10 Decembrie este inspirat aleasa drept Ziua Internationala a Drepturilor Omului – in adevaratul lor sens – pentru ca, la 10 Decembrie 1922, studentimea romana a fost prima din lume care s-a ridicat impotriva hidrei bolsevice, deja infiltrate in Romania, dupa ce Armata Romana o starpise in Ungaria, odata cu ocuparea si eliberarea Budapestei. La 10 decembrie 1922, delegatii centrelor si societatilor studentesti din tara se intrunesc in Congres in marele amfiteatru al Facultatii de Medicina din Bucuresti. Se da semnalul de lupta al miscarilor studentesti anticomuniste, tragandu-se un semnal de alarma national fata de monstrul rosu care se ridica la granita de Rasarit a Romaniei. Se condamna bolsevismul si francmasoneria. Manifestatia pe strazile Capitalei tine pana dupa miezul noptii. Jandarmii trag focuri de arma. Cad raniti. Se fac arestari. Tot atunci se hotaraste ca 10 Decembrie sa fie declarata sarbatoare oficiala a studentimii.

La 10 Decembrie 1929, se inugureaza, in Bucuresti, Biserica studenteasca Sf. Anton (Curtea-Veche). Vorbesc: preotul N. Georgescu-Edinti, duhovnicul studentimii si Andrei C. Ionescu , presedintele Centrului Studentesc Bucuresti.

La 10 decembrie 1932, Corneliu Codreanu înfiinteaza prin ordin de zi gradul de comandant legionar si inainteaza in acest grad, in prima promotie de legionari, pe urmatorii: Ion Banea, Ion Belgea, Ion Blanaru, preot Dumitrescu Ion, Andrei C. Ionescu, Victor Silaghi, Nicolae Totu, Traian Cotiga si Tanase Antohi.

In noaptea de 9 catre 10 Decembrie 1933, I.G. Duca dizolva Garda de Fier si agentii politiei devasteaza sediile Miscarii Legionare, fac arestari si maltrateaza legionarii. Garda de Fier depusese candidaturi in toate judetele. Practic, prin aceasta dizolvare este impiedicata sa se prezente la alegerile generale fixate pentru 20 Decembrie 1933, in urma carora ar fi ocupat o pozitie cheie in Parlament, conform regulilor “democratice”.

Prin circulara de la 1 Decembrie 1934, Corneliu Codreanu proclama ziua de 10 decembrie ziua suferintei legionare.

Memorii: 10 Decembrie şi Mişcarea Studenţească

“Eram încã la Jena când, într-o bunã zi, am fost surprins de vestea cã întreaga studentime românã, de la toate universitãtile, s-a ridicat la luptã. Aceastã nebãnuitã de nimeni manifestare colectivã a tineretii românesti a fost o izbucnire vulcanicã pornitã din adâncurile natiei. Ea s-a manifestat mai întâi la Cluj, în inima acelui Ardeal care a luat pozitie ori de câte ori neamul s-a gãsit în impas, pentru ca aproape concomitent sã irumpã violent în toate celelalte centre universitare.

Într-adevãr, la 3-4 decembrie, la Bucuresti, Iasi, Cernãuti, sunt mari manifestatii de stradã. Întreaga studentime românã este în picioare, ca într-un ceas de mare rãspântie. Pentru a mia oarã, rasa aceasta, a pãmântului, amenintatã de atâtea ori în decursul veacurilor, îsi arunca tineretul în fata primejdiei pentru a-si salva fiinta. Un mare moment de electrizare colectivã, fãrã pregãtire prealabilã, fãrã discutii pro si contra, fãrã decizii luate în comitete, fãrã ca cel putin cei din Cluj sã se cunoascã cu cei din Iasi, Cernãuti, Bucuresti. Un mare moment de iluminatie colectivã ca lumina unui fulger în mijlocul unei nopti întunecoase, în care o tinerime întreagã îsi vede linia de viatã a ei si a neamului.

Aceastã linie trece luminoasã de-a lungul întregii noastre istorii nationale si continuã virtual de-a lungul întregului nostru viitor românesc, indicând calea de viatã si de onoare pe care va trebui sã mergem si noi si strãnepotii nostri, dacã voim viatã si onoare pentru neamul nostru.

Generatiile se pot aseza pe aceastã linie, se pot apropia sau îndepãrta de ea. Având putinta deci, de a da pentru neam de la maximum de viatã si onoare, pânã la maximum de dezonoare si rusine.

Câteodatã pe aceastã linie se ridicã numai indivizi izolati pãrãsiti de generatiile lor. În momentul acela, ei sunt neamul. Ei vorbesc în numele lui. Cu ei sunt toate milioanele de morti si de martiri ai trecutului si viata de mâine a neamului.

Aici nu intereseazã majoritatea, fie ea de 99%, cu pãrerile ei.

Nu pãrerile majoritãtii determinã aceastã linie de viatã a neamului. Ele, majoritãtile, se pot numai apropia sau îndepãrta de ea, dupã starea lor de constiintã si virtute sau de inconstientã si decãdere.

Neamul nostru n-a trãit prin milioanele de robi care si-au pus gâtul în jugul strãinilor, ci prin Horia, prin Avram Iancu, prin Tudor, prin Iancu Jianu, prin toti haiducii, car în fata jugului strãin nu s-au supus, ci si-au pus flinta în spate si s-au ridicat pe potecile muntilor, du când cu ei onoarea si scânteia libertãtii. Prin ei a vorbit atunci neamul nostru, iar nu prin „majoritãtile” lase si „cuminti”. Ei înving sau mor: indiferent. Pentru cã atunci când mor, neamul trãieste întreg din moartea lor si se onoreazã din onoarea lor.Ei strãlucesc în istorie ca niste chipuri de aur care, fiind pe înãltimi, sunt bãtute în amurg de lumina soarelui, în timp ce peste întinderile cele de jos, fie ele cât de mari si cât de numeroase, se asterne întunericul uitãrii si al mortii. Apartine istoriei nationale nu acela care va trãi sau va învinge – cu sacrificarea liniei vietii neamului – ci acela care, indiferent dacã va învinge sau nu, se va mentine pe aceastã linie.

Ea este predeterminatã în întelepciunea lui Dumnezeu; ea a fost vãzutã în ziua de 10 decembrie, de studentii români. Si în aceasta stã valoarea zilei: o întreagã tinerime româneascã a vãzut lumina.

La 10 decembrie, delegati din toate centrele se adunã la Bucuresti, îsi fixeazã în zece puncte ceea ce au crezut cã formeazã esenta miscãrii lor si se declarã greva generalã pentru toate universitãtile, cerându-se realizarea acestor puncte. Nu este 10 decembrie mare prin valoarea formulãrii care s-a fãcut atunci, dupã cât au putut delegatii formula din esenta adevãrului care frãmânta sufle tul întreg al studentimii române. Este mare prin miracolul trezirii acestei tinerimi la lumina pe care a vãzut-o sufletul ei. Este însemnatã ca zi a hotãrârii. A hotãrârii la actiune, a declarãrii rãzboiului sfânt, care va cere acestei tinerimi române atât a tãrie de suflet, atâta eroism, atâta maturitate, atâtea jertfe cunoscute si necunoscute, atâtea morminte! 10 decembrie 1922 cheamã tineretul pãmântului acesta la un mare examen.

Nici cei din Bucuresti si nici eu care eram departe si nici altii, care poate erau copii prin liceu, dar care astãzi lâncezesc adânc în închisori sau dorm sub pãmânt, n-am crezut cã ziua aceasta ne va purta prin atâtea primejdii si ne va aduce atâtea lovituri si atâtea rãni în lupte pentru apãrarea tãrii noastre.”

Fragment din Corneliu Zelea Codreanu – Pentru legionari,  Capitolul Mișcarea studențească

Sursa: Foaie Naţională

Preluare: MĂRTURISITORII