Tot întru această zi, pomenirea mult pătimitorului mărturisitor al lui Hristos, Cornel.
Cornel Drăgoi, 20 decembrie 1926 – 6 mai 2004, fiul Părintelui Ioan Drăgoi din Nucşoara şi al prezbiterei Elena.

Părintele Drăgoi a fost unul dintre cei trei preoţi ai mişcării de rezistenţă din Argeş, condamnaţi la moarte în 1956 şi executaţi la Jilava pentru sprijinul pe care l-au dat partizanilor din Munţii Muscelului. Ca student al Facultăţii de Litere din Universitatea Bucureşti, Cornel Drăgoi s-a alăturat din anul 1948 grupului condus de fraţii Toma şi Petru Arnăuţoiu, fiind omul de legătură cu Colonelul Gheorghe Arsenescu, despre care spunea mereu că este un gest de nedreptate istorică faptul că nu se vorbeşte şi de mişcarea de rezistenţă, tot pornită din Nucşoara, pe care a condus-o el.

A fost arestat în 1949 şi condamnat pentru „crimă de uneltire împotriva ordinii sociale”, urmând sirul închisorilor Piteşti, Jilava, Târgu Ocna, Caransebeş, Periprava.

A scăpat ca prin minune de reeducare, fiind suspect de TBC şi transferat la închisoarea Târgu – Ocna. Pentru aceasta spunea, ca şi Părintele Constantin Voicescu, că bacilul Koch a fost cel mai bun prieten al lui.

A fost o enciclopedie orală a faptelor şi figurilor luminoase din temniţele comuniste, lui i se datorează multe amanunte semnificative, care altfel s-ar fi pierdut. Regretata Irina Nicolau l-a cunoscut şi a intuit acestă comoară mai valoroasă decât multe tone de dosare de la CNSAS, reuşind să inregistreze mai multe casete audio cu interviurile pe care i le-a luat în vremea anilor 1995, când era internat la Spitalul Cristiana al doctorului Pavel Chirilă. De mult nu se mai ştie despre situaţia acestor casete, poate doar colegii Irinei Nicolau de la Muzeul Ţăranului Român să le mai dea de urmă, dar o mică parte dintre ele a fost publicată in cartea “Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara, urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi”.

„Important este să spunem numai ce ştim sigur, nu este nevoie să strecurăm… să hiperbolizăm. Faptele noastre sunt oricum destule ca să facă o istorie.”

„Da’ nu ştiu ce inspiraţie am avut eu atunci, nu ştiu ce mi-a venit, ce m-a îndemnat la prudenţă, că nu am ţinut legătura decât cu Arsenescu. Asta i-a salvat pe mulţi. Dacă n-aş fi făcut aşa, mulţi ar fi intrat în horă, că ş-aşa sîntem din Nucşoara şaizeci – şaptezeci care am avut necazuri, din Nucşoara şi din împrejurimi.”

În 1956 a fost luat din Închisoarea Caransebeş şi transferat la Piteşti, pentru o întâlnire la nivel înalt:

„Era atunci comandantul securităţii un evreu, aşa era atunci la ministerul de Interne… Si începe prelucrarea. Noi ne-am interesat de dumneata, ai fost băiat bun, ai învăţat bine, te-ai purtat frumos cu oamenii din sat, ai fost la coasă, ai fost la pădure, la munte, oamenii au încredere în dumneata, te rugăm să ne ajuţi să-i prindem pe bandiţii ăia. Dumneata trebuie numai să ne spui unde sunt, că restul facem noi. Şi eu am zis – adică eu să pun numai laţu’ de gât, că dumneavoastră le trageţi scaunul de sub picioare! Aaa, zice, nu, n-o lua aşa, uite, îi dăm lui părintele parohia înapoi, lăsăm pe fratele să meargă la liceu. Mie nu mi-a zis că mă lasă să termin facultatea. Şi am zis – domnule colonel, e o chestie de conştiinţă, nu pot să trec peste ea. Ce conştiinţă, conştiinţă burgheză, ce vorbeşti! Domnule colonel, nu vă supăraţi, eu p-asta o am. Eu de şapte ani am primit numai bâte, numai huo, numai bandit, dumnezei şi cristoşi, n-am văzut un ziar, n-am citit o carte, n-am văzut un film, nu mi s-a ţinut o conferinţă, o prelegere… de aceea eu asta ştiu, asta m-a învăţat şcoala, asta m-a învăţat biserica, asta m-au învăţat mama şi tata, ce să fac? Şi zice, uite, îţi dau şi bani… Şi căpitanul zice – poate nu ţi-am oferit destul… Şi atunci zic – domnule colonel, a cam început să miroasă a bâlci. S-a supărat tare pe treaba asta. Şi care e ultimul cuvînt? Nu se poate, domnule! Bine! A băgat mîna pe sub birou, probabil că a apăsat pe un buton, că a venit un plutonier şi m-a luat.”

Cornel Drăgoi a fost unul dintre prietenii intimi ai lui Valeriu Gafencu, despre Tîrgu – Ocna povestea ca despre un loc sfânt:

„Tîrgu – Ocna ne-a fost şi şcoală şi biserică. Şcoală pentru că, într-adevăr, am învăţat pe rupte. Eram foarte mulţi tineri, majoritatea elevi şi studenţi. Şi biserică pentru că, într-adevăr, penitenciarul de la Tîrgu – Ocna a părut oricărui a venit acolo o adevărată biserică, centrul, altarul acestei biserici a fost camera 4 a muribunzilor în care trăia, ardea Valeriu Gafencu.”

Lui îi datorăm multe detalii despre personalitatea Sfântului Închisorilor, ştia să înfăţişeze faptele sale, aşa încât nu puteai să-l asculţi decât cu ochii în lacrimi.

La Periprava a fost bătut cu un par, fiind lovit drept în moalele capului, lovitură în urma căreia avea să i se declanşeze mai târziu boala Parkinson sub o formă foarte gravă.
După eliberarea de la Periprava în 1960, s-a căsătorit cu Olimpia, având un singur fiu, Cristian Drăgoi, care astăzi este un reputat profesor al Universității din Bacău. În ultimii 15 ani ai vieţii, după 1989 a fost mai mult suferind decât sănătos, fiind îngrijit cu regim preferenţial la Spitalul Cristiana, dar mai ales de către soţia sa, Olimpia, la locuinţa din Moineşti. Dacă îl întrebai de ce suferă, îţi răspundea cu zâmbetul pe buze că mai repede termină dacă spune ce nu îl doare. Nu întâmplător Dumnezeu l-a luat la Sine în ziua de 6 mai, când este pomenit Sfântul şi Dreptul Iov. Odihneşte alături de soţia sa în cimitirul din Moineşti.

Să avem parte de comuniunea cu el!

Florin Popescu

Sursa: MĂRTURISITORII