La 2 martie 2018 s-au împlinit 113 ani de la nașterea lui Radu Gyr, cel mai cunoscut autor care a îndurat chinuri în temnița a trei regimuri politice: carlist, antonescian și comunist.
Născut la Câmpulung Muscel, a fost fiul actorului Coco Demetrescu. Poet, dramaturg, prozator, eseist și publicist, cariera literară a lui Gyr a fost deviată de anii mulți de închisoare spre un curs diferit de începuturile de la catedră, când era asistentul de la Litere al profesorului Mihail Dragomirescu.
Radu Gyr a îmbogățit nu doar literatura română cu poemele compuse în pușcărie, ci i-a ajutat pe mulți colegi de suferință, care le-au memorat și le-au transmis și altora, să reziste moral în închisoare.
Anii de închisoare
În 1937 a fost închis prima oară în lagărele din timpul dictaturii carliste, în lagărul de la Miercurea Ciuc, alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade și alți intelectuali de extremă dreaptă din perioada interbelică. În 1941 a fost condamnat la 12 ani închisoare corecţională, sub regimul Antonescu. După eliberare a fost trimis, pentru ”reabilitare”, pe front, în batalioanele de la Sărata, unde în 1942 a fost grav rănit. Întors din război, Radu Gyr a publicat volumul ”Poeme de răsboiu”. A fost arestat din nou și în 1942 şi 1943 a suferit în lagărul de la Târgu-Jiu. În 1944, a fost condamnat împreună cu ”lotul ziariştilor” la 12 ani detenţie riguroasă. Ar fi trebuit să beneficieze de un decret de graţiere, dar i s-a deschis un alt proces la Tribunalul Militar Regional, care era de fapt o reeditare a procesului din 1941 din timpul lui Antonescu, şi abia în 1956 a mai fost eliberat. La scurt timp a fost din nou arestat și condamnat în 1958 la moarte, pedeapsă comutată însă la 25 de ani de muncă silnică, având drept cap de acuzare poezia ”Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”. A fost eliberat în 1964.
Poetul cu sotia, Flora, si fiica, Simona, dupa eliberare
La atâtea decenii de la plecarea poetului dintre noi (a murit în 1975) și la aproape 30 de ani de la căderea comunismului, poezia lui Radu Gyr, pe care mulți cititori o memorează și astăzi, iar nu puțini specialiști în literatură o admiră, încă nu se află la locul meritat în canoanele istoriei literare. Teama că ar leza corectitudinea politică așezând numele unui astfel de scriitor, care a făcut politică în vremuri tulburi, duce la omiterea din manuale a unui întreg capitol literar aparte. Chiar dacă există ici și colo inițiative culturale de a valoriza opera sa, iar unii profesori de limba română le vorbesc în cadrul unor cursuri opționale elevilor despre poezia lui Radu Gyr, chiar dacă se organizează uneori conferințe și colocvii, la nivel oficial acestei poezii nu i se acordă locul cuvenit.
Tributarii unei idei depășite
Criticul literar Christian Crăciun îl consideră un ”clasic” al capitolului care lipsește din istoria canonică a literaturii române: ”Radu Gyr este un caz paradoxal, rege neîncoronat al unui regat inexistent. Poezia detenției politice este încă privită ca un fenomen marginal: de cercetat din perspectivă istorică, ideologică, politică, socială, morală, filosofică etc, dar nu estetică. Se pleacă de la o premisă axiomatică: ar fi vorba de o poezie doar circumstanțială și de apreciat numai ca atare. Dar este această propoziție chiar atât de indiscutabilă precum pare? În completare vine și fundamentul religios al acestei poezii. La fel, considerat ca un fel de reziduu non-estetic. Pentru a ne explica acest fenomen trebuie să privim începuturile culturii noastre moderne, obsedată de recuperarea decalajelor față de marea cultură europeană. De la pașoptiști și «Junimea» încoace, toate modernizările s-au petrecut printr-o decisivă impunere a autonomiei esteticului”.
Orice încercare de a lua în considerare alte valori, etice, politice, religioase, filozofice este considerată periculoasă de făuritorii canoanelor literare și periculoasă tentativă de a ne arunca înapoi în pre-modernitate, este de părere criticul. Christian Crăciun propune să observăm asemănarea în receptare a doi mari poeți religioși contemporani: Ioan Alexandru și Daniel Turcea, care sunt aproape exclusiv lăudați pentru literatura pe care au făcut-o înainte de faza lor acut religioasă. Criticul consideră că dacă am depăși acest ”complex de înapoiere”, am observa că în marile culturi europene această delimitare a încetat, iar scriitori precum Claudel, Péguy, Pierre Emmanuel nu sunt omiși din istoriile literare pentru că sunt poeți religioși.
”Din fericire, ultimii ani au adus în atenție antologii de texte, teze de doctorat, monografii, conferințe care au apropiat publicului larg acest fenomen practic necunoscut până acum, al poeziei închisorilor. La Radu Gyr (și nu numai) aspectul politic complică și mai mult recepția. Propun o comparație: în stilul lui paradoxal, G. Călinescu sublinia gratuitatea, puritatea poeziei sociale a lui Goga. Nu cumva putem aplica o grilă similară și poeziei lui Gyr? Așa cum la Goga o realitate istorică și socială a «jalei» era transfigurată până la inefabil, la Gyr infernalul temniței comuniste devine un spațiu poetic în sine, transfigurat estetic, un univers al negativului absolut ca în viziunile lui Hieronymus Bosch sau Goya. Spațiul acesta are o sciziune clară: înăuntru – afară. Înăuntru este iadul: suferințele fizice, bolile, torturile, gardienii, frigul, foamea, moartea. Afară nu există decât ca amintire, sporind și mai mult suferința. Lacătul, zăvorul, ușa, zidul, gratiile, toate semnele izolării devin semnele acestei rupturi existențiale definitive”, argumentează Christian Crăciun.
Criticul și profesorul Crăciun aduce exemple de versuri cu o forță estetică deosebită: ”«Aici, în celule zăcute-n uitări/ Soarele pute și stăruie-n nări/ca un hoit într-o groapă uitată»”. Iar această izolare duce la o coșmarescă dilatare a timpului: «ca o ceață enormă,/peste genuni […] zile-mpuțite, zile stătute». Spărgând această izolare, amintirile devin prilej de suferință: «Seacă-mă, Doamne, de-aduceri aminte/strânge-mi trecutul de beregată». Aplecându-și urechea pe cimentul celulei, poetul aude «sângele temniței»; «Dar s-a făcut tăcere ca lâna/ peste noi cădea cerul ucis», iar raiul este «mâncat de molii»”.
Valorile etice și spirituale nu le exclud pe cele artistice, iar depășirea tezei potrivit căreia toate ar trebui să se subordoneze esteticului în literatură ar fi un semn de maturitate al culturii noastre, susține criticul literar. ”Radu Gyr are suficientă răbdare până când va fi trecut în liniște drept clasicul plin de har al capitolului unic și încă nescris numit poezia carcerală românească”, conchide Christian Crăciun.
Opera (selectiv):
Poezie: ”Linişti de schituri” (1924; ”Plânge Strâmbă-Lemne” (1927); ”Cerbul de lumină” (1928); ”Stele pentru leagăn” (1936); ”Cununi uscate” (1938); ”Corabia cu tufănici” (1939); ”Poeme de răsboiu” (1942); ”Balade” (1943). Studii şi eseuri: ”Învierea” de Tolstoi, Bucureşti, 1928. ”Evoluţia criticei estetice şi aspectele literare contemporane”, curs universitar, 1937. Conferinţe: ”Făuritorii unui ideal”, Bucureşti, 1932; ”Studenţimea şi idealul spiritual”, Bucureşti, 1935; ”Femeia în eroismul spiritual, moral”, București, 1936.
Volume publicate postum: ”Poezii din închisori”, Cuvântul Românesc, Canada, 1982; ”Poezii”, vol. I-III (”Sângele temniţei”, ”Balade”, ”Stigmate”, ”Lirica orală”), Timișoara, Editura Marineasa, 1992–1994; ”Anotimpul umbrelor”, sonete şi rondeluri, București, Editura Vremea, 1993; ”Ultimele poeme”, București, Editura Vremea, 1994; ”Crucea din stepă. Poeme de răsboiu”, ediţie îngrijită şi note de Ioan Popişteanu, Constanţa, Editura Ex Ponto, 1998; ”Pragul de piatră”, poezii, Vremea, 1998; ”Balade”, Ex Ponto, 1999; ”Era o caşa albă”, Ex Ponto, 2000; ”Linişti de schituri”, Vremea, 2000; ”Sângele temniţei”, ”Stigmate”, Vremea, 2003.
Autor: Daniela Șontică pentru Leviathan
