Connect with us

“– Aţi fost legionar, domnule Ţuţea? l-am întrebat la prima noastră discuţie, pe la începutul anilor ’70.
– Sunt legionar! a tunat răspunsul. Un răspuns care i-a făcut pe câţiva să se scoale de la masă şi să-şi caute alt loc…” (I.C.)

Ce credea Tutea despre partidele politice din `90, despre Iliescu si comunism, despre CPUN, FSN si Revolutie, dar si despre Miscarea Legionara si destinul Romaniei; despre reunirea Romaniei Mari si nevoia ca Regele Mihai sa revina pe tronul tarii. Cum vedea filosoful crestin Europa sau Statele Unite ale Americii si cum ar trebui sa actioneze poporul roman pentru a fi liber.

In mai 1990, dupa primele alegeri libere, Marian Munteanu a inregistrat unul dintre dialogurile purtate constant cu marele ganditor Petre Tutea. In cele trei ore de inregistrari disponibile, filosoful – ajuns la 89 de ani – vorbeste despre libertate, politica si administratie, cultura si spiritualitate, credinta si absolut.

„Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de ţăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Şi toţi din generaţia mea au simţit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu ştiu dacă vom fi apreciaţi pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal”. – Petre Tutea (6 octombrie 1902 – 3 decembrie 1991)

Video:

Sursa: Lumea Românească

MĂRTURISITORII vă oferă 10 articole – unele inedite – despre viaţa şi opera Marelui Român Petre Ţuţea

Print Friendly, PDF & Email
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Părintele Ilie Lăcătuşu din Giulești, sfântul cu moaşte întregi din România sau mortul-viu. Mărturii impresionante la 20 de ani de la descoperirea sa și la 35 de ani de la nașterea la Cer (+22 iulie 1983)

Articole

Uciderea bestială a Căpitanului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu. Crima din noaptea Sfântului Andrei. FOTO-DOCUMENTE

Articole

O fotografie inedită cu Corneliu Zelea Codreanu şi o scrisoare a Olguţei Blănaru Iordănescu (+6 octombrie 2015) împreună cu alte foto-mărturii

Articole

Sfânta Muceniţă Heruvima de la Petru Vodă, săvârşită la venirea Arhanghelilor. 18 ani de la plecarea la Ceruri. FOTOGRAFII IN MEMORIAM

Articole

Connect