Poetul Crucii, Virgil Mateiaş, s-a prelins în lumina unui farmec cu versul său divin, în care slovele ne sorb haric din limpezimea bucuriei. Foşnirea Izvorului din Rana lui Iisus deschisă se vremuieşte-n împliniri ca o holdă de dorinţi. În sufletul său viu, cerul s-a ascuns pe o pajişte de dor, înmiresmată de Florile Primăverii. Împejmuit de taină, nădejdea i-a-nflorit în patima credinţei. Peste pomii înfloriţi inima i se deschide într-o sublimă chemare. Destinul lumii se filtrează prin marama Vinerii celei Mari a Patimilor. Sâmburele Vieţii atârnă pe Cruce. Sîngele sfânt picură peste trunchiul lumii veşted. Seva Crucii urcă suspinul şi rugăciunea Măicuţei la Ceruri, Soarele şi Stelele ţes porfira Mirelui Împărat.

E mult de-atunci, ostaşii /din garda lui Pilat /au râs când li se spuse /că Tu eşti Împărat. /Ţi-au spus măscări, făcut-au /şi glume de prost gust /când Ţi-au adus cununa /şi haina lui August. /Te-au şi scuipat, şi-n urmă /chiar ei Te-au răstignit, /că la aşa ispravă /iudeii s-au gândit. /Ba unul dintre dânşii /cu suliţa Te-a-mpuns /că se-negrise Cerul, /ca semn că e de-ajuns. /Când totul se sfârşise, /o Mamă mai plângea. /Iudeii-şi dădeau coate /şi garda Te păzea. /A treia zi din piatră /din moarte Te-ai sculat /că garda şi iudeii, /fugind, s-au speriat. /Doamne! În fiecare Vineri /de Paşti, pe înserat, /eu vin să văd vreo rană /dacă s-a vindecat. /Dar când mă uit la Tine, /roşesc şi mă agit /de parc-am fost acolo /şi eu şi am fugit. /Nu cumva rătăceşte, /fugar strămoşul meu /că-n loc să-ţi mângâi rana /încep să tremur eu? /Şi cum îl cheamă, Doamne? /să-l strig de pe la daci, /că Tu nu ţii mânia, /să-l ierţi şi să Te-mpaci! (Vinerea Patimilor, 11 Aprilie 1958, Min. Interne, celula 35 subsol).

Virgil Mateiaş, fiul învăţătorului Ilie şi al Cetăţii Făgăraş, avocat al Dreptăţii şi al Adevărului. A fost arestat în 1933, între1938-1940, prigonit între 1945-1948, re-arestat între 1948-1955 şi re-re-arestat între 1958-1964. Erou şi veteran de război (1941-1943), decorat cu ordinele: “Bărbăţie şi Credinţă cu Spade cls. a III-a” şi cu “Coroana României cls. a V-a cu Spade şi Panglică de Virtute Militară”.

Sufletul său se topeşte şi curge în lacrimi fierbinţi. E primăvară în inima sa şi soarele mângâie mugurii, care plesnesc în chiot. Parfumul şi verdele pădurii îl inundă. Bucuria i se lipeşte de zenit. Mireasma rugii suie în timp ce Îngerii se pogoară. Florile îl împodobesc din tălpi şi până-n creştet. Toate ramurile se răsfiră-n el, pline de lumină, înflorind floare lângă floare. Sufletul lui îşi susură cântecul deschizându-şi izvoarele, spre a ne încânta cu savoarea sa.

 Am fost şi eu cu voi în noaptea asta /şi v-am urat:”Hristos a îviat!”/v-am însoţit apoi la mama-mare /să-L prăznuim pe Cel ce a-nviat. /Se răsfăţau pe mesele cu flori /belşug pascal şi bunătăţi de soi, /eu n-aş fi vrut să-mi daţi decât un ou, /să mă închin şi să-l ciocnesc cu voi. /Mi-aţi pus un blid frumos de sărbătoare, /dar n-aţi adus nimic din nici un fel, /un trandafir care căta spre mine /îşi picura petalele în el. /Către sfârşit, m-am ridicat cu grijă, /m-am închinat adânc, flămând şi mut, /şi m-am întors la ciorba mea de varză, /dar fericit c-am fost şi v-am văzut. /M-ai sărutat pe frunte-n noaptea asta /şi dorul tău mă-ncearcă iar acum, /îmi scot batista-ceea, Tita dragă, /care mai poart-o urmă de parfum. (Înviere, 13 Aprilie 1958, Min. Interne, celula 35 subsol).

Slovele sale plouă peste noi cu mângâieri de cântare ca frumoşii ochi de Fecioară, care tremură în pleoapele moi prin cuiburi de lumină. Neobosite de aşteptări, dorinţele încununează trăirea, bând frumuseţea unei vieţi. Inima lui caldă, dogoritoare, ne deschide porţile sufletului. Cântarea răsună din adânc şi ne inundă făptura. Poezia lui bate-n aripile cugetului nostru dorinţi înviorate, chemări din Slava Luminii.

Un crâmpei de soare umblă /prin zăbrele loc să-şi facă, /a împins vreo zece suliţi /în celula mea opacă. /Şi pe firul lor subţire /a lăsat uşor să vină /pentru zilele Învierii /o plăcintă de lumină. /s-a uitat în jur şi-n blidu-mi /şi văzând că-i gol, că nu e, /a vărsat un ou de aur /peste ciorba de fasole. /S-a urcat pe mâni, pe frunte /şi mi-a sărutat frumos /lacrima ce mi-a adus-o /Învierea lui Hristos. /Soare milostiv, ascultă /îţi mai cer un dar, şi-anume /varsă un pic de omenie /peste om şi peste lume! (De Paşti, 13 Aprilie 1963, Aiud zarcă, celula 52). 

Gheorghe Constantin Nistoroiu / România Uneşte-te!

Crez de generaţie: “Voiam s-aducem Cerul mai aproape şi pe Carpaţi să-i facem un altar”

Noi ne-am născut sub semnul pătimirei

Ca mărul ce-nflorise în brumar,

Voiam s-aducem Cerul mai aproape

Şi pe Carpaţi să-i facem un altar.

I-am dăruit bucate pentru gloată,

În dragoste ne-a pus pelin de mai,

Ne-a mai cerut un stol de călăuze

Pe drumul care duce către Rai.

Am mai păstrat victorii şi înfrângeri

Purtate sus, ori în ţărână, jos,

Cu pita lor divină şi amară

Să crească-un neam înalt şi luminos.

De-o coborî şi neamurile toate

Veni-vor să se-nchine printre voi,

Aduceţi-vă aminte de Golgota

Şi-aprindeţi lumânare pentru noi.

Virgil MATEIAŞ

15 mai 1958, Uranus, celula 94 şi 4 decembrie 1962, Aiud, izolar

Sursa: MĂRTURISITORII

România Uneşte-te! ne oferă şi fotografiile de mai jos: