Connect with us

CNSAS anunţă pe pagina de internet a instituţiei apariția volumului 2 al culegerii de documente intitulate Părintele Arsenie Boca în arhivele Securității. Despre primul volum puteţi citi aici. Totodată, Anomismia ne informează despre o nouă cerere de canonizare a Părintelui Arsenie Boca adresată Patriarhiei Române, în luna septembrie 2014:

“In zilele de 5-6 septembrie 2014, a avut loc la Piteşti, în organizarea FILIALEI  ARGEŞ  A  ASOCIAŢIEI FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI ŞI VICTIME ALE DICTATURII  DIN ROMÂNIA, cel de al XXI-lea Congres al AFDPR, ale cărui lucrari s-au încheiat cu un comunicat (ce se poate citi integral, aici), din care extragem dedesubt numai urmatoarea fraza:

“În cadrul actualului Congres, ca si in alte ocazii, Asociaţia noastra aducand prinos de recunostinta martirilor temniţelor comuniste, printre ei unii fiind consideraţi sfinţi ai inchisorilor, revine asupra cererii ca Patriahia Romană să hotarască canonizarea unora dintre aceştia. De data aceasta cerem in mod ferm canonizarea  parintelui martir ARSENIE BOCA, fost detinut politic, de a carui sfintenie nu se indoieste nimeni in Romania.”

DSC05557

Prin urmare, la 25 septembrie 2014, ASOCIAŢIA FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI ŞI VICTIME ALE DICTATURII  DIN ROMÂNIA (A.F.D.P.R.), in scrisoarea adresata Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane, IPS Daniel (textul scrisorii – preluat de aici), exprima urmatoarele:

Participanţii delegaţi la cel de al XXI-lea Congres al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România, care a avut loc la Piteşti în zilele de 5-6 septembrie 2014, au cerut cu unanimitate de voturi, să intervenim pe lângă Patriarhia Română, în vederea canonizării ieromonahului Arsenie Boca.

Majoritari fiind în această ţară, ortodocşii au avut mii de martiri în temniţele şi lagărele comuniste de exterminare.
Acolo, la limita dintre viaţă şi moarte, preoţi şi nu numai, au fost recunoscuţi de către noi, ca adevăraţi sfinţi, lucru ce s-a perpetuat şi după eliberare, până ce aceştia s-au săvârşit din viaţă.

Zecile de mii de pelerini ce trec pe la mormintele unora dintre aceştia, vă cer şi ei acest lucru.
În alte ţări foste comuniste de rit ortodox, aceste canonizări s-au făcut demult.
De asemenea, cultele ce ţin de catolicism au beatificat mai mulţi martiri ai temniţelor comuniste.

În timp ce BOR aşteaptă săvârşirea a încă altor minuni, alţii trec pe lângă noi!
În acelaşi timp, constatăm cu îngrijorare, cum persoane ce nu au fost străine de trimiterea noastră la moarte, sau care ne-au persecutat până în decembrie 1989, au devenit ctitori de biserici, numele lor fiind scrise pe zidurile interioare ale acestora, sau dăltuite în piatră.
N-am vrea să credem că într-o bună zi, când noi nu vom mai fi demult, aceştia să devină sfinţi.

Ne exprimăm speranţa şi credinţa în Dumnezeu, dar şi în Dumneavoastră, că a venit momentul să o faceţi!
Cu plecăciune şi aleasă preţuire,

Preşedinte,
Ing. Octav Bjoza

***

La 16 aprilie 2014, intr-un interviu al ÎPS Laurențiu Streza – Mitropolitul Ardealului dat Agerpres acesta preciza că “Biserica Ortodoxă Română nu se opune canonizării Părintelui Arsenie Boca“. Iar Parintele Mitropolit Laurențiu Streza este chiar preşedintele Comisiei sinodale de canonizarea a sfinţilor români! – si totusi, in interviul citat raspunde la intrebarea: “Credeți că e posibilă canonizarea părintelui Arsenie Boca? Cât timp trebuie să mai treacă?” , astfel: “Poate să fie rapid, poate să mai treacă timp, depinde de voia lui Dumnezeu. Îmi cereți un lucru…. Eu pot să fac această mărturisire, că aș fi cel mai fericit om din lume, membru al Sfântului Sinod, cu atât mai mult că l-am cunoscut pe părintele, să pot să semnez și eu pe actul de canonizare.”

… Intelegem ca decizia se afla deasupra Comisiei Sinodale de Canonizare, incepand de la Preafericitul Parinte Daniel (Ciobotea), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane. De asta data, noua scrisoare a ASOCIAŢIEI FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI ŞI VICTIME ALE DICTATURII  DIN ROMÂNIA,  nu ar trebui sa mai lase loc amanarilor…”

Preluare: MĂRTURISITORII

Print Friendly, PDF & Email
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Părintele Ilie Lăcătuşu din Giulești, sfântul cu moaşte întregi din România sau mortul-viu. Mărturii impresionante la 20 de ani de la descoperirea sa și la 35 de ani de la nașterea la Cer (+22 iulie 1983)

Articole

Uciderea bestială a Căpitanului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu. Crima din noaptea Sfântului Andrei. FOTO-DOCUMENTE

Articole

O fotografie inedită cu Corneliu Zelea Codreanu şi o scrisoare a Olguţei Blănaru Iordănescu (+6 octombrie 2015) împreună cu alte foto-mărturii

Articole

Sfânta Muceniţă Heruvima de la Petru Vodă, săvârşită la venirea Arhanghelilor. 18 ani de la plecarea la Ceruri. FOTOGRAFII IN MEMORIAM

Articole

Connect