Părintele de la Marea Neagră sau de la malul mării

Părintele Arsenie Papacioc, cred că, face parte din acea categorie de oameni aleși pe care Bunul Dumnezeu ni-i hărăzește nouă pământenilor mai rar, atunci când pronia Sa iubitoare binevoiește să mângâie îndeosebi poporul dreptcredincios. Părintele Sofronie Saharov afirma despre aceste vase alese că: „îşi pun pecetea asupra unei mulţimi de credincioşi; datorită lor se menţine de-a lungul veacurilor realităţii istorice predania cea vie a vieţii Duhului (Tradiția)”. Părintele Zaharia Zaharou sublinia importanța capitală a receptivității noastre față de învățătura transmisă de acești Părinți duhovnicești: „Fără încrederea în Bătrânii noștri și fără credincioșia față de ei, nu vom izbuti să ne unim deplin cu Trupul Lui Hristos, iar strâmba noastră înțelegere trupească nu ne va fi de niciun folos. De cele mai multe ori, nepăsarea față de Duhul Sfânt este cea care ne împiedică să sporim în viața duhovniceacă și să păstrăm Tradiţia” .
Părintele Arsenie îmi povestea despre cât a fost de hotărât în împrejurările în care se găsea în anul 1976 la mânăstirea Cernica, când s-a ivit prilejul să vină la Techirghiol. Maica Semfora Gafton căuta un „duhovnic de epitrahil” (după expresia Părintelui Arsenie, adică un duhovnic prin excelență, iscusit și consacrat, din vocație!; de aici m-am inspirat pentru a intitula o parte din convorbirile duhovnicești ale Părintelui Arsenie Papacioc – Iată duhovnicul ), dar în același timp ar fi fost înclinată să se retragă într-un fel, însă Părintele Arsenie a încurajat-o spunând: „Vom merge acolo și vom întemeia o obște de călugărițe!”
Nazaria Buga , într-un remarcabil exercițiu de admirație, pe bună dreptate l-a caracterizat pe Ava Arsenie ca fiind Părintele de la Marea Neagră sau de la malul mării! Aici, la Techirghiol, după cum mi-a relatat, nu a căutat să se afișeze ostentativ! În acest sens, prezenţa oamenilor nu-l distrăgea pe Părintele Arsenie Papacioc peste măsură ci, din dragoste pentru oameni, era chiar deschis şi călduros; în orice caz, nu-l împovăra prezenţa lor, fapt prin care s-a deosebit de ceilalţi nevoitori (vezi Părintele Cleopa Ilie) care, pentru a petrece în rugăciune, preferau condiţii liniştite şi de însingurare! În închisorile comuniste experiase pe deplin isihasmul , după ce inițial încercase o retragere în munți împreună cu Părintele Cleopa Ilie . În mod surprinzător „Sfântul Siluan vedea esenţa isihiei nu în retragerea în pustie, ci în rămânerea necontenită în Dumnezeu. Într-o zi, ne relatează Părintele Sofronie, l-am întrebat pe Sfântul Siluan dacă grijile economatului şi contactele inevitabile şi numeroase cu oamenii pe care le implică acesta nu sunt vătămătoare pentru liniştirea ascetică (isihia) a monahului. El a replicat: «Ce este această linişte? Liniştea e rugăciunea neîncetată şi rămânerea minţii în Dumnezeu. Sfântul Ioan din Kronstadt era necontenit înconjurat de oameni, dar era mai mult în Dumnezeu decât mulţi pustnici. Dacă sufletul îi iubeşte pe oameni şi are compătimire pentru ei, rugăciunea nu mai încetează»”.

Isihast in mijlocul oraşului

Tot astfel Părintele Arsenie Papacioc își însușise esența isihiei și putea asimila roada Duhului chiar dacă mănăstirea era plasată într-o stațiune balneoclimaterică. Îmi mărturisea adesea: „Aici, așa cum vezi, e stațiune, dar a vrut Dumnezeu să-mi arate că te poți împlini duhovnicește la fel de bine în oraș ca și în pustie!” Se știe că la mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol veneau oameni de toate rangurile sociale și culturale pentru a primi pe lângă dezlegarea de păcate, un sfat sau o binecuvântare de la Părintele Arsenie. Era deja cunoscut în lumea credinței românești! Îl știa pe poetul Daniel Turcea încă de la mânăstirea Cernica, unde îl spovedise. De asemenea, la mânăstirea Cheia a avut ocazia să-l îndrume spiritual pe academicianul Virgil Cândea, care venise să-i ceară sfat, căci înclina să se intre în monahism! Împreună cu Părintele Dumitru Stăniloae au fost încadrați în procesul „Rugul Aprins” context în care s-au deschis unul către celălalt mai profund! Apoi în 1993, înainte de a pleca la veșnicie, Părintele Stăniloae l-a rugat pe Ava Arsenie printr-o persoană să vină la București să-l spovedească! Tot astfel cum și Părintele Cleopa Ilie l-a chemat la Sihăstria în anul 1996 pentru o ultimă întâlnire în viața aceasta, fapt care s-a și petrecut! De la Părintele Paisie Olaru își luase rămas bun în anul 1990, atunci când a trecut pe acolo într-un pelerinaj în care a fost însoțit de maici din obștea mănăstirii Techirghiol. Expresia pe care o folosea într-o scrisoare adresată Părintelui Cleopa Ilie cu ocazia trecerii la Domnul a Părintelui Paisie Olaru, prin care îl caracteriza pe acesta din urmă ca un „mucenic al epitrahilului”, avea să fie definitorie și pentru Ava Arsenie.
Pentru cei din preajma sa aproape insesizabilă, harisma cunoașterii profunde a inimilor – cardiognosia – se manifesta îndeosebi atunci când îi întreba la spovedanie de păcate pe care uitau sau ezitau să le mărturisească! Părintele Rafail Noica a amintit într-o conferință din anul 2013, ținută la Cluj, de această lipsă de percepere a sfințeniei Părintelui Sofronie Saharov din partea celor din jurul său. În sensul acesta ne relatează că un ucenic din Grecia al Părintelui Sofronie, care vizita în fiecare an mănăstirea de la Essex, le-a spus la un moment dat viețuitorilor de acolo: „Proștilor! Vedeți că vă aruncă praf în ochi și își ascunde sfințenia! Este un sfânt și nici măcar nu vă dați seama!”. Cred că și în cazul Părintelui Arsenie care evita să epateze, cei din proxima sa apropiere obliterau asimilarea „clorofilei” duhovnicești spre a deveni la rândul lor mici trandafiri. Că așa îi plăcea Părintelui Arsenie să amintească uneori de pilda frunzei de trandafir cu care dialoga, spre a ne sugera că atunci când stai în preajma unui sfânt asimilezi mireasma Duhului Sfânt! „Ești un trandafir!”. „Nu, sunt o frunză”… „Ești un trandafir pentru că miroși a trandafir!” „Nu, sunt frunză, am stat cândva lângă un trandafir!” „Rămâne că ești un trandafir!”

Orice clipă poate fi un timp de trăire duhovnicească și o suspinare poate fi o rugăciune

De fapt, chintesența învățăturii Părintelui Arsenie Papacioc poate fi redată prin expresia veșnicia este ascunsă în fiecare clipă. (Astfel i-am intitulat antologia în care am cuprins prima biografie a Părintelui Arsenie – Veșnicia ascunsă într-o clipă . Iar cartea pe care am alcătuit-o și am intitulat-o – O clipă inima mi se făcuse cer – constituie integrala scrierilor sale împletită cu date biografice. Există și o altfel de biografie intitulată „între timp și veșnicie”. Biografia este editată anul acesta, 2014, și este politic-corect alcătuită – lipsesc cu desăvărșire, vorba lui Caragiale, ideile-forță amintite în acest rezumat și care schițează portretul nefalsificat al Părintelui Arsenie! Această sintagmă „între timp și veșnicie este numai un pas – dar teribil” i se atribuie Părintelui Arsenie de către alcătuitor. De fapt, autorul acesteia este Walter Scott, care a scris în anul 1819 romanul Ivanhoe!): „Pentru mântuire nu ai nevoie de timp, ci numai de o clipă şi de o inimă pe care să o dăruieşti total lui Hristos. Şi te mântuieşti. Dar trebuie să fii prezent! Prezenţa nu cere nimic şi dă totul. Eu propovăduiesc importanţa trăirii momentului. Să trăim fiecare clipă, ca şi cum ar fi ultima… Să trăim momentele mari ale vieţii noastre şi Praznicele Împărăteşti, ca şi cum nu am mai apuca altele. Dacă ai continuitate în suflare şi răsuflare, atunci nu poţi sta fără să respiri. O za mică este foarte importantă la un lanţ uriaş, căci fără ea nu mai este continuitate în lanţ. Aşa este şi cu trăirea fiecărui moment în Hristos. Orice clipă poate fi un timp de trăire duhovnicească și o suspinare poate fi o rugăciune!”

De ce n-ai iubit?

Mesajul cuvintelor sale de folos are caracter hristocentric și hrisostomic. Caracterul hristocentric al învățăturii arseniene îl absorbim în special din următoarele rânduri scrise de Părintele care oglindesc vocația sa de teolog: „Dumnezeu Cuvântul nu ne-a adus (prin cuvânt) numai comunicare – luare la cunoştinţă. El ne-a adus mai mult decât ne-a pierdut Adam: ne-a adus puterea de discernământ duhovnicesc şi puterea de a birui răul, de a accepta suferinţa, de a ne iubi vrăjmaşii şi putinţa de a deveni dumnezei după har. Cuvântul este puterea de comunicare a adevărului vieţii. Prin El, Dumnezeu Cuvântul, este trezită toată făptura care şi-a recăpătat cunoştinţa de sine într-o formă tainică şi astfel fiecare tinde să trăiască glorios în simţirea Stăpânului” .
Sublinia cu predilecție că vom fi întrebați la Judecată cum ne-am raportat la porunca iubirii dată de Hristos și acesta va fi criteriul după care vom fi cercetați: „motivul neapărat al mântuirii noastre este să iubim pe toţi fraţii noştri (că toţi suntem răscumpăraţi) şi criteriul de Judecată al vieţii noastre la răspântia cea din urmă va începe cu această gravă întrebare: «De ce n-ai iubit… dacă ai purtat numele Meu în rânduiala vieţii tale şi de ce ai speculat iubirea altora acoperindu-ţi falsurile tale, şi de ce ai dispreţuit pe cel neînsemnat, când Eu, însângerat, scuipat şi bătut în cuie, am zis: Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiţi toţi, nu să vă urâţi sau să vă înstrăinaţi inimile unul faţă de celălalt; şi de ce n-aţi dat (milostenie) să scăpaţi pe fratele vostru sărac de ruşinea de a sta cu mâna întinsă?» (Ioan 13:34). Iată deci unde trebuie să fie mai întâi atenţia zilelor vieţii noastre pentru Înfricoşătoarea Judecată” . De asemenea, ne arăta adesea importanța absolută a cuvintelor lui Hristos spre a le avea ca repere extraordinare! Totodată, din rândurile de mai jos, reținem îndemnurile pentru smerenie și trezvie care apar ca un laitmotiv în scrierile sale!
„Tot ce a spus Mântuitorul Iisus Hristos este adevărat. Să avem în atenţia noastră obiectivul de-a ţine legătura cât mai mult cu El. Și mare greşeală este că se trece prea uşor peste tot ceea ce a spus El. Înseamnă că suflarea, răsuflarea, mişcarea, gândirea noastră spre bine, sunt numai şi numai de la Dumnezeu. Cum putem să ne apărăm în cazul în care cerbicia noastră începe să spună: Eu am făcut?. Deci, este o absenţă, o abdicare, de a nu te considera mlădiţă din viţă, de unde vine toată seva şi înmugureşte, rodeşte tot (Ioan 15:5). Dacă eşti cu gândul la Dumnezeu, vei înțelege că prezenţa aceasta continuă la Dumnezeu reprezintă aspectul central caracteristic vieții creştinului. Adică, oricine face cele spuse mai înainte devine omul care se află pe drum, adică omul cu nădejde de mântuire. Deci este vorba de prezenţa noastră în mişcarea aceasta mântuitoare şi în tot ceea ce facem noi”.

Trebuie să apărăm adevărul cu vitejie cu orice chip

Referitor la caracterul hrisostomic, respectiv la asimilarea de către Părintele Arsenie a duhului Sfântului Ioan Gură de Aur, amintim: „Canoanele rămân valabile ca nişte mari faruri de orientare, să se vadă mai ales gravitatea păcatelor, ele având însemnările şi subînsemnările lor, dar trebuie făcut cunoscut că au şi elasticitatea lor. Lupta mare este să-i vindeci rana, nu să-l laşi singur ani întregi, fără marile haruri ale Sfintelor Taine. «Ani vrei să-i dai? Vindecă-i rana!» ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur” .
L-a urmat pe Sfântul Ioan Gură de Aur prin atitudinea sa de mărturisitor al Ortodoxiei. Acest aspect este mai puțin recunoscut și receptat chiar și de către cei care spun că l-au cunoscut sau că i-au citit convorbirile sale tematice cuprinse în mărturisirea sa de credință ortodoxă alcătuită de Iulian Liță, un ucenic din Constanța – Singur Ortodoxia . „După cum şi Sfântul Ioan Gură de Aur a fost destul de aprig uneori. Atunci trebuie să apărăm adevărul cu vitejie cu orice chip. Că se pune puţin nerv când e vorba de Adevăr. Ce credeţi dumneavoastră, că Sfântul Ioan Gură de Aur nu a făcut un act de vitejie extraordinar când a dărâmat statuia împărătesei Eudoxia?” . „Și atunci ce să cedăm ca să fim una? Mântuitorul spune limpede că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl (Ioan 15:26). Nu putem ceda! Romano-catolicii spun că purcede şi de la Fiul. Filioque înseamnă micșorarea Fiului, e ca și cum Duhul Sfânt ar fi nepotul lui Dumnezeu, știi, că e tata, e fiul și e nepotul acum. E de o ființă Tatăl cu Fiul, cu Sfântul Duh. Părinților, Mântuitorul a spus: «Deci acela ce va strica una dintre aceste porunci mai mici, și va învăța așa pe oameni, mai mic se va chema în Împărăția cerurilor» (Matei 5:19) – adică nu se va putea mântui, după tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur” .
O altă harismă, pe care o folosea spre ușurarea ispitelor de la diavol și limpezirea credincioșilor în războiul lor nevăzut cu demonii, era aceea de exorcist. Citea Molitfele Sfântului Vasile cel Mare, miercurea, vinerea și Duminica, în fiecare săptămână: „Ştiţi că părintele Cleopa nu dă voie nimănui să citească Molitfele Sfântului Vasile cel Mare. Ştiu că sfinţia voastră le citiţi. Credeţi că un ieromonah tânăr ar putea să citească, să se apuce să-l blesteme pe diavol „Ei, puteţi, să ştiţi! Puteţi, cum să nu! Sunt consemnate în Molitfelnic ca să se citească. Nu vă temeţi! Că din moment ce sunteţi preot de ce capitulaţi? Citiţi molitfele mai departe! Citiţi cu forţă! Adică eu de ce să am dreptul că am optzeci şi doi de ani şi sfinția ta, la treizeci, patruzeci de ani să nu ai dreptul”? „Ştiu că părintele spunea: «Mă, cine te-a pus pe tine să blestemi pe drac? Tu eşti Sfântul Vasile cel Mare?»”. „Acum e uşor să vorbeşti aşa, dar pe mine nu mă interesează ce spune cutare sau cutare. Eu spun pe răspunderea mea, ce spun. Ai voie să citeşti Molitfele Sfântului Vasile cel Mare pentru că păstoreşti satul, ai o serie întreagă de fii duhovniceşti, eşti în sat acolo. Nu citeşti Molitfele Sfântului Vasile cel Mare oamenilor de acolo? Le citeşti: «Fugi! Du-te!»… Adică cine să le citească? Că eşti preot… Adică de ce are preotul acela bătrân mai multă putere decât tine? E acelaşi har, e aceeaşi putere”. „Poate că nu mai are aceleaşi ispite?”. „Nu. Ferească Dumnezeu să te intimidezi, ţinând cont de anumite calităţi, și nu de harul preoţiei, căci cu harul preoţiei lucrăm; nu lucrăm cu vârstele şi cu nu ştiu ce” .

Părintele Arsenie şi Mişcarea Legionară

Un subiect tabu pentru contemporani este abordarea subiectelor în legătură cu Mișcarea Legionară. Astfel cei interesați de a spori confuzia pe această temă au dat publicității selecții din dosarele Părintelui Arsenie Papacioc care sunt în portofoliul securității. Este remarcabil sprijinul pecuniar acordat apariției editoriale de o (inter) față bisericească! Mesajul este sugerat chiar de titlul cărții, Am înțeles rostul meu. Părintele Arsenie… un metalimbaj care decodificat înseamnă „am acceptat reeducarea!” Un cititor avizat comenta online: „Este vorba de nota informativă a unui turnător, pe care nu se poate pune nicio bază. Nu putem ști dacă relatează exact, exagerează sau minte sau falsifică ce a spus părintele. Dar dacă ar fi adevărat că acestea chiar au fost cuvintele părintelui Arsenie, este o foarte mare probabilitate ca el, știindu-l sau bănuindu-l pe celălalt că este informator al Securității, să fi spus intenționat aceste cuvinte, ca să deruteze Securitatea, poate ca să îl creadă «vindecat de legionarism» și să îl lase în pace. Nu este nicio lepădare aici, foarte, foarte mulți foști deținuți politici erau prudenți și una vorbeau cu prietenii apropiați, alta vorbeau cu cei pe care îi bănuiau informatori. Nu aveau niciun interes să își pună în cap Securitatea mai mult decât era cazul. Nota informativă nu are nicio valoare și nu îl incriminează cu nimic pe Arsenie Papacioc. Eu dacă eram editor nu o publicam, dar ce pretenții să ai de la editură. Au făcut intenționat probabil”.
Iată care era de fapt poziția Părintelui Arsenie atunci când se referea la Garda de Fier: „M-a întrebat cineva acum: „Se mai poate reînvia Mișcarea Legionară fără Codreanu?” Și i-am răspuns: „Nu cred că se poate! Numai dacă țâșnește unul de talia lui Codreanu!” Eram legionar și fiind la închisoare stăteam în genunchi la rugăciune… când am primit Psaltirea, am luat-o în brațe de bucurie și am mers în genunchi aproape o sută de metri acolo, la Aiud. Sunt fericit că mi-a ajutat Dumnezeu de m-am făcut călugăr. Nu-i nimic mai important ca acest act – să-ți dăruiești viaţa lui Hristos. Călugăria este peste Mişcarea Legionară. Toate acestea sunt experienţe de viaţă, istorie personală. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat prin toate câte am trecut” .
„Eu am fost legionar, dar sunt călugăr dincolo de orice fel de măsură, dincolo de orice. Şi n-aveam alt ideal decât de a ne hărăzi Dumnezeu fericirea să murim pentru scânteia de Adevăr pe care ştim că o avem în noi, pentru a cărui apărare vom intra în încleştare cu stăpânitoarele puteri ale întunericului, pe viaţă şi pe moarte (Efes 6:12). Asta-i deviza mea!” „Oamenii îşi păstrează ascunsă viaţa lor. Am trăit 14 ani în puşcării. Eram într-o anumită relaţie şi cu părintele Dumitru Stăniloae, bineînţeles respectând proporţiile, căci eram un prichindel pe lângă el. Dar când a intrat în temniţă, când a întâlnit acolo mari trăitori (legionari) care erau de zece ani în închisoare, care cunoşteau Noul Testament aproape pe de rost – puţini erau care nu ştiau toate Epistolele Sfântului Ioan – părintele Stăniloae a rămas impresionat. Nu se întâmplă nimic, absolut nimic, niciodată, fără voia lui Dumnezeu. Căci zice Mântuitorul: «firele de păr din capul vostru sunt numărate» (Matei 10:29-30; cf. Luca 21:18). Suntem conduşi, guvernaţi de Dumnezeu în toată mişcarea noastră. Deci trebuie să fim atenţi. În închisoare erau oameni de rugăciune. Am trăit cu ei, cu Valeriu Gafencu, cu Virgil Maxim… L-am avut pe Virgil Maxim chiar în celulă. Am stat împreună, mi-a fost aproape ca un ucenic. Am stat mult timp câte doi în celulă la Aiud. Pe mine m-au ţinut ani de zile la zarcă. Zarca era la Aiud o închisoare în închisoare. Nu ştiţi! Făcută de unguri pentru români. Acolo nu vedeam nimic. Ne scoteau afară zece minute pe lună. Vă daţi seama, erai cu totul suspendat de tot ce-i materie! În asemenea condiţii, toţi creştinii aceştia se rugau. Dar care era intensitatea rugăciunii, asta e greu de apreciat – ca să satisfacem noi acum lumea curioasă de astăzi. Vă mai spun încă o dată: eu recomand o stare de veselie care înseamnă rugăciunea neîncetată (1 Tes 5: 17)” .

Iubirea de neam caracteristică legionarilor era evidentă și în opera și atitudinea poetului Mihai Eminescu fapt care îl face nedorit și astăzi unor contemporani! Părintele Arsenie sublinia această calitate a marelui poet: „Una din marile lui realizări este perfecta identitate dintre poet și neamul său – Eminescu. Nici la Goethe identitatea nu e desăvîrșită cu neamul său. Deci Eminescu era cu predilecție poet naţional: «De la Nistru pân’ la Tisa/Tot românul plânsu-mi-s-a». Da, vă spun: poezia ca şi arta în general, este o prorocie. De ce v-am spus aceste lucruri? Ca să vă controlaţi sensibilităţile şi posibilităţile de realizare” .
Raportându-ne la aceste valori ale poporului român, avem dovada cea mai eclatantă a calității de mare duhovnic al neamului românesc, care nu poate fi ignorată atunci când alcătuim biografia Părintelui Arsenie Papacioc! Sfântul Ioan Gură de Aur remarcă: „Este de ajuns un om înflăcărat de râvnă ca să mântuie un popor întreg!” .

Duhovnic al neamului

Ca duhovnic al neamului nostru era îngrijorat în legătură cu actele biometrice și ne-a lăsat următorul testament duhovnicesc: „S-a spus că acceptarea actelor cu cip constituie lepădarea de Hristos”. „Lepădare este atunci când consimţi personal actul apostaziei. Trebuie să te temi de acest antihrist numai atunci când îl accepți tu. Nu suntem însă departe de lepădarea totală. Dar încă nu e lepădarea cea desăvârşită. Este începutul primejdios al acelei lepădări, din care nu vei mai putea ieşi mai târziu. Deocamdată s-a arătat numai un 6, dacă înţelegeţi, şi mai urmează încă doi. Toate sunt bune, că se separă adevărul de minciună. Dar duşmanul, nu vedeţi? Atacă tocmai lucrurile esenţiale care te ţin de viaţa aceasta socială: paşapoarte, permise auto, cărți de identitate. De aceea nu este acceptabil să intri în luptă fără gândul morţii, al jertfei, al Crucii. Or să mai cadă din noi. Cum o vrea Dumnezeu! Eu m-am pronunţat: Nu accept aşa ceva! Căci bătălia s-a dat şi de sârbi, şi de greci, dar cu instituţiile s-a dat… Lepădarea este: Eu nu cred în Domnul Hristos. De ce vă temeţi de 666 când sunteţi oamenii lui Hristos? Să vă temeţi de 666 când nu mai sunteţi ai lui Hristos. Orice păcat constituie o cedare, orice patimă, o trădare, orice răutate, o înfrângere. Trebuie să vă temeţi de viaţa împătimită – să vă luptaţi să fiţi oamenii lui Iisus Hristos” .
O altă harismă a Părintelui Arsenie era calitatea de îndrumător de excepție al celor care optau pentru monahism, după cum afirma și Părintele Efrem Filotheitul: „A părăsi lumea e un lucru uşor, dar a afla o călăuză adevărată este un dar special de la Domnul, întrucât dacă monahul face sau nu progrese duhovniceşti depinde de duhovnicul său” . Părintele Sofronie Saharov spunea că „monahismul este în esența lui, lupta spre a dobândi dragostea Duhului Sfânt. Unde a fost uitat acest țel, acolo s-a pierdut sensul monahismului; unde nu este dragoste, nu este nici mântuire” . Așadar, în aceeași măsură Părintele Arsenie, care a luptat toată viața pentru a dobândi dragostea Duhului Sfânt și se simțea că o are din preaplin, îi sfătuia în chip deosebit și pe cei care doreau să întemeieze o căsnicie trainică: „Trebuie să o iubeşti, să urmăreşti pacea în familie. Pacea e mai mare decât dreptatea de patru ori. Are şi ea (femeia) uneori îndrăzneală şi un punct de vedere. Nu trebuie să o desconsideri! «Nu prea văd eu cum ai dreptate, dar prea mult te iubesc, ca să te contrazic!».
…Nu ştiu dacă aţi citit o poezie scrisă de regina Elisabeta (Carmen Sylva), soţia regelui Carol I: «De veţi auzi de un erou care a cucerit în războaie şi în urma lui a făcut dreptate, să ştiţi că a avut o mamă bună; de veţi auzi de un erou care a viersuit şi versul lui a schimbat sensuri de viaţă şi frumuseţi şi înflăcărări de inimă, să ştiţi că a avut o mamă bună!», şi tot aşa vreo şapte modele de eroi. Ei, mi-a plăcut enorm! Aceasta este fata pe care trebuie să o avem, să o pregătim, mai ales dacă e preoteasă, căci multe fete o întreabă pe preoteasă anumite intimităţi femeieşti, mai repede decât pe preot” .
Ca duhovnic, fiind conștient de importanța rugăciunii liturgice prima întrebare pe care o punea în scaunul de spovedanie era: „Dacă te-ai ținut de biserică? Dacă ai participat la Liturghie?” Apoi sfătuia: „Această Sfântă Liturghie , care se săvârşeşte într-un chip atât de nepătruns, cu cinste, evlavie şi binecuvântare, are rânduite rugăciuni şi prefaceri adânci pentru salvarea de la pieire a lumii întregi, vizând direct pe cei pomeniţi pentru sănătate, luminare, frumuseţe şi tărie nelimitată asupra duhurilor rele. Este atât de necesară şi de obligatorie participarea la Sfânta Liturghie, mai mult decât ne sunt necesare lumina şi aerul. Dumnezeu ţine pământul, păzindu-l de focul apocaliptic, mai mult pentru Sfânta Liturghie pe care o săvârşeşte Biserica” .
Chiar dacă era oarecum „izolat”, într-o „enclavă”, nu avea nici pe departe o gândire regională, ci una contextuală și deloc surprinzător pe data de 30 iulie 1999 a primit din partea autorităților locale distincția de cetățean de onoare al orașului Techirghiol!
În linii mari am redat esența trecerii Părintelui Arsenie Papacioc prin veacul istoric și cu predilecție am consemnat câteva detalii care evocă în mod deosebit felul în care a fost receptată personalitatea sa harismatică în orașul Techirghiol. În încheiere vom da citire cuvintelor Părintelui Arsenie care sintetizează efectele lucrării sale duhovnicești în mijlocul poporului român: „O astfel de lucrare duhovnicească va avea ecou în inimile credincioşilor şi în alte suflete, care la rândul lor vor cerceta Biserica, şi astfel va străbate peste mulţi Duhul lui Dumnezeu, încurajându-se spre unitate cetăţenească în dragoste creştină, având o direcţie de viaţă spirituală, în definiţia formelor de viaţă a Evangheliilor. Aşa se va arăta că religia noastră, a creştinilor, este o religie a inimii, a iubirii” .
A plecat dintre noi pe data 19 iulie în anul 2011, când se prăznuiește aducerea moaștelor Sfântul Serafim de Sarov. Sute de credincioși s-au alăturat celor care au purtat atunci pe umerii lor racla cu moaștele micuțului serafim – Arsenie Papacioc – din Techirghiol și cu evlavie le-au îngropat în curtea mănăstirii!
Cuvioase Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

(Articol apărut în Revista ATITUDINI, Nr. 35)

Preluare: MĂRTURISITORII

Foto: Arhiva şi Cristina Nichitus Roncea