“Și să vrem camarade să dăm țării acesteia o femeie mare, o femeie care nu șovăie, care călcându-se pe ea, închină tot: minte, inimă, voință neamului ei. Îndrăznește tot pentru el și moare pe redută cu gândul mereu înainte.” – Nicoleta Nicolescu

Despre Nicoleta Nicolescu în „Martirii ne veghează din ceruri” de Nicolae Niţă:

“…Câteva luni mai apoi, aflase de sfârsitul tragic al Nicoletei Nicolescu, Comandantă Legionară, Sefa Cetătuilor de Fete pe tară.

Arestată împreună cu multe alte camarade din Cetătui în 1938, fusese schingiuită în beciurile Prefecturii Politiei Capitalei luni de-a rândul, în chipul cel mai crud.

Roata mortii se învârtea sârguincios; vesti tragice soseau din tar întreagă despre cei cuminecati în credinta lor pe drumul cu Arhanghelii.

Si, într-una din zilele lunii iunie, vestea uciderii Nicoletei si cruzimile la care a fost supusă în ultimele clipe de viată ale ei străbătu ca fulgerul toată suflarea românească. Secretul acestei tragedii n-a putut fi păstrat. Până si brutele asasine s-au cutremurat de zelul de neînvins al credintei Nicoletei.

Intr-o celulă de la subsolul Prefecturii, cu oasele zdrelite, cu pieptul tăiat măcelăreste ca să i se ia viata grabnic, eroina îi înfruntase aprig pe temnicerii si schingiuitorii ei, refuzând să moară repede, asa cum sperau ei. Încă respira si cutitele negre banditesti, cu lame groase, îi sfârtecau trupul încăpătânat să rămână pe viata asta, încăpătânat să mai respire încă, până la ultimul strop de viată. Imagine dantescă de care gâzii cei fiorosi s-au îngrozit… Aruncată apoi pe podeaua unei camionete-dube, între lopeti si târnăcoape îngropătoare de alte vieti tinere în pădurea Pantelimon, fusese transportată la Crematoriu.

– Nu moare, mă! Nu moare!… Nu vrea să moară!…

În spatele Crematoriului, masina se opri. Undeva mai pe dreapta, o usă dosnică ce duce în incintă. Mecanicul de serviciu Ion Cerchez o deschise:

– Actele de…
– Care acte? îi tăie repezit întrebarea unul din agenti. N-are nevoie dă ele un’ să duce… Cară-te…
– Da, dar stiti, corpul trebuie înregistrat…
– S-a făcut de delegatii Prefecturii: Siguranta Statului. Stim noi ce trebuie… Cară-te de-aici…

Pus în fata autoritătilor „statului”, mecanicul deschise larg usa si se dă într-o parte, lăsându-i să intre, vrând-nevrând, pe cei doi asasini: Pavel Patriciu, Comisarul Prefecturii de Politie din Bucuresti si agentul Iuliu Horvath.

Sacul atârna greu… Rosit de sângele pierdut al victimei, l-au apucat cu grijă de colturi, să nu se murdărească, si au intrat în Crematoriu, cotind la stânga, pe culoarul palid luminat.

– Stai asa!… Las-o jos că m-am pătat. Să schimb mâna…

Sacul fu trântit pe podeaua de beton, ca o povară apăsătoare si, în cădere, gura legată i se deschise. Capul Nicoletei se revărsă afară, la viată parcă. Horcăia în sânge încercând să respire si ochii priveau straniu la cele trei personagii, înmărmurite la vederea ei încă în viată… Era aproape de ora 23…

Putin mai apoi, în cuptorul cu nr. 1, rezervat permanent victimelor legionare, focul o cuprinse, în gemete apocaliptice de durere. Refuza, refuza să moară, parcă în ciuda călăilor…

Dintr-odată, nu se mai auzi nimic. Se făcu liniste, o liniste mormântală si apăsătoare… Pe obrazul mecanicului de la Crematoriu, Ion Cerchez, se prelinse pe nesimtite o lacrimă si încercă iute să si-o ascundă cu mâna.

– A murit!… Ai văzut?!… Ti-am spus eu…

Din cosul cuptorului cu nr. 1, fumul albăstrui se răspândeste ca o perdea subtire deasupra orasului cufundat în noapte, vestind miselia cea mare… O viată de cruciată se stinsese în flăcări, pe rug… Din cer, stropi de ploaie încep să se reverse deasupra pământului ca la o comandă si trăznetele lui Dumnezeu încep să biciuie văzduhul cu fulgerări mânioase; dar focul iudelor, ascuns, pâlpâie neatins corpul martirei…

Sfatul miselesc, uneltit si hotărât de putere împotriva tineretului crestin legionar, osândea hoteste la moarte. Rodul de aur al Tării păsea pe drumul spinos al calvarului si mântuirii Neamului…” (Foaie Naţională)

Despre eroină, Sofia Cristescu, vechea sa prietenă, scrie într-un text autobiografic, “Cetățui sfărâmate”:

“În preajma orei 22, am auzit strigând numele Nicoletei in capătul culoarului. Uşa de la celula mea era putin crăpată căci paza era făcută de ostaşi care, văzându-mă îmbrăcată cum eram, mă credeau de conditia lor şi îmi mai deschideau din când in când uşa, să mai iau o gură de aer. Când i-am auzit pasul prin dreptul vizetei, am împins uşa şi aşa am văzut-o trecând. Mi-a făcut un semn de adio cu mina. Imediat, uşa a fost trântită cu înjurături iar eu am căzut pe pat, plângând in hohote, căci am avut atunci intuitia că este ultima oară când o mai vedeam. După aceea, ce a urmat se ştie. Au dus-o cu o maşină in afara Bucureştiului şi, trăgând pe dreapta, au împuşcat-o. Au învelit-o într-o pătură şi au pornit din nou maşina. Au dus-o la crematoriu (locul despre care ea, spusese că va fi printre primele obiective de aruncat in aer in Biruinta legionară ca un templu ocult ce era). Au ars-o, însă bunul Dumnezeu a făcut ca cenuşa ei, ca de altfel şi a unor băieti arşi acolo (echipa lui Miti Dumitrescu) să fie pusă in loc sigur de un suflet de creştin. El scrisese pe eticheta pusă in urnă: “Necunoscută adusă in noaptea de 10 Iulie din ordinul Sigurantei”. Pentru că ne întrebam dacă este cenuşa ei cu adevărat, bunul Dumnezeu a făcut ca atunci cand am rasturnat borcanul într-un sacuşor de pânză verde şi l-am legat cu tricolor, să sune ceva: erau insirate pe un ac de sigurantă o iconită cu Maica Domnului şi una cu Sfantul Nicolae, pe care le purta prinse dedesupt şi care erau acum corojite, dar destul de clare.

Din cuvintele camaradei Nicoleta, pe care după scurgerea vremii le-am mai păstrat: dintr-o scrisoare adresată lui Niki Constantinescu; el o rugase ca de Sfântul Nicolae – ziua lor, să înalte impreună cu fetele rugăciuni. Am îngenunchiat pe lespezile reci ale Bisericii, ne-am rugat şi am plâns, nu pentru noi, nu pentru voi, ci pentru tot ce a lăsat Dumnezeu frumos pe pământ şi oameni nu au inteles nimic; într-un târziu ne-am pomenit zâmbind pentru că totuşi cativa au înteles. Redau rugăciunea pentru Tară şi Căpitan: “Si ocroteşte Doamne tara aceasta, neamul acesta, organizatia şi pe Omul acesta şi le dă lor puterea să se ridice, până la înăltimea iubirii si dreptătii Tale. Ai mila Doamne de toti mucenicii noştri, şi primeşte jertfa celor dragi nouă”.”

Preluare: MĂRTURISITORII

Citiţi şi: Martiriul Nicoletei Nicolescu – asasinarea unei eroine