Cu ocazia împlinirii a 98 de ani de la naşterea poetei braşovene Zorica Laţcu (Maica Teodosia) s-a organizat de către Asociaţia Suflet Transilvan, împreună cu Ascor Brasov şi Casa de Cultura a Studentilor Braşov un parastas dar şi o manifestare culturală, fiind primul dintr-un şir de evenimente care comemorează 25 de ani de la trecerea în veşnicie a poetei. Maica Teodosia a avut o viaţă impresionantă şi prea puţin cunoscută. A copilărit la Braşov, unde a urmat şcoala primară şi Liceul Principesa Elena (actualul Unirea), apoi a studiat Limbile Clasice la Cluj, unde a fost o apropiată a viitorului mitropolit Bartolomeu Anania, a părintelui Ioan (Silviu) Iovan, Sextil Puscariu şi Lucian Blaga. După întâlnirea providenţială cu părintele Arsenie Boca de la Sâmbăta, va îmbrăţişa monahismul la măn. Vladimireşti, cu numele de Teodosia. După arestare, închisoare şi domiciliu forţat, revine între 1970 si 1990 la Braşov, urmând ca ultimele 5 luni din viaţă să le petreacă la măn. Vladimireşti, unde este şi înmormântată. După spusele doamnei Aspazia Oţel Petrescu, căreia i-am luat un interviu de curând, Zorica Laţcu este cea mai importantă poetă creştină a noastră.
Mai multe puteţi citi la adresa: http://www.crestinortodox.ro
Pr. Costin Butnar via România Uneşte-te!
Sursa: MĂRTURISITORII
Citiţi şi: Poeţi după gratii – volum editat la Mănăstirea Petru Vodă în anul 2010