Sinaxarul Demnităţii Româneşti:
Absolventă a Facultăţii de Litere din Cluj, poetă, traducătoare, intră în viaţa monahală la Mănăstirea Vladimireşti în 1948. Condamnată de regimul comunist pentru „agitaţie publică“ şi „port ilegal de uniformă“, va executa 3 ani de detenţie în temniţele Jilava, Văcăreşti, Mislea, Miercurea Ciuc, Constanţa. După eliberare i se interzice revenirea în mănăstire şi i se stabileşte domiciliul forţat în Gurguieşti/Brăila. În 1970 i se permite să locuiască în Braşov, unde va rămăne până la evenimentele din 1989. La începutul lui 1990 se reîntoarce, ca monahie, la Mănăstirea Vladimireşti. Va pleca către cele veşnice în august 1990, fiind înmormântată în cimitirul Mănăstirii. În veci pomenirea ei!
MĂRTURISITORII vă recomandă 7 articole In Memoriam Maica Teodosia
Vom reveni cu filmări de la evenimentul de anul acesta. Până atunci, vă recomandăm:
Maica Teodosia (Zorica Laţcu), într-o evocare a doamnei Aspazia Oţel Petrescu. “A trecut prin iadul închisorilor comuniste. Numai o doctrină scelerată a putut să supună supliciilor un trup deja chinuit. De sufletul ei însă nu s-au putut atinge călăii”.
Apariţia Zoricăi Laţcu în viaţa mea a fost providenţială pentru faptul că ea m-a introdus în raiul ce împresura Mânâstirea Brâncovenească de la Sâmbăta de Sus, unde marele părinte duhovnic Arsenie Boca mi-a binecuvântat sfânt şi blând intrarea mea în gura iadului ce se deschidea flămândă pentru întreaga ţară. Ea m-a dus la Sâmbăta, a împărţit cu mine chilia din care a plecat direct în monahism. Handicapul fizic pe care îl avea a făcut din maica Teodosia cel mai frumos exemplu de viaţă creştină. Exemplul ei de viaţă mi-a arătat că suferinţa acceptată, însuşită şi purtată cu iubire în numele Domnului Iisus Hristos este cea mai sublimă dovadă de iubire şi singura capabilă să transfigureze în lumină şi bucurie întunericul unei suferinţe de neînlăturat. Era şi una din lecţile F.O.R.S. (Frăţia Ortodoxă Română Studenţească)-ului.
Zorica era dăruită cu harul de a aduce prin arta sa şi pe alţii la întâlnirea cu Dumnezeu. Ea ştia să întindă cărări de simpatie de la o inimă la alta, adeverind că cel ce iubeşte poate multe. Poezia ei ne aşează în misterul iubirii, stilul său, inconfundabil este de-o frumuseţe clasică. Tot ce ne aduce versul ei este clar, simplu, limpede, inundat în frumuseţe. În poezia sa totul este cântec, splendoare şi mister.
Zorica Laţcu, în ipostaza sa de maica Teodosia, a trecut prin iadul închisorilor comuniste. Numai o doctrină scelerată ca aceasta a putut să supună supliciilor un trup deja chinuit. De sufletul ei însă nu s-au putut atinge călăii. Ea ştia ca nimeni alta să se aştearnă la picioarele singurului Mântuitor:
„Învelită-n haina marilor dureri
Suflet plin de taina lumilor divine,
Să păşesc pe calea grelelor tăceri,
Către Tine, Doamne, numai către Tine”.
Când retrăiesc amintiri legate de F.O.R.S o regăsesc printre icoanele lui pe maica Teodosia şi sunt extrem de recunoscătoare Domnului că mi-a făcut acest mare dar, să cunosc un suflet minunat, creatoarea unor poezii cu totul excepţionale. Sunt cu totul de acord cu părintele Teofil Părăianu care spune că „fiecare dintre poeziile scrise de Zorica Laţcu, Teodosia, este o minune prin ea însăşi”.
Amin!
