Connect with us

Părintele Ioanichie a fost un suflet care din copilărie a fost ales, chemat de Dumnezeu.
Un copil care încă de la vârsta de nouă ani iubea viaţa monahală şi adeseori îl găseai când la Sihăstria, când la Neamţu, când la Secu; de aceea şi mai târziu a ştiut să deosebească aşa de bine viaţa călugărească. Părintele s-a oprit mai mult asupra mănăstirii Sihăstria, unde a găsit pe cel mai cald duhovnic, Părintele Paisie, pe care l-a avut învăţător duhovnicesc până în ultimul moment. După ce Părintele Paisie a închis ochii, l-a luat de duhovnic pe părintele Marchian de la mănăstirea Secu şi de la mănăstirea Bistriţa, unde a fost trimis de la Sihăstria ca un fel de „canon”. Era trimis regulamentar oarecum, pentru că, deh, nu prea se vedea bine cu unele personalităţi mai mari din Sihăstria, nu prea le slugărnicea. Şi atunci „caralii” noştri au crezut de cuviinţă să fie transferat la mănăstirea Bistriţa, în observaţia părintelui Ciprian. Aici a stat vreo 19 ani, după care s-a reîntors la mănăstirea Sihăstria. Aici, la Bistriţa, am început să ne cunoaştem noi mai bine.

După cum bine ştiţi, viaţa părintelui Ioanichie a fost mult dedicată studiului şi literaturii. Era neobosit. Se ajuta mult şi cu poetul creştin  Ioan Alexandru, căruia îi era duhovnic. Ioan Alexandru, care venea adesea pe la mănăstirea Bistriţa şi stătea câte două-trei zile, uneori venea cu doi-trei copii, alteori venea singur, foarte modest, cu căruciorul de bagaje după el. Se-ntreţinea cu părintele Ioanichie; lucrau împreună la Patericul românesc, la Convorbirile duhovniceşti, la relatarea călătoriilor făcute cu părintele Cleopa sau cu părintele Victorin în Occident, pe la sfintele locuri, pe Athon…

Neobosit era şi în ceea ce priveşte viaţa călugărească. Până pe la ora cinci lucra şi scria, aduna materiale. La ora cinci seara, sala cu pelerini era plină şi dădea drumul la spovedit. Iar spoveditul mergea până la şase dimineaţa, fără întrerupere. În zilele de sărbătoare n-avea timp să se odihnească deloc, pentru că trebuia să ajungă la biserică. După Sf. Liturghie începea iarăşi spovedania…

Mi-aduc aminte cum noaptea, târziu, mă duceam pe la el şi, bucuros, mai schimbam un cuvânt. Scotea două, trei mere, le cojea; mâncam cu o bucată de pâine, pe fugă. Apoi iar începea spoveditul sau se pregătea cu oleacă de material pentru Bucureşti. Trebuia să definitiveze cărţile pentru tipar, treabă care era destul de dificilă. Nu era ca acum, cu formele acestea rapizi, ultramodernizate. Şi uite aşa îl găseai şi la Bucureşti, şi
la Sihăstria, şi în tren, şi la Piatra Neamţ, şi unde nu-l găseai…? Îi făcea foarte mare plăcere să îmi povestească discuţiile pe care le avea cu unii şi cu alţii în tren. Nu ştiu cum făcea că reuşea să mai scrie câte un articol prin ziar, chiar dacă erau ziare cu mult control asupra lor, dar totuşi se mai strecura aşa…

Nu mai vorbesc că pe lângă talentul său scriitoricesc, era şi un vorbitor, un sfătuitor neîntrecut. Ce predici ţinea duminicile şi de sărbători! Credincioşii se înghesuiau să asculte o predică a părintelui Ioanichie! Şi până astăzi oamenii îi poartă o dragoste creştină şi au mare evlavie la dânsul şi vin mereu la mănăstirea Sihăstria. De aceea şi pe majoritatea pomelnicelor la morţi sunt trecute mai întâi numele părinţilor Ioanichie, Cleopa, Paisie…

A fost un călugăr foarte bun… şi trăitor, şi mărturisitor; un călugăr cu laturi intelectuale deosebite… Patericul românesc a ajuns până în biblioteca Vaticanului… Dar, chiar dacă avea mai mult o activitate intelectuală, asta nu-l împiedica să fie şi un călugăr gospodar. Era un om practic, foarte activ.

A fost un călăuzitor al vieţii noastre ortodoxe. A menţinut cu adevărat duhul acesta trezvitor al vieţii călugăreşti a Sihăstriei. În ultima vreme, cam ultimii doi ani, i-am fost duhovnic. Şi, sărmanul, victimă a prigonitorilor acestui neam, îşi cam pierduse memoria în ultimul an de viaţă. Dar am rămas uimit când l-am văzut ultima dată, când i-am făcut o dezlegare, pe patul de suferinţă, cu puţin timp înainte de a se muta la Domnul; l-am văzut ca pe un adevărat sfânt. Avea un chip aşa de deosebit şi de luminat, de parcă ziceai că vorbea cu îngerii. Iar în sicriu şi-a păstrat pe chip aceeaşi frumuseţe sufletească pe care i-o ştiam şi pe care a luat-o cu el şi dincolo; chiar dacă îşi dăduse duhul în mâinile Domnului, avea aceeaşi ţinută sufletească şi trupească. În racla lui, acolo, parcă vorbea. Mult m-a impresionat în frumuseţea aceasta a lui şi mult m-am bucurat în sinea mea, fiindcă am văzut în el un adevărat rugător înaintea lui Dumnezeu, în ceruri, pentru viaţa noastră monahală.

Şi cred că el a depăşit chiar pe mulţi din trăitorii mai deosebiţi din Sihăstria, prin faptul că a trăit şi o viaţă surghiunită, sub ochii permanenţi ai Securităţii, inamicul numărul unu al Ortodoxiei româneşti. Şi nu e puţin lucru să facă atâtea lucruri nobile pentru Ortodoxie în astfel de condiţii, având neîncetat moartea în faţă. Chiar pierderea memoriei i s-a tras tot de la acest inamic: a fost un vicleşug de răutate care să astupe gura cea bine-grăitoare a acestui izvor de înţelepciune.

Dumnezeu să-l sălăşluiască în corturile drepţilor şi să se roage şi pentru noi!

Arhimandrit Justin Pârvu

VIDEO: Parintele Ioanichie si Parintele Justin – Ce de ingeri aici

Arhimandritul Ioanichie Bălan – Despre bogăţia poporului român

Luaţi aminte! Să nu cumva să uităm aceasta: întîi, să nu adunăm bogăţii multe. Ştim că mare parte sîntem săraci, ştim foarte bine situaţia – şi-a ţării şi-a altor ţări, chiar; dar vorbesc de noi. Dar dacă frăţiile voastre vă veţi ţine de Biserica lui Dumnezeu şi veţi iubi sfintele slujbe şi vă veţi spovedi regulat şi veţi ţine sfintele posturi, după putere – unu-i mai bolnav, dar preotul ştie să-i facă o dezlegare, nu-i aşa, altu-i mai bătrîn, altu-i gata de moarte – şi dacă se ţin cu toţi legaţi de sfînta Biserică şi nu vor uita de ceasul morţii şi o să veniţi regulat – la 2-3 luni cel mult să fiţi iară spovediţi (ultimele păcate, nu o mai luăm iar de la copilărie, [doar] ultimele), la acelaşi duhovnic (nu te duci din loc în loc, că e greu, azi la unul, mîine la altul; cît poţi, mai mult la acelaşi duhovnic, să te legi de el măcar cîţiva ani, să prinzi ceva de la el şi să te pună pe drumul cel bun) şi, dacă ne vom sili şi la sfînta Împărtăşanie, şi dacă vom face şi noi o faptă bună, care înseamnă înainte de toate sfînta rugăciune, milostenia – care are mare putere – smerenia, împăcarea cu toţi – atunci sigur Dumnezeu nu ne va lăsa în mîna urîţilor acelora, a cumpliţilor diavoli care umplu văzduhul. Dacă am şti noi, şi dacă am vedea cu ochii cîţi demoni se învîrt prin văzduhuri şi în locuri pustii şi fără apă, şi prin sate, şi prin oraşe unde sunt case de păcate, tot felul de păcate pe care le-am mai amintit, ne-am înfricoşa şi poate am muri de frică. Dar Dumnezeu ne cruţă ca să nu vedem, şi să înţelegem şi să credem cuvîntul Evangheliei şi să ne temem de păcat, nu de diavol, de păcat să ne temem. Degeaba mă tem de diavol, dacă de păcat nu mă las! Diavolul meu nu-i cela care vine să mă ispitească, diavolul meu e patima din mine; omul care nu poate lăsa beţia are un drac în el, (fără să vă supăraţi niciunul); care nu se lăsă de desfrîu are un diavol într-însul – trebuie să-l părăsească, altfel moare cu el şi se duce cu cei răi prin lume acolo unde sunt toţi diavolii; omul care înjură de cele sfinte şi huleşte şi trăieşte în păcate şi în fumat şi în tot felul de răutăţi şi nu are grijă de copilaşii lui, de casa lui şi-şi bate soţia şi intră toate păcatele în casele lor, ei bine, toţi aceştia, dacă nu ne-om pocăi, dacă nu ne-om smeri, dacă nu ne-om spovedi, dacă nu le-om părăsi, mergem în mîna celor fără nume, în adîncul adîncului din iad.

Iubiţi fraţi, care ar fi concluzia Evangheliei de astăzi, sau ce trebuia să facă acest bogat zgîrcit, nemilostiv, ca să nu ajungă în iad ci să urmeze lui Hristos? Ştiţi ce trebuia să facă? Ceea ce n-a făcut: milostenia. Cel care nu are – ce să-i mai ceri, săracul? El face bine cu un cuvînt: că îndeamnă pe un vecin, pe o soră, pe o creştină: “Soro, eu sărac, tu săracă, dar să mergem la Biserică”. Îi dai un sfat de suflet. Dacă ai mai mult şi material, îi dai şi o bucată de pîine, hăinuţe şi ceva din toată inima ta, şi ai făcut milostenie. Dacă bogatul făcea milostenie nu-i spunea Hristos: Nebunule! şi nu-l trimitea în iad să-l dea în mîinile demonilor; or, nu a făcut-o! A uitat cea mai mare fapta bună care, după sfînta rugăciune şi după credinţa ortodoxă curată, este milostenia. Aşa spun toţi Sfinţii Părinţi: cel mai uşor se mîntuiesc creştinii milostivi. Nu filozofii creştini care ştiu toată teologia (mulţi o mai ştiu, şi pe de rost, şi scriu la cărţi de rup pămîntul), dar ce te faci, cu ce te ajută dacă tu nu ai milostenie? Cel mai uşor se mîntuiesc creştinii milostivi! Creştinii ortodocşi care iubesc Biserica, smerită spovedanie, care se apropie cu lacrimi de Sfînta Împărtăşanie şi care, din prea-putinul lor, dau săracului, lipsitului, văduvei, omului care zace şi-i mîncat de viermi, de boală, de necaz şi de deznădejde. Milostenia nu numai materială (să nu-nţelegeţi numai bani, bani..) ci-i şi milostenie sufletească. E mai mare milostenia sufletească decît cea trupească, sau materială, pentru că e mai scump sufletul decît trupul.

De aceea noi îndemnăm, ca o concluzie a Evangheliei de astăzi, iubiţi fraţi, să vă iubiţi unii pe alţii! România va trăi atîta timp cît românii s-or ţine de biserici, de mănăstiri, de muncă cinstită şi n-or umbla după averi. Cei din apusuri, care au nu ştiu cîte averi credeţi că sunt mai fericiţi ca noi? Nicidecum! Să nu aveţi fericirea celor din occident! Noi mai ştim, şi-am mai văzut. Cea mai mare fericire o are mama mea, săraca, dacă mai trăieşte, şi bunica, dacă mai este încă astăzi, care se roagă 2-3-4 ore seara, noaptea, în miez de noapte la Dumnezeu, şi are şi ea o bucăţică de pîine acolo, un pesmet, o bucată de mămăligă cu o ceapă, şi asta e averea ei. Dar averea mare a poporului nostru nu este bogăţia materială – deşi ne-a dat Dumnezeul nostru o ţară extraordinar de frumoasă, nu se găseşte o altă ţară mai bogată – dar bogăţia românului nu sunt munţii şi averile materiale, bogăţia creştinilor noştri ortodocşi este credinţa curată în Dumnezeu, sînt faptele cele bune, este sfînta smerenie, este neadormita rugăciune pe care trebuie să o facem, este grija de aproapele, şi grija pentru cei morţi (ei n-au ce să mai facă, nu se mai pot ajuta). Aşa încît, cam acestea ar fi cîteva din darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu şi cu care noi ne putem îmbogăţi. Nu averi multe, nu maşini multe, nu case cu etaje, toate acestea sunt nimicuri, sînt minciună. Căsuţa ta săracă, dar înăuntru plină de lumină, de o icoană, o candelă dacă este şi ai untdelemn şi pentru ea, o lumînărică aprinsă, două lacrimi la rugăciune, smerenia mamei, cuminţenia tatei, blîndeţea copiilor, fecioria fetelor, binecuvîntarea lui Dumnezeu, dragostea de Biserică şi de mănăstiri, şi smerită cugetare întru toate, iată averea noastră! Iată bogăţia noastră!

Nu ne trebuie bogăţia nebunilor – adică a acelor ca cel din Evanghelie – nu ne trebuie bogăţia care e furată de ici şi de colo! Nu ne trebuie casele lor, nici banii lor, nici averile lor! Bogăţia noastră, averea noastră, tezaurul sufletului nostru este dreapta credinţă ortodoxă pe care o atacă – n-aţi văzut? – în toate ziarele aproape, o atacă cei care nu sunt ortodocşi. Nu ortodocşii, să nu credeţi! Toţi cei care vorbesc împotriva Bisericii ortodoxe sînt aceia care nu sunt ortodocşi, cei care cred în bani. Iar pentru ca să înjure Biserica ortodoxă iau mii de dolari. Dar să ştiţi, cu mîna pe Biblie vă spun, că aceşti bani nici pentru colivă nu o să le ajungă! Pentru că nu cu noi se luptă, se luptă cu Hristos, se luptă cu Sfînta Cruce, se luptă cu Maica Domnului!

Noi avem credinţa aceasta de 2.000 de ani şi, pentru smerenia noastră, ne va pomeni pe noi Domnul! Iar cînd ne-om mîndri şi ne-om îngîmfa, şi ne-om lăuda, şi-om alerga după averi – vai de capul nostru! – pierim şi noi şi ţara asta! Deci, România atîta dăinuieşte: cît românii din ea, mame şi tati, preoţi şi călugări, tineri şi bătrîni se vor ţine de Hristos, de Biserică, vor trăi în dragoste şi în iubire, nu în cîrteală şi în ură şi duşmănie, ci se vor ajuta unul pe altul şi vor face milostenie!

Să facem milostenie, ca să nu ne spună Dumnezeu: Nebunule de om, de ce n-ai făcut milostenie? Nu ştii că milostenia iartă mulţime de păcate, cum spune la Evanghelie? De ce n-ai cercetat un bolnav? N-ai bani; dar nu poţi să mergi la văduva de peste drum să vezi dacă nu moare de frig, să-i faci oleacă de foc, să-i duci un măr, o pară, ceva? Vezi? De ce n-ai dat un cuvînt bun sau o carte la un vecin pe care – uite! – l-au vînat sectanţii? De ce stai numai la cîrciumi, şi numai la cleveteală, şi la vorbărie la portiţă? Nu mai e vremea de stat la portiţă, fraţi români şi fraţi creştini! E vremea să ne rugăm! Vremea s-a scurtat, anii cei grei s-au apropiat şi noi trebuie să ieşim din această nebunie a materiei şi a banilor şi a politicii şi a tuturor, şi să ne legăm de bogăţia lui Hristos! Iar averea lui Hristos este – am spus – dreapta credinţă, este rugăciunea către Preasfînta Născătoare de Dumnezeu care salvează lumea, este puterea Sfintei Cruci, este Sfînta Liturghie care se face zilnic la mănăstiri şi la sărbători în cele 10.000 de biserici din România. Bogăţia noastră este smerenia, milostenia, trăirea în dragoste, în frică de Dumnezeu şi celelalte daruri.

Cu aceste cîteva gînduri să rugăm pe Bunul nostru Mîntuitor şi Dumnezeu să ne întărească să parcurgem viaţa întreagă, nu numai postul să îl postim şi pe urmă hai să ne îmbătăm, ci să ne ducem viaţa întreagă în rugăciune, în post, în spovedanie, în milostenie şi în împăcare. Să ne ajute bunul Dumnezeu să scape ţara noastră de toţi văzuţii şi nevăzuţii vrăjmaşi, şi pe noi toţi, care credem cu dreapta credinţă în Hristos, să ne binecuvînteze. (Mănăstirea Petru Vodă)

Calugarul

de arhim. Ioanichie Balan

Iubite frate muritor,
De vei vedea un calator
Cu hainele cernite , singurel
Descult, flamand
Si insetat
Te rog sa ai mila de el
Ca poate-I un calugar!
De intanlesti la vre-o rascruce
Un om strain, ce-ar vrea s-apuce…
Departe, undeva in lume…
De-l vezi mereu
Oftand din greu
Sa nu-l intrebi atunci de nume,
Ca poate-I un calugar!
De vei vedea trecand prin sat
Un om cu capul aplecat
C-o traista goala in mana lui
Te rog acum
Sa-I iesi in drum
Si un cuvant mai bun sa-I spui
Ca poate-I un calugar!
Sau cand e frig si ploua afara
De vei vedea ca asteapta-n gara
Un calator infrigurat
Nu-l judeca
Cu gura ta
De ce e trist si-ngandurat
Ca poate-I un calugar!
De vei vedea in multe randuri
Un om la munca stand pe ganduri
Privind cu ochi-n departare,
Mereu tacut
Si abatut
Nu-l intreba ce cata-n zare,
Ca poate-I un calugar!
Iubitul meu, nu te-ndoi,
Ci, daca tu vei intanli
Un om in lume fara rost
Ce plange-ades
Neinteles .
Sa stii iubitul meu c-a fost
In viata lui calugar
C-acela care a trait
Si-n manastire-a-mbatranit,
Orice I-ai spune si I-ai da
Sa nu socoti
Ca o sa poti
Sa-I schimbi cumva inima sa,
Ca el e tot calugar!
De-I vei canta de bucurie
De asta el nu vrea sa stie
De jale de ii vei canta,
El tot mereu
Oftand din greu
Plangand incet va suspina
Cu lacrimi de calugar!
Deci nu cata sa-I mangai plansul,
Ci roagate si tu cu dansul,
Caci el de-atata pribegie,
De toti uitat
Si-ndepartat
Va suspina dupa pustie
Caci este tot calugar!
Iar daca lumea-l va-nsela,
Tu frate nu te bucura,
Nici sa vorbesti de el oricui,
Caci el oricand
Mustrat de gand,
Se va scula din calea lui
Caci incai tot calugar!
Iar daca va imbatranii
Si-n lume frate, va muri,
Sa-l pui atunci intr-un mormant,
Si nimanui
Sa nu mai spui
Ca sub acest strain pamant
Se afla un calugar!

Sursa: MĂRTURISITORII

Foto jos: Victor Roncea

Parintele-Ioanichie-Balan-Foto-c-Victor-Roncea

Print Friendly, PDF & Email
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Părintele Ilie Lăcătuşu din Giulești, sfântul cu moaşte întregi din România sau mortul-viu. Mărturii impresionante la 20 de ani de la descoperirea sa și la 35 de ani de la nașterea la Cer (+22 iulie 1983)

Articole

Uciderea bestială a Căpitanului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu. Crima din noaptea Sfântului Andrei. FOTO-DOCUMENTE

Articole

O fotografie inedită cu Corneliu Zelea Codreanu şi o scrisoare a Olguţei Blănaru Iordănescu (+6 octombrie 2015) împreună cu alte foto-mărturii

Articole

Sfânta Muceniţă Heruvima de la Petru Vodă, săvârşită la venirea Arhanghelilor. 18 ani de la plecarea la Ceruri. FOTOGRAFII IN MEMORIAM

Articole

Connect