclit «eminenţa cenuşie» a directorului Goiciu” şi „era unul dintre cei mai devotaţi informatori pe care i-a dat reeducarea şi care a luat oarecum locul lui Ţurcanu”5.

Există însă şi mărturii care scot în evidenţă dedublarea morală a lui Gheorghe Calciu în condiţiile extreme ale reeducării. Astfel, un fost coleg de detenţie de la Piteşti, devenit ulterior informator, declara despre el că, spre deo- sebire de ceilalţi acoliţi ai lui Ţurcanu, evita brutalităţile şi că i- a ajutat, atunci când a putut, pe ceilalţi deţinuţi, în ciuda riscurilor la care se expunea6.

Gheorghe Calciu a fost implicat în al doilea proces al reeducării, al lotului „Vică Negulescu”, a cărui sentinţă s-a dat în 1957, în timpul căruia, cu un curaj deosebit, a acuzat autorităţile comuniste că au organizat experimentul reeducării, combătând astfel varianta oficială, conform căreia reeducarea ar fi fost plănuită şi executată de legionarii aflaţi în detenţie, fără ştirea autorităţilor, pentru a denigra regimul comunist. Prin urmare, la 25 iunie 1957 a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică, prin sentinţa nr. 155 a Tribunalului Regiunii a II-a Militare Bucureşti7, pentru „acte de pregătire la crima de uneltire contra securităţii statului” şi a fost mutat în Casimca Jilavei, o secţie specială a Jilavei, la şapte metri sub pământ, fără lumină naturală şi fără aer, unde se practica un regim de deosebit de dur, care viza exterminarea celor 16 deţinuţi închişi în această zonă. Acolo i-a avut colegi de celulă pe Marcel Petrişor, pe Iosif V. Iosif şi pe Constantin (Costache) Oprişan (foto), care a decedat în braţele sale, unul dintre cei mai mari trăitori ai Ortodoxiei în temniţele comuniste, al cărui comportament l-a influenţat şi pe Gheorghe Calciu.

Transformarea sa interioară profundă a început în timpul anchetelor care au precedat al doilea proces al reeducării când, cu ajutorul credinţei în Dumnezeu, a început să depăşească traumele reeducării şi „a devenit din nou omul care fusese înainte de arestare”8. După cum mărturiseşte Dumitru Bacu, la Jilava Gheorghe Calciu „s-a purtat, aveau să spună apoi colegii săi de celulă, ca un sfânt cu ei, mergând până la sacrificiu”9. Astfel, el şi-a tăiat venele ca să prelungească viaţa lui Costache Oprişan, bolnav de TBC, cu plasma rezultată din sângele său adunat într-o  gamelă, şi l-a salvat pe Marcel Petrişor de la moartea de dizenterie, făcând rost de antibiotice10.

Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa avea să mărturisească după 1989 despre revenirea sa din traumele reeducării de la Piteşti că refacerea mea a fost mult mai grea decât a altora, pentru că ruptura mea a fost mai mare. Eram un tânăr destul de naiv, un copil de ţăran cu o credinţă puter- nică, cu o mare încredere în oameni. Eram foarte simpatizat. Chiar după ce am căzut se spunea despre mine „îngerul căzut cu ochii albaştri”, pentru că toată lumea m-a socotit ca pe un înger. Acum eram un înger căzut. Şi suferinţa mea a fost aşa de dură şi ruptura mea a fost aşa de totală, încât eu mi-am revenit mult mai greu11.

După Jilava a fost transferat la Aiud, unde a refuzat să participe la începutul noului tip de reeducare, non-violentă, care s-a practicat aici. „În momentul când a fost solicitat pentru a lua parte la «activitatea cultural-artistică», studentul Calciu a răspuns cu francheţe că el ştie ce este reeducarea chiar de la Piteşti, refuzând orice altă discuţie în acest sens”12, mărturiseşte un coleg de detenţie al lui Gheorghe Calciu din această perioadă.

A fost eliberat la 15 mai 1963 şi i s-a fixat domiciliu obligatoriu la Viişoara, în Bărăgan. A fost graţiat în august 1964 şi, pentru că nu a putut să îşi continue studiile de Medicină, a urmat Facultatea de Filologie Franceză, devenind profesor de liceu.

După eliberare s-a căsătorit cu Adriana Dumitreasa – adoptând şi numele acesteia de familie – care i-a dăruit un băiat, Andrei.

În închisoare făcuse jurământul că îşi va închina viaţa lui Dumnezeu, că se va face preot dacă va scăpa cu viaţă, însă după eliberare nu a fost lăsat să se înscrie la Teologie, pentru că fusese deţinut. A reuşit, însă, în cele din urmă, cu ajutorul patriarhului Justinian, să urmeze şi să termine în 1972 Facultatea de Teologie13, apoi a devenit profesor de limba franceză şi de Exegeza Noului Testament la Seminarul Teologic din Bucureşti14. A fost hirotonit în 1973.

La scurt timp după ridicarea domiciliului obligatoriu, Securitatea a început să îl urmărească pe Gheorghe Calciu, măsurile luate de reprezentanţii ei în ceea ce-l priveşte pe acesta fiind detaliate în nu mai puţin de 26 de volume de dosare de urmărire informativă, care acoperă perioada 1966-198515. Printre aceste măsuri se numără percheziţiile domiciliare, instalarea de microfoane, interceptarea corespondenţei, filajul permanent,  chemarea  periodică  la  Securitate  pentru  a  da informaţii şi pentru a i se compromite credibilitatea.

Profund deranjat de ateismul propagat din ce în ce mai puternic de către regimul comunist, ale cărui principale victime erau tinerii, pe care îl considera o adevărată acţiune de ree- ducare16, precum şi de presiunea din ce în ce mai puternică exercitată de autorităţi asupra Bisericii, manifestată prin introducerea de ore de educaţie cetăţenească la Seminar, prin intenţia de a muta Patriarhia şi Seminarul la marginea Bucureştiului şi, mai ales, prin demolarea de biserici începută după cutremurul din 1977, preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa s-a simţit obligat, ca slujitor al lui Hristos, să protesteze în mod public împotriva tuturor acestor abuzuri şi să le ofere tinerilor o alternativă la materialismul cu care erau îndoctrinaţi.

La 8 martie 1978 el a ţinut prima din cele şapte predici adresate tinerilor în postul Paştelui, la biserica Radu Vodă, paraclisul Seminarului Teologic, prin care milita pentru libertatea credinţei, combătea ateismul şi materialismul, atât ca ideologie de stat cât şi ca atitudine individuală, şi protesta împotriva demolării de biserici17. Îndemnul de a goni materialismul şi ateismul din sufletele credincioşilor, formulat în mod direct, cald, nedidacticist, şi cu un cert talent literar, precum şi insistenţa asupra necesităţii întoarcerii la credinţă, singura care poate asigura adevărata libertate, răzbat ca un fir roşu din cele şapte „cuvinte” adresate tinerilor de către părintele Calciu Dumitreasa.

Conştient de imposibilitatea victoriei totale a materialismului asupra sufletelor, părintele Calciu Dumitreasa li se adresa astfel tinerilor, în cel de-al cincilea „cuvânt”: Te-ai întrebat, tinere, care este rostul tău în lume şi dacă rostul său se reduce la ea? Dacă ne-am născut să fim robii materiei, ba încă printr-o justificare filosofică, atunci finalitatea vieţii este sclavia. Dacă libertatea noastră se reduce la necesitate sau la logică, atunci libertatea noastră este sclavie […]. Dacă iubirea noastră se reduce la lupta pentru existenţă, iar sacrificiul nostru la perpetuarea speciei, atunci ele nu sunt decât sclavaj. În sfârşit, dacă toate convingerile noastre izvorăsc dintr-o doctrină oficial impusă, atunci ele nu pot fi decât sclavie. Şi în toată această înşiruire, tinere prieten, unde este locul sufletului tău? Tu simţi că dincolo de materialismul cu care ai fost intoxicat, dincolo de ateismul care îţi este impus cu violenţă ideologică, există ceva mult mai vast, mult mai autentic şi mult mai aproape de tine decât tot ceea ce  te-a sufocat în această baie materialistă. Spre acel ceva, ca spre o lume visată şi bănuită, te împinge duhul din tine […]. Să ştii, prietene, că nicio ideologie ateistă, nicio regulă materialistă, oricât de autoritar ţi-ar fi impusă, nu este în stare să ridice un zid total impenetrabil între tine şi lumea spirituală. Sufletul nu poate fi făcut prizonier. Este o lege pe care materialiştii o ignoră, spre pierzania lor. În plan spiritual, nu există prizonierat fără speranţă18.

Predicile săptămânale ale părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa – Chemare (8 martie 1978), Să zidim biserici (15 martie), Cer şi pământ (22 martie), Credinţă şi prietenie (29 martie), Preoţia şi suferinţa omenească (5 aprilie), Despre moarte şi înviere (12 aprilie), Iertarea (19 aprilie) – au atras câteva sute de elevi şi studenţi, dintre care mulţi proveneau de la facultăţi cu profil real, în afara seminariştilor care reprezentau publicul-ţintă iniţial al „cuvintelor”. Acest public extrem de numeros, menţionat şi de Radio Europa Liberă, alcătuit din tineri care erau smulşi influenţei educaţiei ateiste, a deranjat foarte mult autorităţile comuniste.

Motivaţia care a stat la baza rostirii celor şapte „cuvinte”, disidenţa lui Gheorghe Calciu Dumitreasa, a fost, în primul rând, una de ordin spiritual, după cum a mărturisit părintele însuşi în cea de-a cincea predică, precum şi în interviurile acordate după 1989, şi a decurs din credinţa sa firească şi profundă în datoria de păstor al sufletelor, din mila şi din dragostea sa faţă de semeni. Astfel, la 5 aprilie 1978 el declara: Despre  aceste  lucruri  ţi-am  vorbit  în  cele  patru  cuvinte anterioare şi tot despre ele îţi voi vorbi şi mai departe. Fiindcă sunt preot al lui Hristos. Pentru că Dumnezeu ne-a descoperit, prin iubire, această taină a  lucrărilor  Sale. Fiindcă Iisus mi-a poruncit să ţi-o fac cunoscută şi ţie, ca tu să nu poţi spune: „Nu am ştiut!”. Ca să ştii că poţi să zbori şi că numai zborul spiritual este cu adevărat înalt; cel al materiei este ca un zbor cu aripi frânte19. V-am spus toate acestea pentru că sunt preot, pentru că suntem preoţi şi ascultăm de porunca lui Dumnezeu, Care spune că lumina nu se ascunde sub obroc, ci ea trebuie să lumineze dinaintea tuturor […]. Şi deoarece Cel ce S-a jertfit pe cruce pentru mântuirea lumii ne-a poruncit să nu ascundem adevărul cel dumnezeiesc. V-am spus toate aceste lucruri ca să înţelegeţi că prin credinţă spargem zidurile şi rupem lanţurile primejdiilor, chiar dacă „în lume necazuri vom avea”. Există un război  continuu între bine şi rău, între dreptate şi nedreptate, între libertate şi prizonieratul de idei, între puritate şi corupţie; şi toate aceste bătălii se dau pe un singur câmp de luptă, care este inima omului. Acestei inimi îi vorbesc, eu, preotul lui Hristos […]20. Din când în când se trezeşte în noi preotul lui Hristos, care asemenea samarineanului milostiv, se apleacă peste cel căzut între tâlhari şi, suindu-l pe asinul său, îl aduce din nou în Biserica lui Hristos. Şi uită de sine şi te consolează, omule al suferinţei! Cine, astăzi, se mai poate înduioşa de suferinţa ta? Cine altul, astăzi, îţi mai poate spune, înduioşat de soarta ta, cuvinte de consolare? De la cine mai poţi auzi, astăzi, cuvintele lui Hristos: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi… ”21.

Într-un manuscris confiscat de Securitate înainte de a doua arestare, părintele Calciu Dumitreasa scria că nu încercase să se alăture lui Paul Goma în 1977 pentru că nu îl interesau aspectele politice şi că: Eu nu mă dăruisem decât strict problemelor religioase, care constituiau viaţa şi raţiunea existenţei mele. Ştiam că orice implicaţie politică ar dăuna acestei acţiuni. De aceea, când Goma m-a rugat să mă exprim alături de el în problemele privitoare la ororile din perioada detenţiei mele – Piteşti, Gherla, Jilava – am refuzat. Nu de teamă, nu pentru că aş fi dezavuat acţiunea lui, ci pentru că ea cădea în afara luptei mele pentru credinţă22. Restrângerea manifestărilor sale disidente la sfera religioasă, la apărarea libertăţii spirituale, nu era acompaniată în niciun caz de tentaţia pasivităţii: Scopul predicilor mele, dezvăluit public, trebuia să trezească un spirit de opoziţie în tot tineretul român al capitalei, fie credincios, fie necredincios, făcând să răsune în el coarda credinţei sau a patriotismului, sau şi una şi alta. Dar această opoziţie sau rezistenţă iniţial de ordin ideatic şi moral trebuia să devină o opoziţie practică, curajoasă, deschisă, în cazul în care s-ar fi trecut la punerea în practică a acestor hotărâri [mutarea Patriarhiei şi demolarea a şase biserici pentru construirea centrului civic, n.n.] despre care circulau zvonuri tot mai insistente23.

Întrebat după 1989 dacă nu i-a fost teamă să îşi înceapă predicile după ce trăise experienţa detenţiei, pr. Gh. Calciu a răspuns: Tocmai pentru că trecusem prin reeducare, tocmai pentru că ştiam foarte bine ce înseamnă materialismul, voiam să le dau acestor tineri de la Seminar o rezistenţă, un capăt de funie după care ei să se conducă şi să iasă la un liman în cazul unor tulburări […]. Nu le ziceam lucruri noi, ceea ce făceam eu era să le spun într-un mod nou lucrurile pe care le cunoşteau deja. Să ajung la inima lor. Să reuşesc să-i scot din această amorţeală, din rutina aceasta a credinţei, pe care o practicasem şi eu într-o vreme […]24.

Unul dintre cei care l-au înţeles cel mai bine pe părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa şi au explicat, cu o deosebită pătrundere spirituală şi talent literar, cele mai importante alegeri şi evenimente din timpul vieţii acestuia, a fost fostul deţinut politic Ioan Ianolide (foto din Dosarul Penal). El mărturisea, în anii ’80, în timpul ultimei încarcerări a părintelui Calciu:

Datorită torturilor fizice şi sufleteşti prin care a trecut, datorită   inteligenţei   cu   care   vede   lumea,   datorită   forţei lăuntrice  din  el,  Gheorghe  Calciu  după  eliberare  a  făcut Teologia şi a devenit preot. Este un proces sufletesc cu mult mai  tragic  decât  al  Apostolului  Pavel,  care  contribuise  la uciderea primului mucenic creştin, Sfântul Ştefan. Cazul lui nu este unic dar chiar dacă ar fi, ar ajunge ca să anuleze şi să discrediteze pentru totdeauna principiile materialismului ateu. Noi cunoaştem evoluţia sufletească a acestui om, cât şi covârşitoarele  sale  suferinţe  şi  cu  umilinţă  sărutăm  rănile sufletului şi trupului său, pentru că acest om a trecut prin iad, a fost chinuit de satana, a dat piept cu antihrist, căci toate aceste forţe ale răului s-au întruchipat în oameni şi au dus la evenimente trăite tragic […].

Tânărul Calciu a suportat – alături de mulţi alţii, nu numai din România, ci şi din U.R.S.S., China, Vietnam, etc. – dezumanizarea prin reflexe condiţionate. Acolo oamenii s-au comportat ca nişte demoni, ca nişte demenţi, ca nişte halucinaţi. Acolo a fost scos Dumnezeu din om şi înlocuit cu satana, acolo însăşi natura umană a fost mutilată si răsturnată […].

Studentul Calciu a suportat deci această nebunie prezentată în faţa lumii ca „revoluţia socialistă”. Dar din bezna beznelor a văzut lumina lui Hristos şi s-a hotărât să Îl slujească. Torturat de cele petrecute, a decis ca după eliberare să se facă preot. Ca preot a decis să spună adevărul. El – şi alţii – au înţeles fundamentul spiritual al conflictului acestei lumi, el – şi alţii – şi-au închinat restul vieţii lui Hristos, convinşi fiind din experienţă că El este viu, că El este unica izbăvire. Şi nimic nu-i doare mai mult pe aceşti oameni decât incapacitatea spirituală a secolului de a vedea realitatea.

Deşi opţiunea sa preoţească pare paroxistică, aproape imposibil de înţeles de cei ce nu au trecut prin experienţa lui, totuşi preotul Calciu este un om echilibrat şi mesajul său este pe cât de autentic evanghelic, pe atât de senin şi de optimist, căci acest om s-a născut din nou ca nimeni altul şi nu poate fi ştirbit cu nici o iotă. În el clocoteşte, arde, străluceşte Hristos, cu intensităţile ţâşnite din cele mai cumplite prigoniri.

Resorturi interioare pe care nu le poate realiza omul obişnuit – şi care nu există descrise nici în literatura lumii, decât poate în prezentările apocaliptice ale infernului – îi fac pe cei ce au cunoscut „reeducarea” să se cutremure de forţa sufletească a omului care a cutezat să înfrunte din nou fiara ce-l robise. El a ieşit din iad şi a avut curajul să înfrunte din nou iadul. Deşi ştia că îl aşteaptă caznele, şi-a pus nădejdea în Hristos. Chinul, durerea, groaza au pătruns în oase, în minte şi în suflet prin reeducare, dar preotul Gheorghe Calciu le-a smuls din el însuşi, conştient de perspectiva de a le înfrunta din nou. Omul fuge de a repeta o mică suferinţă, iar el a înfruntat din nou teroarea nesfârşită a iadului, căci acolo teroarea căpăta întindere eternă şi profunzime abisală.

Acolo fusese martirizat Hristos, iar el trebuia să-L mărturisească. Calciu L-a primit pe Hristos viu, divin, puternic şi aşa a putut domina teroarea întipărită în fiinţa şi în sufletul său. Calciu îl văzuse pe satana prin „reeducare”, dar L-a văzut şi pe Hristos prin credinţă. Tot chinul cauzat de comuniştii atei a generat martiriu şi sfinţenie. La modul material al lucrurilor, Calciu a trăit realitatea îndrăcirii şi apoi îndumnezeirii. Prin el vorbeşte Hristos. El este mort în Hristos printr-o adâncă pocăinţă şi smerenie dar e viu prin Har şi prin Adevăr. El nu a putut să tacă. El are obligaţia să mărturisească oamenilor atât oroarea satanică a ateismului, cât şi splendoarea hristică a credinţei. Calciu nu teoretizează, ci trăieşte. El a trăit până la scrum ateismul şi până la incandescenţă credinţa. A fost robit prin teroare şi eliberat prin credinţă. Ura a fost învinsă de iubire. În viaţa lui materia s-a subţiat până la transparenţă şi a văzut prin ea şi pe satana şi pe Dumnezeu. Pentru el viaţa este taină, omul este împărat, lumea este libertate. Experienţa lui este deopotrivă mistică, raţională, umană, istorică şi materială. Prin Calciu nu se naşte numai spiritualitatea creştină, ci însăşi viaţa şi lumea şi istoria.

Dar satana nu poate răbda astfel de oameni. Preotul Calciu neagă fundamentările materialismului ateu, deci trebuie distrus. Preotul Calciu divulgă metodele torturii comuniste, deci trebuie anihilat. El nu este un om politic şi, totuşi, denunţă politica comunistă, nu este un economist şi, totuşi, distruge mitul traiului comunist, nu este un ideolog, dar credinţa lui a anulat ideologia comunistă. Şi asta nu i s-a putut ierta25.

Primele măsuri împotriva părintelui Calciu Dumitreasa au fost luate pe linie profesională, el fiind pus în discuţia consiliului profesoral şi, în cele din urmă, la 17 mai 1978, suspendat din postul de profesor la Seminar, conform hotărârii permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor26. În timpul vacanţei de vară, la 15 iunie 1978, Consiliul de Disciplină al Seminarului a hotărât desfacerea contractului de muncă al pr. Gheorghe Calciu. S-au făcut presiuni şi asupra studenţilor şi elevilor seminarişti care au asistat la predicile părintelui, aceştia fiind anchetaţi, puşi să dea declaraţii împotriva profesorului lor şi scăzându-li-se nota la purtare. Faptul că aceste măsuri erau impuse de autorităţile comuniste conducerii Seminarului şi Bisericii este demonstrat de hotărârea Securităţii de „înlăturare a «obiectivului» de la Seminarul ortodox, acţionându-se prin măsuri care să nu poată duce la suspiciunea că ar fi iniţiată de organele noastre”27.

În afară de măsurile directe luate de autorităţi împotriva pr. Calciu Dumitreasa, Securitatea a declanşat mai multe campanii de dezinformare, menite să scadă credibilitatea părintelui şi să reducă eventualul sprijin de care se putea bucura în ţară şi în Occident. O astfel de măsură viza contracararea unei campanii de sprijinire a pr. Calciu Dumitreasa de către Radio Europa Liberă, prin difuzarea în Occident de către colaboratorii Securităţii a informaţiei conform căreia acesta era legionar şi antisemit28.

În iunie 1978 mai mulţi credincioşi au format un Comitet de credincioşi constituit pentru ocrotirea preotului Gh. Calciu (condus de Mircea Eliade – n.n. – foto), şi au redactat   scrisori  şi  memorii pe care  le-au  trimis patriarhului Iustin Moisescu şi în Occident, prin care cereau încetarea persecuţiilor la care era supus părintele. În memoriul trimis patriarhului la 14 septembrie aceştia scriau: Cazul preotului Gh. Calciu face istorie, întrucât el se opune mentalităţii, până deunăzi atotdomnitoare printre preoţi, că este inutil şi ridicol să-ţi rişti situaţia şi confortul personal pentru revendicări ce n-au cum să fie satisfăcute de un regim ateu. Acum, îndemnul făcut întotdeauna de autorităţi preoţilor de „a-şi vedea de treabă”, este urmat în alt sens. Dacă îţi vezi într-adevăr de misiunea sacerdotală, ajungi inevitabil în conflict cu cei care pretind a deţine monopolul conştiinţelor. Căci poţi să-ţi vezi de treabă, dar n-ai voie să faci cateheză cu tineretul sau cu adulţii. Poţi să predici în biserici, da fără a pomeni de ateism sau de dărâmarea bisericii Enei. Statul ateu acordă aşadar Bisericii o libertate de compromis29.

Părintele Calciu Dumitreasa s-a implicat şi în constituirea primului sindicat liber din România comunistă, S.L.O.M.R., purtând mai multe discuţii la începutul lui 1979 cu doctorul Ionel Cană şi cu economistul Gheorghe Braşoveanu despre crearea acestui sindicat. Cu toate acestea, pentru că, conform propriilor declaraţii, era interesat numai de problemele religioase, el nu a semnat documentul de constituire al S.L.O.M.R., ci a acţionat ca un fel de „consilier spiritual al acestuia”30. Prin intermediul său a ajuns însă în Occident statutul S.L.O.M.R., expediat printr-un american venit în România cu paşaport  diplomatic31. Implicarea sa în crearea sindicatului a oferit autorităţilor prilejul mult aşteptat de a-l aresta şi condamna, prilej pe care predicile sale cu conţinut antiateist nu puteau să îl ofere. El a fost reţinut la 10 martie 1979, alături de Ionel Cană şi Gheorghe Braşoveanu şi acuzat iniţial de „trădare prin transmitere de secrete”, acuzaţie comutată ulterior în „complot”, pentru care a primit 10 ani de închisoare,  prin  sentinţa  nr.  35/4  mai  1979  a  Tribunalului Militar Bucureşti32. A fost încarcerat timp de trei luni în spitalul de psihiatrie de la Jilava33, apoi transferat la Aiud, de unde fusese eliberat în 1963.

În timpul detenţiei a fost supravegheat în mod permanent, prin microfoane instalate în celulă şi prin încarcerarea alături de diverşi informatori, şi s-a dovedit complet recalcitrant faţă de organele represive, atitudine pentru care a fost pedepsit de mai multe ori. În mai 1981 el a intrat în greva foamei pentru 26 de zile, pentru a obţine dreptul de emigrare pentru soţia şi fiul său34. Cu toate că autorităţile şi familia îl îndemnau să adreseze o cerere de graţiere lui Nicolae Ceauşescu, el a refuzat în mod constant acest lucru, considerând că aceasta ar fi însemnat un compromis, că şi-ar fi recunoscut astfel vinovăţia pentru nişte fapte pe care nu le săvârşise35.

În urma protestelor internaţionale, Gheorghe Calciu Dumitreasa a fost eliberat la 21 august 1984, în baza Decretului de graţiere nr. 290/198436 şi a primit un an de domiciliu obligatoriu cu familia. La 6 octombrie 1984 a fost caterisit, prin sentinţa nr. 9/1984 a Consistoriului Eparhial Bucureşti, reprezentanţii Bisericii neputând rezista presiunilor exercitate în acest sens de oficialităţile politice37. Era acuzat, printre altele, că intenţionat a ascuns faptul că fusese deţinut în perioada 1948-1963, că a încălcat învăţătura bisericească care prevede ca clericii „să se supună înaltelor stăpâniri” şi să nu îi defăimeze în mod nedrept pe dregători, împotrivindu-se autorităţii de stat şi angajându-se în grupări care subminează securitatea statului şi că a manifestat desconsiderare, dispreţ, neascultare, nesupunere şi sfidare faţă de autorităţile supe- rioare bisericeşti38. Nu s-a prezentat la judecata Consistoriului, după cum el însuşi mărturisea într-o contestaţie trimisă Sinodului  Bisericii  Ortodoxe  Române,  dintr-o  imposibilitate psihică. După ce am trecut prin tribunalele şi închisorile ateiste, sufletul meu nu mai poate suporta să fie judecat şi de fraţii mei întru Hristos. Rămâne mereu valabilă afirmaţia mea din 17.01.1979 […]:„Doresc să slujesc Biserica Ortodoxă şi o voi sluji până la moarte!”. Am pecetluit această afirmaţie cu suferinţa mea martirică, chiar dacă Iisus nu mi-a cerut acest martiraj până la ultimele lui consecinţe39.

După eliberarea din închisoare, pr. Calciu Dumitreasa, alături de familia sa, au fost urmăriţi în mod continuu, de nu mai puţin de 36 de angajaţi ai Securităţii şi Miliţiei, care nu le permiteau să aibă legături cu nimeni altcineva40. Din cauza acestor presiuni, precum şi a imposibilităţii de a mai sluji ca preot după caterisire, în 1985 Gheorghe Calciu Dumitreasa a fost obligat să plece în exil, alături de familie, stabilindu-se în Statele Unite ale Americii unde, începând cu 1988, a slujit ca preot la parohia românească din Washington (Sfanta Cruce – n.n.) 41. După revoluţia din decembrie 1989 a revenit de nenumărate ori în România.

A trecut la cele veşnice la 21 noiembrie 2006 şi a fost înmormântat la Mănăstirea Petru-Vodă din Moldova 42.

Ana Maria Rădulescu

Cercetator la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti

Sursa: Marturisitorii

Surse foto: Parintelecalciu.wordpress.com, IoanIanolide.wordpress.com, FericiticeiPrigoniti.net, Orthodoxword.wordpress.com

Cititi mai jos Notele studiului prezentat la Colocviile revistei „Mozaicul”, ediţia a XV-a, 26-27 octombrie 2012, Craiova, cat si Scrisoarea Testament a Parintelui Gheorghe Calciu catre fratii de la Petru Voda

Vedeti mai jos si un Interviu cu Parintele Gheorghe Calciu urmat de un videoclip cu Imagini de la inmormantarea de la Petru Voda

Abstract: Gheorghe Calciu Dumitreasa (1925-2006) is an Orthodox priest, one of the clearest examples of the failure the communist ideology claims, to create a new man. He is a confessor, a man who managed to overcome trauma and terror suffered during the first period of detention, re-education policy (1948-1963), to then dedicate body and soul to God and others, the price of freedom and security family paid through a second detention period (1979-1984). Becoming a  dissident due to a profound awareness of his pastoral mission, he coalesced around him hundreds of young people who spoke without restraint about materialism, atheism, freedom and religion, as well as the demolition of churches in a period when no other voice of the Church or the rest of society stood up to protest publicly against violations of freedom and of religion committed by the communist regime against the Church.

Note:

1 Pr. prof. dr. Mihai Valică, prof. univ. dr. Pavel Chirilă, Prigoana cea dinăuntru. Încercările drepţilor în Biserica lor, Bucureşti, Editura Christiana, 2011, p. 83.

2 Ana-Maria Cătănuş, Forme de disidenţă în spaţiul sovietic şi est-european în anii ’70-’80. Cazul românesc, teză de doctorat sub coordonarea prof. dr. Ioan Chiper, susţinută la 21 februarie 2012, în cadrul Institutului de Istorie Nicolae Iorga.

3 Ibidem.

4   Octavian  Voinea,  Masacrarea  studenţimii  române  în  închisorile  de  la Piteşti,  Gherla  şi  Aiud.  Mărturii  redactate  de  Gheorghe  Andreica,  la http://www.fericiticeiprigoniti.net/gheorghe-calciu-dumitreasa/565 gheorghe-calciu-a-fost-facut-tocatura-in-batai-pana-a-devenit-reeducat (20.10.2012).

5     Dumitru   Bacu,   la   http://www.fericiticeiprigoniti.net/gheorghe-calciu-dumitreasa/563-studentul-gheorghe-calciu-de-la-intransigenta-la-

reeducare-si-de-la-reeducare-la-sfintenie (4.11.2012).

6 Ana-Maria Cătănuş, op. cit.

7  Fişă matricolă penală, la http://86.125.17.36/Fise%20matricole %20penale%20-%20detinuti%20politici/Fise%20matricole%20penale%20-%20personalitati%20publice/Calciu%20Gheorghe%20S/  (20.10.2012).

8 Octavian Voinea, op. cit.

9 Dumitru Bacu, op. cit.

10    Marcel  Petrişor,  la  http://www.fericiticeiprigoniti.net/gheorghe-calciu-dumitreasa/718-netarmuita-daruire-de-sine-a-marturisitorului-gheorghe- calciu-pentru-salvarea-lui-marcel-petrisor  (4.10.2012).

11 Viaţa părintelui Gheorghe Calciu după mărturiile sale şi ale altora, ediţie îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, Bucureşti, Editura Christiana, 2007, p. 57.

12    Grigore   Caraza,   la   http://www.fericiticeiprigoniti.net/gheorghe-calciu-dumitreasa/1107-din-iadul-de-la-pitesti-in-exilul-american-golgota-unui- apostol (4.10.2012).

13 Viaţa părintelui Gheorghe Calciu…, pp. 77-79.

14 Ibidem, p. 162.

15 Ana-Maria Cătănuş, op. cit.

16 Viaţa părintelui Gheorghe Calciu…, p. 81.

17 Ibidem, p. 179.

18 Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Războiul întru Cuvânt. Cuvintele către tineri şi alte mărturii, ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Răzvan Codrescu, Bucureşti, Editura Nemira, 2001, pp. 44-45.

19 Ibidem, p. 45.

20 Ibidem, pp. 46-47.

21 Ibidem, p. 47.

22 Viaţa părintelui Gheorghe Calciu…, p. 188.

23 Ibidem, p. 179.

24 Ibidem, p. 81.

25  Ioan Ianolide, Întoarcerea  la  Hristos. Document pentru o lume nouă, Bucureşti, Editura Christiana, 2006, pp. 172-174 (pdf).

26 Ana-Maria Cătănuş, op. cit.

27   ACNSAS, fond Informativ, dos. nr. 155 109, vol. IV, f. 95, apud. Viaţa părintelui Gheorghe Calciu…, p. 215.

28 Ibidem, p. 216.

29 Ana-Maria Cătănuş, op. cit.

30 Ibidem.

31 Viaţa părintelui Gheorghe Calciu…, p. 87.

32 Ana-Maria Cătănuş, op. cit.

33 Viaţa părintelui Gheorghe Calciu…, p. 94.

34 Ana-Maria Cătănuş, op. cit.

35 Viaţa părintelui Gheorghe Calciu…, p. 117.

36 Pr. prof. dr. Mihai Valică, prof. univ. dr. Pavel Chirilă, op. cit., p. 92.

37 Ibidem, p. 86.

38 Ibidem, p. 94.

39 Ibidem, p. 99.

40 Ana-Maria Cătănuş, op. cit.

41 Viaţa părintelui Gheorghe Calciu…, p. 246.

42 Pr. prof. dr. Mihai Valică, prof. univ. dr. Pavel Chirilă, op. cit., p. 102.

* * *

Scrisoarea Testament a Parintelui Gheorghe Calciu catre fratii de la Petru Voda

Prea Cuvioase Părinte Stareţ Iustin, Prea Cuvioşi Părinţi Ieromonahi, Ierodiaconi, Monahi şi fraţi ai obştii Sfintei Mănăstiri a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil,

Vine o vreme când oamenii trebuie să se oprească din goana lor şi să se gândească măcar o clipă la drumul pe care l-au făcut şi la ceea ce a mai rămas de împlinit. După toate aparenţele, Dumnezeu a hotărât să pună capăt zilelor mele pământeşti şi să mă cheme la El, să-mi ceară socoteală pentru toate faptele pe care le-am făcut în viaţa aceasta, bune sau rele.

Sunt speriat, că multe sunt păcatele mele, dar nu sunt deznădăjduit. Înaintea lui Dumnezeu nu se ascunde nici lacrima, nici din lacrimă o fărâmă… Şi El ia în seamă nu numai faptele noastre, ci şi strădaniile noastre. Şi cred cu tărie în cuvintele Mântuitorului „milă voiesc, iar nu jertfă”. Fără mila lui Dumnezeu, cine se poate mântui?!…

Mulţumesc lui Dumnezeu că înainte de a muri mi-a dat să vin pe la Mănăstirea Petru Vodă, să mă mai adap o dată la duhul creştin ortodox din care aţi făcut ţelul suprem al lucrării acestei mănăstiri şi al trăitorilor ei, că am primit mângâierea Sfântului Maslu şi podoaba binecuvântărilor. Prea Cuvioase Părinte Stareţ şi Prea Cuvioasă Obşte, introducerea această lungă a fost făcută în ideea de a-mi da binecuvântarea ca să fiu înmormântat în cimitirul mănăstirii, printre cei smeriţi şi printre cei nevrednici, deşi smerit n-am fost îndeajuns, iar nevrednic am fost cu prisosinţă. Curând după moartea mea va veni şi preoteasa Adriana, căci este în vârstă ca şi mine. Mi-a fost tovarăşă de o viaţă în lupta pe care am dus-o, în suferinţa prin care am trecut, în lacrimile pe care le-am vărsat împreună şi niciodată nu m-a părăsit în timpul vieţii. Prea Cuvioase Părinte Stareţ, binecuvântaţi să fie lângă mine şi în viaţa eternă de dincolo! Crucea să fie foarte simplă, numai numele şi data naşterii şi a morţii, cu un îndemn scurt către tot creştinul care va trece pe acolo să se roage pentru noi. Dacă voi muri în România, tot procesul înmormântării va fi mult simplificat. Dacă voi muri în America, lucrurile vor fi mult mai complicate, dar oricum va fi, doresc Părinte, să mă primiţi în cimitirul mănăstirii. Ştiu că înmormântarea mea va fi înconjurată de o anumită vâlvă, pe care n-o merit în moarte, precum n-am meritat-o nici în viaţă. Oameni vor vorbi, vor crea legende, dar Dumnezeu va deosebi adevărul de legendă şi mă va arăta aşa cum am fost, ca un păcătos şi nevrednic.

Ultimul Drum

Dacă la înmormântarea mea va veni vreun episcop sau alt ierarh şi va dori să vorbească, să vorbească, căci Dumnezeu a dat arhiereului duhul învăţării, şi dacă el va tăcea, cine va vorbi pentru noi în faţa lui Dumnezeu?… Dacă însă nu va veni nici un ierarh, nimeni să nu vorbească, pentru că mai de folos este rugăciunea de iertare pe care cineva o spune pentru cel adormit decât toate laudele pe care o minte omenească le poate construi în fraze frumoase, dar care valorează mai puţin decât un simplu „Dumnezeu să-l ierte”.

Am vorbit mai sus despre acel duh de pietate populară care poate greşi, poate crea false minuni. De aceea Vă rog, Prea Cuvioase Părinte stareţ, să găsiţi o cale prin care să împiedicaţi asemenea lucruri: fie că veţi lăsa la mănăstire un document, fie că veţi pune acest document în sicriul meu. Diavolul s-ar putea folosi de această mitologie populară spre a împiedica putrezirea trupului meu şi atunci ar putea fi rătăcirea din urmă mai mare ca cea dintâi.

Dacă peste ani, din anumite nevoi de construcţie sau din alte cauze, trupul meu va fi dezgropat şi, spre uimirea multora, va fi neputrezit, preoţii să citească peste el rugăciuni de desfacere a blestemului, ca trupul să se risipească în cele din care a fost alcătuit, că nu de la Dumnezeu se va fi făcut minunea aceasta, ci din înşelarea celui rău. Să fie legaţi preoţii care m-au văzut să nu vorbească niciodată despre această minune falsă şi trupul pus într-o altă groapă spre a fi uitat pentru totdeauna. Prea Cuvioase Părinte Stareţ, pentru viaţa mea aţi fost o mare binecuvântare, şi obştea, şi mănăstirea. Pentru toate dau slavă lui Dumnezeu şi-L rog să mă ierte pe mine păcătosul că mi-a dat dulceţi duhovniceşti pentru care eu n-am mişcat un deget şi oameni pe care nu i-am meritat. Vă sărut dreapta cu smerenie şi lacrimi de pocăinţă.

28 octombrie 2006
Spitalul Militar Bucureşti Preot Gheorghe Calciu
(Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu, Ed. Chistiana, Bucureşti 2007)