“Astăzi, după 53 de ani, fără să fi planificat ceva inainte, am virat de la Cozia direct spre locul unde mi-am agățat timp de o saptamana copilăria, in vara lui ’64, cu mintea încărcată de dorul tatei și al mamei deopotrivă, convinsă fiind ca voi recunoaște casa bunicilor, pe care am vazut-o o singura data in viata, acum mai mult de jumatate de secol.
Parca a fost ieri… acum 53 de ani, fetiță de 6 ani fiind, de o mână cu tata si de cealalta cu mama, proaspat recuperata prin voia Domnului din temnițele comuniste, mergeam pentru întâia dată la bunicii din partea tatălui, la Contea, în Valcea.
Așa a fost. Mintea mea, care nu mi-a jucat niciodată feste până acum, a alăturat memoria locului de realitate, a suprapus secvența in timp real și am oprit brusc mașina la o raspântie. Drumul de țară era același. Am recunoscut patulul și casa lui tata mare pe mână stânga. Pe mana dreapta, casa lui unchiu’ Gogu, fratele tatei, dus și el, să reintregeasca neamul Preduților pe lumea ailaltă.
Umbre. Vesnicie. Umbra lui tata mare. Umbra lui Gogu. Umbra lui Costică. Umbra bunicii. Umbra Ioanei. Umbre de bunici, de părinți si frați joacă prin mintea mea. Dintre ele, se desprinde o umbră și începe din senin să plouă. Mărunt. Pentru toate anotimpurile. Pentru toți anii.
E umbra lui tata la Contea!” – Justina Libertatea
Libertatea – fetiţa care s-a născut în închisoarea Vacăreşti
Iuliana Preduţ Constantinescu, mama Justinei Libertatea, s-a nascut la 16 iunie 1929 in comuna Corbi, judetul Arges. Era fiica preotului Ioan Constantinescu si a Iustinei din satul Poenarei. Alaturi de parintii sai i-a ajutat pe ultimii partizani din grupul Haiducii Muscelului din Nucsoara incepand cu anul 1952. Acestia isi gasisera adapost la Rapele cu Brazi de langa sat.
Iuliana la data arestarii, în iunie 1958, era însărcinată în luna a şaptea. Fiica ei s-a născut în 18 septembrie 1958, în Spitalul Penitenciar Văcăreşti şi a fost numită Libertatea Justina. A fost dusă la orfelinat. Tatăl ei, Nicolae Preduț a găsit-o cu greu după căutări îndelungate și cu numele schimbat (foto mai sus). Iuliana Preduţ – Constantinescu a fost condamnată la 12 ani închisoare şi graţiată în anul 1964, de la Penitenciarul Oradea. A plecat la Ceruri pe 1 octombrie 2002, în ziua de mare sărbătoarea pentru Acoperământul Maicii Domnului. La exact 7 ani a fost urmată şi de soţul ei, Nicolae, tatăl Justinei.
Iuliana Preduţ – Constantinescu a fost fiica preotului-martir Ioan Constantinescu, din zona Nucşoara, în casa căruia şi-au găsit adăpost partizani din grupul Toma Arnăuţoiu. Casa era situată la marginea comunei Poienărei-Nucşoara. Părintele Ioan Constantinescu a fost executat la 18 iulie 1959 la Jilava (după alte date, 19 sau 21 iulie). În noaptea de 18 iulie 1959 conducătorii grupului ”Haiducii Muscelului, care acționase timp de 10 ani în Munții Făgăraș (1948 – 1958), frații Petre și Toma Arnăuțoiu, sunt executați în penitenciarul Jilava, împreună cu ceilalți membri ai grupului condamnați la moarte prin sentințele 107 și 108 din 19 mai 1959 și 119 și 4 iunie 1959 ale Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare Bucureşti, între care şi Părintele Constantinescu.
Troița Rezistenței Anticomuniste, Poienerei:
La Condea:
Citiți și “Nu mi-am vândut sângele de român!” – Elisabeta Rizea (28 iunie 1912 – 6 octombrie 2003)
Foto: Justina Libertatea