La Sfânta Mănăstire Techirghiol, închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Fecioara Maria, are loc astăzi pomenirea de 7 ani a prea bunului Părinte Duhovnic Arsenie Papacioc, mărturisitorul cu 14 ani de temniță grea, plecat la Ceruri la 19 iulie 2011. Dumnezeu să-l țină alături și să ne dea și nouă bucuria de a avea parte de rugăciunile sale! 

“- Nu vă cer nimic decât să staţi în picioare.
– O să stăm drepţi, cât putem.
– Putem. Marea greşeală e că nu vrei, nu că nu poţi. Strigă la Hristos! Te aşteaptă! Iar Maica Domnului e foarte supărată pe cei care nu-i cer nimic. Să ştiţi să muriţi, să ştiţi să înviaţi în fiecare zi! Ultimul meu cuvânt.”

Cu dor nespus vom păstra în inimă chipul blând şi luminos al părintelui nostru Arsenie Papacioc!

“Ne-a călăuzit pe fiecare cu înţelepciunea pilduitoare a unui tată, cu dragostea iertătoare a unei mame şi cu apropierea firească şi ocrotitoare a unui frate mai mare, cum se numea pe sine adesea. S-a străduit cu orice chip să ne sădească în inimă dragostea pentru Hristos şi aproapele încurajând începutul lucrării spre dobândirea acestei virtuţi: „dacă nu puteţi iubi pe vrăjmaşi măcar nu-i urâţi”, dar atrăgându-ne către culmile ei: ”iubiţi rana şi pe cel care v-a făcut rana”.

Cu o delicateţe şi fineţe sufletească cuceritoare, s-a aplecat asupra fiecărui suflet, dăruindu-se pe sine întru totul, aşa cum însuşi spunea: „Trebuie să dai nu ceea ce ai, ci ceea ce eşti.” A povăţuit, a iertat, a întărit, a mângâiat şi a binecuvântat până la ultima suflare, chiar şi atunci când trupul împovărat de ani şi suferinţe nu mai putea împlini sârguinţa sufletului.

E o mare pierdere pentru noi, căci golul pe care l-a lăsat trecerea sa din lumea aceasta nu va putea fi înlocuit vreodata, însă cuvintele şi amintirea sa vie ne rămân pentru totdeauna ca o făclie călăuzitoare spre cer iar dragostea cu care ne-a iubit ne ţine inimile legate de duhul său.

Chiar de dincolo de moarte ne-a lăsat spre păzire cuvântul cel mai des rostit de preacuvioşia sa, căci ne-a spus: „La mormântul meu dacă veniţi, vă spun: «Iubiţi-vă!»”

Dumnezeu să-l odihnească în Lumina Sa cea neînserată!”

Mănăstirea Sfânta Maria – Techirghiol

Părintele Arsenie: “România o văd având o mare misiune în lume”

Părintele Arsenie Papacioc: “Eu, personal – judec după inima mea -, văd o mare răspundere, văd un mare răspuns pe care nu-l poate da decât Ţara Românească în lume, cândva. Consider că în România e cea mai adecvată via­ţă, răsuflare şi suflare, după Scriptură. România este milostivă şi nu duce un război de distrugere, ci numai de avanpost, de apărare. Tocmai poziţia Scripturii. România o văd având o mare misiune în lume. Sigur că nu din punct de vedere econo­mic numaidecât, ci din punct de vedere mântuitor numaidecât. Asta contează! Că Dumnezeu rabdă, rabdă, dar şi înainte apucă. Poporul acesta de la naştere a suferit şi suferă încă din partea duşma­nilor. Şi el totuşi se menţine şi-n plus a născut atâtea valori: un Eminescu în literatură, Brâncuşi în sculptură, Enescu, considerând că arta, poezia este o proorocie, la urma urmei. Nu trebuie negli­jate aceste realităţi. Tocmai în această suferinţă stă renaşterea viitoare.

Deci o stare de prezenţă continuă este o sta­re de canon şi împlineşte o obligaţie. Mereu trăim starea de creştin creat şi salvat de Mântuitorul. Ca să ne salveze, gândiţi-vă că a fost jupuit, umilit, scuipat; şi era Dumnezeu! Nu îngrozeşte pe ni­meni faptul acesta, că era Dumnezeu întrupat? Ce nu a făcut ca să ne salveze? Cât de important este momentul prezent, clipa de faţă, asta o să vadă fiecare la mormânt. Dar să nu fie prea târziu. Degeaba te grăbeşti atunci, totul e să pleci la timp pentru pocăinţă. Vă spun asta ca un sfat de la un frate mai mare, de 96 de ani. Şi, dacă vă spun, spun ca să ascult şi eu.

Cât de scump e timpul şi suspinarea ta. Eşti liber să o faci de acum; cine te opreşte să te închini? Şi, dacă te opreşte duşmanul, primeşti plată de erou că te-ai închinat când te oprea. Eu vă spun că am mulţi ani la închisoare şi nu era lipsă de prezenţă! Mă gândeam: ce momente măreţe, să suferi pentru Hristos. Eram conştienţi că, dacă nu era Hristos, te vindeai pe doi lei, abdicai de la cre­dinţă şi scăpai de momentul acela. Dar nu scăpai de veşnicie. Veşnicia, ca şi moartea, e o realitate. Atunci o să auzim: „Ce mi-ai făcut cu viaţa ta, fi­ule?” Putem să-L învinuim pe Hristos că nu ne-a dat destul? Nici pe o mamă nu o poţi învinui că nu ţi-a dat destul. Ţi-a dat tot pentru că a stat la dispo­ziţia ta; ţi-a dat şi sângele. Nu poţi să o învinuieşti că nu ţi-a dat. Dar pe Dumnezeu, Care a creat şi sângele acela, şi laptele mamei, şi mama, şi fiul! Avem exemple atât de puternice şi de aproape de noi, încât nu mai poţi să faci nici o mişcare. Trăire creştină şi gata! Pentru că la moarte trebuie să spu­nem: „Ţie Ti-am dăruit Doamne toată viata mea!”.”

Predica IPS Teofan la înmormântarea Părintelui Arsenie Papacioc

“Dumnezeu te-a creat, Dumnezeu te-a renăscut prin sângele Său și Dumnezeu te mântuiește în fiecare clipă. Fii așadar luptător!”

“Din diferite parti ale tarii, venit-am la Manastire pentru a primi in aceasta lume ultima binecuvantare din partea Parintelui Arsenie. Ceva din fibra sufleteasca a fiecaruia a vibrat, s-a miscat, si ne-a indreptat spre Techirghiol. Dumnezeu ne-a binecuvantat sa fim aici, sa participam la dumnezeiasca Liturghie si la Slujba de Prohodire. Din cuvantul Patriarhului Daniel, am inteles care a fost traseul, care a fost pelerinajul prin viata a celui care a fost duhovnicul prin excelenta al neamului romanesc.

Despre Parintele Arsenie, ca duhovnic, caci este duhovnic prin excelenta, se pot spune nenumarate lucruri. Cred ca fiecare persoana care a trecut prin chilia Parintelui poate da mai inainte de toate marturie despre usurarea de povara cu care el a intrat in chilia Parintelui si cat de usor i-a zburat sufletul dupa o intalnire doar de cateva minute cu Parintele.

Incerc sa dau marurire – sa dam marturie – aici doar de trei lucruri: starea de prezenta pe care el o cerea si o dadea, ca si canon pentru fiecare, starea de marturisitor al dreptei credinte si starea de receptivitate a durerilor asezate in mana inimii Parintelui de catre toti cei care au trecut prin chilia Cuviosiei sale. “Dumnezeu nu iubeste plangaciosii, Dumnezeu ii are in brate doar pe luptatori“, spunea Parintele adesea celor care se apropiau de dansul cu inima zdrobita si el ii indemna ca pe langa Cruce sa aibe si sabia, ca pe langa metanii sa aibe si curajul marturisitor. Caci mare este smerenia, ea te duce catre Dumnezeu si masoara si starea duhovniceasca. Dar mare este si curajul marturisitor. Puterea smereniei impreuna cu puterea marturisirii il imbraca pe om in puterea Crucii si in puterea biruintei si a Invierii. Si aceasta stare de luptator, el, Parintele, o aseaza la inima fiecaruia fiindca, zice el, “Dumnezeu te-a creat, Dumnezeu te-a renascut prin sangele Sau si Dumnezeu te mantuieste in fiecare clipa. Fii asadar luptator!”

Parintele daca dadea un canon celor care treceau prin fata cuviosiei sale, canonul acesta era: sa fii fiule in stare de prezenta.
Prezenta in fata lui Dumnezeu, caci El te-a creat.
Prezenta in fata aproapelui, caci esti destinat sa-l iubesti si sa te rogi pentru el.
Prezenta in fata lumii, caci lumea intreaga esti chemat sa o porti in rugaciunile tale catre Dumnezeu.

Prezenta in fata propriei tale constiinte, care nu trebuie sa fie niciodata adormita.
Stare de prezenta, pentru ca in chipul si inima Parintelui rasunau cuvintele rostite de Dumnezeu inca din Vechiul Testament: “Eu sunt viu, voi sunteti vii“. Si voia Parintele, si cu darul Celui de Sus, a reusit sa fie viu in adevaratul sens al cuvantului, sa alunge moartea din chipul lui si din chipul celor care-si plecau genunchii in fata Parintelui, pentru ca daca nu esti viu, adica nu esti real, in orice moment al vietii tale de bucurie sau de suferinta esti un om mort. Iar Dumnezeu, spunea Parintele, mantuieste doar pe cei vii, pe cei care pulseaza de viata, pe cei care traiesc cu adevarat in fiecare clipa, pe cei care daruiesc viata celor din jurul lor.

Parintele a manifestat stare de receptivitate pentru durerile oamenilor. De ce v-ati indreptat atatia spre chilia Parintelui de-a lungul celor 35 de ani aici, cat a zabovit in Manastirea Dintr-un lemn din Valcea, sau din Moldova, din Oltenia, din Muntenia? De ce oare?

Pentru ca oamenii simteau povara pacatelor, necredintei, disperarii pe umerii sufletelor lor si veneau la chilia lui si asezau sufletele lor in causul mainilor Parintelui, iar el avea darul sa-ti ia sufletul din tine, sa-l atinga de sufletul sau si pe amandoua sa le aduca inaintea tronului Preasfintei Treimi. De aceea, cohorte de arhierei, de stareti si starete, de preoti, de Parohie, demnitari intelectuali, oameni de stare sau talpa tarii, intr-un convoi neintrerupt ca o cascada care curgea valuri-valuri, se indreptau spre chilia parintelui ca sa-si usureze sufletul. Parintele stia un lucru: ca trebuie sa fie urmator Sfantului Pavel precum Sfantul Pavel a fost urmator al lui Hristos Care a spus: “Veniti la mine toti cei osteniti si impovarati si eu va voi odihni pe voi”.

Parintele Arsenie a fost un urmator al lui Hristos, luand asupra sa povara lumii pentru ca avea asupra sa pecetea lui Hristos asezata pe sufletul lui, pecete care, dupa marturia Sfantului Simeon Noul Teolog, inseamna sa preiei pacatele altora si sa le consideri ca ale tale si sa plangi pentru ele ca si cum ar fi ale tale, dandu-ti chiar sufletul pentru sufletul aproapelui si prin aceasta ai pecetea lui Hristos in chipul tau.

Dumnezeu l-a chemat la sine pe Parintele si ne intrebam astazi cum de a fost cu putinta ca o floare atat de frumoasa sa odrasleasca pe pamantul nostru. Cum s-a putut naste si a putut creste un barbat atat de puternic. Doar mila lui Dumnezeu cunoaste adancul acestei taine. Noi doar stim ca a avut o familie binecuvantata. A avut cei sapte ani de acasa. L-a binecuvantat Dumnezeu sa traiasca in stralucita perioada interbelica, sa-si asume atunci responsabilitati administrative in cetatea tarii. Prin suferinta, cum spune el, a fost trezit prin cei 14 ani de inchisoare. Inainte de venirea comunistilor la putere si dupa asezarea acestora la carma tarii. Si apoi Dumnezeu, si aici poate gasim franturi din raspunsul de ce a fost asa, pentru ca mergand la Slatina l-a intalnit pe Parintele Cleopa, mergand la Sihastria, l-a intalnit pe Parintele Petroniu Tanase, vietuind la Antim, a cunoscut bunatatea Parintelui Sofian. Traind la Dintr-un lemn, l-a cunoscut pe cel care anul trecut pe vremea aceasta a plecat la Cer, pe marele intru simplitate si intru sfintenie, Parintele Teofil Badoi. A legat o prietenie mare cu Parintele Gavril de la Zafira. A cunoscut la Aiud pe Valeriu Gafencu, pe Ianolide, pe Vulcanescu, pe Nichifor Crainic, pe Parintele Benedict, pe Parintele Iustin Parvu, si altii asemenea ca el.

Dumnezeu l-a daruit neamului romanesc, pentru ca sa-l ajute pe acesta sa traiasca clipe de adevar. Caci unde este Adevarul, spunea Parintele acum trei ani de zile, este Biserica. Si Biserica este acolo unde este Adevarul si unde este Ortodoxia.

Parintele a plecat la cer. Multi se intristeaza. El se bucura, caci s-a implinit cu certitudine cuvantul pe care l-a rostit cu certitudine in inima sa “Cat doreste cerbul izvoarele apelor, asa te doreste sufletul meu pe Tine, Doamne.” Aproape o suta de ani a asteptat clipa de ieri, de alaltaieri. Si anume sa intre in camara de nunta, sa patrunda in lumina cea neinserata a vesniciei, sa stea la masa cinei celei de Taina. Sa patrunda nu doar pentru doua ore, ci pentru vesnicie in Liturghia cea vesnica.

Acum, in zarile Imparatiei il are alaturi pe Patriarhul Iustinian, care i-a fost ocrotitor, pe Patriarhul Teoctist, care a fost ajutat in clipe de cumpana de rugaciunea, sfatul si binecuvantarea Parintelui. Il are alaturi pe cel care i-a fost foarte multi ani fiu duhovnicesc, pe marele mitropolit al Ardealului (Bartolomeu Anania) plecat ca un inaintemergator. Precum si Parintele Tanase, un alt inaintemergator, caci cum spunea Parintele de la Athos, batranii cheama batranii in Imparatia Cerurilor. Noua nu ne mai ramane decat sa zicem o rugaciune: Iti multumim Doamne ca ni l-ai daruit atatea vreme, ai mila de noi Doamne, cu Harul si cu iubirea ta de oameni. Amin.“ (Mănăstirea Lipnița)

Mulțumim doamnei Cristina Nichitus Roncea pentru permiterea preluării fotografiilor de mai sus

MĂRTURISITORII