Până când Stăpâne Sfinte şi adevărate nu vei judeca şi nu vei răzbuna sângele nostru, faţă de cei ce locuiesc pe pământ? Şi fiecăruia dintre ei i s-a dat câte un veşmânt alb şi li s-a spus să stea în tihnă, încă puţină vreme până când vor împlini numărul şi cei împreună slujitori cu ei şi fraţii lor cei ce aveau să fie omorâţi ca şi ei. – Apocalipsa

(…) Avem o armată întreagă de sfinţi contra ciumei roşii a comunismului blestemat. Că numărul lor este mult mai mare decât ne-am obişnuit să apreciem noi, ne-o adeveresc mai multe semne. În primul rând, moaştele descoperite la Aiud, de ordinul sutelor şi miilor, toate frumos mirositoare, galbene ca ceara, făcătoare de minuni. Avem mii de moaşte făcătoare de minuni, deci mii de sfinţi.

Apoi, anumite semne revelate de Dumnezeu unor persoane. Avem de exemplu mărturia monahiei A. de la mănăstirea Pasărea. Dată fiind importanţa excepţională pentru aghiografia ortodoxă contemporană, o inserăm aici în întregime.

Visul „frumos” s-a petrecut în 1999.

Un vis frumos :

« Am primit cartea „Cine au fost victimele de la Jilava”. În această carte am găsit numele legionarilor ucişi pe vremea lui Carol al II-lea, începând din anul 1933 până în 1939, în diferite localităţi din ţară, sau în lagăre, de exemplu:

În lagărul de la Râmnicul Sărat – 13 persoane

În Spitalul Militar Braşov – 7 persoane

În lagăr la Miercurea Ciuc – 44 persoane

În lagăr la Vaslui – 33 persoane.

În total 162, pe care i-am trecut într-un caiet cu numele, profesia şi localitatea unde au fost martirizaţi. M-am gândit că au trecut de atunci 60 de ani (până în 1999) şi poate unii nu mai au pe nimeni care să-i pomenească la morţi – i-am mai pomenit eu.

Într-o sâmbătă (prin 1999) (la noi la mănăstire se face parastas de obşte) i-am pomenit, stând în genunchi în strana mea – în timpul Sf. Liturghii la ectenia pentru morţi, apoi la ieşirea cu Sf. Daruri şi în timpul parastasului.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, am visat un vis frumos. Parcă eram într-o grădină frumoasă cu pomi şi iarbă verde. Pe iarbă şedeau un grup de bărbaţi tineri, toţi îmbrăcaţi în alb: pantaloni albi, cămeşi albe peste pantaloni, încinşi cu brâu tot alb. M-am aşezat şi eu pe iarbă şi am întrebat pe unul mai înalt şi foarte frumos:

–          Unde aţi fost pe aici? El mi-a răspuns:

–          Am fost într-o delegaţie.

Apoi s-au ridicat de jos, s-au încolonat câte doi, iar în urma lor au apărut alţii tot aşa îmbrăcaţi, formând un şir lung şi aşa încolonaţi au trecut prin faţa mea şi au ieşit pe o poartă frumoasă. Nu ştiu unde s-au dus.

Eu am rămas în grădină cu un bărbat îmbrăcat civil (orăşeneşte) care mi-a zis:

–          Eu am cunoscut pe unul dintre cei care au şezut aici jos, că a fost comandant legionar la noi în sat, iar acela mai înalt cu care ai vorbit a fost Zelea Codreanu.

M-am trezit foarte bucuroasă şi cred că în acel şir lung de bărbaţi îmbrăcaţi în alb au fost cei pe care i-am pomenit în slaba mea rugăciune la parastas. Am căutat apoi în Apocalipsa – ştiind că undeva scrie de cei îmbrăcaţi în alb. În cap. 6, vers. 9-11 scrie: „am văzut sub jertfelnic sufletele celor înjunghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o şi strigau cu glas mare şi ziceau: Până când Stăpâne Sfinte şi adevărate nu vei judeca şi nu vei răzbuna sângele nostru, faţă de cei ce locuiesc pe pământ? Şi fiecăruia dintre ei i s-a dat câte un veşmânt alb şi li s-a spus să stea în tihnă, încă puţină vreme până când vor împlini numărul şi cei împreună slujitori cu ei şi fraţii lor cei ce aveau să fie omorâţi ca şi ei”.

Şi numărul morţilor din 1933-1939, s-a completat cu fraţii lor care au murit chinuiţi prin închisorile comuniste, din 1944-1989. Oare câţi vor mai trebui să fie martirizaţi „până când vor împlini numărul”?

Când cineva este trimis într-o delegaţie, este trimis cu o misiune specială pe care trebuie s-o îndeplinească. Ei au avut de la Dumnezeu misiunea de a lumina neamul nostru, a-l întoarce la Dumnezeu. Cei care le-au înţeles chemarea au dat jertfe mari.

Dar cei mari ai vremii nu i-au înţeles şi i-au prigonit. De aceea Căpitanul se ruga în închisoarea de la Jilava: „Doamne, ia-mă la Tine că ţara mea nu are nevoie de mine” (cartea: „Însemnări de la Jilava”). Şi Dumnezeu i-a luat la El şi i-a dus în ceata Mucenicilor, până la Dreapta Judecată de la urmă ».

*

Extras din:

Fabian Seiche, “Martiri şi mărturisitori români ai secolului XX – Închisorile comuniste din România”, Editura Agaton – Asociaţia pentru Isihasm, Făgăraş, 2010.

Sursa foto arhiva maica: Fototeca Ortodoxiei

Sursa: Marturisitorii