În urma cu 125 de ani, la 9 decembrie 1891, la Tecuci, vedea lumina zilei Mihail Manoilescu. La varsta de noua ani se muta, impreuna cu parintii, in centrul istoric si cultural stiintific, supranumit „dulcele targ al Iesilor“. Mihail Manoilescu a fost o personalitate de prima dimensiune a comunitatii ingineresti din Romania, considerat – deopotriva – un mare economist si om politic. Aceasta plurivalenta a fost definitorie pentru cel care a avut o cariera stralucita in toate domeniile amintite si care, din nefericire, si-a sfarsit viata la 30 decembrie 1950, in varsta de numai 59 de ani, in temnita comunista de la Sighet. Ca orice mare personalitate, Mihail Manoilescu a fost si este apreciat intr-o maniera contradictorie, a facut si face obiectul unor evaluari controversate, dar niciun analist demn de acest nume nu poate sa nu-i recunoasca uriasele merite stiintifice, manageriale si, nu in ultimul rand, politice. Am tinut sa fac aceste remarci inainte de trecerea in revista a unor momente mai importante din activitatea sa deoarece – si in cazul Manoilescu – istoria trebuie respectata integral, nu de pe pozitii partizane, nu in functie de diverse conjuncturi, iar noi, cei de astazi si cei care vor veni, avem datoria sa pretuim, in cel mai inalt grad, meritele reale ale inaintasilor.

Patriotismul faptelor
Inainte de orice alt element biografic, aflati inca sub impresia manifestarilor dedicate implinirii a 130 de ani de la infiintarea Societatii Politehnice, doresc sa reamintesc un moment legat de Gazeta Matematica, publicatie initiata, realizata si condusa stralucit de ingineri. Astfel, la serbarea prilejuita de incheierea concursului din anul 1910 organizat de Gazeta Matematica, un elev din clasa a VIII-a reala a citit o poezie care – potrivit presei vremii – „a entuziasmat pe ascultatori“. De fata se aflau, printre altii, Gheorghe Titeica, Ion Ionescu, Traian Lalescu. Autorul a 123 de versuri lungi, in stil eminescian, a folosit 123 de termeni din domeniul matematicii pentru a-si exprima sentimentele patriotice. Era Mihail Manoilescu, cel care – cum se spune – „se tragea“ dintr-o familie cu o indelungata traditie in domeniul politicii, traditie care incepea cu Logofatul Tautu, fost sfetnic al lui Stefan cel Mare.
Tanarul Manoilescu a imbratisat, la inceput, o cariera tehnica, devenind primul pe lista celor admisi, tot in 1910, ca student la Scoala de Poduri si Sosele, precursoarea Politehnicii bucurestene. In 1915 a fost seful promotiei de absolventi. Numit intr-un post ingineresc al Ministerului Lucrarilor Publice, in preziua intrarii Romaniei in razboi, a fost detasat la Directia Munitiilor, unde, sub conducerea lui Tancred Constantinescu, a proiectat si construit un model original de obuzier in atelierele Wolff, evacuate la Nicolina Iasi. A fost obuzierul de 210 mm care, dupa razboi, a strajuit Monumentul Soldatului Necunoscut din Parcul Carol. Consider ca acest „detaliu“ are o valoare simbolica deosebita, intrucat a definit un inginer creativ, angajat direct si responsabil in slujirea celei mai inalte cauze nationale, cea a reintregirii neamului.
Aceasta cauza a fost slujita, in continuare, de Mihail Manoilescu in calitate de conducator al Directiei Refacerii Industriale din amintitul minister, activitatea sa in acest post fiind marcata de programe si proiecte de anvergura nationala destinate progresului tarii in noua ei etapa de dezvoltare. El s-a numarat printre principalii organizatori ai Expozitiei Industriale deschise in Parcul Carol la 21 septembrie 1921.
Mai mult decat atat: Mihail Manoilescu a avut un rol esential in infiintarea Oficiului de Studii Industriale, in organizarea statisticii industriale, in aparitia Buletinului Industriei si in conceperea procesului de unificare a legilor industriale.

Dezamagiri si impliniri
Functiile publice pentru care avea o incontestabila vocatie l-au dezamagit, intrucat a fost confruntat cu numeroase „bune obiceiuri dambovitene“. Retragerea din astfel de posturi dupa anul 1921 a fost benefica pentru gandirea inginereasca si economica deoarece a elaborat, in numai patru ani, lucrari fundamentale intre care: Taranism si democratie (1922), Neoliberalismul (1923), Cum putem reinvia leul aur? (1923), Politica productiei nationale (1924). De asemenea, a publicat lucrari doctrinare mai ales pe teme economice si sociale in revistele Tara noastra, Revista vremii s.a., remarcandu-se, totodata, in postura de conferentiar si ca un stralucit orator la Institutul Social, al carui conducator era prof. D. Gusti.
In memoriile sale noteaza urmatoarele: „In guvernarea Averescu, de la 21 martie si pana la 4 iunie 1927, adica timp de 75 de zile, am avut activitatea ministeriala cea mai fecunda din tot cursul carierei mele si epoca politica cea mai fericita din viata mea, singura epoca de care imi amintesc cu placere … O viata de om m-am pregatit si am invatat.
Si invat si astazi. Dar, fie din vina oamenilor, fie din a imprejurarilor, fie din a mea, nu mi-a fost o singura data sa am atata libertate si atat ragaz ca sa pot face acestei tari dovada cea mare“. Din aceasta perioada se pot mentiona Legea timbrului, Legea cifrei de afaceri, Legea armonizarii salariilor si Tariful vamal. Se cer amintite rezultatele benefice pentru tara in cele doua misiuni in Italia: un imprumut, reglementarea datoriilor de razboi cu Italia, incheierea unui contract comercial si recunoasterea unirii Basarabiei cu Romania.
Pe firul cronologiei sale biografice consemnam faptul remarcabil din 1928, si anume elaborarea, direct in limba franceza, a volumului La theorie du protectionnisme et de l’echange international, care va aparea in august 1929 la Editura Giard din Paris. Este opera exceptionala a lui Mihail Manoilescu. Peste ani, profesorul Costin Murgescu remarca: „La aproape sase decenii, lucrarea lui fundamentala si-a croit drum in intreaga lume, ea constituie prima strapungere romaneasca in gandirea economica universala si a intrat definitiv in istoria doctrinelor economice moderne, fiind citata in studii de specialitate, cursuri universitare, tratate si enciclopedii, dar nu a vazut pana in 1986 lumina tiparului in limba romana“.
In 1931, in calitate de guvernator al Bancii Nationale, s-a opus cu fermitate formulelor de sacrificare a finantelor secatuite ale tarii si a militat pentru salvarea Bancii Blank. A refuzat sa dea curs dorintei regelui, in sensul amintit, si, astfel, Mihail Manoilescu va fi destituit din postul de guvernator la 27 noiembrie. In schimb, a reusit sa fie ales senator al Colegiului Camerelor de Comert si Industrie la alegerile din 1932 si 1933, demnitate pe care o va pastra pana la sfarsitul anului 1937.

O incontestabila reputatie internationala
In perioada 1930 – 1937, Manoilescu a desfasurat o ampla activitate stiintifica, demna de cea mai mare atentie. In Bibliografia selectiva, intocmita si publicata ca anexa la volumele sale Fortele nationale si comertul exterior – Teoria protectionismului si a schimbului international, sunt amintite 46 de articole si studii economice aparute in publicatiile romanesti, cat si in marile reviste straine cu circulatie internationala, in care – pentru prima oara – se face cunoscuta gandirea economica romaneasca. In 1940, la Editura Politehnica, apare Cursul de economie politica si rationalizare.
Mai retinem ca, in 1937, Revue Economique International din Bruxelles a initiat o ancheta, printr-o circulara trimisa la 30 de savanti din diferite tari, care continea urmatoarea intrebare: „Schimbul produselor agricole contra produselor industriale este avantajos – cum sustineau Smith si Ricardo – atat pentru tarile agricole, cat si pentru cele industriale, sau – cum sustine Manoilescu – el reprezinta un dezavantaj pentru tarile agricole?“
Faptul ca alaturi de intemeietorii stiintei economice a fost mentionat Mihail Manoilescu echivaleaza cu cea mai inalta recunoastere a valorii stiintifice a compatriotului nostru.
In acelasi an, 1937, in iulie, a participat, la Paris, la Congresul International al Stiintelor Economice, unde a prezentat comunicarea Necesitatea unei terminologii unificate pentru stiinta economica. Manoilescu propunea elaborarea unui dictionar international al notiunilor economice, ceea ce Congresul a acceptat. Ca urmare, s-a constituit un „Comitet de initiativa pentru Vocabularul International al Stiintelor Economice“ si a luat fiinta un Birou permanent, tot cu sediul la Paris, pentru centralizarea lucrarilor preparatoare si executorii ale Vocabularului. Conducerea acestui birou a fost incredintata lui Mihail Manoilescu, care a detinut aceasta functie pana la sfarsitul vietii.
Pentru a contura mai pregnant importanta internationala a operei lui Mihail Manoilescu, ma voi referi la un eveniment relativ recent.
La 9 iunie 2000, a avut loc o intalnire la sediul AGIR intre reprezentantii Corpului Diplomatic ai tarilor din America Latina si mari personalitati ai ingineriei romanesti.
Excelenta Sa, dl Jeronimo Moscardo de Sousa, fost ministru de stat al Culturii din Brazilia, fost membru al Consiliului Executiv al UNESCO, ambasadorul Braziliei de atunci, in discursul sau intitulat „Influente reciproce“ a calificat Romania „ca o putere culturala, care a influentat Brazilia in doua momente decisive: la dobandirea independentei intelectuale prin Tristan Tzara si in realizarea independentei economice prin Mihail Manoilescu“.
In ceea ce priveste contributia romaneasca in organizarea economiei braziliene, remarcam influenta imensa pe care inginerul Mihail Manoilescu a avut-o in anii ’30, cand, in Brazilia, aveau loc numeroase discutii privind avantajele si dezavantajele industrializarii.
In anul 1932, a fost tradusa in Brazilia cartea lui Mihail Manoilescu Teoria protectionismului si a schimbarilor internationale, care a devenit „biblia industriasilor brazilieni“, autorul devenind un mentor al gandirii economice pentru brazilieni.
Teoria industrializarii a lui Manoilescu se baza pe faptul ca, la produsele industriale, preturile se mentin sau chiar cresc, in timp ce preturile produselor agricole au tendinta de scadere continua. Aceste teorii au fost preluate de Guvernul Vargas si, pe aceasta baza, s-a produs industrializarea Braziliei. Influenta acestei teorii s-a continuat si asupra programului de guvernare a lui Kubitschek, din al carui guvern faceau parte multi ministri care se considerau discipolii lui Mihail Manoilescu, printre care si Celso Furdado, marele economist brazilian. Intre 1932 si 1960, teoriile lui Celso Furdado au fost predate in universitatile braziliene, fiind inspirate de ideile lui Manoilescu.
In anul 2000, presedintele Braziliei, Fernando Henrique Cardoso, un discipol a lui Manoilescu, a scris cartea Teoria dezvoltarii, in care se recunosc influentele maestrului.
Josef Love, profesor la Universitatea Illinois, a scris o carte despre constructia lumii a treia, in care arata ca un inginer roman a construit economia din America Latina prin principiile sale de industrializare.

Un glas lucid intr-o lume confuza
Revenind la cronologia biografica, retinem alte cateva date importante.
In ianuarie 1938, conducand un pelerinaj de 1500 de persoane in Italia, a adus, din Roma, o piatra din Columna lui Traian, monument care urma sa fie reconstituit la Bucuresti, iar in iunie – iulie 1939 s-a aflat pentru ultima data la Paris, unde a participat la sedintele Comitetului pentru vocabularul stiintelor economice. In acelasi an, a luat parte la regatele organizate de Auslandsklub din Kiel, la care erau invitate personalitatile de seama din lumea economiei mondiale. Aici, intr-o cuvantare improvizata, a prezentat viziunea sa asupra Europei economice. Cuvantarea a fost, apoi, reconstituita si publicata. In sfarsit, in iunie a intreprins o calatorie in Germania, in calitate de presedinte al AGIR. Primirea care i s-a facut in lumea stiintifica l-a determinat pe Carol al II-lea sa considere ca Mihail Manoilescu ar putea salva ceva in tragica situatie in care se gasea tara dupa cedarea Basarabiei. Pornind de la conceptia ca, in asemenea situatii, nicio sansa nu trebuie neglijata, profesorul Mihail Manoilescu a acceptat, la 4 iulie 1940, sa fie ministru de Externe in guvernul Gigurtu. Situatia internationala a fost, cum se stie, potrivnica unui curs in favoarea Romaniei.
Ca urmare, nici vizitele la Hitler si Mussolini, din iulie 1940, nici intretinerea de raporturi bune cu URSS, prin trimiterea lui Grigore Gafencu ca ministru la Moscova, nu au putut schimba ceva in bine, in sprijinul tarii noastre. La Viena, delegatia romana a fost pusa – ca si presedintele Hacha al Cehoslovaciei, in 1939 – in fata unui ultimatum de cateva ore. In urma acceptarii „Arbitrajului“ de catre Consiliul de Coroana, Mihai Manoilescu, in calitate de imputernicit al Guvernului roman, a semnat documentele respective, la 30 august 1940. Tragedia cedarii temporare a Ardealului de Nord si a Cadrilaterului este consemnata cu multa si sincera durere de Mihail Manoilescu in volumul Dictatul de la Viena, aparut in anul 1991, in Editura Enciclopedica.
In toamna aceluiasi an a fost trimis in misiune la Roma, pentru a protesta fata de atrocitatile autoritatilor ungare in Transilvania ocupata, iar in iulie 1942 a intreprins ultimul voiaj in strainatate, la Zagreb, pentru a lua contact cu prof. Franges, cu care a scris, in colaborare, o lucrare asupra economiei complexului sud-est european. Manuscrisul a fost trimis in 1944 la Zagreb, dar despre soarta lui nu se stie nimic.

Finalul tragic al unei existente pilduitoare
La 12 octombrie 1944, Mihail Manoilescu a fost arestat si retinut un an si doua luni, fara a fi judecat, timp in care este destituit de la Catedra de economie politica a Politehnicii din Bucuresti. Eliberat in decembrie 1945, se consacra redactarii memoriilor privind activitatea sa politica si elaborarii unor lucrari – ramase nedefinitivate – care se adauga celor 13 studii publicate dupa 1937 in revistele economice romanesti si straine, inclusiv volumul Rostul si destinul burgheziei romanesti. Ultimul sau studiu, Productiviad del trabajo y comercio exterior, a aparut in 1947 in revista Economia din Santiago de Chile. Tot in aceasta perioada a studiat folosirea energiei geotermice si a brevetat rezultatele pe care le-a obtinut in tara si in Elvetia, sub numele fiului sau Alexandru.
La 19 decembrie 1948 a fost arestat din nou. A ajuns, in 1950, la Sighet, unde se aflau detinuti, intr-un regim de exterminare, toti fostii demnitari ai tarii. Aici, lipsit de asistenta medicala, asemenea celorlalti detinuti, moare la 30 decembrie 1950, in varsta de 59 de ani. Decesul a fost comunicat familiei abia dupa aproape 8 ani, in mai 1958. In 1951, cand Mihail Manoilescu nu mai era in viata, i s-a intentat un proces de catre un tribunal civil, privind activitatea sa ca ziarist, iar la 12 aprilie 1952 a fost condamnat „in lipsa“ (!) la 15 ani temnita grea si 10 ani degradare civica, cu confiscarea totala a averii, fapt probabil unic in analele judiciare ale tuturor tarilor civilizate.
Tara, intreaga umanitate au pierdut, in imprejurarile tragice de atunci, o personalitate de exceptie – stralucit inginer, orator, profesor, om politic, diplomat si, mai presus de toate, economist recunoscut pe plan international.
Amintesc ca Mihail Manoilescu a fost membru in Consiliul de administratie al Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania (AGIR) inca din 1919 (la un an de la infiintare), cu functia de secretar general delegat al Biroului. In 1932, odata cu inaugurarea Sectiei economice a AGIR, a fost ales presedintele acesteia. Cu ocazia Congresului de la Brasov din 1934, este ales vicepresedinte, iar la 11 februarie 1935, cu unanimitate de voturi, Consiliul de administratie il alege presedinte al AGIR, functie in care ramane pana in 1940.
Personalitatea sa stiintifica si manageriala si-a pus amprenta asupra activitatii AGIR, recunoscuta prin decret regal ca organizatie de utilitate publica si cu reprezentare in Parlamentul tarii. Cum bine se stie, AGIR s-a implicat in dezvoltarea moderna a Romaniei, in elaborarea legislatiei economice si in apararea intereselor profesiei de inginer.
In timpul in care Mihail Manoilescu a facut parte din conducerea asociatiei, mai ales ca presedinte, AGIR a avut cele mai importante realizari de pana atunci. Este inca un motiv esential pentru a-i aduce un omagiu la implinirea a 125 de ani de la nasterea sa.