IN MEMORIAM Pan Vizirescu

Şi moartea! Şi dânsa îi tot de la Domnul…
Un dar? O pedeapsă? Nu-i minte s-o ştie.
Dar ruga se-nalţă în sfânta făclie:
Cu pace ne fie şi-n linişte somnul.

Toate de la Domnul – 1968
Pan M. Vizirescu (16 august 1903 – 27 ianuarie 2000)

“Mi se oprise timpul” – Memoria Exilului Românesc, de Marilena Rotaru

A plecat dintre noi Pan M. Vizirescu, decanul de vârstă al scriitorilor români. S-a născut în satul Brăneţ, judeţul Olt, la 16 august 1903. A urmat şcoala primară în comuna natală, apoi la Slatina. Studiile secundare şi le-a efectuat la Colegiul Naţional din Craiova. A absolvit cursurile Facultăţii de Litere din Bucureşti, obţinând licenţa în anul 1929. În anul 1938 şi-a trecut în palmares doctoratul în Litere şi Filosofie cu menţiunea “magna cum laudae”.

A intrat în învăţământ ca profesor la Liceul Militar din Cernăuţi, apoi a fost mutat la Liceul Comercial Carol I din Bucureşti – la catedra pe care o avusese George Călinescu.
A fost director de cabinet la Ministerul Propagandei sub miniştrii Nichifor Crainic şi Alexandru Marcu. Din 1940 până la 23 august 1944 a fost subdirector la radiojurnal în cadrul Societăţii Române de radiofuziune.

În anul 1945, Pan M. Vizirescu a fost condamnat de aşa-zisul Tribunal al Poporului, organizaţie-instrument a guvernului Petru Groza, creată după modelul sovietic, la muncă silnică pe viaţă împreună cu alţi mari ziarişti (Stelian Popescu, Nichifor Crainic, Pamfil Şeicaru, Romulus Seişanu, Radu Gyr etc.). Miraculos, Pan M. Vizirescu a reuşit atunci să se ascundă, cu toată vigilenţa satrapilor regimului, în podul casei părinţilor şi fraţilor săi din Slatina, supravieţuind timp de 23 ani, într-un “exil de taină” – cum însuşi l-a numit -, într-o încredibilă clandestinitate.
A debutat în literatură ca poet în “Universul literar” al lui N. Iorga (1921) şi la “Bilete de papagal” (Tudor Arghezi, 1929).
Din 1931 şi-a făcut debutul în revista “Gândirea” a lui Nichifor Crainic unde a colaborat timp de 15 ani.
A publicat înainte de 1944 o antologie Poezia noastră religioasă, volum solicitat de P.S.S. Colan, Episcopul Clujului. Sfinţia Sa îl ceruse ca o dovadă de întărire a sufletului românesc. Transilvania era atunci sub ocupaţie. Volumul, prefaţat de un studiu consistent, s-a bucurat de un mare succes. . Era primul studiu asupra poeziei religioase în literatura românească.
Alte publicaţii ale sale n-au putut vedea lumina tiparului, căci după 23 august, aşa cum el însuşi avea să spună, “s-a ales praful de toate scrierile mele”.
După 1967, anul eliberării din “exilul de taină”, a încercat să publice – “căci trecea timpul peste mine şi nu aveam cărţi tipărite” – dar editurile l-au refuzat. Încă mai figura pe lista proscrişilor. Ceva mai târziu, datorită sprijinului Cellei Delavrancea şi a lui Şerban Cioculescu, editura Eminescu i-a publicat trei volume: Poeme – 1982; Sunet peste culmi – 1985; Călătorie de taină – 1988.
După 1990, a publicat două volume de versuri: Prinos de lumină şi har (Editura Agora _ Iaşi, 1955) şi Mi se oprise timpul (Editura Eminescu, Bucureşti 1995). În 1997 îi apare Liga oamenilor cinstiţi, o piesă de teatru, jucată la Teatrul Radiofonic, în mai 1999.
În ultimele zile ale anului trecut a scos de sub tipar Coloane care cresc necontenit (Editura Timpul, Iaşi), un volum de portrete literare evocând pe cei mai reprezentativi slujitori ai scrisului şi gândirii din această ţară.

Pan M. Vizirescu a fost ultimul reprezentant al “Gândirii” lui Nichifor Crainic şi al curentului gândirist ortodox tradiţionalist. În această calitate, înconjurat de câţiva tineri merituoşi, a pus bazele noii serii a revistei “Gândirea”, apărută după eliberarea ţării de comunism.
Remarcabil poet şi prozator, distins eseist şi dotat cu talent oratoric desăvârşit, Pan M. Vizirescu face parte din galeria marilor personalităţi ale culturii române din acest veac.
Întreaga sa creaţie ca şi întreaga sa viaţă s-au desfăşurat sub imperiul a două comandamente: credinţa de nezdruncinat în Puterea Divină şi iubirea faţă de naţia şi patria română.

“Socotesc o binecuvântare că am venit pe lume în acest neam, că n-am fost deviat în altă parte. Apartenenţa mea la neamul românesc este într-adevăr, o bucurie şi un dar ceresc”, avea să mărturisească în 1995 la Iaşi, cu prilejul lansării volumului său de poezii religioase Prinos de lumină şi har.
Fundaţia Culturală Memoria este profund afectată de dispariţia scriitorului Pan M. Vizirescu, prieten de suflet al “Memoriei” şi al regretatului ei redactor-şef Banu Rădulescu, trecut şi el în lumea celor drepţi.
Plecaţi amândoi într-o călătorie eternă prin lumea lui Dumnezeu, şi-au întâlnit acolo înaintaşii şi vechii lor prieteni, Nichifor Crainic, Pamfil Şeicaru, Petre Ţuţea sau Ernest Bernea.
Duminică, 30 ianuarie 2000, Pan M. Vizirescu a fost înmormântat în cripta familiei sale din Slatina.
Dumnezeu să-l odihnească în pacea şi lumina sa!

Vasile Dima
Gheorghe Atanasescu

Revista Memoria

Sursa: MĂRTURISITORII

Ascultaţi şi PREMIERĂ: Înregistrări cu Radu Gyr, Nichifor Crainic şi Pan Vizirescu. AUDIO EXCEPŢIONAL de Ziua sfinţilor mucenici şi martiri ai închisorilor comuniste