Preşedintele Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, doctor în istorie, fost detinut politic, profesorul Radu Ciuceanu a împlinit astăzi 90 de ani.
Îi urăm La mulţi și binecuvântați ani!
“Reperele mele, pline de lumină, sunt anii de tinereţe când am pus mâna pe armă şi m-am împotrivit regimului comunist şi năimiţilor săi”
“M-am obişnuit cu un ritm de viaţă la care nu mai pot renunţa; nu e vorba de o repetiţie a gesturilor sau a vorbelor; mă simt ca o locomotivă gâfâind, e drept, cu un număr redus de vagoane, care nu are mai nici o oprire, ci numai o staţie terminus. Aş vrea ca ea să coincidă cu realizarea ultimului vis, transformat într-o datorie, pe care mi l-am impus printr-o vocaţie filiară, părintele meu fiind ctitor al mai multor instituţii culturale în perioada antebelică şi interbelică în Craiova şi Banat. De aceea, chiar dacă mă găsesc înşelat în promisiuni de aproape cinci ani, neînţeles şi fără sprijin din partea unui Guvern bicefal, cu ai cărui părinţi am colaborat la naşterea unui Parlament, a unei Constituţii şi a unei vieţi politice care s-a vrut democratică, nu voi abandona, până la sfârşitul vieţii, speranţa într-un act de curaj şi demnitate care s-ar înfăptui prin şi ridicarea, în capitala ţării, a unui Panteon Naţional al celor mai strălucite personalităţi care au contribuit la unitatea şi cultura poporului român.
Aş dori să privesc mult înainte, fiindcă drumul se îngustează pe an ce trece; reperele mele însă, pline de lumină, sunt anii de tinereţe când am pus mâna pe armă şi m-am împotrivit regimului comunist şi năimiţilor săi. Camarazilor mei le datorez apropierea de Hristos şi exemplul mut al jertfei. Viaţa este un film ale cărui secvenţe se întrepătrund şi curg unele în altele!
O clipă importantă a destinului meu a fost eliberarea, după 15 ani de temniţă grea, de la faimoasa Închisoare Gherla, un cadou de la Imperiul Chezaro-Crăiesc de odinioară. Atunci am redescoperit culorile acestei lumi care se contopiseră cu timpul într-una singură: cenuşiul zidurilor şi al celulelor.
Am început Facultatea de Istorie dintr-un îndemn al tradiţiei de familie. Deveneam a treia generaţie de istorici, începând cu acel Ciuceanu care inaugurase, după răscoala lui Tudor Vladimirescu, o şcoală de preparandie. Restul s-a adunat şi s-a completat până în acea «Vineri Mare» a zilei de 22 decembrie.
Îmi este greu să spun care ar fi cele trei momente de maximă încărcătură emoţională. Cred că primul – fără un efort al memoriei – mi-l dă acea clipă tragică din copilăria mea, când eu şi fratele meu ne-am despărţit de părintele nostru, care ne-a îndemnat să avem grijă de mama şi de numele pe care el ni-l lasă! Al doilea moment l-am trăit cu intensitate în dimineaţa zilei de 22 iunie 1941, când toate clopotele oraşului Băniei au răsunat bucuroase că poporul român e chemat la luptă pentru a redobândi pământul Basarabiei, furat cu un an înainte. Al treilea, în primăvara anului 1993, când am primit încuviinţarea înfiinţării unui nou Institut al Academiei Române, a cărui aniversare, la 20 de ani, o vom sărbători în curând. Şi, în sfârşit, un alt moment, şi el de neuitat, a fost atunci când în 22 decembrie, ora 13:00, am intrat în Televiziunea Română şi am redactat, împreună cu câţiva revoluţionari ad-hoc, primul manifest program către ţară.
Singurul care poate să măsoare umbra sau lumina zilelor noastre este Judecătorul Suprem.” (Jurnalul Naţional)
Profesorul Radu Ciuceanu si Sfantul Gherasim Iscu in ghearele Securitatii
Profesorul Radu Ciuceanu a implinit azi 90 de ani dintre care 15 si i-a petrecut in inchisorile comuniste. Ii dorim La Multi Ani! din toata inima, sanatate de la Dumnezeu, putere de munca si la cat mai multe lucrari despre teroarea bolsevica asmutita asupra bietei Romanii. Profesorul este fondator al Asociatiei Fostilor Detinuti Politic din Romania, membru al Academiei Oamenilor de Stiinta si presedinte al Institutului National pentru Studiul Totalitarismului – Academia Romana, fiind decorat de Patriarh in mai multe randuri.
Radu Ciuceanu s-a născut la 16 aprilie 1928, a fost arestat la 22 septembrie 1948 şi condamnat de Tribunalul Militar Craiova pentru „uneltire contra ordinii sociale” la 15 ani de temniţă grea, deoarece „… în cursul anului 1947, împreună cu generalul Carlaonţ, dr. Cărăuşu, Sergiu Mandinescu şi alţii au pus bazele unei organizaţii subversive cu caracter terorist, au achiziţionat armament, muniţie şi explozibil cu scopul de a înlătura actualul regim, luptă împotriva URSS prin acţiuni de sabotare şi insurecţie…”[1]. A executat perioada de detenţie integral, la Craiova, Piteşti, Jilava, Văcăreşti, Târgşor, Dej şi Gherla, fiind eliberat la expirarea pedepsei – 18 septembrie 1963. După 1964 a fost urmărit informativ de Securitate, sub două nume de obiectiv: „Artistul” şi „Cucu”[2]. Mai multe detalii biografice aici.
Cititi aici mai multe materiale despre viata sa intre care si un tulburator episod din cartea sa, intitulata “Prea mult intuneric, Doamne!”, despre Craciunul in cumplita inchisoare de la Pitesti. Un intuneric infrant prin Credinta, din care izvoreste acum lumina marturisitoare pentru generatiile viitoare.
