Mărturisitorul Traian Marian a fost, împreună cu Traian Trifan, fratele său nedespărţit de luptă şi credinţă, îndrumător pe calea desăvârşirii creştine pentru camarazii din temniţele antonesciene şi comuniste. Ajunşi în Penitenciarul Aiud în anul 1941, puşi în situaţia de a executa condamnări de 17 sau 20 de ani pentru faptul că erau comandanţi legionari, avocaţii Traian Trifan şi Traian Marian, beneficiind de autoritatea pe care o aveau încă din libertate, au arătat că singura cale de a trece nevătămaţi sufleteşte prin acest infern este credinţa. Au fost urmaţi de tineri care aveau să devină sfinţi ai închisorilor comuniste: Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Anghel Papacioc (Părintele Arsenie Papacioc), preotul Vasile Serghie, Virgil Maxim, Marin Naidim, Nicu Mazăre, Aurel Dragodan, Ion Schiau, Constantin Pascu şi alţii. Sfânta Scriptură, Patericul şi primele trei volume din Filocalii, pe care le primiseră în dar de la Părintele Arsenie Boca, au fost merindele de drum. Au ţinut legătura cu călugării de la mănăstirile Sâmbăta şi Râmeţ. N-au fost înţeleşi de la început de toţi fraţii lor, dar încetul cu încetul calea filocalică a câştigat tot mai multe suflete. Celulele au devenit adevărate chilii, închisoarea a devenit mănăstire, cu program de rugăciuni, studiu, meditaţii, convorbiri duhovniceşti. Îmbinau munca cu rugăciunea inimii, făcându-şi funie spre Cer. Toate acestea se întâmplau până în 1948, în timpul cât au fost deţinuţi la Aiud şi Galda de Jos. Odată cu insturarea regimului ateo-comunist, în închisori s-au instituit teroarea, crima, reeducarea, ruperea legăturilor cu exteriorul. În aceste condiţii, cei amintiţi au devenit monumente de demnitate, nu au făcut compromisuri, au acceptat suferinţa, mărturisind Adevărul.
După executarea pedepsei de 13 ani de temniţă grea, fiind foarte bolnav, Traian Marian este eliberat. S-a întors în Codlea (judeţul Braşov), trăind auster. Ducea o viaţă retrasă, continuându-şi programul de rugăciune şi studiu. Urca des pe Munţii Măgura Codlei, unde le recita nepoţilor poezii de George Coşbuc, Octavian Goga, dar mai ales din Mihai Eminescu, atât de drag sufletului lui. Într-unul din aceste urcuşuri, fiind împreună cu unul dintre nepoţii săi, a fost înconjurat de o haită de câini. Traian Marian a început să se roage. Ca printr-o minune, câinii s-au îndepărtat, lăsându-i să-şi continue drumul.
Împărţea tuturor celor interesaţi volume din Filocalia românească şi cărţi fundamentale ale literaturii române. Era nelipsit de la slujbele bisericeşti. De ziua Sfinţilor Trei Ierarhi a anului 1987, la vârsta de 78 de ani, Traian Marian a plecat la Domnul, după ce a pregustat Împărăţia lui Dumnezeu încă din viaţa pământească.
Îi mulţumesc doamnei Maria Trifan, fiica mărturisitorului Traian Trifan, care ne-a pus la dispoziţie o fotografie a lui Traian Marian, dăruită lui Traian Trifan acum 76 de ani, în ziua de 30 ianuarie 1941, cu puţin timp înaintea arestării. (Florin Palas)

Sursa: MĂRTURISITORII