Toader Popescu, avocat din Iaşi, a fost şeful studenţilor legionari din Iaşi, motiv pentru care a fost arestat şi condamnat la închisoare pe viaţă, pe care a făcut-o cu bărbăţie, fără să cîrtească vreodată, deşi a trecut prin cele mai grele încercări – schingiuri, tortură, bătăi, batjocuri, izolare, şi alte multe mizerii ale regimului marxist adus de hoarde cotropitoare în România. Foarte asemănător ca fire cu Părintele Justin Pârvu, şi aproape de o vîrstă (era născut la Darabani, în 1920, cu un an mai tînăr decît duhovnicul nostru), a fost printre cei mai tăcuţi şi mai neştiuţi, atît în închisoare, cît şi după eliberarea din 22 August 1964 de la Aiud. Toader Popescu a fost unul dintre cei cinci care au fost eliberaţi ultimii din Aiud, deoarece nu li s-a putut îndoi şira spinării, n-au cedat la nici un fel de presiune şi la nici un fel de compromis. Despre temniţa cumplită prin care a trecut, despre faptul că a fost printre cei mai demni şi mai neînduplecaţi în faţa compromisului şi a trădării, a vorbit foarte frumos Părintele Dimitrie Bejan, intervievat de Părintele Ioanichie Bălan:

“Două sute [eram în Zarca Aiudului]. Iar, în total, la Aiud erau până la zece mii de deţinuti. Noi nu am acceptat reeducarea la Aiud. Le-am spus că rămânem aşa cum suntem. Ne-au pedepsit, dar nu sunt supărat. Ne dădeau câte o jumătate de porţie de mâncare. Eram învăţati cu mizeriile acestea. Noi am fost cinci oameni care am ieşit ultimii din puşcărie, la 22 august, 1964. Cred că cel mai bun om care a ieşit de la Aiud este un ţăran, Toader Popescu, dintr-un sat de pe lângă Iaşi, un adevărat sfânt, părinte. Nu ştiu dacă mai trăieşte sau nu, dar era realizat, părinte. A suferit mult şi nu a protestat niciodată! Eu mai protestam, mai căutam încă dreptate.” (În smerenia sa, Toader Popescu a ascuns faptul că era, de fapt, avocat…)

După acei ani cumpliţi, l-a căutat pe Părintele Justin şi i-a fost printre cei mai apropiaţi prieteni şi sfetnici. Cei care i-au cunoscut pe amîndoi, pot spune despre Toader Popescu că a fost cel mai bun prieten al Părintelui Justin. De o smerenie uriaşă, a trecut neobservat şi nevăzut, cu simplitatea sa cucerind pe toţi cei ce l-au cunoscut şi au dorit să se folosească de viaţa sa de sfinţenie.

Părintele Nicolae Grebenea, un alt mărturisitor al temniţelor antihriste, era bun prieten cu Toader Popescu şi cu soţia sa. De multe ori îşi făcea vreme să-i cerceteze şi să-i mai vadă, şi, deoarece îi erau foarte dragi şi deoarece era mai în vîrstă decît cei doi, zicea întotdeauna: “Mă duc la copii”.

Părintele Grebenea şi-a făcut obicei să aştearnă pe hîrtie multele întîmplări din viaţa sa, iar pe unele dintre ele ni le-a dat şi nouă, în 1999, ca să le edităm şi să le prelucrăm. Au apărut în volum, sub titlul “Amintiri din întuneric”. Cînd s-a apropiat de o formă finală a manuscrisului său, i l-a dat lui Toader Popescu să îi facă o lectură. Şi pentru că în mai multe locuri a pomenit de prietenul său mai tînăr, acesta din urmă, oriunde a găsit scris despre sine, sau vreun episod în care era menţionat şi numele de Toader Popescu, a tăiat tot. Cu greu a acceptat să fie menţionat o singură dată în carte, cu referire la muncile silnice de la mina Baia Sprie, în acest pasaj:

“Am lucrat şi cu un admirabil tânăr avocat ieşean, Tudor Popescu, bărbat de înalte convingeri, înţelept şi optimist, calm, prevăzător, blând, caracter ferm, orizont cultural deosebit, memorie excepţională, un profund creştin ortodox, un spirit ales, modest, prea modest, fost şef al Centrului studenţesc legionar din Iaşi, stimat de toţi cei care l-au cunoscut, un mare prieten şi un talent poetic. Tot pe galerie lucram cu el. Duceam materialele sus pentru lucru: sfredele, motorină. Cu Tudorică stătusem în celulă în anul 1949. Era talentat, fire meditativă; făcuse câteva cântece frumoase ce se cântau peste tot în temniţă. El conducea sania la întoarcerea de sus cu o viteză ce mă înspăimânta. Era plăcut şi munca ne-a apropiat sufleteşte. Despărţindu-ne, am rămas prieteni de suflet şi de suferinţă.”

Soţia lui Toader Popescu, astăzi maica Varvara de la Mănăstirea Paltin, ne-a povestit cîte ceva despre soţul ei, între care faptul că îi plăceau mult lucrurile făcute cu mîinile sale, şi că îi plăcea mult să se ostenească pentru a se putea bucura de propria sa muncă, preferînd osteneala în detrimentul lucrurilor cumpărate.

O familie de tineri, care se ataşaseră de Toader Popescu şi de soţia sa, îşi făcuseră obicei să vină cît de des puteau ca să-i cerceteze pe bătrîni. Pentru că tînăra soţie se plîngea de dureri de cap care o cuprindeau foarte des, bătrînul Toader i-a zis: “Lasă-mă să-ţi pun mîna pe cap, poate te vei simţi mai bine”. Şi într-adevăr, aşa a şi fost: fără să-şi dea seama cînd, au lăsat-o durerile. Şi aceasta nu numai o dată, ci de cîteva ori. După săvîrşirea sa în anul 2006, tînăra femeie a mers la cimitirul unde era îngropat ori de cîte ori era cuprinsă de migrene şi la atingerea cu capul de crucea bătrînului, o lăsau durerile.

În anul 2006 s-a săvîrşit cu pace, în ziua de 28 Iunie, şi a fost îngropat într-un cimitir din Iaşi. Soţia a venit la Părintele Justin, care i-a propus să vină şi să-şi petreacă ultimele zile alături de obştea de maici. În anul 2012, cu acordul soţiei, Mărturisitorul Toader Popescu a fost adus la Mănăstirea Petru Vodă şi îngropat în cimitirul de obşte. Pentru buna mireasmă şi culoarea de sfinte moaşte, de netăgăduit, a capului său, acesta a fost păstrat spre închinare în mănăstire, la hotărîrea Părintelui Justin.

Darul facerii de minuni îl lucrează şi astăzi, şi pacea inimii o dăruieşte tuturor celor cei ce vin să se închine cu credinţă la moaştele sale, puse la închinat în biserica Mănăstirii Petru Vodă. Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi!

Text alcătuit de monahul Filotheu Bălan / Manastirea Petru Voda

*

Părintele Justin Pârvu despre Toader Popescu

„…Ei bine, fratele Toader a fost unul care a luptat cu tot dinadinsul, fără rezerve s-a aruncat în foc. De pildă, la Aiud, când se întâmpla o neînţelegere între administraţie şi deţinuţi, cine era la izolare, cine era la carceră? Era fratele Popescu cu încă vreo doi-trei, luând pe umerii lor suferinţa celorlalţi colegi. Dovadă că este un erou, un martir al neamului nostru este frumuseţea osemintelui lui care sunt galbene asemenea sfintelor moaşte, şi sunt aici proslăvite. De aceea, Martirii nu se plâng. Martirii se proslăvesc… Iar fratele Toader al nostru era mereu în ceartă cu caraliii. Când ieşeai din mină şi întrebai: Cine e la carceră? (carcera era un loc unde stăteam 48 de ore în picioare, legat cu un lanţ în jur şi nemâncat). Toader Popescu era acolo prezent! Ce gândea, aceea spunea. De aceea avem astăzi oseminte nemaipomenit de bine mirositoare. Noi mai trăim doar prin jertfa lor”.

Sursa: MARTURISITORII