Şi în timpul acesta tot poporul acesta de pe Carpaţi şi alte popoare vor intra în mare suferinţă, dar după o vreme, Maica Domnului şi Sfântul Ioan va aduna sângele lor în potire şi se va prezenta cu el în faţa tronului Fiului Său

Agatanghel: proorocie despre România şi Mişcarea Legionară

Agatanghel trăia la 1273 în insula Rhodos. Pentru viaţa lui îmbunătăţită, Dumnezeu i-a făcut nişte descoperiri. Prezintă viziunea avută începând cu Renaşterea, despre care spune că atunci oamenii se vor întoarce la antropocentrism. Trupul omului a devenit beatificat, zeificat: în toată Renaşterea vedem această frumuseţe a trupului uman expusă la stadiile de păgânism, la idealizarea trupului, cu sfinţi, Maica Domnului, Dumnezeu chiar prezentaţi în frumuseţe trupească, spre deosebire de Bizanţ care transfigurează trupul. Trece cu proorocirea şi ajunge la revoluţia de la 1789, “marea revoluţie” franceză, pe care o prezintă ca momentul în care oamenii înlocuiesc Raţiunea Divină cu raţiunea omenească. Aşa s-a şi întâmplat, zeiţa raţiunii a fost pusă ca simbol al acestei revoluţii. Şi arată că vor fi nişte stări de degradare extraordinară a vieţii spirituale, cum s-a şi întâmplat. Ajunge la revoluţia de la 1848, ajunge la 1920, la constituirea statelor naţionale. Iar despre Ţara Românească spune:

„În vremea aceea (1920), va apare în ţara aşezată pe Carpaţi până la Dunăre, ţara de la gurile Dunării, sau ţara Lupului, va apare Fiul Omului încins cu sabia de arhanghel. Acesta va face o organizaţie numita Legheon, iar membrii acestei organizaţii vor fi persecutaţi, vor fi închişi, omorâţi la răspântii de drumuri, mulţi vor fugi peste hotare persecutaţi fiind de capul statului şi de poporul vrăjmaş lui Dumnezeu. Şi în timpul acesta tot poporul acesta de pe Carpaţi şi alte popoare vor intra în mare suferinţă, dar după o vreme, Maica Domnului şi Sfântul Ioan va aduna sângele lor în potire şi se va prezenta cu el în faţa tronului Fiului Său. Şi nu pentru vrednicia lor, ci pentru rugăciunile Maicii Sfinte, cei ce vor mai fi rămas vii vor fi scoşi afară din temniţe”.

Legiunea Arhanghelului Mihail a fost intemeiata de Sfantul Ioan Botezatorul – 24 iunie 1927.

Virgil Maxim comentează acest uimitor text:

„Fraţilor, noi suntem obiectul acestei minuni! Ne cutremurăm gândindu-ne de atenţia care ni s-a dat, nu pentru vrednicia noastră, ci pentru rugăciunile Maicii; e un dar special pe care Maica Domnului îl face neamului nostru, să mijlocească la Fiul ei rugăciuni pentru noi, pentru condiţia noastră. Noi am fost obiectul acestei minuni, pe noi ne-a scos Maica Domnului din închisoare! Şi socotesc eu că nu ne-a scos la întâmplare. Deci până la eliberarea noastră noi am putut să urmărim împlinirea acestei proorocii care este pe 700 de ani, 1273-1973. Rămâne să se împlinească această ultimă parte a proorociei, care continuă: „Şi atunci va porni de pe culmile acestei ţări o acţiune de încreştinare a tuturor neamurilor”, şi aici noi ne-am cutremurat. Iată deci misiunea neamului nostru, iată harul pentru care Maica Domnului a intervenit. Noi nu suntem decât nişte mărturisitori; din punct de vedere biologic suntem terminaţi, dar din punct de vedere spiritual avem datoria de a lăsa nişte mărturii pentru generaţiile care ne urmează, şi dumneavoastră, care sunteţi tineri, vă revine o misiune extraordinară, şi trebuiesă vă pregătiţi foarte serios pentru acest act de jertfă pe care va trebui să-l prestaţi în faţa lumii întregi. Dacă noi am avut misiunea să mărturisim aici, deşi în toată lumea s-a răspândit despre aceasta, dumneavoastră va trebui să preluaţi această ştafetă pe plan mondial, şi iată, zic eu că bătălia deja a început. Orice minune este contestată, pentru că mărturisitorul nu vorbeşte de la sine, el este un investit haric şi săvârşeşte un act de continuitate. Niciodată apostolii, mai pe urmă ucenicii lor, şi episcopii şi preoţii, nu s-au auto-investit; ei au primit investitura invocându-se asupra lor harul special al preoţiei. Când Dumnezeu alege, rânduieşte mai bine zis, ca cineva să realizeze şi din punct de vedere social o lucrare în planul istoric, îl pregăteşte încă din pruncie, în chip potenţial el posedă nişte daruri pe care le dezvoltă, îşi dă seama de ele, le face să ajungă la formele cele mai înalte, şi putem să ne dăm seama de ce toţi care au fost pe linia aceasta a mărturisirii, de ce n-au cedat în faţa tuturor adversităţilor şi adversarilor, văzuţi şi nevăzuţi: pentru că aveau conştiinţa misiunii pe care trebuiau să o îndeplinească… Noi avem certitudinea că nu suntem înafara harului pentru faptul că ori de câte ori am făcut această mărturisire a adevărului ni s-au opus cei care n-au putut să-şi justifice actele pe care le-au săvârşit”.

*

Cultul morţilor

Acesta face parte din învăţătura şi practica Bisericii, dar nimeni nu l-a practicat cu atâta ardoare, atâta evlavie şi credinţă ca Mişcarea Legionară. La fiecare şedinţă erau chemaţi cei căzuţi, de dorul lor se cânta „Plânge printre ramuri luna”. Prezenţa celor căzuţi era cântată: „Cei ce-au căzut ucişi de gloanţele duşmane păşesc în rând cu cei ce au rămas”.Legionarii ucişi fără judecată trec de ordinul miilor şi nu mai încap pe filele calendarului. Parastasele şi pomenirile pentru morţi erau foarte frecvente. Grija pentru cei adormiţi se arăta prin îngrijirea cimitirelor, strângerea osemintelor unor eroi care (mai mare ruşinea într-o ţară creştină!) zăceau neîngropate sub cerul liber, mâncare păsărilor. Cu toate acestea, patriarhul Miron Cristea interzice taberele de muncă iar armata şi jandarmeria intervin în forţă asupra celor ce strângeau oasele pentru a le înmormânta, călcându-i în picioare…

Corneliu spune: „Ţelul final nu este viaţa, ci învierea. Va veni o vreme când toate neamurile pământului vor învia cu toţi morţii şi cu toţi regii şi împăraţii lor, având fiecare neam locul său înaintea tronului lui Dumnezeu. Acest moment final, învierea din morţi, este ţelul cel mai înalt şi mai sublim, către care se poate înălţa un neam”(„Pentru legionari”).

La 24 ian. 1933 legionarii din Bucureşti au depus o cruce la Monumentul Eroului necunoscut şi au făcut parastas cu preotul Georgescu Edineţ. La 17 aug. 1935 legionarii din Buşteni au ridicat o cruce şi au făcut pomenire eroului martir Virgil Teodorescu. În lunile august-septembrie 1936 legionarii au descoperit osemintele eroilor căzuţi pe Muntele Susai, le-au adunat, le-au îngropat şi au făcut slujbele necesare. Urmarea? – la 5 septembrie autorităţile şi jandarmii au profanat mormintele eroilor.

Cu prilejul înmormântării martirilor Moţa şi Marin din februarie 1937, s-a dat o deosebită amploare cultului morţilor. La 22 sept. 1940 a fost ziua eroilor şi martirilor ucişi în 1939. S-au făcut pomeniri speciale la Predeal, Râmnicu Sărat, Bucureşti, Vaslui şi Râşnov. La 27 sept. 1940 au fost reînhumate osemintele martirilor asasinaţi la Vaslui şi au fost depuse urnele cu cenuşa eroilor legendari Vasile Cristescu, locotenent Dumitrescu, Nicoleta Nicolescu, Victor Dragomirescu, Clement Gheorghe, grupul Nadoleanu şi grupul Miti Dumitrescu, cu toţii arşi la crematorii, unii de vii.

Cinstirea morţilor era atât de evident practicată încât politologii comunişti şi falsificatorii istoriei vorbesc despre „o nesfârşită suită de deshumări şi reînhumări, însoţite de parastase pentru pomenirea morţilor, înălţări de troiţe şi alte monumente, depuneri de coroane, amenajări de cimitire”[1].

Prin acestea, legionarii au arătat că iubirea de fraţi nu se opreşte la mormânt, ea rămâne vie şi lucrătoare în veşnicie. Cultul morţilor este o practică a Bisericii căreia aceştia i-au acordat o mare atenţie de la început şi până în zilele noastre, când se continuă pomenirile, ridicările de troiţe şi rugăciuni în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării.

[1] La V. Moise, Credinţa strămoşească şi Mişcarea Legionară, p.310.

Extrase din: Fabian Seiche, “Martiri şi mărturisitori români ai secolului XX – Închisorile comuniste din România”, Editura Agaton – Asociaţia pentru Isihasm, Făgăraş, 2010.

Sursa: MARTURISITORII