“Aici, lângă casa Domnului, înălţată tot din marea sa dragoste, tu, cel care ai urcat până aici, vei afla o bucurie nespusă, ştiind că te-a ascultat un adevărat ostaş al lui Iisus Hristos, care a luptat cu spada iubirii în mâna să aducă biruinţa binelui suprem asupra răului absolut. Un ostaş pe care îl vei recunoaşte oricând şi oriunde, fiind el plămădit din esenţa cea mai nobilă a neamului tău, creştin, ortodox şi românesc.” – Doamna Aspazia Oţel Petrescu despre Părintele Justin

Zeci de mii de credincioşi din ţara şi chiar veniţi din întreaga lume au fost într-un adevărat pelerinaj la Mănăstirea Petru Vodă de la poalele Ceahlaului, în urmă cu un an, pentru a-şi lua rămas-bun de la părintele Justin Pârvu, ultimul mare duhovnic al ortodoxiei româneşti din generaţia mărturistorilor din temniţele comuniste, plecat la ceruri la vârsta de 94 de ani, de ziua Domnului, duminica, 16 iunie 2013. La înmormântarea sa, care a avut loc pe 20 iunie, înainte de sărbătoarea pogorârii Sfântului Duh, aşa cum de altfel prorocise că se va întâmpla însuşi părintele Justin, Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a evocat cu emoţie personalitatea celui supranumit de popor Duhovnicul Neamului, enuntând şi testamentul acestuia, aşa cum a fost rostit pe patul de moarte: “După ce a dus o viaţă înălţătoare, tulburătoare şi sfântă, părintele Justin Pârvu s-a îndreptat spre împărăţia cerurilor. Părintele a pregustat împărăţia cerurilor încă din această viaţă, dobândind-o din plin în lumina cea neînserată a lui Dumnezeu. S-a dus la Hristos, fără de care nu a conceput, din tinereţea lui până pe patul de suferinţă, să trăiască vreo clipă. A fost conştient de faptul că în Hristos trăieşte, viază şi se mişcă. S-a născut în cer, cum spuneau creştinii altă dată, după ce a fost binecuvântat de Dumnezeu să se nască întru împărăţia cerurilor încă din această lume. S-a dus la fraţii şi surorile sale de suferinţă, care au plecat din această viaţă cu multă vreme înaintea sa. În ultimele zile ale vieţii sale, în chilia de alături, într-un moment de har, a mărturisit un testament care să fie împlinit de cei care rămân în urmă. Părintele a ţinut să ceară iertate tuturor, a menţionat persoana care să-i urmeze în funcţia de stareţ, iar la final a dorit să comunice patru lucruri poporului român. Părintele a accentuat că trebuie să fie unitate în orice situaţie, iar apoi a îndemnat la multă pocăinţă, astfel încât Dumnezeu să ne ierte de multele noastre păcate. În al treilea rând, părintele Justin a spus că în Biserică trebuie să fie ascultare, iar apoi a îndemnat la multă rugăciune”.

O biografie a biruinţei

Fii săi duhovniceşti din cele două mănăstiri ctitorite de părintele Justin pe plairile natale din Munţii Neamţului, la Petru Vodă, de călugări, şi la Paltin, de măicuţe, au prezentat zecilor de mii de pelerini veniţi la impresionanta slujbă de înmormantare biografia părintelui Justin, închis de regimul bolsevic timp de peste 16 ani, pentru îmbrăţişarea idealurilor majorităţii tinerilor generaţiei interbelice, înscrişi în Frăţiile de Cruce, în Mişcarea Legionară. Redam câteva extrase mai jos, aşa cum au fost înfăţisate în prezenţa credincioşilor şi a unui sobor de sute de preoţi, în frunte cu Mitropolitul Moldovei, IPS Teofan şi cu IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului:

„Părintele Justin Pârvu s-a născut în 1919 în satul Petru Vodă la 10 Februarie într-o familie de români ortodocşi foarte evlavioşi, şi a fost botezat cu numele Iosif. A iubit de mic frumuseţea credinţei creştine, s-a închinoviat în 1936 în Mănăstirea Durău şi a fost călugărit în 1939, după care începe studiile la Seminarul Cernica, unde deprinde dogmele tâlcuite patristic în formele rânduite pentru liturgică, tipic, psaltică, iconografie, apologetică. Întotdeauna într-o desăvârşită împreună-glăsuire cu Biserica, niciodată nu s-a oprit din sârguinţa de a învăţa, astfel că la 94 de ani încă citea nu doar toate cărţile patristice care apăreau, dar şi cele de cultură, istorie, filozofie şi politică, pătrunzând idei complexe pe care, cu memoria sa extraordinară, le sintetiza uluitor de repede şi de plin de o seninătate milosârdnică (dar totodată şi cu note de umor), ce se pot numi cu adevărat drept apoftegmele cele mai reprezentative spiritului creştin al acestui popor.

A avut colegi pe mulţi dintre marii părinţi şi arhierei, precum Patriarhul Teoctist, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Arhimandriţii Sofian Boghiu, Grigorie Băbuş, Ioasaf Popa, şi Gherasim Iscu.

După desfiinţarea Seminarului Cernica de către mareşalul Antonescu, părintele continuă studiile la Seminarul de la Râmnicu Vâlcea, iar în anul 1941, la Iaşi, este hirotonit preot de arhiereul Valerie Moglan, vicar al Mitropoliei Iaşilor. În anul 1942 se înrolează ca preot misionar pe frontul de Răsărit, de unde se întoarce cu Armata Română, în care slujeşte Sfânta Liturghie pentru soldaţii de pe front până la 23 August 1944, dată după care se întoarce la mănăstirea sa.

Faptul că nu a subscris nici uneia din iniţiativele bolşevice cerute de ocupanţi, ci a făcut lecţii de educaţie creştină şi naţională, a dus la arestarea sa în 14 Mai 1948, şi la condamnarea la 12 ani de închisoare. În 1960, la expirarea pedepsei date pentru a fi crezut în Hristos, a fost întrebat ce va face după ce va fi eliberat, şi a răspuns: „O iau de unde am lăsat-o cu slujirea Bisericii!” Pentru acest cuvânt a primit încă 4 ani de închisoare fără condamnare, pe care i-a executat în Delta Dunării, în teribilul lagăr de la Periprava.

În toamna anului 1991, după o scurtă reîntoarcere la Mănăstirea Secu, de la Mănăstirea Bistriţa, a venit în satul natal, Petru Vodă, şi, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Daniel Ciobotea, Mitropolit pe atunci iar astăzi părinte Patriarh, a pus temelia mănăstirii de călugări, cu hramul Sfinţilor Arhangheli.

În 1992 a început rânduiala athonită la Petru Vodă, cu binecuvântarea episcopului vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, prezent la sfinţirea bisericii. Dorinţa fierbinte a părintelui stareţ a fost de a închina mănăstirea generaţiei jertfite pentru Hristos în temniţe, ale căror sfinte moaşte odihnesc şi în raclele din biserică, şi în cimitirul mănăstirii, precum părintele Gheorghe Calciu, părintele Ştefan Marcu, poetul Radu Gyr, Tudor Popescu, şi ceilalţi. Evocându-i pe Sfinţii închisorilor, a zis: „Mi-e atât de dor de ei şi atât de tare mă bucur la gândul că ne vom vedea, cu mult mai mult decât la gândul că mă voi vedea cu părinţii mei”.

Din anul 1999, a început să ridice Mănăstirea de maici din Paltin-Petru Vodă, mănăstire la început doar axată pe programul filantropic (găzduind un spital-azil de bătrâne, o şcoală internat de copii, un laborator de plante medicinale, cabinete medicale), devenită cea mai mare chinovie din ţară, numărând 170 de suflete.

A urmărit ca Scriptura să se plinească prin faptele sale, şi ca totul în viaţa lui să slujească mântuirii oamenilor, atât prin efortul mărturisirii grăite, cât şi prin nevoinţa riguroasă şi permanentă, nevoinţă mai presus de fire pe care a sporit-o până la sfârşitul vieţii acesteia. În anii petrecuţi ca stareţ, programul zilnic al părintelui era: – prezenţa fără lipsă de la Sfânta Liturghie; între 14 şi 18 ore pe zi (!) slujirea credincioşilor veniţi din toată lumea cu cea mai diversă gamă de suferinţe, pentru care găsea mereu cel mai potrivit leac; aspra postire, şi gustarea abia noaptea târziu a puţină hrană; citirea pravilei şi a cărţilor Sfinţilor Părinţi; odihna doar 2-3 ceasuri pe noapte”, s-a arătat în cuvântul rostit adunării îndoliate.

“În aceşti ani binecuvîntaţi de prezenţa între noi a iubitului nostru părinte stareţ şi duhovnic, am fost cu toţii martorii multor minuni săvîrşite prin rugăciunile Părintelui Justin. Pentru noi, cei 250 de monahi şi monahii ucenici ai cuvioşiei sale, am trăit fiecare zi alături de el ca pe o minune. Dintre faptele sale cele mai pline de slava dumnezeiască pe care le-am văzut cu ochii noştri şi le-am trăit, ne vom strădui să le aşternem în scris, spre zidirea sufletească şi bucuria tuturor. Dar măreţia şi diversitatea minunilor săvârşite de Dumnezeu prin rugăciunile preacuviosului mărturisitor părintele nostru Justin, s-a arătat miilor de credincioşi mireni care l-au vizitat ore în şir, în fiecare zi. Aşadar vă invităm pe frăţiile voastre să ne ajutaţi să culegem cât mai multe din aceste fapte minunate, scriindu-ni-le, spre slava lui Dumnezeu şi spre întărirea Bisericii Sale.”, îndeamnă credincioşii ucenicii părintelui Justin.

Prorocia şi ultima dorinţă a “ostașului lui Hristos” de la poalele Carpaţilor

Cu puţin timp înainte de a pleca la ceruri, la camarazii săi de suferinţă din temniţele comuniste, părintele a prorocit că mai sunt “12 luni de libertate şi vine urgie”. Apoi, evocă maica stareţă Justina, “într-o dimineaţă, în zori, şi-a ridicat uşor capul şi, binecuvântând în văzduh, a rostit cu putere şi har: Doamne, binecuvântează pe toţi românii din această ţară!, apoi a doua oară: Doamne, binecuvântează pe toţi românii de pretutindeni, apoi a treia oară: Doamne, binecuvântează această ţară, România!”

“Părintele Justin a fost un foarte mare creștin, dar a fost un creștin luptător, un creștin ostaș. Dacă ar fi să-i dau o etichetă, deși am oroare de lucrul acesta, a fost ostaș al lui Hristos. S-a înrolat în oastea lui Hristos și a luptat sub acest drapel. Noi ne-am considerat ca o cruce, brațul vertical fiind dragostea pentru Părintele veșnic, iar cel orizontal fiind dragostea pentru neam.”, a afirmat despre credinţa părintelui şi doamna Aspazia Oţel Petrescu, fostă deţinută politic şi apropiată a “bietului monah de la poalele Carpaţilor” dupa cum se autodescria cu smerenie parintele Justin, călugărul care a reuşit să adune singur un milion de semnaturi în vederea unui Referendum naţional privind îndosarierea românilor prin documente electronice, cerere ignorata total de preşedintele Traian Băsescu, în ciuda faptului că se afla în faţa celei mai mari petiţii naţionale existente vreodată în istoria României.

Într-un interviu pe care am avut bucuria şi imensa onoarea să mi-l acorde părintele Justin, marele duhovnic a mărturisit public şi ultima sa dorinţă, împărtăşită şi de alţi foşti detinuţi politici din generaţia sa, precum părintele Arsenie Papacioc, trecut şi el la Domnul: o Sfântă Mănăstire la Aiud, Golgota neamului românesc, acolo unde, în Râpa Robilor, se afla osemintele a mii de martiri anticomunişti, între care se numară şi rămăşiţele pământeşti ale lui Mircea Vulcănescu. Iată mărturisirea de suflet a părintelui Justin:

“Dorinţa aceasta, de a înfiinţa o mănăstire la Aiud, am avut-o încă de când am ieşit din închisoare, dar abia în 2004 am reuşit să primim binecuvântările arhiereşti pentru schitul care este acum acolo şi poartă hramul înalţarii Sfintei Cruci. Monumentul de acolo s-a ridicat cu ajutorul foştilor deţinuţi politic şi a fost sfinţit de Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu Anania în anul 2000, locaş unde până acum se săvârşeşte Sfânta Liturghie. Cu timpul însă acele locuri s-au făcut repede cunoscute, mai ales pentru faptul că s-au descoperit, odată cu începerea săpăturilor, sfintele moaşte ale martirilor care erau aruncaţi cu bestialitate în acea groapă comună, oseminte care stau marturie în osuarul monumentului din Aiud. Credincioşii, mânaţi dinlauntru de glasul mucenicilor, au început să vină din ce în ce mai mulţi să se închine şi să cinstească nevoinţele şi sfinţenia lor, iar pentru credinţa acestora s-au făcut şi se săvârşesc în continuare nenumărate minuni şi tămăduiri. De aceea am considerat necesară ridicarea unei biserici autentice şi încăpătoare, în conformitate cu tradiţia noastră ortodoxă şi, de asemenea, un complex monahal adecvat.

Cu cât noi vom trai modelul mucenicilor şi martirilor, cu atât şi viaţa noastră se va uşura şi vom fi într-o convieţuire cu cei de pe pământ şi cu cei din ceruri. Ei – Biserica cerească, iar noi – Biserica luptatoare. Sfinţii din închisorile comuniste nu sunt numai ai ţării noastre. Ei depăşesc hotarele firii şi ale întregii omeniri. Ei nu pot fi monopolizaţi, numai cerul îi poate cuprinde.

Mănăstirea, care se va naşte, nu poate sa amestece în niciun chip alte structuri şi simboluri, oricât ar fi ele de demne, câtă vreme ele nu aparţin vieţii tradiţionale a Bisericii noastre. Mare dar de la Dumnezeu ar fi pentru mine să văd aceasta biserică înalţată şi sfinţită, după care să pot spune împăcat: Acum slobozeşte pe robul Tau, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace”. Planuri cereşti dar şi pământeşti l-au făcut pe marele duhovnic al ortodoxiei româneşti să privească evoluţia situaţiei din Ceruri.

Minunile Părintelui Justin

Acum însă, dinspre Mănastirea Petru Vodă şi alte colţuri ale ţării şi chiar ale lumii, curg valuri de mărturii despre minunile Părintelui Justin, din timpul vieţii sale de pe pământul românesc, din Grădina Maicii Domnului, dar şi de după trecerea sa la cele veşnice. Iată ce ne transmit ucenicii Părintelui prin intermediul portalului Petru-Voda.Ro:

“Iubiţi fraţi în Hristos,

În aceşti ani binecuvântaţi de prezenţa între noi a iubitului nostru părinte stareţ şi duhovnic, am fost cu toţii martorii multor minuni săvîrşite prin rugăciunile Părintelui Justin. Pentru noi, cei 250 de monahi şi monahii ucenici ai cuvioşiei sale, am trăit fiecare zi alături de el ca pe o minune. Dintre faptele sale cele mai pline de slava dumnezeiască pe care le-am văzut cu ochii noştri şi le-am trăit, ne vom strădui să le aşternem în scris, spre zidirea sufletească şi bucuria tuturor. Dar măreţia şi diversitatea minunilor săvârşite de Dumnezeu prin rugăciunile preacuviosului mărturisitor părintele nostru Justin, s-a arătat miilor de credincioşi mireni care l-au vizitat ore în şir, în fiecare zi. Aşadar vă invităm pe frăţiile voastre să ne ajutaţi să culegem cât mai multe din aceste fapte minunate, scriindu-ni-le, spre slava lui Dumnezeu şi spre întărirea Bisericii Sale.”

“Iubirea de oameni a Părintelui Justin este atat de nelimitată încât chiar şi acum, când a plecat de lângă noi, ne va ajuta în continuare. Nu se va împiedica de pragul dintre vremelnicie şi eternitate. Ci dimpotrivă, îl va trece uşor şi lin, din neţărmurita sa dragoste pentru noi, ori de cate ori îl vom chema în ajutor”, scrie Doamna Aspazia Oţel Petrescu în Cuvântul său înainte la Albumul “Părintele Justin Mărturisitorul”, realizat de Cristian Nichituş Roncea. “Şi aşă va fi”, conchide fostă deţinută politic.

Părintele Justin răspândea în jurul său numai lumina, o lumina blândă, asemenea sufletului şi chipului său. Să dea Dumnezeu ca, pentru rugăciunile blândului Părinte Justin, această lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc, Celui fără de moarte, a Sfântului, Fericitului, Iisus Hristos, pe care ne-a sădit-o şi nouă în suflete, să învăluie împreună cu iubirea duhovnicească întreaga Românie.

A consemnat Victor Roncea / Revista Tribuna

Sursa: MARTURISITORII.RO

Foto: Cristina Nichitus Roncea / ParinteleJustinParvu.Ro

Programul slujbelor la pomenirea de un an a Părintelui Justin Pârvu