Ideea că Mircea Eliade a fost antisemit a fost una din cele mai vehemente acuzaţii lansate în România după 1989 la adresa liderului intelectual al uneia din cele mai prolifice garnituri de intelectuali publici pe care a avut-o România. Elita interbelică a fost, se ştie deja din sute de studii şi cărţi,  de dreapta, de stânga sau chiar de extremă dreaptă sau stângă. Eliade nu şi-a renegat niciodată simpatia faţă de Legiune aşa cum a făcut-o prietenul său Cioran, de exemplu. Inclusiv specialiştii clujeni în Eliade susţine că acesta a fost un simpatizant cert al Legiunii Arhanghelul Mihail, şi sunt suspiciuni că acesta a avut chiar carnet de membru.

S-a scris enorm în ultimii 25 de ani despre aceste chestiuni, după ce revista evreiască Toladot a deschis acest „dosar”, al „fascismului” lui Eliade. Acuzele au continuat în celebrul eseu „Felix Culpa”, din revista „22″, scris în 1990 de romancierul, renumit şi el, evreu de origine, Norman Manea, şi în alte zeci de cărţi, cea mai vehementă fiind „Eliade, Cioran, Ionescu. Uitarea fascismului”, de Alexandra Laigne-Lavastine. Autoarea a fosta acuzată de cercetătoarea clujeană Marta Petreu de plagiat, după ce Lavastine s-a „inspirat” din cărţile clujencei.

Norman Manea l-a acuzat pe Eliade şi de antisemitism, la fel ca mulţi alţi detractori, şocând în anii 90 şi stârnind polemici enorme în mediile intelectuale. Nu a contat calitatea studiilor de istoria religiilor ale lui Eliade, care l-au impus pe plan mondial pe acesta ca un specialist cert, nu degeaba a profesat în Franţa şi SUA, unde, la Chicago, Eliade a dat chiar numele unei catedre, un timp condusă de discipolul său, Ioan Petru Culianu, asasinat în toaleta universităţii… A contat mult această acuză de antisemitism, mereu adusă pe tapet de unii şi alţii.Totuşi, cartea care pune lucrurile în ordine în chestiune, prin modul complet de documentare şi explicare a traseului lui Eliade este  teza de doctorat al istoricului român Florin Ţurcanu, „Eliade. Prizonierul istoriei”, premiată ca şi cartea anului în 2005, apărută la editura Humanitas.

Ani şi ani specialiştii în Eliade au luptat cu aceste acuzaţii, mai ales de legionarism, greu de contestat, dar mai cu seamă cu eticheta de antisemit. Dacă Eliade nu s-a dezis de eticheta de legionar cu siguranţă cea de antisemit este una exagerată.

O carte monumentală: „Postlegomena la Felix Culpa, Mircea Eliade, Evreii şi antisemitismul”

Iată că în exegeza lui Eliade, doi specialişti ai universului eliadesc, cercetătorul bucureştean Liviu Bordaş, unul din cei mai mari specialişti români în Eliade, şi cercetătoarea clujeană, de la Filiala Cluj a Academiei Române,  Mihaela Gligor,   au strâns în două volume TOATĂ corespondenţa postebelică a lui Eliade cu intelectuali evrei români.

Să precizăm că Mihaela Gligor este autoarea unei teze de doctorat despre Eliade iar o parte din aceasta a fost publicată sub forma volumului „Mircea Eliade. Anii tulburi: 1932-1938”, la editura EuroPress Group Bucureşti.

Bordaş şi Gligor, în cadrul unui proiect pe fonduri publice al statului român, scris de Gligor, au publicat  cele două tomuri masive, de 900 de pagini, unde pot fi citite toate scrisorile dintre Eliade şi intelectualii evrei, profesori, specialişti, lingvişti, istorici, jurnalişti. Cartea are un titlul provocator: „Postlegomena la Felix Culpa, Mircea Eliade, Evreii şi antisemitismul”.

Corespondenţa a fost prelucrată din arhiva Eliade de la Chicago. Câteva scrisori provin şi de la Freiburg.

„Proiectul de a publica întreaga corespondenţă postbelică a lui Eliade cu evrei români s-a născut în lunile mai şi iunie 2011, când am avut prima dată prilejul de a cerceta arhiva sa păstrată la biblioteca Universităţii din Chicago”, scrie în nota asupra ediţiei profesorul Bordaş.

Titlul celor două masive volume face clar aluzie la faimosul eseul lui Norman Manea, „Mircea Eliade, Felix culpa”, care a pus dosarul pe masa polemicilor din piaţa culturală românească, care nu era informată suficient, la acea vreme, espre relaţiile cu extrema dreaptă a marilor intelectuali interbelici.

Teză demontată

Doar că volumele apărute acum cu scop academic (ele nu se găsesc de vânzare, dar pot fi descărcate în regim de ebook), rezolvă clar aceste acuze , nefondate, de antisemitism. Aşa cum explică profesorul Bordaş, subiectul apare rar, discret şi marginal în corespondenţa lui Eliade cu evreii români.

„Totuşi, întrucât a fost suspectat sau chiar acuzat de antisemitism, el s-a impus de la sine, deşi în această corespondenţă e ilustrat mai degrabă prin absenţă . Absenţa nu e însă mai puţin grăitoare; uneori poate fi chiar strigătoare”, scrie în nota asupra ediţiei profesorul  Bordaş.

„Simplu fapt că aceste documente există e o dovadă că Eliade a continuat să se bucure de prietenia sau încrederea unui mare număr de compatrioţi evrei, mulţi dintre ei în exil, asemenea lui. Ele arată că evreii care l-au cunoscut personal sau prin scrierile lui  nu l-au considerat antisemit”, scrie biograful lui Eliade, Mac Linscott Ricketts, autorul celebrei cărţi „Eliade. Romanian Roots-Rădăcinile româneşti”. Volumul, unul fundamental, citat de toţi specialiştii în Eliade, a apărut la editura Criterion, într-un tiraj foarte mic. Editura nu mai există.

Intenţia este de a reconstitui tabloul cât mai complet al relaţiilor epistolare dintre Eliade şi evrei din sau originari din România, explică profesorul Bordaş. Arhiva nu e completă, după ce a fost arsă parţial în incendiul din locuinţa lui Eliade din 1985. Scrisorile din perioada pariziană (1945-1956) au fost aduse parţial la Chicago.

Criteriul selectării ca autori evrei al profesorului Bordaş a fost simplu: toţi cei care au avut mamă evreică şi şi-au asumat identitatea de evreu au fost incluşi.

Zeci de intelectuali evrei de cea mai bună calitate au corespondat cu Eliade, nume renumite ale lumii culturale: Nicu Steinhardt, Ionel Jianu, Sergiu Dan, Edgar Papu, Lucian Boz, Arion Roşu, Marcel Leibovici, Andrei Codrescu, Hora Bratu, Nina Cassian, Andrei Oişteanu, Carol Roman, Ileana Vrancea, Edgar Reichmann, Alain Paruit, Jacob Popper, Imre Toth, Irina Şapira, Vladimir Marinov, rabin dr. David Şafran şi mulţi alţii.

Sunt 900 de pagini de scrisori, multe cu confesiuni extraordinare, care alungă acuzele de antisemism la adresa lui Eliade. Cum să fii considerat antisemit şi timp de zeci de ani să îţi scrie inclusiv rabini?

Iată una din mărturisile, din scrisori, trimise lui Eliade de rabinul dr. David Şafran:

„Nu ştiu ce vârstă aveţi, dar simt cum ne leagă trainic acelaşi fior: căutarea neprihănită, a credinţei. Când mă adresez DV., figură strălucită a României şi a cărării de aur numită căutarea adevărului, …mă leg de spiritul şi filonul arhaic care altoieşte spiritualitatea DV. Nu pe autorul Maitreyi îl caut, nici pe cercetătorul înţelepciunii indiene, ci pe Mircea Eliade, izvorul care caută izvorul, pe acesta îl revendic acum, aşezându-le tabla conştiinţei mele, înfiorat de lumina raţiuni şi de strălucirea sa…Eu sunt pe cărare, suntem amândoi vizionarii utopiilor nepieritoare, care ţintesc nu numai viziunea unui stat ideal, conceput ca ultima raţiune, dar solicităm destinului o adâncire mai acută, numită: omul ideal. Dacă găsiţi că truda mea merită încurajare, vă rog frumos să fiţi la dreapta mea, care-i dreapta Domnului şi a adevărului. Nu mă lăsaţi singur să-mi caut cărarea. Ne vom întâlni pe drum, prieteni şi idei. Dăruiţi-mi o bucăţică din lumina tiparului. Atunci vom colabora, vom redeveni oameni. Căci om înseamnă cel care-şi caută fratele. Pentru propria înălţare”.

7 decembrie 1958

Sursa: Clujul Cultural / MĂRTURISITORII

Citiţi şi:

MIRCEA ELIADE ŞI MIŞCAREA LEGIONARĂ. Dezvăluirile medicului personal, Alexander E. Ronnett

 

Mircea Eliade: “Fac parte din generaţia cea mai norocoasă pe care a cunoscut-o până acum istoria României”. 109 ani de la naşterea Marelui Român. AUDIO/DOC

MANUSCRISUL INEDIT al lucrării lui Petre Ţuţea despre Mircea Eliade – PDF pentru cititorii portalului MĂRTURISITORII, la 113 ani de la naşterea lui “Nea Petrică”