”Părinţii înduhovniciţi ne avertizează că ne aşteaptă tulburări mari, spaime şi pericole. Vom fi constrânşi să alegem odată pentru totdeauna, cu hotărâre definitivă, între Dumnezeu şi satanism”.
Foto Arhiva: Doamna Aspazia la Mislea
Cuvânt al domnului Mihnea Gheorghiu, fiul fostei deţinute politic Geta Gheorghiu, rostit de Naşterea Maicii Domnului 2018, la fosta închisoare pentru femei Mislea, In memoriam Doamna Aspazia Oţel Petrescu:
”Plânge printre ramuri luna,
Nopțile-s pustii…”
Și totuși, pentru că doamna Pazi mi-a transmis prin intermediul unui prieten dorința sa ca în acest an să scriu eu cuvântul pe care, ca în toți cei 23 de ani trecuți de la nașterea ”bisericuței noastre” cum îi spunea cu duioșie, voi începe așa cum ar fi început dumneaei:
Prea cucernice Părinte,
Dragi prieteni dreptcredincioși,
Iubiți fraţi şi iubite surori întru credință și ideal,
Din adâncul inimii noastre vă mulțumim pentru prezența domniilor voastre în această sfântă sărbătoare și pentru că ați dat ascultare dangătului de clopot ce a răsunat din adâncul veacurilor în incinta acestei vechi așezări mânăstirești mislene și v-ați alăturat rugăciunilor noastre ce s-au înălțat în numele Sfintei Treimi și a Mult Milostivei noastre Maici din Ceruri a Cărei Sfântă Naștere o proslăvim.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
”Ca o lacrimă de sânge
A căzut o stea…”
De fapt noi, în calitate de creștini ortodocși știm că nu A CĂZUT ci S-A RIDICAT!
A plecat dintre noi și s-a ridicat la ceruri, alăturându-se celor atât de dragi dumneaei și nouă, duh năzuind către Tronul Slavei și plângând din dragoste pentru noi, cei rămași.
La fel ca atunci când a plecat mama, Geta Gheorghiu, simt că doamna Pazi este un duh printre noi, că ne privește zâmbind duios așa cum o știm, ne mângâie cu blândețe și nu ne mustră pe noi cei care nu suntem în stare să facem mai mult. Nu-mi amintesc să o fi auzit supărată, vorbind cu asprime. Doamna Pazi nu doar vorbea mereu despre Iubirea pentru Dumnezeu, pentru Fiul Său Cel Crucificat și pentru Sfânta Lui Maică, precum și pentru aproapele nostru, dumneaei era mereu Iubire…
Îmi cer iertare pentru acest cuvânt scris mai mult cu inima decât cu mintea și o să încerc să mă adun.
Așadar, a plecat dintre noi doamna Pazi, doamna Aspazia, Pazi, așa cum obișnuiam să o numim toți cei care am cunoscut-o, a unsprezecea dintre componentele comitetului de inițiativă constituit acum 24 de ani pentru înființarea acestui sfânt paraclis. Îmi voi îngădui să rostesc numele întreg al fiecăreia dintre cele unsprezece plecate și le voi spune salutându-le cu profund respect și iubire: PREZENT!
– Sofia Cristescu Dinescu (Nana Sofica);
– Lucia Scurtu Popșor (Lucica);
– Natalia Nicolicescu Vasilcovschi (Natalița);
– Constanța Georgescu Moței (Tanți);
– Elena Ionescu (Nuți);
– Elena Ioan Bota (Lica);
– Victoria Holtean (Vichi);
– Alexandra Chirițescu (Lealea);
– Florica Mitre Constantinescu;
– Georgeta Iancu Gheorghiu (Geta), „împuternicită să fie coordonatoarea echipelor de
voluntari care vor lucra la amenajarea paraclisului și, în continuare, ea să fie purtătoarea de grijă a sfântului locaș.”, așa cum scrie în procesul verbal încheiat atunci;
– Aspazia Oțel Petrescu (Pazi).
Așadar, ne aflăm la parastasul pe care Dumnezeu a îngăduit să-l facem și acum, în al 24 – lea an de când, „Cu vrerea Tatălui, cu puterea Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh s-a realizat amenajarea şi sfinţirea Paraclisului din fostul penitenciar Mislea, cu hramul Naşterea Maicii Domnului în anul mântuirii 1994, luna noiembrie, ziua 12… S-a ales acest hram ca mulţumire către Maica Domnului pentru ajutorul oferit deţinutelor din penitenciarul Mislea şi din celelalte penitenciare comuniste.”
Să nu uităm de chinurile indurate de femeile deținute aici și aiurea în locurile de detenție din gulagul românesc, care, alături de suferințele cumplite ale bărbaților deținuți politic, ca și ale familiilor celor din închisori și de jertfele luptătorilor din munți au fost plămada de bază a rezistenței acestei țări în fața cumplitului tăvălug comunist. Să nu uităm că ele, ei, fac parte din mulțimea eroilor știuți și neștiuți ai neamului românesc. Să ne închinăm în fața jertfei lor și să nu uităm că obiectivul luptei lor a fost ”Dumnezeu și Neamul meu”, că au mers în urma celui care a spus: ”Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat”, că au năzuit ca România să rămână creștină și să devină ”o țară ca soarele sfânt de pe cer”.
Priviţi în jurul vostru şi veţi constata cum s-au strâns rândurile adevăratei noastre fraternităţi. În curând se vor călători toți cei care, acum 24 de ani, au pus temelia sărbătoririi de astăzi; hramul ”bisericuței noastre”, Paraclisul Nașterea Maicii Domnului de la Mislea. Vor pleca și cei din linia a doua. Nu vă pot spune câtă nădejde am că cei ce veţi rămâne după noi nu veţi uita să cinstiţi hramul iubitului nostru Paraclis.
Din încredințarea doamnei Pazi, ”părinţii înduhovniciţi ne avertizează că ne aşteaptă tulburări mari, spaime şi pericole. Vom fi constrânşi să alegem odată pentru totdeauna, cu hotărâre definitivă, între Dumnezeu şi satanism. Va fi suferinţă, tristeţe şi nelinişte şi multă rătăcire. Va trebui să fim foarte uniţi în speranţă şi să credem nestrămutat că vom avea biruinţă în lupta pentru salvarea idealurilor noastre sfinte. Nu trebuie să pierdem speranţa în mai bine. Domnul Nostru Iisus Hristos, prin iubire şi jertfă, a răstignit durerea şi a biruit moartea. Prin iubire şi jertfă El a restaurat omenirea şi, prin pătimirea Sa, a trasat hotare de neclintit Împărăţiei Sale. Cu puterea iubirii Sale de oameni El ne-a făgăduit bucuria tainică a Învierii dacă Îi vom urma Cărarea şi, în orice greutate, vom alerga la ajutorul Său, la marea Sa Îndurare. Ne cere unirea noastră în numele Său şi iubirea fără de margini; atât de frumoase sunt aceste îndemnuri pe cât de plină de frumuseţe şi fericire va fi înnoirea noastră prin ele”.
Împărății semețe au năpustit peste noi puhoaie de cruzime și răutate, dar noi ne-am așezat pe roate bisericuța și cu ochii la Calea Lactee, pe care nu întâmplător am numit-o Calea Robilor, ne-am salvat și nu ne-am pierdut. Am rămas împuținați, schilodiți, dar am rămas, iar trufia împilatorilor a fost făcută de nimic în instanța divină. Și asta pentru că am rămas uniți. Să fim uniți și astăzi, în ciuda unor diferențe de idei. Să ne aplecăm mai mult asupra a ceea ce ne unește decât asupra celor ce ne despart. Să nu uităm că dezbinarea dintre noi este bucuria vrăjmașilor noștri!
În calitate de creștini ortodocși se cuvine să ne străduim și pentru apărarea și continuarea tradițiilor noastre dintre care cea mai de nădejde este păstrarea familiei creștine așa cum a rânduit Dumnezeu și să milităm pentru asta.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Numai vântul mai suspinã,
Dulcele tãu cânt,
Peste florile ce-alinã,
Tristul tãu mormânt.
Din nou, nu se putea altfel, cu gândul la doamna Pazi a noastră…
Deși sunt convins că multora dintre dumneavoastră nu le sunt străine cele ce urmează, aș vrea să reproduc câteva pasaje din gândurile unor ierarhi ai Bisericii noastre rostite la plecarea doamnei Pazi la Domnul.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel o numea pe doamna Pazi ”fiică devotată a Bisericii Ortodoxe Române, care a mărturisit şi apărat Ortodoxia cu preţul libertăţii sale în timpul regimului comunist ateu.
Autentică personalitate morală, deţinută politic în perioada 1948 – 1962, doamna Aspazia Oţel Petrescu va rămâne pentru totdeauna în memoria vie a credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române.
După eliberarea din închisoare, doamna Aspazia Oţel Petrescu şi-a dedicat viaţa cinstirii şi pomenirii victimelor prigoanei comuniste, scrierile ei constituind o adevărată bibliografie a eroismului românesc mărturisitor.”
La slujba de prohodire a doamnei Pazi din capela cimitirului Eternitatea din Roman, Înaltpreasfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, spunea: ”Aspazia Oţel Petrescu este un simbol al dârzeniei, al suferinţei biruitoare, al mărturisirii credinţei în cele mai dificile împrejurări ale vieţii. Cu adevărat rămâne o lumină care nu se va stinge niciodată. Ea este o mărturisitoare şi o dârză răbdătoare în suferinţă, o luptătoare pentru adevăr, pentru Hristos, pentru demnitatea neamului, pentru înălţarea credinţei neamului său către Dumnezeu.
[…]
A fost o luptătoare. Sufletul ei a fost întotdeauna liber, nimeni nu a putut să o oprească în a-L mărturisi pe Hristos, căci El a fost puterea vieţii ei, a fost dragostea ei cea mai mare, Lumina care a călăuzit-o în viaţă şi chiar dacă a fost dusă să sufere în întuneric, în sufletul ei mai mult a strălucit lumina şi chinul său l-a simţit mai aproape de Hristos.”
Cu același prilej, Înaltpreasfințitul Ioachim, arhiepiscop al Romanului și Bacăului spunea despre doamna Pazi așa: ”A trăit o viaţă în lumina lui Hristos pe care L-a avut Mângâiere şi Povăţuitor în clipele grele ale existenţei sale, iar această prezenţă dumnezeiască a îmbărbătat-o şi a înnobilat-o. Cu Hristos în celulă, suferinţa ei a fost o
binecuvântare, iar chinurile îndurate i-au transfigurat chipul, făcându-l asemănător celui al martirilor prin care Cel răstignit pe lemn a dat mărturie lumii.
Experienţa celor 14 ani petrecuţi în zeghe a fost pentru ea o treaptă care a apropiat-o şi mai mult de Dumnezeu şi i-a descoperit adâncul de trăire autentică a luminii necreate şi a dăruit-o trăirii în duh filocalic. Aici s-a regăsit pe sine şi vocaţia de pelerin spre Dumnezeu. A fost o iubitoare de frumos şi de aceea, după ce a fost eliberată din închisoare, a trăit în compania celor ce şi-au închinat viaţa lui Dumnezeu, casa fiindu-i chilie, iar vorba, rugăciune.”
Pentru cei care nu știu, Înaltpreasfințitul Teodosie este cel care, la 12 noiembrie 1994, a condus slujba de târnosire a bisericuței noastre. Am trăit o emoție în plus văzându-l la slujba de prohodire a doamnei Pazi și regret nespus că, deși a trecut la un pas distanță de mine, nu am avut curajul să-i reamintesc acel moment!
În încheiere vreau să fac referire la ”cărticica” pe care am pregătit-o pentru acest an. Vă amintiți poate de ”cărticica” pe care o distribuiam celor prezenți la hramul bisericuței noastre. Acum am vrut să vă ofer toate cuvintele doamnei Pazi din 1994 până azi, iar realizatoarele acestui gând al meu au făcut o fericită completare, așa cum veți vedea.
Aș vrea să vă rog pe toți să facem în așa fel ca să putem sărbători hramul bisericuței noastre la același nivel și în următorii ani, prin contribuțiile dumneavoastră bănești.
Și un ultim gând:
Bate vântul peste ape,
Trece timpul greu,
Noi mereu te plângem, frate,
Iar tu dormi mereu…
Mihnea Gheorghiu
Doamna Geta Gheorghiu cu nepotul si fiul, Mihnea
Izolatorul de la Mislea
Marius Constantin Cretu: “Izolatorul ! Pastrat in aceeasi stare ca atunci cand functiona, doar usile au disparut si pe alocuri tencuiala a inceput sa cada. Se spune ca pe dedesuptul celor 7 celule de izolare, curge un firicel de apa…Femeile detinute in inchisoarea de la Mislea, au trecut prin aceste celule ale groazei, care aveau lungimea de 2 metri si latimea de un metru. Cu usi de metal si zavoare imense de otel, care acum nu mai exista, fara lumina, fara caldura, fara sa poti vorbi si auzi pe cineva, doar ciripitul pasarilor care stateau in pinii din apropiere. Am intrat in aceste sumbre camarute, sambata 08.09.2018. Desi cald afara erau foarte racoroase si inca mai pastrau inscriptii scrijelite pe pereti, cu numele unor detinute, cu localitatea de unde provenea, dar si cu zilele de detentie efectuate sau ramase… Trist…”
