„Ca să cobor la voi cu tot cerul Meu, nu trebuie decât să Mă chemaţi cu sinceritate”

Doamna Aspazia Oțel Petrescu trăia permanenta prezenţă a lui Hristos în sufletul său cald şi luminat de vrednică fiică a Tatălui ceresc:

Aflată la izolator printre şobolani, în frig şi foame, a avut revelaţia unei minuni: „Închid strâns ochii şi refuz să constat cine se plimbă peste mine. Să fie şobolani? Să fie şoareci? Mai bine să nu ştiu. Fac un efort imens să mă conving că totul este doar o impresie. E atât de puternică concentrarea că simt o transpiraţie rece pe şira spinării. Decid să nu mă scol întrucât picioarele îmi sunt umflate, mă ustură pielea, atât este de întinsă peste butucii îngheţaţi. Somnul refuză să mă scoată din impas. Încerc să-mi creez un spaţiu mirific, o evadare în sublim prin poarta imaginaţiei, dar gândul sleit refuză să mă asculte. În cele din urmă alerg la picioarele lui Iisus. Îmi imaginez că-l caut şi-L găsesc şi stau de vorbă cu El… Şi, deodată, lumina din izolator a devenit duioasă, mângâietoare. Mi se părea că celula miroase a busuioc şi o căldură plăcută mă învăluia cu gingăşie, cineva îmi vorbea fără cuvinte, n-aş putea să explic cum, dar le auzeam şi în gând şi în inimă.

M-am pomenit strigând, cu o voce străină, stranie, strangulată de spaimă: „- Doamne! Nu mă lăsa!”. Şi, în clipa următoare, mi s-a întâmplat ceva nemaipomenit, nemaitrăit, nemaisperat. Hruba, lucarnele, treptele, jivinele, totul a dispărut. În jurul meu era numai alb. Un alb nelimitat, scânteietor, un alb ca de zăpadă proaspătă sub un soare strălucitor. Eram eu şi totuşi nu-mi percepeam existenţa. Ieşisem parcă din timp şi din spaţiu, nu ştiam, de fapt, ce eram şi unde eram. Eram o vibraţie intensă, aproape de nesuportat. Simţeam o încredere neţărmurită în ceva nespus de binefăcător, în ceva binecuvântat şi totuşi mistuitor ca un rug fără arsură. Este greu să definesc ce se petrecea cu mine; ardeam intens. Am aşteptat o eternitate, în picioare, sprijinită de uşă. (…)

De multe ori am fost încurajată de un glas tainic care-mi vorbea în gând sau în inimă: „Bateţi-vă pentru Mine! Veţi primi răni, sigur, nu este luptă fără suferinţă şi nici victorie fără luptă. Dar credeţi în iubirea Mea. Cu Mine veţi învinge, căci Eu am biruit lumea! În lucrarea ce se face în numele lui Dumnezeu nu este înfrângere, ci victorie sigură. Eu nu consimt să pierd nici un suflet pentru că fiecare M-a costat stropi de sânge. Ca să cobor la voi cu tot cerul Meu, nu trebuie decât să Mă chemaţi cu sinceritate”.

Dumnezeu să odihnească sufletul mult încercat al doamnei Aspazia şi să ne învrednicească şi pe noi de rugăciunile ei! (Mănăstirea Petru Vodă)

Înmormîntarea va avea loc Joi, 25 Ianuarie, la ora 11, în oraşul Roman.

MARTURISITORII

Redăm mai jos doar o parte din omagiul adus de Biserica Ortodoxă Română fiicei sale, Maica Aspazia, așa cum i se spunea:

Vedeți mai jos și unul dintre serialele Trinitas Tv dedicate jertfei marii mărturisitoare a Ortodoxiei românești:

Vedeți de la Trinitas Tv și serialul

MĂRTURISITORI ÎN TEMNIȚELE COMUNISTE

Fotografii din viața Doamnei Aspazia:

Sursa: MARTURISITORII