Connect with us

La 4 aprilie 2015, în Sâmbăta lui Lazăr, când Biserica Ortodoxă face pomenirea celor adormiți, a fost marcată și pomenirea vrednicului de amintire, Preacucernicul Părinte Crăciun Opre (17 Iunie 1925 – 8 Aprilie 2012), cel care a păstorit sufletele credincioșilor din parohia Cinciș, Protopopiatul Deva, județul Hunedoara. Slujba parastasului a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

La mormantul Parintelui Craciun OprePărintele Crăciun Opre s-a născut în ziua de 17 iunie a anului 1925, în satul Cărăsău, județul Bihor, în apropiere de Munţii Codrului, din părinţii Crăciun Opre şi Saveta Opre, iar vreme de mulți ani a fost păstorul credincioșilor din localitatea Cinciș care, pentru credința și mărturisirea lui, a pătimit vreme de opt ani în închisorile comuniste din Arad, Oradea, Timișoara, Gherla, Pitești, Aiud, Jilava și Canal, fiind unul dintre foarte puținii supraviețuitori ai “reeducării” din închisoarea Pitești, unde a suferit vreme de aproape un an.

La finalul slujbei parastasului, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a amintit de tăria și statornicia în credință de care a dat dovadă părintele Crăciun, fiind un model de viețuire ortodoxă autentică, alături de alți câțiva mari duhovnici ai Hunedoarei, precum părintele Arsenie Boca, părintele Ioan Sabău și mulți alții. (Foto şi text: Episcopia Devei şi Hunedoarei)

Din învăţăturile Părintelui Crăciun Opre

“Dragostea evanghelică sau dragostea agapei totuna este. Se câştigă prin Sfintele Taine. Dacă te spovedeşti des şi te impărtăşeşti îţi seamănă Dumnezeu în tine următoarea dragoste: dacă eşti bărbat, să te poţi uita la orice femeie ca şi cum ţi-ar fi mamă, soră sau fată de-a ta; dacă eşti fată să te uiţi la bărbat tot aşa. Aşa se cheamă dragostea agape. Cum se transformă dragostea eros în dragoste agape? După ce ai copii, nu mai iubeşti nevasta pentru că e femeie, o iubeşti pentru că e mama copiilor tăi. Vezi cum lucrează Dumnezeu în viaţa noastră? Dacă Îl laşi! Dacă nu-L laşi, îţi răpeşti libertatea. Cum îţi aşterni, aşa dormi.

În Rai nu se doarme însă. În iad iară nu se doarme. Are cine sa te sâcâie şi cine să-ţi facă focul. În Rai luminează şi încălzeşte lumina lui Dumnezeu. Şi noi avem liberul arbitru, sa ne-alegem calea. Viaţa ne este dată atâta vreme cât eu pot să-mi aleg locul, şi să mă decid: ori pentru Hristos, ori pentru poftele mele şi ale satanei.” (Fragment consemnat de Florin Palas)

Vedeţi şi: Sfântul Ardealului, evocat de Părintele Crăciun Opre (17 iunie 1925 – 8 aprilie 2012)

Citiţi şi: Sfat duhovnicesc între trei Mari Duhovnici: Părintele Justin Pârvu, Părintele Crăciun Oprea și Părintele Ioan Sabău

Sursa: MARTURISTORII

Mormant Parintele Craciun Opre

Print Friendly, PDF & Email
1 Comment

1 Comment

  1. Pingback: Părintele Crăciun Opre nu şi-a trădat conştiinţa în temniţele comuniste. Evocare cu fiul său, la 5 ani de la săvârşire. VIDEO cu Părintele Justin Pârvu - MĂRTURISITORII

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Părintele Ilie Lăcătuşu din Giulești, sfântul cu moaşte întregi din România sau mortul-viu. Mărturii impresionante la 20 de ani de la descoperirea sa și la 35 de ani de la nașterea la Cer (+22 iulie 1983)

Articole

Uciderea bestială a Căpitanului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu. Crima din noaptea Sfântului Andrei. FOTO-DOCUMENTE

Articole

O fotografie inedită cu Corneliu Zelea Codreanu şi o scrisoare a Olguţei Blănaru Iordănescu (+6 octombrie 2015) împreună cu alte foto-mărturii

Articole

Sfânta Muceniţă Heruvima de la Petru Vodă, săvârşită la venirea Arhanghelilor. 18 ani de la plecarea la Ceruri. FOTOGRAFII IN MEMORIAM

Articole

Connect