“Legionarii erau totdeauna conştienţi de marea diferenţă dintre ei, pe de o parte, şi nazişti sau fascişti, pe de altă parte. Unul dintre intelectualii lor de vârf, Mihai Polihroniade, explica: „fascismul proslăvea statul, nazismul, rasa şi naţiunea. Mişcarea noastră nădăjduieşte nu numai să îndeplinească destinul poporului român – noi vrem să-l îndeplinim mergând pe calea mântuirii”“ – NICOLAS M. NAGY-TALAVERA, istoric american de origine maghiaro-evreiască sefardă
“Emisarul Arhanghelului
E bine să fii cinstit, dar totodată e foarte important să fii şi drept
(Winston Churchill, vorbind despre Stanley Baldwin)
Deziluzionate de clişeele politicianismului, plictisite de promisiuni şi programe, masele sperau că va veni un om care va fi în stare să unifice toate aceste năzuinţe într-un singur curent creator, care să înlocuiască apatia maselor cu o putere nou găsită. (Goga, Mustul care fierbe, p. 28, „Politicianismul”)
Când Goga a scris aceste cuvinte, în 1925, se afla deja în formare o mişcare al cărei lider urma să devină conducătorul a milioane de oameni, o adevărată încarnare a lui Nemesis, care lua o atitudine dură faţă de tot ce constituia o adoptare superficială a ideilor Occidentului în România, a „formelor fără fond” transplantate în viaţa românească. Numele lui era Corneliu Zelea Codreanu.
Deşi foarte tânăr, în acele vremuri, autorul îşi aminteşte cu claritate zilele tulburi din toamna lui 1937, când au avut loc cele mai aprinse şi contestate alegeri din Transilvania, în perioada interbelică. Fiind copil de opt ani, am vizitat, cu părinţii mei, nişte rude şi prieteni de familie într-un sat ascuns în Munţii Apuseni, inima Transilvaniei române, vatra moţilor si locul naşterii legendei lui Avram Iancu. Seara, când intelectualii s-au adunat în salonul proprietarului joagărului din localitate (un evreu ungur), venerabilele matroane din „lumea bună” a satului discutau numai despre un singur subiect: apropiata vizită a lui Codreanu, temutul căpitan al Gărzii de Fier, care urma să aibă loc a doua zi. Nu exista nici o limită privind oroarea cu care discutau despre el acești unguri de credinţă creştină sau mozaică. Una dintre doamne care îl văzuse la Târgu Mureş cu un an înainte, vorbea de el ca si cum or fi văzut monstrul pe care nu îndrăznea să-l descrie. Având spirit aventurier, am hotărât că trebuie, cu orice preţ, să văd de aproape această făptură fabuloasă. A doua zi am pornit să-mi pun planul în aplicare. Cel mai bun prieten al meu, fiul preotului ortodox din localitate, care era mai mare decât mine cu patru ani, mi-a dat un costum ţărănesc şi astfel, ca doi conspiratori, ne-am îndreptat spre curtea bisericii unde urma să aibă loc adunarea legionară. Mica piaţă din fata bisericii era plină de ţărani îmbrăcaţi cu hainele lor colorate, de duminică. Mulţi dintre ei au venit pe jos de la distanţe de zeci de mile. Erau acolo mulţi jandarmi de la circa de jandarmi din localitate. Chiar prea mulţi. Prefectul districtului Turda, aşa cum procedează funcţionarii unor regimuri ineficiente şi corupte, i-a interzis lui Codreanu să vorbească mulţimii dar nu a declarat ilegală adunarea, deci a cauzat o mică problemă, fără a-i da o lovitură decisivă. Iar mulţimea formată din ţărani simpli şi săraci tot creştea, până ce curtea bisericii a devenit neîncăpătoare.
Deodată s-a produs o rumoare prin mulţime. Un bărbat chipeş, smead, înalt, îmbrăcat într-un costum alb, românesc, a intrat în curte, călărind un cal alb. S-a oprit aproape de mine. N-am putut vedea nimic monstruos sau rău în el. Ba chiar dimpotrivă. Zâmbetul său copilăros sincer radia asupra mulţimii celor săraci si părea să fie una cu mulţimea şi, totodată, în mod misterios, departe de ea. Carisma este un cuvânt nepotrivit pentru a defini forţa stranie emanată de acest om. Poate el aparţinea pur şi simplu pădurilor, munţilor si furtunilor de pe culmile Carpaţilor acoperite cu zăpadă, sau lacurilor şi vânturilor. Si astfel stătea în mijlocul mulţimii în tăcere. Nu era nevoie să vorbească. Tăcerea sa era elocventă; părea mai puternică decât noi, mai puternică decât ordinul prefectului care i-a interzis să vorbească. O ţărancă bătrână cu părul alb si-a făcut cruce şi a şoptit catre noi: „E trimis de Arhanghelul Mihail”. Apoi clopotul trist al bisericii se porni să bată și slujba, care preceda întotdeauna adunările legionare, începu.
Impresiile adânci, create în sufletul unui copil, dispar cu greu. De mai mult de un sfert de veac n-am uitat niciodată întâlnirea cu Corneliu Zelea Codreanu.”
Fragment extras din Capitolul IX al lucrării O ISTORIE A FASCISMULUI ÎN UNGARIA ŞI ROMÂNIA, publicată de Editura Hasafer cu sprijinul Guvernului României şi al Institutului Hoover, Stanford, California, USA
În imagini: Fotografii de la nunta lui Corneliu Zelea Codreanu cu brăileanca Elena Ilinoiu, Focşani, 14 iunie 1925, realizate de Daniel Siegfriedsohn în Arhivele Naţionale ale României
Sursa: MĂRTURISITORII
1 Comment