Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare a găzduit duminică, 12 martie 2017, cu începere de la ora 17,30, o evocare a părintelui Crăciun Opre, mărturisitor al credinţei străbune în temniţele comuniste şi unul din marii duhovnici ai Ardealului. Evocarea, organizată de Episcopia Maramureşului şi Sătmarului şi Protopopiatul Lăpuş, a fost prilejuită de Anul Comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, declarat de Patriarhia Română.
Evocarea a avut loc sub coordonarea Pr. Dr. Cristian Ştefan, consilier eparhial cultural al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.
Despre părintele Crăciun Opre a vorbit Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Vlad, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, unul din ucenicii părintelui, care a relatat multe din segmentele vieţii părintelui mărturisitor din închisorile comuniste, a cărui perpetuare existenţială, într-un univers concentraţionar dur şi inuman, conceput pentru exterminarea persoanei, a constat în rugăciunea permanentă şi în comuniune cu Hristos, Mântuitorul lumii.
„Părintele Crăciun Opre este una dintre pietrele de temelie ale sudului Hunedoarei şi nu numai, socot ale Bisericii noastre ortodoxe, un om care a petrecut opt ani în închisorile comuniste, unul care nu şi-a trădat conştiinţa înaintea lui Dumnezeu şi înaintea neamului său, a spus Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Vlad din Arad. Părintele Crăciun este una dintre valorile fundamentale, la care noi, preoţii, şi întregul neam românesc poate să facă apel şi ne poate fi trunchi de pornire pentru dăinuirea atât a Bisericii, cât şi a neamului nostru românesc. Părintele Crăciun a fost unul dintre cei care s-au format în valorile româneşti şi bisericeşti, a traversat, fără să trădeze conştiinţa, experimentul Piteşti, a traversat Gherla, Aiudul, Timişoara, Aradul, Jilava. Prin toate nu şi-a trădat o clipă conştiinţa, n-a trădat o clipă pe Dumnezeu şi a ieşit mai întărit, dânsul spunea de la Oxford, adică a ieşit mai întărit în cunoaşterea lui Dumnezeu, întărit în rugăciune, întărit în viaţa de sfinţenie. După ieşirea din închisoare, părintele a fost pentru întreaga zonă, şi nu numai, pentru o bună parte a ţării, duhovnicul duhovnicilor. A spovedit, în ultima perioadă a vieţii o bună parte din Episcopia Devei şi Hunedoarei, îl avem cu toţii drept model, îl avem drept rugător astăzi înaintea lui Dumnezeu”, a mai adăugat părintele Prof. Univ. Dr. Vasile Vlad.
Modalităţile creştine de supravieţuire în închisorile comuniste au fost evocate de fiul părintelui Crăciun Opre, Prof. Univ. Dr. Adrian Opre, decanul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca:
„În această seară am încercat să aduc în lumină modalităţile care au garantat supravieţuirea în detenţia politică miilor de deţinuţi politici, modalităţi care au fost puternic ancorate în spiritualitate, a spus Prof. Univ. Dr. Adrian Opre. Pentru că e greu de contestat faptul că aceşti oameni au supravieţuit, în primul rând. Unul dintre ei spunea că datorită rugăciunii. Rugăciunea lor a fost izbăvirea lor nu numai de diavol, în sensul în care noi o folosim foarte des, ci în faţa tuturor şocurilor pe care aceşti oameni le-au trăit zilnic în detenţia politică. Am încercat să arăt că psihologia de astăzi, ştiinţifică, îşi are, în fapt, originea, obârşia, în ceea ce Biserica de mii de ani nu numai că cunoaşte, ci pune în practică. Uneori, punând în balanţă ceea ce a putut face Biserica pentru a ajuta omul cu apăsarea sufletească este un câştig mult mai mare decât, adesea, prin tehnici sofisticate moderne poate face astăzi ştiinţa. Iar dacă ştiinţa, sau noi, ca reprezentaţi şi ştiinţei, recunoaştem lucrul acesta, şi ne întoarcem la obârşia practicilor noastre, cu siguranţă eficienţa tuturor practicilor noastre tămăduitoare va fi alta. Adică una superioară, a completat profesorul clujean.”
„Este o mare bucurie pentru noi că în seara aceasta am reuşit, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, să organizăm această conferinţă, la care au participat doi oameni de o înaltă ţinută academică şi duhovnicească, a spus Pr. Dr. Florin Stan, protopopul Lăpuşului. Amândoi vorbitorii au mărturisit şi l-au evocat pe părintele Crăciun Opre, unul în calitate de ucenic, iar celălalt în calitate de fiu, cu multă căldură, cu multă bucurie şi cu multă înflăcărare, fapt pentru care am văzut pe chipurile credincioşilor care au participat la acest eveniment multă bucurie şi multă încărcare duhovnicească cu care au plecat de aici. Ne bucurăm că am reuşit să contribuim prin acest mic efort al nostru la o parte din ceea ce Biserica doreşte în acest an să sublinieze, şi anume rolul colosal pe care l-au avut şi-l au martirii Bisericii în mărturisirea credinţei.”
Andrei Fărcaş, redactor la revista “Graiul Bisericii Noastre”
Video cu Părintele Justin şi Părintele Sabău
Sfântul Ardealului, evocat de Părintele Crăciun Opre (17 iunie 1925 – 8 aprilie 2012)