Părintele Adrian, pe care am avut privilegiul să-l cunosc de prin anii 1970, a rămas în mintea și conștiința mea un reper, un cărturar de la care am avut parte de adevărate lecții de viață. Dacă odată aștepta de la noi ,,o bucățică de pace”, acum eu sunt cea care tânjesc după același lucru. Și poate nu sunt singura…
Poate originea bucovineană ne-a apropiat sau așa mi-a fost rânduit. Să fiu aproape de un mare duhovnic! Am declarat de multe ori, că pentru mine, dânsul, a fost ,,bunicul meu”, așa am simțit relația copil fiind, așa am simțit la maturitate.
Îmi amintesc zâmbind ziua când îmi cunoscuse soțul și îl supusese la o a avalanșă de întrebări…Așa ca un bunic interesat de ,,fata moșului cea cuminte”, cum mi se adresase într-o ultimă epistolă.
Îmi este foarte greu de a povesti despre Părintele Adrian, fără să lăcrimez. Plecarea dânsului, m-a lăsat mai săracă, poate mai singură într-o lume în care ,,scapă cine poate”… Interesant interviul din anul 2007… ,,e vremea lui scapă cine poate”. În ultima perioadă, auzim des această afirmație, atribuită unui anumit personaj…
Au trecut trei ani! Ultimele sfaturi pe care le-a dat Părintele Adrian, au fost: ”Smerenia e cel mai mare dar de la Dumnezeu, izvorul celorlalte. Să aveți smerenie. Și jertfelnicie. Iar de ai supărat pe cineva, să-ți pară rău și să te împaci cu el.”
A iubit mult poporul roman. Mă privește zilnic, alături de ceilalți părinți ai Neamului Românesc, alături de Eminescu și Tricolor! Când îmi este dor, și nu-mi ajunge gândul, fug spre Prislop, Lainici…Din cauza vremurilor, anul acesta nu mi-a fost rânduit să ajung așa cum obișnuiam an de an, spre alte locuri dragi: Rarău, Sucevița, Petru Vodă, Neamț…Sfinte mănăstiri, comori tainice a creștinității noastre.
Iertare Sfinți Părinți! Rugați-vă pentru noi nevrednicii!
Să-ți fie somnul lin, bun părinte, alături de ceilalți ctitori ai neamului.
Un ,,bun rămas” și acum, și mâine, până la marea întâlnire, dacă o să-mi fie rânduit…Ierusalimul Ceresc, este greu de atins…suntem tot mai răi și credința noastră se clatină…Sfinții Părinți, de veacuri, ne îndeamnă spre rugăciune, spre mântuirea fiecăruia dintre noi. Și noi ce facem?
Am lăsat gândurile să vină de la sine. Fiind un sentiment înălțător, nu-mi este îngăduit a reveni asupra altor amintiri legate de Părintele Adrian. Rămâne în inima mea, bunicul cel blajin, care mi-a luminat viața… O lacrimă cât o rugăciune la sfârșit de septembrie!
Veșnică sa-i fie pomenirea!
***
Părinte,
Spune-mi cum este veșnicia?
Ce mai putem face
Pentru a noastră mântuire?
Părinte,
De ce atâta osândire?
Trei ani, o Trinitate!
Sfințenie,
Doruri alinate.
Părinte,
Ocrotește ce-a mai rămas!
Nu uita de frați…
Du-ne ruga mai departe
Domnului cu a Sa dreptate,
Să avem în țară PACE.
Dumnezeu să-l odihnească în grădina Sa !
Timișoara
27 septembrie 2014
Rămas bun
de Valeriu Gafencu
Sângernând de răni adânci,
De zile fără soare,
De răni ascunse şi puroi,
Cu oasele slabe şi moi,
Stau ghemuit în pat şi mâ gândesc
Că în curând am să vă părăsesc,
Prieteni dragi.
Nu plângeţi că mă duc de lângă voi
Şi c-o să fiu zvârlit ca un gunoi
Cu hoţii în acelaşi cimitir,
Căci crezul pentru care m-am jertfit
Cerea o viată grea şi-o moarte de martir.
Luându-L pe Iisus de Împărat,
Năvalnic am intrat pe poarta strâmtă
Luându-mă cu diavolul la trântă
Şi ani de-a rându-ntr-una m-am luptat
Să devin altul,
Un erou,
Om nou.
Şi-am vrut
Neamul să-l mut
De-aici, de jos,
La Domnul Iisus Hristos.
Nu vă-nfricaţi de cei ce-n temniţi vă închid
Şi nici de cei ce trupul v-il ucid.
De Cel ce viaţa-ţi scoate din robie
Şi fericirea-ţi dă în veşnicie,
De El să-ţi fie frică, turmă mică.
Acum, când văd cât sunt de păcătos,
De mic şi de neputincios,
Că am nevoie multă de-ndurare,
De dragoste, de milă, de iertare,
Că numai Dumnezeu le poate toate
Şi lumea din robie El o scoate,
Devin copil supus,
Sunt umilit
Şi-s fericit.
Din cerul tău înalt şi prea ales,
Părinte, când mă vei lua la Tine,
Prietenilor mei de pe pământ
Redă-le, Tu, în alb veşmânt
Un suflet care i-a iubit şi i-a-nţeles.
Valeriu Gafencu
Sursa: MĂRTURISITORII
