TATIANA NICULESCU ROMANȚEAZĂ ȘI FALSIFICĂ BIOGRAFIA PĂRINTELUI ARSENIE BOCA

Drd. Florin DUȚU

Școala Doctorală a Universității din București

N-a trecut mult timp și, după broșuri de genul „Convorbiri astrale cu Arsenie Boca”, o altă „capodoperă” parazitară, și-a făcut apariția pe tejghele. Ne referim la cartea „«Ei mă consideră făcător de minuni». Viața lui Arsenie Boca”, scrisă de Tatiana Niculescu și publicată la editura Humanitas (!) pe 15 mai 2018. Aceasta conține „superstiții mai savante”. Redăm câteva exemple de încălzire: „Respirând rar când pe o nară, când pe cealaltă, cu ochii închiși, cel care urmărește dezvoltarea spirituală începe să vadă valuri de culoare gălbuie învârtindu-i-se în jur, în spirale” (p.188), ne asigură autoarea. Unde sunt „caii verzi de pe pereți” se întreba un prieten? Să fie aceasta metoda Tatianei Niculescu de cercetare?

Titul „Ei mă consideră făcător de minuni” nu este o declarație a Părintelui Arsenie Boca, cum susține autoarea (vezi coperta IV; sursa citatului nu a fost menționată în carte!), ci este o notă informativă a colaboratorului Securității ce se semna cu numele conspirativ „Vasile” (02.03.1967). Autoarea nu ne spune nimic despre „Vasile”, dar preia o sursă la mâna a treia căci, mai exact, este vorba de o preluare, bătută la mașina de scris, a locotenentului de Securitate Păduraru N. după nota (inexistentă în dosar!) furnizată de „Vasile” (Arhiva CNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. IV, f.27). De altfel, nota informativă a fost publicată cu ani în urmă în: coord. Florian Bichir, Părintele Arsenie Boca în arhivele Securității, vol.III, Ed. Agnos, 2016, p. 422. Cu alte cuvinte, cititorul este păcălit, căci declarația nu aparține de fapt Părintelui Arsenie Boca. Un biograf onest ar fi menționat acest lucru. Iată că „Vasile” și „Păduraru N.” au ajuns să dea un titlu la Humanitas!

Un șir de fantasmagorii, scriitoarea îl proiectează de-a lungul întregii cărți, începând cu copilăria Părintelui Arsenie Boca: „în serile cu lună plină, își însoțește bunica la cules de ierburi de leac și de descântec […] Dacă se îmbolnăvește, bunica îi ia capul în poala ei și îl descântă de deochi, ținând alături o strachină cu apă în care a pus un ou crud. Moaie din când în când o crenguță de busuioc în apă și-l atinge cu ea pe la tâmple, îngânând cuvinte despre duhuri neștiute” (p.15). Deși în Argument ne asigură că este vorba de „genul biografiei documentare”, nu ne furnizează sursele celui din urmă fragment, lăsându-ne să bănuim că este vorba de niște arhive „astrale” la care biografii neinițiați nu au acces fără exercițiile nazale de care vorbea mai sus. Ori unul dintre principiile alcătuirii unei biografii este acela ca toate sursele folosite să poată fi identificate. Ceea ce nu se întâmplă cu cele mai multe episoade descrise în carte!

Răsfoind cartea pe tarabă înainte de a risipi banii pe ea, ne dăm seama că nu este o scrierea științifică: nu are nici măcar bibliografie. În afara unor note de subsol, ici-colo, lucrarea dă impresia că a fost scrisă în câteva zile pe genunchi. Umberto Eco susținea în faimoasa sa lucrare despre întocmirea unei lucrări de cercetare că „operele citate în note vor trebui să se regăsească în bibliografia finală”. Dar vedem că nu există bibliografie finală la această carte! Vedem că nu respectă nici metodologia și nici etica cercetării! Prin urmare, cartea este o ofensă adusă cercetării universitare. După primele pagini, cititorul își dă seama că are în față un roman prost: apare ficțiunea. În cazul acesta de ce nu a fost publicată cartea în colecția „Raftul Denisei” – Humanitas Fiction? Să fie o eroare a directorului editorial? Autoarea e cunoscută ca jurnalistă, însă sare-n ochi faptul că nu are cunoștințe minime despre istoria presei românești, din moment ce gafează susținând că ziarul „Telegraful Român” a fost înființat de Mitropolitul Nicolae Bălan (p.59)! Această gazetă este cea mai veche din istoria presei româneşti. A fost lansată la 3 ian.1853 de către sfântul ierarh Andrei Şaguna, când Mitropolitul Nicolae Bălan (1882-1955) nici nu se născuse.

Autoarea susține că se bazează pe documente din Arhiva CNSAS. Atât! Însă acestea au fost deja publicate în trei volume de dl. Florian Bichir, iar studii bazate pe aceste documente au fost întocmite de istoricii Adrian Nicolae Petcu și George Enache. Demult, de paisprezece ani, adică din 2004, s-a atins nivelul cercetării vieții Părintelui Arsenie Boca doar pe baza dosarelor sale personale de la Securitate (Adrian Nicolae Petcu, „Părintele Arsenie Boca în percepţia poliţiei politice din România”, în: Arhivele Securităţii, C.N.S.A.S., coord. de Silviu B. Moldovan, Ed. Nemira, Bucureşti, 2004, p. 194-276). Autoarea ascunde aceste cercetări și nu informează cititorii despre existența acestora! Cercetarea vieții Părintelui Arsenie Boca nu se putea limita la cercetarea dosarelor de la CNSAS după cum se observă în lucrările menționate mai sus, prin urmare a fost ulterior extinsă (în cadrul Universității din București) prin căutarea, descoperirea și consultarea arhivelor bisericești, eparhiale și parohiale, a arhivei fostului Departament al Cultelor (Florin Duțu, „Și cărțile au fost deschise” – Părintele Arsenie Boca (1910-1989) – o biografie, cuv. înainte de PS dr. Daniil Stoenescu, episcop al Daciei Felix, Bucureşti, Ed. Floare Albă de Colţ, 2013; 2015).

Sursele documentare consultate de autoare sunt în mare parte rapoartele întocmite de bestiile Securitărții (Gh. Crăciun – fost cazangiu, Ene Dumitru, Papalache, Pius Kovacs – zidar cu trei clase elementare şi bacalaureat la 38 de ani!) și agenții lor bolnavi recrutați în anii 50-60 („Timotei”, „Neacșu”, „Florică”, „Vasile”, „Giar” etc.), precum și fundamentaliștii religioși recenți (anonimi) de pe internet (pp. 170-171), pe care-i girează ca biografi ai Părintelui Arsenie Boca. Tatiana Niculescu a căzut în capcana acestora preluând tot felul de aberații. Un alt exemplu în afara cărții: dacă Pacepa și alți agenți l-au etichetat întru-un anume fel pe Părintele Andrei Scrima, după cum am observat în dosarul său de urmărire, punându-i în cârcă tot felul de manifestări prin cluburile pariziene, înseamnă că cercetătorii trebuie să preia metoda de lucru a torționarilor, care de cele mai multe ori erau niște analfabeți??? Sau cazul Părintelui Arsenie Papacioc – obiectivul „Bărbosul”, precum și alte mistificări despre intelectualii din „Rugul Aprins” de la Antim. Căci multe mizerii inventate de torționari au fost preluate fără discernământ de autoare drept mărturii credibile. Gravă eroare de metodologie, căci „«adevărurile» istorice sunt de discernământ, nu de simplă constatare și reproducere” (N. Iorga, Generalități cu privire la studiie istorice, București, 1944, p. 348). Iar biografia este o formă de istorie. Pe lângă preluarea măgăriilor securiștilor și fanaticilor religioși, autoarea întreprinde ceva ieftin și ușuratic: preia cercetările altora, adesea fără să le citeze, le stilizează puțin, și le prezintă drept cercetări proprii. Cum se cheamă această faptă în limbaj academic?

Se observă că autoarea nu a făcut nici cercetare de teren, nici arhivistică. A preluat doar informații din niște fotocopii de la CNSAS pe care le-a coafat! Nu știe unde se află Mănăstirea Brâncoveanu, susținând că Zian, „pe 11 septembrie 1936, este hirotonit diacon celibatar la o mănăstire improvizată în incinta unui palat al lui Constantin Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus” (p. 44). Poate de pe altă planetă se vede așa, însă adevărul este că Mănăstirea Brâncoveanu nu se află „în incinta” palatului, ci este situată la 15-20 de kilometri față de Palatul Brâncovenesc. Iar tânărul Zian nu a fost hirotonit diacon la Sâmbăta de Sus cum fals susține autoarea, ci pe seama Catedralei din Sibiu (unde a avut loc și slujba hirotoniei la care a participat și Pr. Dumitru Stăniloae) conform documentelor din arhiva Mitropoliei Ardealului (Actul 7170/1936). În schimb, Tatiana Niculescu calcă-n străchini și ține să-i jignească pe făgărășeni și să le ofenseze memoria strămoșilor și amintirea Părintelui Arsenie, de la care au Filocalia la loc de cinste în casele lor. Când prezintă situația acestora, autoarea se exprimă astfel: „femeile din satele vecine cu Sâmbăta de Sus abia așteaptă «vrăjile» tânărului diacon”; „îl numesc de altfel «popa vrăjitorul»” (p. 50); „îl amuză ignoranța țărăncilor analfabete” (p. 51) etc. Ocolește sursele autentice și părerile specialiștilor din perioada respectivă. Iată ce relata Părintele Dumitru Stăniloae la 8 aug.1943 în ziarul „Telegraful Român”: „De mult ne simţeam datori să scriem în această foaie despre lucrarea duhovnicească ce se săvârşeşte zi de zi la Mănăstirea Brâncoveanu, cu largi şi adânci efecte în viaţa poporului nostru… O facem deci, cu riscul de a-l supăra pe părintele Arsenie [Boca], ostenitorul smerit de la Sâmbăta, care consideră vorba bună care i se spune ca cel mai mare rău ce i se poate face… Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus nu este loc pitoresc de excursii şi de distracţii înrămate în chenare arhaice, ci mediu de zguduiri sufleteşti înnoitoare, de întâlniri serioase ale sufletelor cu vocea lui Dumnezeu, Care le obligă la o viaţă scoasă din mocirla inconştienţei şi plăcerilor uşoare. Pe pajiştea mănăstirii şi prin încăperile ei se află zilnic 200-300 de fiinţe omeneşti îngenuncheate pe sub streşinile ei în rugăciune şi scrutându-şi trecutul de păcate a căror povară nu o mai pot suporta… Despre viaţa părintelui Arsenie nu este necesar să vorbim, căci asprimea ei este cunoscută şi nu vrem să-l supărăm lăudându-l. Cuvântul său porneşte din neclintirea de stâncă a celui ce nu se târguieşte şi nu se clatină ca trestia bătută de vânt, ci este întreg cum îi este vorba: curat, opus oricărei patimi şi oricărui gând de mândrie… Programul părintelui Arsenie? Prin ceea ce a făcut din sine şi prin ceea ce propovăduieşte este o vie restaurare a celui mai autentic duh ortodox… Părintele Arsenie arată cât de mult se poate înflăcăra prin trăire tot tezaurul dogmaticii şi al disciplinei răsăritene (Lucrarea de la Mănăstirea Brâncoveanu).” Iată relatarea specialistului de la fața locului, față de relatarea unui biograf improvizat fără studii de teologie ortodoxă. Zece ani s-a străduit Părintele Arsenie Boca pentru publicarea Filocaliei alături de academicianul Nichifor Crainic (care a lansat proiectul în 1938 prin apelul său către Sfântul Sinod) și Părintele Dumitru Stăniloae, iar Tatiana Niculescu îl prezintă (fără dovezi!) ca pe un adept al învățăturilor lui Rudolf Steiner. Volumul al III-lea din 1948 i l-a dedicat Părintele Academician Dumitru Stăniloae exclusiv: „Prea Cuc.[erniciei] Sale Părintelui Ieromonah Arsenie [Boca], care a reînviat, cu viaţa şi cu propovăduirea, duhul Filocaliei în viaţa religioasă a poporului nostru.” Este evident că Tatiana Niculescu nu știe să facă diferența între duhul Filocaliei (al părinților duhovnicești bizantini) și Rudolf Steiner.

Citind cartea dnei Tatiana Niculescu mi-am adus aminte de broșurile difuzate de niște fanatici religioși în Piața Unirii din București. Niște agitatori care instigau la haos social și ură interreligioasă pe la marile hramuri. În scrierile împărțite trecătorilor (nu au avut curajul să le publice cu ISBN) îl denigrau pe Părintele Arsenie Boca. Acești borfași cu atitudini sectare se perindau printre credincioșii care participau la sărbătoarea Ocrotitorului Bucureștilor, Sf. Dumitru Basarabov. Dovadă stau actele jandarmilor care i-au sancționat. Pe acești fundamentaliști religioși, de altfel, Tatiana Niculescu îi creditează și îi citează în cartea dumneaei (p. 171). Fiind abordat de unul dintre acești „domni” pe holurile facultății, care auzise că am alcătuit o lucrare de licență (la Universitatea din București) despre biografia Părintelui Arsenie Boca, i-am recomandat să scrie un articol științific sau o carte în care să respecte metodologia și etica cercetării, cu bibliografie și note de subsol, în care să-și argumenteze punctul de vedere despre activitatea Părintelui Arsenie Boca. Au trecut cinci ani de atunci și persoana respectivă, certată cu bunul simț și dreapta judecată, nu a publicat nimic, în afara unor comentarii pe internet și alte articole stupide.

Ca să rezulte o teză cât mai toxică, Tatiana Niculescu nu a menționat că Părintele Arsenie Boca a fost student la clasa maestrului pictor Costin Petrescu (numele lui Costin Petrescu nu apare în carte!). Nici că a pictat sub îndrumarea acestuia în două biserici și scena „Intrării Domnitorului Mihai Viteazul în Alba-Iulia” din Marea Frescă de la Ateneul Român, de la inaugurarea căreia se împlinesc 80 de ani. În capitolul „student la Belle-Arte” (pp. 36-40) ține însă să puncteze că Grivița, unde era situată Academia, era „un fel de cartier roșu al plăcerilor capitalei” (p. 36). În arhiva Universității Naționale de Arte, pe care am cercetat-o cu aprobarea domnului rector Cătălin Bălescu, am descoperit informații despre profesorii și rezultatele tânărului Zian-Vălean Boca. Rezultatele cercetării au fost publicate. Am arătat că era unul dintre cei mai buni studenți din promoția sa, cu calificative maxime. În afară de maestrul Costin Petrescu, i-a avut profesori pe următorii: arhitectul George M. Cantacuzino la desen linear; pictorul Francisc Șirato la pictură; Alexandru Tzigara-Samurcaș la istoria artei; Horia Teodoru la perspectivă și arhitectură etc. Diaconul Zian-Vălean Boca a obținut calificativul „foarte bine” la examenul de absolvire, în condițiile în care doar 4 studenți din 26 au fost punctați maxim. Mai târziu activitatea sa artistic-bisericească a fost apreciată de pictorii laici Gheorghe Popescu, Ștefan Constantinescu, Gheorghe Vânătoru, precum și de părintele-pictor Sofian Boghiu (nu găsim numele lor în cartea Tatianei Niculescu!!!). Părintele Arsenie a lucrat arta emailului alături de Ottilia Oteteleșeanu, marea artistă a Casei Regale, dar nici aceasta nu apare în carte. Tatiana Niculescu dezinformează când susține că Părintele Arsenie Boca, la Drăgănescu, „va realiza pictura murală din interior după un proiect propriu și fără nici o opreliște din partea preotului” (p. 173). S-a arătat – în cartea „Părintele Arsenie Boca – Pictor bisericesc la Drăgănescu” – că proiectul iconografic a fost întocmit de Părintele-pictor Sofian Boghiu. Autoarea nu știe că, în regulamentul Comisiei de Pictură Bisericească, se interzicea ca proiectul să fie alcătuit de către pictorii care participă la licitație. Alexandru Valentin Crăciun, absolvent al Facultății de Filosofie din București, a fost primul care a publicat un studiu științific despre activitatea de iconar a Părintelui Arsenie Boca. Deși autoarea menționează de „Maica Domnului cu Iisus în zeghe”, nu ne informeză, cum se cade într-o scriere neromanțată, a cui a fost descoperirea. Activitatea pastorală și artistic-bisericească sunt prezentate de autoare prin prisma „superstițiilor savante” ale antropozofiei și teozofiei. Să fie autoarea adeptă a acestora?? Cu toate că este diletantă în materie de pictură bisericească, autoarea nu ține cont de părerile specialiștilor. Pictorul şi restauratorul Ion Grigorescu a susţinut într-un interviu că Părintele Arsenie Boca a folosit în materie de pictură „formula contemporanilor săi” şi totodată „şi-a depăşit maestrul” (în: Revista Lumea credinţei, decembrie 2014, pp. 59-61).

Tatiana Niculescu ori nu știe să citească ori falsifică datele din documentele de la CNSAS. Exemplu: deschidem cartea dumneaei la pagina 122 și citim un fragment referitor la prima arestare a Părintelui Arsenie Boca și trimiterea sa la Canal: „[Maica Zamfira, n.n.] sub imperiul emoțiilor puternice iscate de arestare și cu dor de el, se semnează Zamfira Mândrina. Este, probabil, numele cu care duios-ironic o alintă Arsenie Boca, aducându-i aminte de demonii cu care are de luptat.” Chiar așa să fie oare? Mergem să cercetăm documentul original din arhiva CNSAS și vedem că Maica Zamfira s-a semnat de fapt „Zamfira monahia” (ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol.3, f.17 verso).

Ridicolul atinge cote maxime când autoarea revine cu aceeași inepție și bate câmpii despre pictura de la Drăgănescu: „ea poartă o rochie galbenă fiindcă, în teozofie, galbenul e culoarea forței intelectuale, iar gulerul portocaliu înseamnă mândrie (n-o tachina el pe vremuri cu numele Mândrina?” (p.185). Este o certitudine că avem în față o carte parazitară! Cititorul poate verifica adevărul mărturiei noastre mergând într-o librărie sau bibliotecă și să consulte documentul transcris în: Dr.Florian Bichir, Romeo Petrașciuc, Raluca Toderel, Părintele Arsenie Boca în arhivele Securității, vol.II, Ed. Agnos, 2014, p. 153, precum și în: Florin Duțu, Părintele Arsenie Boca la Mănăstirea Prislop în epoca torționarilor comuniști, Ed. Floare Albă de Colț, 2014, p. 76.

Autoare nu se oprește doar la falsificarea documentelor din arhiva CNSAS și falsifică rezultatele altor cercetători: „începând cu data de 1 iunie a acelui an, 1967, Boca anunță Patriarhia că e nevoit să renunțe la postul său… Se gândește să urmeze un tratament și să meargă să picteze niște biserici din provincie…Una dintre biserici e cea de la Bogata, dar, la o evaluare făcută de doi pictori profesioniști, rezultase că «realizările lui Boca Zian nu sunt din punct de vedere al calității artistice, la înălțimea cerințelor…» Fresca pictată de el în absida bisericii va fi, prin urmare, ștearsă”, susține Tatiana Niculescu (p. 173). Autoarea falsifică rezultatele din cartea pe care o indică în nota de subsol (Florin Duțu, „Și cărțile au fost deschise” Părintele Arsenie Boca (1910-1989) – o biografie, cuv. înainte de PS dr. Daniil Stoenescu, episcop al Daciei Felix, Bucureşti, Ed. Floare Albă de Colţ, 2015, pp. 224-236). Adevărul este că Părintele Arsenie Boca pictase în vara anului 1961 fresca de la Bogata Olteană, nu în 1967 cum susține Tatiana Niculescu. Părintele Spiridon Cândea s-a gândit apoi să decoreze interiorul cu mozaic de Murano în loc de frescă și de aceea a așteptat o sponsorizare din partea lui Iosif Constantin Drăgan, tergiversând astfel lucrările în frescă. După câțiva ani, Pr. Spiridon Cândea a fost implicat într-un proces (Securitatea îi instalase microfoane în casă și auzise injuriile la adresa regimului comunist), a fost arestat și nu i s-a mai dat voie să se implice în pictarea bisericii. Dar fresca Părintelui Arsenie a rămas pe absida altarului. A fost mult mai târziu acoperită, odată cu întocmirea altui proiect în frescă în 1978. Lucrurile au stat cu totul altfel față de cum le prezintă autoarea. În plus, Părintele Arsenie Boca a fost lăudat și promovat pentru fresca de la Bogata Olteană de pictori excepționali.

Autoarea nu stăpânește terminologia bisericească și nu cunoaște contextul eclezial. Consideră că „Rugul Aprins” a fost o „grupare de laici creștini” (p. 115). Părinții Daniil Teodorescu, Ioan Kulîghin, Sofian Boghiu, Arsenie Papacioc, Andrei Scrima etc. au fost laici sau călugări??

Etimologic, cuvântul plagiat provine din lat. „plagiarius, plagium“ și se traduce prin „cel care răpește copilul sau sclavul altuia pentru a-l vinde”, adică a te folosi de bunurile și descoperirire altcuiva pentru a obține foloase necuvenite. Prin urmare, cum se pot numi aceia care se folosesc de cercetările altora fără a cita sursele? Umberto Eco spunea că „notele folosesc spre a plăti datorii”, iar a arăta sursa din care s-a preluat înseamnă a plăti o datorie. Fără să citeze vreo sursă, la pagina 191, Tatiana Niculescu a preluat următoarea descoperire: „în 1976, aparatul de fotografiat al securistului însărcinat cu informarea despre participanți surprinde, la ieșirea din biserică, un bărbat elegant, îmbrăcat cu un costum închis la culoare, croit după moda vremii, cămașă alba, cravată, iar pe cap pălărie de fetru… Poartă ochelari fumurii” (p. 191). Cărțile din care a preluat Tatiana Niculescu fără să indice sursele sunt următoarele: „Documentele ne descoperă că Părintele Arsenie a participat la parastasul de un an ţinut pentru Nichifor Crainic şi soţia sa Aglaia, de la Biserica Enei (19 august 1973, unde a slujit ca preot şi Părintele Dumitru Stăniloae), precum şi la parastasul de patru ani din 23 mai 1976, tot de la Biserica Enei, unde toţi participanţii au fost fotografiaţi de Securitate. Părintele apare elegant, îmbrăcat la costum cu cravată, cu pălărie de fetru şi ochelari, coborând treptele bisericii” (fotografia și textul în: Florin DUȚU, „Și cărțile au fost deschise” – Părintele Arsenie Boca – o biografie, ed. a II-a, Ed. Floare Albă de Colț, 2015, p. 243); „Părintele Arsenie Boca a fost prezent şi la parastasul de patru ani din 23 mai 1976, slujit tot la Biserica Enei: «printre aceştia se numără NICOLAE CREVEDIA, ARSENIE BOCA, EMILIAN VASILESCU cu soţia şi LAE LUPU care au participat la parastas, la biserică, unde au fost prezente circa 30-40 de persoane dintre care foarte multe femei în vârstă foste cunoscute şi paciente ale Dr. AGLAIA CRAINIC…» (ACNSAS, fond Informativ, dosar 391469, vol 1, f. 53). Cu această ocazie au fost prezenţi şi agenţii Securităţii care i-au fotografiat pe participanţi la ieşirea din biserică, inclusiv pe părintele Arsenie Boca (fotografia de pe coperta cărţii), descoperită de autorul acestei cărţi în Arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii” (în: ACNSAS, fond Informativ, dosar 391469, vol 1, f. 47-52, în: Florin DUȚU, Mistica ortodoxă și schimbarea la față a teologiei românești: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae, Ed. Floare Albă de Colț, 2013, p.22; pp. 331-334). Dosarele în care au fost descoperite acestea nu fac parte din dosarele personale de urmărire ale Părintelui Arsenie Boca.

Autoarea pomenește de „Ecaterina Teodorescu” (p. 186), în loc de Ecaterina Constantinescu – numele bătrânei care i-a oferit găzduire Părintelui Arsenie Boca, după ce a fost alungat din mănăstire. O confundă cu Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu? În același paragraf îl prezintă drept „preot consilier la Patriarhie” (p. 186) pe părintele pictat la Drăgănescu în scena botezului. Nu știm cât de mult și-ar fi dorit această funcție părintele Constantin Grigorescu, căci despre el este vorba. Însă știm sigur din cercetările întreprinse că nu a fost niciodată consilier patriarhal, deși avea toate calitățile necesare. Nici nu ar fi avut timp. Cu vocea sa de bas, caracterizată de maestrul Dumitru Botez (1904-1988) ca „valoare națională”, părintele Grigorescu cânta în corul Radiodifuziunii și la Filarmonica „George Enescu”. Câtă superficialitate să mai suporte cititorul din partea autoarei?

Alte buimăceli din carte:

– „[Zian Vălean Boca, n.n.] va rămâne cu convingerea, împărtășită de mulți români în acele vremuri tulburi, că evreii pun la cale o conspirație mondială” (p. 23). Fals! Nu există în gândirea sau în atitudinea Părintelui Arsenie Boca convingeri de genul acesta. Autoarea trunchiază informația din dosare și falsifică grosolan informațiile conținute, acuzându-l pe Părintele Arsenie de manifestări străine de concepția sa despre lume. Mai departe, în același document, Părintele Arsenie a declarat că „din fondul cărții pe care am citit-o, cât și din urma mișcărilor studențești, mai târziu am putut ca să-mi dau seama că nu există o înțelegere între naționalitățile existente în România” (ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol.II, f.33); „aveam coleg de clasă pe un evreu Iţhoc Steinberg – eram prieteni. Îi spuneam câteodată: Măi Steinberg, tu eşti evreu şi eu creştin, deci ar fi să fim unul împotriva altuia. Eu însă am să fiu mai bun ca tine şi tu n-ai să te poţi supăra pe mine, dacă în felul acesta te voi concura în viaţă” (Autobiografie, 17 iulie 1945, ACNSAS, fond Penal, dosar 13928, f. 17-21). Unde a văzut autoarea dovada convingerii de care vorbește?

– „Arsenie Boca nu știe că vărul său, învățătorul Vasile Crucin din Buteni, petrecuse un an în lagărul de la Capul Midia” (p.125). Informație preluată fără a preciza sursa (Florin Duțu, Viața Părintelui Arsenie Boca 1910-1989, ed.a II-a, Ed. Floare Albă de Colț, 2016, p. 65)

– „…experiența lui la Canal pare suportabilă. În orice caz, el se arată senin, deși e închis în cel mai neîndurător loc din gulagul românesc. Pesemne că nu vrea să-i îngrijoreze pe cei de la mănăstire, dar este și convins că o ființă evoluată spiritual trebuie să elimine cât mai mult din viața sa negativitatea” (p. 125), iar la nota de subsol autoarea citează lucrarea lui Rudolf Steiner, Bazele ezoterismului, 2017 (!?). Se vede că autoarea nu a cercetat contextul istoric și nu știe să analizeze documentele în contextul în care au fost elaborate. Din cartea lui Alexandru Salcă, intitulată Canalul (Ed. Transilvania Expres, Brașov, 2000), aflăm că nu puteai să-ți trimiți cartea poștală la care aveai dreptul dacă nu reieșea din primele rânduri că o duci bine. Deținuții politici, „dușmanii poporului”, ce trebuiau reeducați prin muncă istovitoare, reprezentau o mână de lucru gratuită. Mulți nu s-au mai întors la casele lor. Aceștia erau treziți cu goarna dimineața la ora 5 și erau obligați să-i salute cu „să trăiți” pe imbecilii de reeducatori, care erau de obicei niște delincvenți de care se foloseau comuniștii. O cafea din orz, o felie de pâine și 30 grame de marmeladă reprezenta micul dejun, ce trebuia să le asigure energia nutrițională pentru a da cu târnăcopul și a căra cu roaba până la prânz. Speculațiile ilare ale Tatianei Niculescu bazate de ezoterism și alte „supestiții savante” nu au nicio legătură cu realitatea istorică. Autoarea scornește tot felul de lucruri („Anastase”?), susținând că Părintele „e cruțat de regimul aspru de muncă… se ocupă de întocmirea registrelor contabile” (p. 127). Ce dovezi documentare are autoarea? Cum poate să creadă și să răspândească asemenea aberații? Ce contabilitate? A cadavrelor și a târnăcoapelor? Rezultă că pentru autoare Canalul a fost un fel de firmă de audit. În epocă circula și un banc „reacționar” pentru care intrai în atenția organelor de represiune: „Pentru reabilitare un fost membru de partid a fost trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră; de acolo respectivul i-a scris mamei sale despre «fericirea» pe care o simte că muncește la așa operă gigantică. «Am o singură amărăciune, mamă, că nu m-ai trimis la canal de când eram mic»” (ACNSAS, dosar 375829, f. 61).

– „de-a lungul timpului vor mai apărea indicii că Zamfira colaborează de bunăvoie cu Securitatea” (p. 149). Fals! Ar putea autoarea să ne arate un document măcar, în sprijinul afirmațiilor sale? Nu ar putea deoarece nu există nicio dovadă privind colaborarea Maicii Zamfira cu Securitatea! Nici angajament, nici note informative, nimic. Urmașii sau apropiații Maicii Zamfira o pot da în judecată pe autoare pentru asemenea acuzații grave fără acoperire documentară.

Operațiunea Tatianei Niculescu de denigrare a Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan (1882-1955), membru de onoare al Academiei Române, este ilegală (pp. 26-27; p. 56; p. 116). Sub presiunea agenților sovietici și a armatei sovietice s-a încercat epurarea sa din postul de mitropolit, după cum ne mărturisește Șef Rabinul Alexandru Șafran în memoriile sale, pregătindu-i-se un dosar cu materiale contrafăcute cu conținut obscen (pe care Tatiana Niculescu le citează ca surse sigure!). Este ilegală preluarea și difuzarea din arhivele CNSAS a unor astfel de obscenități: în conformitate cu prevederile art.28 alin. (3) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.293/2008, „în activitatea de documentare, cercetătorii acreditați au obligația să respecte și să ocrotească viața intima, familială și privată a celor care au fost persecutați de organele Securității Statului”. Șef Rabinul Alexandru Șafran ni-l înfățișează pe Mitropolitul Nicolae Bălan ca salvator al evreilor. De asemenea, acest mitropolit a fost unul dintre ctitorii Filocaliei românești (reeditată cu lipsuri inclusiv la Humanitas) și are meritul de a fi trimis 66 de bursieri la universități de prestigiu din Europa, care au devenit importanți oameni de cultură, medici, compozitori etc. Salvarea evreilor de către acest mitropolit (care e batjocorit în cartea Tatianei Niculescu!) din ghearele lui Hitler a fost evocată de către rabinul Alexandru Şafran în memoriile sale: „Când, în luna august 1942, conducătorii comunităţilor din Transilvania au venit la Bucureşti pentru a ne preveni că se pregătesc deportări masive din Ardealul de Sud, Consiliul s-a reunit urgent, mai întâi pentru a verifica la Direcţia Căilor Ferate, unde lucra unul de-ai noştri, dacă ştirea era exactă. Nu numai că era exactă, dar deportările erau iminente”. Apelează degrabă la Regele Mihai, regina-mamă, la ambasadorul Elveţiei, la delegaţii Crucii Roşii, la Iuliu Maniu, la Dimitrie Lupu (preşedintele Înaltei Curţi de Justiţie), la universitari de renume, la dentistul familiei regale dr. Winkler, la Nunţiul Apostolic. Nimeni nu poate face nimic. În sfârşit, „«Sfatul evreiesc» a hotărât să se încerce un demers îndrăzneţ, disperat: să-l contactez pe Mitropolitul Bălan, şeful Bisericii Ortodoxe din Transilvania”. Astfel, Rabinul Şafran, care nu putuse să se deplaseze la Sibiu de teamă să nu fie prins de Gestapo, a trimis un curier „pentru a-i face cunoscut Mitropolitului faptul că vreau să-l văd de urgenţă la Bucureşti. Şi iată, minunea s-a produs… I-am descris situaţia destul de critică în care se aflau evreii din sudul Transilvaniei, a căror deportare în Polonia nu mai era decât o chestiune de ore… Mitropolitul s-a aşezat din nou şi m-a privit cu o intensitate crescândă. Faţa lui părea mai blândă. A ridicat receptorul telefonului care se afla lângă el şi a chemat biroul mareşalului Antonescu, spunând că vrea să fie primit de urgenţă. Însuşi mareşalul a venit la aparat şi l-a invitat, chiar în aceeaşi zi, la dejun… A doua minune: Bălan a telefonat şi i-a cerut primului ministru să se ocupe de această problemă. Iar evreii de pe strada Sfântul Ioan Nou nu au mai fost deportaţi… Ora dejunului se apropia. Mitropolitul se pregătea să răspundă invitaţiei mareşalului. L-am condus în curte până la automobilul său. Pleca. Simţeam că pleacă într-o misiune de care depindea soarta a zeci de mii de evrei. Cu o voce tremurătoare i-am repetat acest lucru. Odată instalat în automobil, mi-a întins mâna, m-a privit drept în ochi şi mi-a şoptit să nu uit această zi… La orele 3 a sunat telefonul. O voce gravă şi sigură de sine s-a făcut auzită. Era Mitropolitul Bălan. Vroia să-mi spună că a obţinut de la mareşalul Antonescu anularea ordinului de deportare a evreilor din sudul Transilvaniei. Miracolul… de, miracolul s-a produs; ei erau salvaţi…!” (Alexandru ŞAFRAN – Şef Rabin al Genevei, Fost Şef Rabin al României -, Un tăciune smuls flăcărilor. Comunitatea evreiască din România 1939-1947. Memorii, intro. de Jean Ancel, trad. Ţicu Goldstein, Ed. Hasefer, Bucureşti, 1996, pp. 98-100).

La rândul său, Mitropolitul Nicolae Bălan i-a cerut ajutorul Rabinului Alexandru Şafran, după 23 aug.1944, când s-a pus problema epurării sale: „Ca urmare a intervenţiilor mele, Mitropolitul Bălan a scăpat de arestare şi de a fi judecat ca criminal de război. De altfel, şi-a păstrat postul de Mitropolit al Transilvaniei” (Alexandru ŞAFRAN, Un tăciune smuls flăcărilor. Comunitatea evreiască din România 1939-1947. Memorii…, pp. 218-219).

Autoarea s-a așezat în fotoliul biografului fără a avea cunoștințele și metodele necesare. Parafrazându-l pe Henri-Irénée Marrou susținem că biografia nu se face după ureche, ci se face cu documente la fel cum motorul cu explozie funcționează cu carburant. Schema lui Marrou, privind etapele succesive ale elaborării istorice, include cultura generală, problematizarea, euristica. Dar când cunoștințele tale de istorie bisericească și de cultură teologică sunt egale cu zero, ce poți înțelege, explica și sintetiza?? Citești câteva cărți de Rudolf Steiner și alte note informative din dosarele Securității și vezi viața Părintelui Arsenie prin ochelarii lor. Iată biografia Tatianei Niculescu de 29 lei lansată cu mare fast! Marrou vorbea despre „marele istoric care va ști cel mai bine să elaboreze un program practic de cercetări, care să-i permită să găsească și să dea la iveală cele mai multe documente, cele mai sigure, cele mai revelatoare” („De la connaissance historique”). Bazându-te doar pe documentele fostei Securități, care oricum au fost publicate și folosite în elaborarea diverselor studii științifice (pe care autoarea le ignoră!), nu poți alcătui decât o scriere infectă, care nu se sprijină pe o muncă de cercetare serioasă. Dacă numele Părintelui Arsenie Boca a fost pomenit într-o adunare sectară, după logica autoarei, înseamnă că Părintele Arsenie era adeptul acelei „superstiții savante”!? Îi recomandăm autoarei să consulte biblioteca Facultății de Teologie Ortodoxă din București și să vadă rafturi pline de cărți sectare, de cărți ale lui Rudolf Steiner etc. Va trage probabil concluzia că profesorii și studenții sunt adepții acelor mișcări sectare, în realitate fiind vorba despre materiale de lucru pentru cursurile de misiologie din anii 3-4, ținute de Părinții profesori David Pestroiu și Radu Petre Mureșan. Iată necesitatea orei de religie în școli! Consecințele lipsei orei de religie în timpul regimului comunist se văd în prezent la cei care vor să scrie biografii ale personalităților bisericești, dar nu au minime cunoștințe de cultură eclezială și istorie bizantină, aceștia fiind formați cu marxism-leninism în perioada când elita intelectuală a României Mari fusese umilită și lichidată în temnițele comuniste.

Ne oprim aici, cu toate că sunt mult mai multe mistificări de semnalat. Poate vom reveni cu partea a doua. Păcat de hârtia prăpădită pentru tipărirea acestei cărți. Tatiana Niculescu se adresează probabil unor pitecantropi din Secta Credulitate fără Frontiere, care citesc prima lor carte. Oricum, Părintele Arsenie Boca i-a rămas autoarei total necunoscut.

Lecturând cartea Tatianei Niculescu ne-am mai adus aminte de următoarele însemnări ale Părintelui Arsenie Boca: „de ce proastă calitate e apocrifa aceasta, a unui fanatic, incult și mincinos” (Cărarea Împărăției, p. 343; celui care se folosise de numele său, atribuindu-i eronat scrieri), „model de stâmbare” (Cărarea Împărăției, p. 342).

Din intensa publicitate rezultă că Tatiana Niculescu își va lansa cartea la Bookfest (sâmbătă, 2 iunie 2018, ora 14.00). Printre cei invitați să vorbească despre carte este și dl. Marian Voicu, care își va lansa la rândul său cartea „Matrioșca mincinoșilor. Fake news, manipulare, populism” tot în aceeași zi. Dl. Marian Voicu are în cartea Tatianei Niculescu un exemplu clar de „fake news”, manipulare etc. Ar fi chiar penibil pentru Tatiana Niculescu să se laude după târg că lucrarea sa a fost un „bestseller”.

Sursa: MĂRTURISITORII