Connect with us

“Costica – un suflet integru, inteligent, curat, corect, credincios, cu o mare putere de iubire… Constiinta pacatului. Este unul din cele mai stralucite exemplare pe care le-am intalnit in viata. Cred ca intre noi s-a realizat o legatura de iubire neobisnuit de mare… Privirile noastre bat, in aceeasi credinta, spre acelasi suprem ideal: Iisus Hristos!” (Valeriu Gafencu despre Constantin Dumitrescu – viitorul Monah Marcu Dumitru de la Sihastria poreclit in inchisoare Fachirul)

(…) Acestea au fost pînă la începutul lui 1948. Din acest an toate s-au schimbat. Legionarii din închisori au fost declarati drept cei mai mari duşmani ai statului comunist şi, in consecinţă, li s-a aplicat un regim foarte dur. Și nu numai lor, ci şi tuturor duşmanilor regimului bolşevic. Părintele a ţinut să-mi spună cum a mai trecut încă o dată prin moarte:

 

„După ce am fost arestat a doua oară (şi trecusem pe la Galda şi Ciugurdel), eram prin 1950-51 la Aiud. Aici primeam zilnic murături stricate şi mălai stricat, care rămâneau de la armată. Când s-au terminat şi acestea, ne dădeau zeamă de fasole şi slăbisem cu totii tare de tot. Eu însă mai mult.

De la un moment dat nu am mai putut să mă ridic din pat. Aflasem de la nişte medici cum se moare de foame: întâi se consumă grăsimile, apoi muşchii – rămâi piele şi os –, apoi se consumă celulele nobile, celulele nervoase din creier şi din inimă. Aceasta se petrecea cu mine: începeam să nu mai văd, nu mai puteam vorbi și gândi. Intr-o zi au venit băieţii mai tineri de la munci şi m-au întrebat cum mă mai simt. N-am putut să le răspund nimic. Doar plângeam. Mai tîrziu le-am spus că mă pregătesc să mor. A venit, a doua sau a treia zi, praznicul Adormirii Maicii Domnului. Maica Domnului a făcut o mare minune: venise, nu se ştie cum şi de unde, un vagon de fasole. Acesta s-a terminat în câteva zile, la câți inşi eram acolo. Dar în acele zile am mâncat fascle, şi încă consistentă. Aşa mi-am revenit. Pe urmă a fost o anchetă privind vagonul. Nimeni nu a ştiut de unde a apărut, şi nici nu s-a aflat cine l-a trimis. Ceea ce m-a întărit atunci, în încercarea aceea grea, a fost un cuvînt al lui Nicu Mazăre, cu care eram în celulă: „Înnoi-se-vor ca ale vulturului tineretile tale.”

Cu adevărat, anii aceia au fost foarte grei pentru detinutii politici. Cu siguranţă, nici situatia economică a țării nu era strălucită după foametea din anul 1947 şi din cel următor, care a făcut pe multi tărani (şi nu numai), mai ales din Moldova, să-şi lase case şi tot avutul şi să plece în alte părti ale ţării, unde se mai găsea câte ceva de mâncare. Se poate vorbi de un adevărat exod al acelor ani. Au fost cazuri în care unii şi-au dat ori chiar vândut copiii unor familii din Ardeal, unde dezastrul nu era aşa de mare.

În închisori viaţa deținutilor politici era cât se poate de grea. Se făcuseră sute de mii de arestări şi initial, după anchetele din anii 1948-1950, puşcăriile s-au organizat pe „clasele sociale” cărora aparțineau deținuții. Aiudul era pentru intelectuali, Piteştiul pentru studenți, Gherla pentru muncitori, Făgăraşul pentru cadrele militare, etc. Părintele Iustin mi-a vorbit de o grevă generală care a izbucnit în Aiud în 1950, începută oarecum violent, prin ruperea obloanelor de lemn de la geamuri (arestatii erau ținuți în întuneric zi şi noapte, cu excepția celor câteva minute de plimbare pe zi, urmată de mai multe zile de grevă a foamei. Chiar şi sfintia sa a tinut post negru două săptămâni şi mi-a spus că majoritatea au refuzat orice hrană şi apă vreme de cel putin una-două săptămâni.

Petre Ţuţea a postit 38 de zile, după care nu a mai putut să se opună alimentării forţate. Aceste întîmplări au fost urmate de schimbarea strategiei guvernului cu privire la detinuții politici, cărora li s-a oferit să muncească în minele din Maramureş, unde au primit hrană mult mai bună, chiar dacă regimul de muncă ce li s-a impus a fost foarte aspru.

Despre viaţa de zi cu zi a celor din închisorile primilor ani de comunism ştim cu siguranţă că de la Aiudul anilor 1944-47, unde Constantin a fost împreună cu „misticii”, plăcutul lui Hristos s-a dăruit pe sine rugăciunii neîncetate şi celorlalte fapte bune atît de iubite de monahi. După mărturia Părintelui Justin, grupul „misticilor” de la Aiud a dat solutia de supravieţuire în acele grele conditii şi a schimbat închisorile în mănăstiri, pentru multele rugăciuni pe care toti detinutii le spuneau zi şi noapte, pentru Psalmii şi capitolele din Noul Testament care fuseseră învățate pe din afară şi pentru îndeletnicirile duhovnicești pe care le deprinseseră acolo. Și cât de grea le era viaţa şi Cine era Cel ce îi întârea, se întelege şi din vizita pe care unul din tartorii bolșevici ai acelor ani a făcut-o într-una din închisorile politice, unde a strigat, plin de uimire, văzindu-i pe detinutii uscati de foame:

„De ce nu mai muriti odată, bandiților? Ăia de afară sunt graşi şi frumoşi şi mor pe capete, iar voi trăiți, criminalilor!”

(Pr. Marcu Dumitru – Mărturisirea unui creştin. Părintele Marcu de la Sihăstria, ediție îngrijită de monahul Filoteu Bălan, Editura Petru Vodă, 2007, pp. 47-50)

Parintele Dumitru Marcu Fachirul

Mărturisirea de credinţă a părintelui Marcu Dumitru în reeducarea de la Aiud

Era 10 octombrie 1963, când părintele Marcu (Costica Dumitru) era adus în clubul de reeducare din temniţa rece a Aiudului. Programul colonelului Gheorghe Crăciun de reeducare a legionarilor şi a celor care nu abjurau de la credinţa creştină era în toi. Comandantul închisorii avea ordin de la ministrul de Interne să grăbească procesul de „activitate cultural-educativă“, mai ales în rândul celor care refuzau, consideraţi „fanatici“. După o perioadă de zarcă şi izolator, cu şedere în condiţii extreme şi cu hrană deficitară, părintele Marcu era pus să-şi facă autodemascarea. Poziţia părintelui a fost sub aşteptările reeducatorilor, la 23 noiembrie spunând:

„Am fost luat din celulă şi adus aici în club, fără să fiu întrebat dacă vreau şi fără să mi se spună unde sunt dus şi de ce. Nici aici nu mi s-a dat nici o lămurire şi n-am fost întrebat dacă vreau să rămân sau nu. Nici după ce-am auzit ce s-a discutat aici nu sunt destul de lămurit, sunt cuvinte al căror înţeles nu-l pricep bine: critică şi autocritică, analiză şi autoanaliză, demascare, restructurare etc. Conducerea mi-a spus că în cluburi se face operă de educare culturală prin cărţi, reviste, conferinţe, filme etc. Din toate acestea n-am văzut nimic până acum, ci doar discuţii politice, cu caracter critic limitat, adică despre unii să se spună numai părţile negative, iar despre alţii numai cele pozitive. Eu nu mai fac nici un fel de politică deoarece:

1. Am terminat cu trecutul meu politic definitiv, de multă vreme, nesilit de nimeni şi din motive intime sufleteşti. Am observat că sufletului meu îi lipseşte ceva din domeniul binelui, frumosului şi adevărului şi am căutat să găsesc acel ceva. Pe parcursul frământărilor şi căutărilor mele, am întâlnit în cale un curent politic puternic. Am fost luat de el ca şi dumneavoastră. Am crezut că asta căuta sufletul meu. Când am simţit spinii şi durerea, am înţeles că acest curent nu era ceea ce căuta sufletul meu. Şi m-am smuls. Dar sufletul a continuat să caute acel ceva pe care nu-l găsise. După oboseli şi frământări am dat peste acel ceva, care exercită o influenţă puternică asupra mea, potolindu-mi setea şi foamea sufletului. Este cuvântul lui Dumnezeu ca învăţătură, sădit în fiinţa noastră în chip de conştiinţă morală, sau cu alte cuvinte, legea lui Dumnezeu în om. […] De aceea am terminat cu orice politică şi mi-am dedicat viaţa lui Dumnezeu, care mi-a umplut sufletul, intrând în monahism.

2. Viaţa monahală nu îngăduie altceva decât viaţa spirituală şi mă opreşte să fac politică.

3. Legea, prin sentinţa de condamnare, mă opreşte şi ea să fac politică, atât în detenţie, cât şi o bucată de timp după ea. Sentinţa nefiind încă anulată, trebuie să mă supun legii.

4. Odată ce am încheiat definitiv cu politica, nu mai pot reveni. În ceea ce priveşte greşelile sau păcatele unor oameni în viaţa politică sau cea particulară, iată răspunsul meu: toţi suntem oameni şi, deci, putem greşi. Eu nu pot judeca păcatele nimănui. Fiind creştin şi călugăr, legea creştină mă opreşte să judec greşelile celorlalţi. Eu care ştiu această lege nu pot să contravin ei, vorbind de rău pe alţii. Rog să nu mi se ceară să calc legea creştină şi rânduielile călugăreşti. Adevărata libertate ne-o dă Dumnezeu, adică eliberarea din păcat“.

Această mărturisire am găsit-o în arhiva fostei Securităţi. Este un fragment dintr-o declaraţie a părintelui Marcu dată în reeducare şi consemnată de un alt deţinut. Nu ştim ce s-a întâmplat cu părintele după exprimarea acestei atitudini. Însă textul arată foarte clar comportamentul religios, dezbrăcat de orice nuanţă politică, al unui călugăr care se lepădase de cele lumeşti şi intrase cu toată fiinţa sa în viaţa monahicească, părintele Marcu Dumitru de la Sihăstria, zis şi „Fachirul“. (Memoria Bisericii /Adrian Nicolae Petcu)

Sursa: MĂRTURISTORII

Foto: Mănăstirea Petru Vodă – Monahul Marcu Dumitru (+26 Februarie 1999) – Tîlcuire la Psalmul 50

Cuvântul Ortodox – PARINTELE MARTURISITOR MARCU DUMITRU (DUMITRESCU), “fachirul” rugaciunii si al lacrimilor: “Si tu poti cadea, in prigoana, daca nu te ajuta harul”

Pr.-Marcu-de-la-Sihastria-in-oct.-1998

Print Friendly, PDF & Email
1 Comment

1 Comment

  1. Pingback: Suferinţele Părintelui Marcu (Constantin) Dumitru “Fachirul”. Istoricul CNSAS Adrian Nicolae Petcu şi monahul Filotheu Bălan oferă detalii | MĂRTURISITORII

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Părintele Ilie Lăcătuşu din Giulești, sfântul cu moaşte întregi din România sau mortul-viu. Mărturii impresionante la 20 de ani de la descoperirea sa și la 35 de ani de la nașterea la Cer (+22 iulie 1983)

Articole

Uciderea bestială a Căpitanului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu. Crima din noaptea Sfântului Andrei. FOTO-DOCUMENTE

Articole

O fotografie inedită cu Corneliu Zelea Codreanu şi o scrisoare a Olguţei Blănaru Iordănescu (+6 octombrie 2015) împreună cu alte foto-mărturii

Articole

Sfânta Muceniţă Heruvima de la Petru Vodă, săvârşită la venirea Arhanghelilor. 18 ani de la plecarea la Ceruri. FOTOGRAFII IN MEMORIAM

Articole

Connect