Connect with us

Mărturia lui Dumitru Bordeianu despre trăirea misticilor în închisorile comuniste, din Săptămâna Patimilor:

Dumitru Bordeianu

În celulă cu badea Trifan

Pe avocatul Traian Trifan l-am cunoscut în celula 32, la Gherla. Auzisem în închisoare de grupul Marian, fostul sef al judetului Brasov si de Trifan, fost prefect legionar de Brasov, condamnati la ani grei de închisoare înca de pe timpul lui Antonescu. Un alt grup de legionari condamnati atunci se strânsese în jurul lui Biris. Cele doua grupuri aveau doua atitudini diferite însa. Unul traia si simtea în spiritul Parintilor rasariteni, iar altul traia si gândea în spiritul Parintilor apuseni.

Ceea ce m-a impresionat placut acolo, a fost întelegerea cu care cei mai în vârsta îi primeau pe tinerii care trecusera prin demascari. Pentru acestia, integrarea în Legiune a fost foarte prudenta si smerita, pentru ca duceam în spate tragedia traita la Pitesti si Gherla, o revenire brusca riscând sa ne azvârle într-o extrema periculoasa. Si totusi, majoritatea si-au revenit, în raport direct cu cuantumul suferintei din decursul demascarilor.

Perioada de închisoare 1954-l964, a fost pentru noi, tineretul Legionar, una de armonie, întelegere, împartasire de cunostinte si de dragoste, spre deosebire de anii 1949-l954, (cinci ani de inactivitate intelectuala – petrecuţi în iadul de la Piteşti – n.n.), cei mai întunecati din viata noastra.

Celulele se transformasera în sali de cursuri, de liceu si universitate. Taranii si muncitorii învatasera limbi straine, memorasera sute de poezii, stiau matematica, fizica, chimie etc. si, nu rareori, se angajau în discutii filozofico-religioase. Fiecare detinut punea la dispozitia celorlalti tot ceea ce acumulase cu timpul.

Meritul pentru aceasta armonie si pentru revenirea celor tineri în sânul Legiunii a fost mai ales al Badiei Trifan, veteran în închisoare, cu patrusprezece ani deja executati, si al profesorului, filozofului si poetului ardelean din Cluj, Ion Munteanu.

Munteanu facea parte din elita legionara.

În schimb, Badea Trifan, apartinea generatiei eroice a Capitanului. De aceea era privit de noi, tinerii, ca un mit; cuvântul lui si al printului Alexandru Ghica, cu care iar am stat în celula, era pentru noi lege.

Ceea ce as dori sa scot în evidenta în acest capitol este, mai ales, modul de gândire si traire al celor doua orientari: rasariteana si apuseana.

Marile personalitati care reprezentau cele doua lumi, ma preocupau în mod deosebit. Dupa iadul din care scapasem si dupa întâlnirea cu Jimboiu, setea mea de învatatura ma împingea sa aflu câte ceva si despre alte moduri de traire a vietii crestine.

Ion Munteanu era, dintre exponentii intelectuali greco-catolici din Cluj, cel mai receptiv la tot ceea ce se întâmpla în camera. Un intelectual de vârf, cult si talentat: scriitor, filozof si poet, stapânit de rationalismul apusean, nu mai pastrase nimic din Ortodoxie. În discutii, cauta sa ma atraga în sfera lui de influenta, sa gândesc, si sa traiesc ca el.

Opusul lui, prin judecata si trairea crestin-ortodoxa,

Badea Trifan era mai cald si cuvantul lui imi mergea la inima, nu se adresa ratiunii. In aceasta atmosfera, ca unul ce traiam ortodoxia, eu l-am ales drept calauza pe Badea Trifan; nu l-am respins insa nici pe Munteanu.

Se apropia Pastele lui 1955. Trecuse un an de la minunea savarsita de Dumnezeu cu mine si un an de la cunoasterea lui Jimboiu.

Saptamana Patimilor acestor sfinte Pasti a fost pentru mine o adevarata aniversare; am trait-o in cainta si smerenie, sufletul meu era mereu atintit spre Golgota. In general, toti traiau cu smerenie Patimile Fiului lui Dumnezeu.

De multe ori suntem inclinati sa credem numai ceea ce vedem. Si atunci ni se pare ca nu mai avem nevoie de credinta, deoarece credinta opereaza acolo unde nu vedem si unde posibilitatile de cunoastere rationala devin neputincioase.

Nu observasem cum a trait saptamana Patimilor Jimboiu, in 1954, pentru ca el era foarte discret in manifestari; in schimb l-am vazut pe Badea Trifan, de Luni si pana in Sambata Mare. Ceea ce am vazut la el a fost mai mult decat impresionant.

Luni dimineata am vrut sa stau de vorba cu el, despre trairea duhovniceasca din aceasta Sfanta Saptamana. Spre marea mea surprindere insa, cand m-am apropiat, am observat cum plangea cu siroaie de lacrimi. Cei din camera, la dorinta lui, ii rezervasera un colt pe prici. Mi-a fost rusine ca l-am deranjat si toata Saptamana Patimilor n-am mai putut sta de vorba cu el. Era retras in acest coltisor si plangea in continuu, privind cu ochii sufletului si simtind cu inima suferintele Fiului lui Dumnezeu rastignit pe cruce, pe Golgota. Ii impresionase pe toti cei din camera intr-atat, incat intreaga Saptamana Mare a fost una de doliu.

Miscat de cele vazute la Badea Trifan, mi-am indreptat atentia si la Ion Munteanu si m-am convins de diferenta dintre trairea ortodoxa si cea catolica. Trifan traia cu inima, Munteanu cu ratiunea.

Pe Munteanu nu l-am vazut o singura data sa verse o lacrima pe tot parcursul Saptamanii Patimilor, in timp ce Trifan plangea cum plange o mama care si-a pierdut unicul copil. Trifan simtea calvarul de pe Golgota, pe cand Munteanu il gandea.

M-am convins apoi pentru tot restul zilelor mele, sa-i imit pe Jimboiu si pe Badea Trifan, ca pe fratii cei mai apropiati de sufletul meu.

M-am intrebat cati crestini de pe pamant sunt in stare de o traire ca a lor? Iar eu, putea-voi oare varsa o lacrima, privind cu ochii sufletului catre Golgota? Da! Dumnezeu m-a invrednicit de cutremurul jertfei! In timpul acelor Sfinte Pasti am vazut fata luminoasa a lui Badea Trifan aratand ca fetele marilor mistici romani, ca a Parintelui Cleopa Ilie, a Parintelui Argatu, a Parintelui Arsenie etc.

Dumitru Bordeianu Mărturisiri din mlaştina disperării – PDF AICI

Ilustraţie: Sinaxis – Mântuitorul nostru Iisus Hristos dus la Răstignire – Frescă din Mănăstirea Decani, Kosovo – Serbia, sec XIV

MĂRTURISITORII

Print Friendly, PDF & Email
1 Comment

1 Comment

  1. Pingback: Lacrimile Sfinţilor Închisorilor în Săptămâna Patimilor, după Piteşti, cu Bădia Traian Trifan. Dumitru Bordeianu: Mărturisiri din mlaştina disperării - PDF - Presa Ortodoxă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Părintele Ilie Lăcătuşu din Giulești, sfântul cu moaşte întregi din România sau mortul-viu. Mărturii impresionante la 20 de ani de la descoperirea sa și la 35 de ani de la nașterea la Cer (+22 iulie 1983)

Articole

Uciderea bestială a Căpitanului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu. Crima din noaptea Sfântului Andrei. FOTO-DOCUMENTE

Articole

O fotografie inedită cu Corneliu Zelea Codreanu şi o scrisoare a Olguţei Blănaru Iordănescu (+6 octombrie 2015) împreună cu alte foto-mărturii

Articole

Sfânta Muceniţă Heruvima de la Petru Vodă, săvârşită la venirea Arhanghelilor. 18 ani de la plecarea la Ceruri. FOTOGRAFII IN MEMORIAM

Articole

Connect