În urma apelului nostru pentru fotografii şi documente, ocazionat de lansarea Calendarului Mărturisitorilor, ne bucurăm să oferim o imagine total inedită a Bădiei Traian Trifan, la 19 ani, în anul Marii Unirii, împreună cu un document transmis din Arhiva CNSAS despre actul de voluntariat pentru a lupta pe front, din perioada închisorii antonesciene, cât şi – pentru că îl sărbătorim azi – SCARA Sfântului Ioan Scărarul – un conspect al mărturisitorului Traian Trifan. Mulţumim şi Doamne, ajută!
D-sale D-lui Ministru al Justitiei
București
Inregistrat la Penit. Aiud, sub Nr. 4150 sau 4150 din 9 Mai 1942
Copie-Duplicat
Domnule Ministru,
Subsemnatul Traian Trifan din Penitenciarul Aiud (fost Prefect al jud. Brasov), condamnat la 16 ani M. S., am cerut in luna Iunie 1941 si martie 1942, sa mi se ingădu(i)e să merg pe front, pentru a-mi face datoria către tară.
Faţă de aceasta, Onor. Direcţiune a Penitenciarului mi-a cetit in ziua de 5 Mai 1942 adresa M.St.M. Nr. 82788 din 29 Aprilie 1942.
In răspuns ţin să arăt, că nu pot primi condiţiile din adresă, pentru următoarele motive:
1. Aprobarea mergerii pe front se dă ca o posibilitate de reabilitare. Nu am cerut și nu voi cere acest lucru, deoarece ar însemna să mă infierez singur, recunoscând că sunt vinovat, dement și că am lucrat contra interesului Neamului și Statului. Faptele trecutului meu politic nu mă injosesc, ci mă onorează.
2. Prin sentința de condamnare a fost umilită Legiunea și calitatea (funcţia) legionară ce am avut, cu stigmatul rebeliunii. Atât(a) timp cât această sentință nu va fi anulată, voi protesta cu toată fiinta mea, până în ceasul morții.
3. Se spune în adresă: „Domnul Mareșal Antonescu a hotărât să se dea posibilitatea condamnaţilor de drept comun și celor politici să se reabiliteze luptând pe front, la unitățile constituite aparte”.
Așadară: Legionarii Căpitanului puși alături, cot la cot, cu deli(n)cvenţii de drept comun.
Unitatea astfel constituită, este o insultă adusă Adevărului, morţilor noștri și trecutului nostru de luptă naţionalistă și anticomunistă.
4. Plecarea pe front se face dela închisoare. Deci nu românul pleacă să-și facă datoria, ci ocnașul. Preșidenţia Consiliului de Miniștri a dat în presă, – cu referire la cererile de mergere pe front a deţinuţilor – un comunicat, în care se spune că unii comandanţi de unităţi refuză primirea deţinuţilor politici, refuz găsit explicabil și întemeiat de Onorata Preșidenţie, din care motiv se vor constitui unităţi speciale.
Răspund, că dacă armata nu are nevo(i)e de ostași, nici eu nu mă pot degrada singur la acceptarea situaţiei inexprimabil de nedreaptă, de rebel și ocnaș în care am fost pus.
Moartea o primesc, dar umilirea Legiunii și a trecutului meu legionar – niciodată.
Aiud, 6 Mai 1942
Traian Trifan
deţinut Penit. Aiud
Sursa: CNSAS
SCARA Sfântului Ioan Scărarul – conspect al mărturisitorului Traian Trifan
Vîrsta Domnului- 30 de ani, Scara are 30 trepte
Notă: numai cu mintea bucurîndu-se de Mintea cea contemplată prin minte
Dumnezeu răsplăteşte nu după mulţimea darurilor şi ostenelilor, ci după mulţimea stăruinţei.
I Despre lepădarea de viaţa lumească
Trebuie multă nevoinţă pînă cînd mintea noastră, acest cîine furios şi iubitor de plăceri, nu va ajunge la întreaga-înţelepciune, curăţie, şi la iubirea trezviei lăuntrice. 4
Temelia cea bună: întemeiată pe trei stîlpi: postul, nerăutatea şi întreaga înţelepciune. 5
Omul necăsătorit are cătuşe numai la mîini, cel căsătorit şi pe mîini şi pe picioare . 9 -20
Diavolii vor să aprindă Biserica lui Dumnezeu cu acelaşi foc care se afla în ea, adică focul patimilor proprii
Monah este acela care are trupul curăţit, gura curată şi mintea luminată.
II Despre neîmpătimire, sau lepădarea de lume
Trei lepădări: de lucruri, oameni şi părinţi, de voile sale, de slava cea deşartă. 15-9
Despre înstrăinare, adică abaterea din lume
Înstrăinatul este un iubitor şi lucrător al plînsului neîncetat, care fuge de orice legătură, fie cu rudele fie cu cei străini. 17-3
Eva, fără să vrea, e izgonită din rai căci aceea din nou ar fi dorit să guste din pomul neascultării. 18
Să urmăm lui Lot 19
Mama Mea şi fraţii Mei sînt cei ce fac voia Tatălui Care este în ceruri Mat 12, 49 20-113
Amintirea morţii
Domnul desparte pe cei materialnici de cei nematerialnici, adică pe cei trupeşti de cei duhovniceşti 20
Marele Avraam s-a înstrăinat din pămîntul lui, din neamul lui şi din casa tatălui său. Fac 12, 1. 21
Cu neputinţă să priveşti şi la cer şi la pămînt. 22
Nepriceperea sufletului o arată cuvintele 22-24
Visul e o mişcare a minţii în timpul cînd trupul stă nemişcat. Nălucirea este o amăgire a ochilor în timpul cînd doarme mintea, vederea unui lucru care nu există 23-25
Cine nu dă crezare visurilor este filosof 24-28
IV Despre fericita ascultare
Ascultării îi premerge înstrăinarea de lume, lepădarea voii sale. 24-1
Ascultarea este mormîntul voii proprii şi învierea smereniei. Să nu te crezi pe tine însuţi. 26
Omul viclean este îndoit, unul pe dinafară şi altul după orînduirea inimii. 33-21
Privirea spre draci şi patimi cu ochiul neclintit şi aspru al minţii. 33-21
Laurenţiu: închipuindu-mi pe Hristos în locul păstorului, niciodată nu am socotit să primesc porunci de la el, ci de la Dumnezeu. 36
Macedonie: îngerii pot să nu cadă, însă nu un lucru omenesc este acela, dar şi în grabă a se scula din cădere, şi numai al dracilor este că dacă au căzut să nu se mai ridice niciodată 40-31.
Monah: eu îmi adun cugetele cu mintea şi sufletul să i şi le zic: veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru. 45
Arătaţi dragostea faţă de semeni în chip gînditor înaintea lui Dumnezeu şi Dumnezeu în chip nevăzut îl va înştiinţa pe acela despre dragostea ta. 47
Începutul nepătimirii este smerenia, după cum Moise este începutul legii, iar nepătimirea care este o fiică a smereniei o desăvîrşeşte pe maica sa după cum Maria desăvîrşeşte sinagogă iudaică. 52
Respectă pe cel care te-a adus la Domnul. 53
Cel ce intră în lupta cu duhurile răutăţii fără povăţuitor acela este omorît de ele. 53
Conştiinţa să-ţi fie oglinda supunerii tale, şi acest lucru îţi este de ajuns. 53
Un bărbat tăcut este fiul filosofiei. 54
Adunaţi neîncetat mintea, căci gînduri nerisipite au numai Îngerii. 56-92
Argintul cel viu, mercurul, să ne fie pildă, el se lăsă la fundul oricărui lichid şi niciodată nu se amestecă cu ceva necurat. 58-99
Sub ascultare este acela care cu trupul stă în faţa oamenilor, iar cu rugăciunea atinge cerurile. 58-102
Asachie din mormînt a răspuns: părinte, cum poate să moară un lucrător al ascultării? 61-110
Sf Ioan este chipul ascultării, iar Sf Petru chip al Pocăinţei 67-126
V Despre pocăinţă şi temniţă
Pocăinţa este înnoirea botezului, curăţirea conştiinţei, rănirea sufletului în cea mai adîncă simţire. 67-1
Pocăinţa cu sufletul amuţit şi mintea cea fără de glas, le înfăţişăm lui Dumnezeu – Temniţă 69-2
Temniţa: s-au apropiat oare de noi îngerul păzitor? 72-17 ca luînd rugăciunea să o ducă la Dumnezeu.
Oare a trecut sufletul nostru apa cea fără de stare a duhurilor celor din văzduh. Unde este lucrarea cea bună a rugăciunii Lui în noi? Cuvîntul despre judecăţi şi despre căderi e întunecos pentru şi noi şi nici o minte nu va putea să pătrundă pricinile. Din căderea în păcat, din îngăduinţă, Domnul ne ridică în curînd. 78-29
Nu te speria chiar dacă vei cădea în fiecare zi şi nu te depărta de la calea lui Dumnezeu ci stai cu bărbăţie şi Îngerul păzitor va cinsti răbdarea ta. 79-30
Înainte de căderea noastră, dracii ne închipuie pe Dumnezeu iubitor de oameni iar după cădere, aspru. 79-31
Înştiinţare spre iertare să nu aşteptăm. 79-34
Cine plînge pentru sine nu va judeca pe altul. 80-36
Semnul deslegării de păcate se cuprinde în faptul că omul mereu se socoate pe sine datornic în faţa lui Dumnezeu. 80-37
Nimic nu se poate asemăna cu mila lui Dumnezeu, nu e nimic mai mare decît ea. Iov a primit îndoit 80-38
Pe treapta a cincea este curăţirea celor cinci simţuri.
VI Despre amintirea morţii
Oricărui cuvînt îi premerge cugetarea. Amintirea morţii şi a păcatelor, premerge plînsului 82-1
Amintirea morţii este moartea zilnică. 81-2
Teama de moarte este însuşirea firii omeneşti care provine din neascultare
Cutremurul de moarte este semnul unor păcate nepocăite
Hristos se teme de moarte însă nu se cutremură. Ca să ne arate limpede deosebirile celor două firi. 81-3
După cum cositorul se deosebeşte de argint, deşi la vedere se aseamănă, aşa şi deosebirea între frica de moarte cea firească şi cea nefirească, pentru cei cu socotinţă e limpede. 82-5
Iscusit este cel care în fiecare zi aşteaptă moartea. Sfînt este cel care o doreşte în fiecare clipă. 82-7
Unii nu se tem de moarte, pentru că în mîndria lor se socotesc nepătimaşi. 82
Diavolul caută să ne îndepărteze de la plâns şi de la frica aceea care nu sperie, adică de la frica de Dumnezeu. 83-10
Simţirea desăvîrşită a morţii e slobodă de orice frică. 84-14
O minte lucrătoare are mai multe lucrări: cugetă la dragoste, moarte, împărăţia cerurilor, sfinţi, omniprezentă, îngeri, ieşirea sufletului, încercare, osînda. 84-15
Amintirea morţii alungă orice mîngîiere.
Isichie la moarte: cine şi-a agonisit pomenirea morţii acela niciodată nu va putea păcătui. 85-18
În Cine încă e legat de ceva, acela nu se poate îndeletnici liber în cugetarea morţii. 86-21
Fiecare zi nu e îndeajuns ca să-ţi plăteşti datoria ta faţă de Stăpînul. 86-23
Fiecare zi trebuie socotită ca ultima. 86-24
Adu-ţi aminte de cele mai de pe urma ale tale şi în veac nu vei păcătui Sirah 7, 39 86
VII Despre plînsul cel făcător de bucurie
Plînsul după Dumnezeu o tînguire a sufletului. Umilinţa este un chin necurmat al conştiinţei care răcoreşte focul din inimă prin mărturisirea minţii înaintea lui Dumnezeu. 87-2
Pocăinţa este o lepădare fără de durere a oricărei mîngîieri trupeşti. 87-3
Izvorul lacrimilor de după botez este mai mare decît botezul, deşi aceste cuvinte par întrucîtva obraznice. Botezul din pruncie toţi l-am întinat, iar prin lacrimi din nou îl curăţim. Fără acest dar abia dacă s-ar mai găsi cei ce se mîntuiesc. 88
Suspinurile strigă, lacrimile mijlocesc, cele din frică, iar lacrimile din dragoste ne arată că rugăciunea este primită. 88-7
Prin curăţie, sufletul primeşte în strălucirea luminii celei nematerialnice care străluceşte mai multe decît orice foc. 88-10
Domnul nu dispreţuieşte sufletul văduvă. 88-11
Lacrimile se nasc în cugetare iar tatăl cugetărilor este priceperea şi mintea. 89-17
Culcîndu-te în aşternut, să-ţi închipui cum vei sta întins în sicriu, şi vei dormi mai puţin. 89-18
Cînd stai la masă adu-ţi aminte de masă tristă a viermilor şi te vei desfăta mai puţin 89-18
Cînd bei apă, nu uita de setea din focul cel nestins, şi fără de îndoială că vei birui chiar firea ta. 89-18
Judecă ca răsplată va fi după osteneală decît după lacrimi, şi socot că şi Dumnezeu judecă la fel. 90-23
Adevărata umilinţa este îndurerarea sufletului care nu-s îngăduie nici o mîngîiere, ci în fiecare clipă îşi închipuie numai mutarea din lume. 91-22
Folosul lacrimilor îl cunoaştem numai la moartea noastră. 92-36
Pentru cei din temniţă şi pentru monahi nu este praznic pe pămînt. Cei ce plîng nu vor cînta, căci prin aceasta se nimiceşte plînsul. 96-52
Curăţia inimii capătă o lumînare, care este o negrăită lucrare pricepută într-un chip necunoscut şi văzută în chip nevăzut. Mîngîierea este o răcorire a sufletului îndurerat. Sprijinirea este o înnoire a sufletului. 97-55
Lacrimile pentru ieşirea din viaţa aceasta nasc frică, iar cînd frica va naşte neînfricarea, adică nădejdea, atunci va răsări Bucuria, iar bucuria va odrăsli floarea dragostei celei sfinte. 97-56
Îndeletnicirea naşte obişnuinţă, obişnuinţa se preface în simţire, lucrarea cu simţurile se pierde greu. 98-63
Agonisirea – inimă îndurerată 98-64
E de mirare că cele smerite ajung să fie cele mai tari. 99-66
Treapta VII – spălarea de întinăciunile veacului acestuia. 100
VIII Despre nemâniere şi blîndeţe
Precum apa stinge focul la fel cum lacrima focul mîniei. 100-101
Nemânierea este o dorinţă fără de saţiu de necinstire. 100-2
Blîndeţea sufletul care rămîne acelaşi şi la necinste şi la cinste. 100-3
Mînia este amintirea unei uri ascunse. 100-5
Iuţimea este o aprindere a inimii fără de vreme. 100-5
Amărăciunea o simţire neplăcută.
Aţîţarea este o schimonosire a sufletului. 100-5
Pocăinţa cere o mare smerenie, iar aţîţarea e semn de mare înălţare. 100-12
Sabia cu două tăişuri este blîndeţea şi nerăutatea 105-25
Am văzut trei monahi care în acelaşi timp sufereau ocara: unul din ei s-a necăjit dar a tăcut, celălalt s-a bucurat pentru sine, dar s-a întristat pentru cel ce l-a ocărât, al treilea închipuindu-şi vătămarea aproapelui, a vărsat lacrimi fierbinţi. Astfel putem vedea aici pe lucrătorii fricii, răsplăţii şi dragostei. 105-27
Treapta a opta este biruinţa asupra celor opt patimi.
IX Despre pomenirea răului
Sfintele virtuţi sînt asemenea scării lui Iacob
Patimile, asemenea lanţurilor ce au căzut de pe verhovnicul Petru. 107-1
Pomenirea răului este împlinirea mîniei.
Duşmăneşte trupul care un prieten nemulţumitor şi înşelător 108-9
Amintirea patimilor lui Iisus vă va vindeca ţinerea de minte a răului prin nerăutatea Lui. 108-14
Iertaţi puţin şi vi se va ierta mult. 109-15
Treapta a noua – cel ajuns la ea cu îndrăzneală să-şi ceară iertarea păcatelor la Mîntuitorul Iisus.
X Despre vorbire de rău şi clevetire
Vorbirea de rău este odrasla urii. 109-2
Roagă-te pentru el în taină. 110
Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi (Luca 6, 37) 111
Judecata lui Dumnezeu este necunoscută oamenilor 111-8
A judeca înseamnă a răpi cele cuvenite lui Dumnezeu în chip neruşinat
A osîndi înseamnă să-ţi pierzi sufletul tău.112
Chiar cu ochii de vei vedea pe cineva păcătuind, să nu-l osîndeşti căci adesea şi ochii înşeală. 112-17
Osîndirea diavolului şi nu a semenului
Treapta a X-a – cine s-a urcat pe ea, acela ajunge lucrătorul dragostei sau a plînsului.
XI Despre vorbire multă şi tăcere
Vorbirea multă este scaunul slavei deşarte.
Tăcerea este mama rugăciunii 113-2
Prietenul tăcerii se apropie de Dumnezeu şi vorbind cu El în taină, se luminează de El.
Treaptă a 11-a – cel ce a biruit-o, a curmat multe răutăţi.
XII Despre minciună
Minciuna este nimicirea dragostea.
Călcarea de jurămînt este lepădarea de Dumnezeu. 115
Făţărnicia este maica minciunii. 115-6
Conştiinţa este un judecător nemitarnic. 116-7
Pruncul nu ştie de minciună 116-13
Treaptă 12- rădăcina virtuţilor
Diavolii întrebuinţează orice vicleşug numai ca să ne abată de la convorbirea cu Dumnezeu. Cine şi-a agonisit frică de Dumnezeu acela s-a înstrăinat de minciună, avînd în sine un judecător nemitarnic conştiinţa sa. 116 (România, Uneşte-te!)
