In dimineata zilei de joi, 3 iulie 2014, a plecat la Domnul Vasile Boroneant.
Vasile Boroneant (foto centru dr.): arheolog, doctor in istorie, fost director al Muzeului de Istorie al Bucurestilor si Presedinte al Federatiei Romane a Fostilor Detinuti Politici si Luptatori Anticomunisti, detinut politic timp de 10 ani in temnitele Jilava, Vacaresti, Lugoj, Aiud, Salcia. La 80 de ani, in 2011, Muzeul Judetean Teleorman i-a dedicat o lucrare IN HONOREM. Profesorul Boroneant este cunoscut si pentru descoperirea unor elemente de scriere dacică pe mandibule de cal şi a unor reprezentari de sfinţii din primii ani ai crestinismului, la Chitila.

Născut pe 28 decembrie 1930 la Conop, judeţul Arad si Licenţiat al Facultaţii de Istorie a fost arestat pe 9 iunie 1954 şi condamnat în luna decembrie de Tribunalul Militar Bucureşti la 16 ani de muncă silnică pentru trimiterea unui memoriu în străinătate, în timpul festivalului din 1953 (memoriul fusese înmânat unui francez, care, fiind agent K.G.B., l-a predat Securităţii). A trecut pe la Ministerul de Interne, Uranus, Malmaison, Jilava, Lugoj, Gherla, Aiud (în Zarcă, la fabrică, în celular), Salcia şi Văcăreşti, unde a fost internat în spital în ultima perioadă de detenţie. A fost eliberat pe 19 iunie 1964, pe baza Decretului de graţiere nr. 411, se scrie in Dictionarul detentiei realizat de Cicerone Ioanitoiu si  disponibil la Procesul Comunismului.

Slujba inmormantarii va avea loc sambata 5 iulie, orele 12.30, la Biserica Bazilescu (Bd. Bucurestii Noi 116) iar inmormantarea la Cimitirul Bucurestii Noi (Bd. Laminorului, Nr. 138).

Prezentam mai jos un articol cu profesorul, din Jurnalul National:

“Dusman de clasa”, premiat de Academie

Fascinanta poveste a vietii profesorului Vasile Boroneant, arheolog de renume care a supravietuit puscariilor comuniste si a pasit in randul “nemuritorilor”. In 1954, cand era in ultimul an de facultate, Vasile Boroneant a fost arestat de Securitate si a imbatranit 10 ani in penitenciarele Jilava, Lugoj, Aiud, Salcia si Vacaresti. Dupa ce a fost elibe-rat, a reusit cu mare dificultate sa se angajeze, dar in ’81 profesorul Boroneant a fost premiat de Academia Romana, in ciuda dosarului “nesanatos”. – ADRIAN MOGOS

Viata pe care a avut-o Vasile Boroneant poate fi considerata un adevarat scenariu de film. S-a nascut in 1930 la Conop, in judetul Arad si, copil fiind, a asistat la ororile razboiului: soldati rusi dezertori care furau, se imbatau, dar si executiile acestora in curtea bisericii din sat. Icoanele din scoli aruncate si arse, tablourile cu Dej, Ana Pauker si alti lideri comunisti au fost primul contact pe care l-a avut cu organele noii puteri. A decis sa urmeze facultatea de istorie datorita unor profesori din liceu care l-au facut sa inteleaga ca avea chemare pentru asa ceva. Mama sa ii gasise o fata cu care sa-l insoare si de aceea ii ascundea cartile. Nu voia sa-si vada feciorul plecat din sat si de aceea el a trebuit sa invete de pe caiete de conspecte.

COMERT IN BIBLIOTECA.

Anul in care s-a inscris la Facultatea de Istorie din Bucuresti a fost primul in care trebuia completat un chestionar cu originea sociala. Multi candidati si-au modificat certificatele sau au preferat sa fie infiati de muncitori pentru a fi admisi. In facultate, ca sa se intretina, Vasile Boroneant a facut negot cu oua sau slanina, marfa adusa de prin satele necolectivizate de pe Valea Muresului, in Piata Matache sau chiar in biblioteca Facultatii de Literatura. Impreuna cu cativa colegi a lucrat si la descarcat saci de cartofi sau de mere la Obor, dar si zilier la santierele arheologice, la spalat cioburi, sau ghid la Muzeul National de Antichitati. Tot acest univers a fost dat peste cap de o actiune facuta in valtoarea tineretii si pentru care a platit scump: zece ani – cei mai frumosi ai tineretii – i-a pierdut in inchisorile comuniste.

SOVIETIZARE.

Profesorul Boroneant isi aminteste cum “incepand cu anul al II-lea, in facultate a inceput predarea dupa cursuri sovietice, din biblioteca fiind aruncate toate cartile de pana atunci. Nu aveam voie sa citim decat literatura sovietica tradusa in romaneste. Incepuse o perioada de epurari din universitate, profesori foarte buni fiind fortati sa se transfere la licee, muzee sau institute din subordinea Academiei”. La Festivalul Tineretului si Studentilor Socialisti din ’53 de la Bucuresti, un amic, Marin Florea Paul, i-a transmis ca vrea sa faca o nota informativa catre ONU despre sovietizarea invatamantului. “Era un moment prielnic, deoarece venisera studenti din toata lumea. Mi-a placut ideea, sarcina mea fiind sa aflu daca printre studentii straini era vreunul care sa poata duce mesajul in Occident. Un francez a acceptat sa-i dam un raport dactilografiat. Raportul a fost facut ca fiind din partea intregii studentimi”.

ARESTAREA.

“Era riscant din capul locului. Francezul era un informator si a dat raportul NKVD, care, prin Securitate, a inceput sa ne aresteze pe capete. Pe Florea Paul l-au arestat in octombrie ’53”. In aprilie 1954 Boroneant a primit invitatie sa mearga la militie. “Subofiterul de la poarta m-a recunoscut, il cunostea pe tata. A luat el invitatia si mi-a zis ca se va interesa despre ce e vorba. Dupa vreo doua zile, cand am revenit, mi-a zis ca invitatia nu e de la militie, ci de la Securitate. “Fugi, ba, ca te aresteaza astia!”. Parca mi-a bagat un cutit in inima; am intrat in panica. Stiam de partizani, dar nu aveam cum sa intru in contact cu ei. Daca as fi mers acasa, mi-ar fi arestat familia, asa ca am reusit sa ma ascund aproape doua luni pe la prieteni”.

ANCHETA.

A fost arestat si dus la subsolul doi al MI, unde l-au dezbracat la pielea goala si l-au aruncat intr-una din celule. Celula avea 2 metri pe 2,5, fara geam sau tineta, doar o saltea, o perna fara fata, un pahar si o cana de apa. “Nu puteai bea decat daca aveai aprobare. A inceput teroarea: anchete interminabile, 18 ore zilnic, batai cu pumni, picioare, scaune, calimari si cam tot ce aveau la indemana. Cand nu eram anchetat dormeam doua ore, restul timpului eram obligat sa stau in picioare. Anchetatorul mai dadea, pe langa procesul verbal al fiecarei anchete, si dispozitie cum si cat trebuia sa dorm in pozitie de drepti, in genunchi, in picioare, aplecat, cu mainile sus. Aduceau in celula si un caine lup care, daca schitai vreun gest, sarea sa te muste. La ancheta a venit si Nikolski, care m-a intrebat ce-as face daca Romania ar fi in razboi cu Uniunea Sovietica. I-am zis ca, daca armata romana ar lupta impotriva Uniunii Sovietice, atunci eu, ca ofiter al armatei romane, as lupta”. Nu era raspunsul pe care-l astepta cel mai de temut anchetator al epocii.

PROCESUL.

In septembrie ’54 a fost mutat la Uranus, unde era centrul de ancheta pentru afaceri de spionaj. Doua saptamani nu a venit nimeni sa-l intrebe ceva si a fost dus la primul termen de judecata, acuzat ca facea parte dintr-o organizatie paramilitara. Unii dintre membrii lotului, ca sa scape de ancheta, au zis vrute si nevrute, asa ca de la Uranus i-au dus la Malmaison – un loc si mai infricosator – si i-au bagat pe toti intr-o celula. Teroarea i-a determinat sa devina suspiciosi unul cu celalalt. “La Malmaison era un sergent major care invatase sa scrie la alfabetizare si care m-a intrebat, in timp ce completa un proces-verbal: “Ce meserie ai, ba, banditule? Arheolog. Ce-i aia? Unul care sapa prin munti dupa lucruri vechi. Mie sa-mi spui cate clase ai! Sunt student! Deci esti un fel de elev!” Asa am si ramas la ei in registre; un fel de elev”, se amuza azi profesorul. Intr-o dimineata a auzit forfote si voci: “A murit!” Nu stia despre cine e vorba, a incetat ancheta, apoi i-au dus pe toti la tribunal seara si a vazut ca Florea Paul nu mai era printre ei. Avocatul a explicat familiei ca e mort si atunci au inceput parintii tuturor celor arestati sa strige: “Ne omorati copiii!” Generalul Petrescu, presedintele completului de judecata, a incercat sa calmeze spiritele: “Va promit solemn ca nu o sa li se intample nimic, guvernul e bland!” De la proces i-au dus direct la Jilava.

IZOLAREA.

La Jilava a stat pana in 1955, terorizat de gardienii care le spuneau: “Mai, banditilor, sunteti pregatiti de moarte?” A fost apoi transferat la Lugoj, iar in 1956, la Aiud. Sapte ani a indurat aici chinurile puscariei. La inceput a fost trimis sa lucreze la fabrica din incinta inchisorii. Intr-una din zile s-a dus sa ridice materiale pentru atelierul de tinichigerie, unde lucra. Maistrul, un locotenent-major, incepuse sa-l ia la bataie. Nu era nevoie de nici un motiv. Luat la suturi, Boroneant, care avea un ciocan de lemn in mana, s-a intors catre maistru fara nici cea mai vaga idee de amenintare. I-a fost facut raport si a fost trimis la Zarca, la izolare. “Am stat patru ani acolo. Ieseam cateodata, 20 de minute pe saptamana, la plimbare. Asta insemna mersul in cerc intr-un tarc si era un alt prilej de a fi batut. Daca tuseai, daca te aplecai sau daca te uitai in tarcul vecin puteai fi pedepsit, riscand sa nu mai primesti mancare decat o data la trei zile”. In Zarca erau adunati toti dusmanii regimului incepand cu fostii demnitari antonescieni, sefii PNT, PNL, dar si grupul Patrascanu. “Am fost vecin cu Zilber, omul care l-a tradat pe Patrascanu. Vorbeam cu el la geam, cand nu ne vedea nimeni. Mi-a marturisit ca el a fost ferm convins ca si-a facut datoria de comunist, tradandu-l pe Patrascanu. Era, intr-un fel, privilegiat, neavand un regim de detentie strict. Mai bateam morse si cu alti frati detinuti, dar stateam in celule tampon, adica una era ocupata, alta nu, cealalta din nou ocupata si tot asa”, isi aminteste profesorul.

ELIBERAREA.

Pentru Vasile Boroneant, ultima parte a detentiei a insemnat Spitalul Penitenciar Vacaresti. In ziua eliberarii s-a dus direct la unchiul sau din Bucuresti. Parintii sai nu l-au recunoscut. Vreme de aproape noua ani nu au stiut unde este inchis si nu au avut voie sa-l viziteze. “In 10 iunie am iesit din puscarie. Am mers sa imi caut de lucru la muzeu, dar, cum nu aveam domiciliu in Bucuresti, nu puteam fi angajat. Un profesor s-a indurat de mine si m-a luat in spatiu, cu conditia sa nu locuiesc la el. Asa am obtinut buletin de Bucuresti si am reusit sa ma angajez”. Vasile Boroneant a vrut sa-si ia licenta, dar pentru “un dusman de clasa” nu era un lucru usor: “Un profesor care ma stia din studentie m-a intrebat: Dumneata cine esti? Am crezut ca glumeste si i-am explicat ca am iesit din detentie. Cum ai avut curajul sa vii sa dai examene? M-am blocat. Continua sa-mi puna intrebari sa ma incuie, asa ca am renuntat”. Abia in 1968 a avut posibilitatea sa-si dea examenul de licenta, dupa noi reglementari ale regimului.

CARIERA.

Pasiunea pentru arheologie nu-i da pace profesorului Boroneant, care continua sa lucreze pe santierele arheologice din tara. Activitatea sa este apreciata in cercurile arheologice din Anglia, Franta, Germania, Polonia. Nu stie cat va mai face fata acestei munci care nu presupune statul in spatele unui birou, ci sapaturi interminabile si o meticulozitate iesita din comun. Profesorul Vasile Boroneant a facut numeroase descoperiri: civilizatia clisuriana, civilizatia de la Schela Cladovei, unde lucreaza din 1976 si pana in prezent, scrierea nedescifrata pe oase de la Chitila. Cuina Turcului, Pestera Climente si Pestera Veterani sunt printre alte santiere unde a muncit profesorul, principala sa descoperire fiind civilizatia Kostolac.

CV:

Sursa: MARTURISITORII

Profesorul cu descoperirile sale inestimabile din situl Chitila

Foto: Prezent! – Valeriu Gafencu, Muzeul Teleorman, Lumina, Institutul National al Patrimoniului

Cititi mai jos: Vasile Boroneanţ – Arheologia peşterilor şi minelor din România disponibila, de asemenea, integral, la CIMEC

Boroneanţ, Vasile – Arheologia peşterilor şi minelor din România by CIMEC

UPDATE: