La finalul anului, în cinstea Centenarului nașterii Părintelui Justin Pârvu, Poșta Moldovei a emis o coliță comemorativă cu chipul marelui duhovnic al Ortodoxiei de la Mănăstirea Petru Vodă. Ediția specială, realizată într-un număr limitat de exemplare, are ca atare o mare valoare numismatică și a fost oferită unui număr de personalități și instituții princeps ale României. Ne-am bucurat să vedem și noi o astfel de coliță, a cărei imagine o împărtășim aici cu Dvs, ocazie cu care mulțumim Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preacuratei Sale Maici Fecioara Maria, Părintelui Justin și tuturor Sfinților Mărturisitori Români cunoscuți și necunoscuți pentru acest an greu dar frumos și aducem slavă lui Dumnezeu pentru toate!
La Mulți Ani!
In Memoriam Părintele Justin
Moştenirea Părintelui Justin
- 13.06.2019
Moştenirea Părintelui Justin este Împărăţia cerurilor.
Moştenirea Părintelui Justin este îndumnezeirea, iar aceasta înseamnă participarea la toată lucrarea divină, in aeternum.
Moştenirea Părintelui Justin este România.
Moştenirea Părintelui Justin este în fiecare suflet care a luat aminte la viaţa, învăţătura, mărturisirea şi mucenicia sa, şi s-a transformat în urmaş al lui cu întreaga lui trăire.
Moştenirea Părintelui Justin este în minunea că marea majoritate a copiilor de pînă la vîrsta de 5 ani (deci născuţi după moartea sa), care ajung la mormîntul lui, rostesc ad hoc cele mai clare dovezi de mărturisire a sfinţeniei lui.
Moştenirea Părintelui Justin este că şi ateii izbucnesc în plîns la mormîntul lui.
Moştenirea Părintelui Justin este că toată Biserica îl simte mai viu decît cînd era viu.
Moştenirea Părintelui Justin este acel fior care mişcă inimile tuturor credincioşilor, de orice naţie, ca un şuvoi de foc al Cincizecimii.
Moştenirea Părintelui Justin este străpungerea de Golgothă în faţa durerii lumii de azi şi de mîine, nădejdea Preacuratei în biruinţa Fiului, lacrima de sînge în care se străvede Ierusalimul cel Ceresc.
Moştenirea Părintelui Justin este unimea de neclintit a Sfinţilor închisorilor, hora lor de slave, strigătul lor de luptă, steagul lor de evlavie, icoana lor cristalină, straşnicia lor diafană, epifania lor teribilă şi smerită.
Moştenirea Părintelui Justin este cu totul altceva decît cugetă dialecticienii, cu totul altceva decît o “linie” de activitate şi o “sferă” de interes, cu totul altceva decît zugrăvesc aghiografii proletcultişti, cu totul altceva decît orice -ism, decît literatura “de pangar”, decît o reţetă de asceze, decît o salbă de minuni. Moştenirea Părintelui Justin este Ortodoxia, iar ortodoxia este cea mai mare Taină trăită de om.
Moştenirea Părintelui Justin este o taină a iubirii sale. Celor cărora li s-a dat, -cărora el li s-a dat pe sine-, se cutremură de ea. Celorlalţi, Mîntuitorul le tîlcuieşte: “De aceea le vorbesc lor în pilde, că, văzând, nu văd şi, auzind, nu aud, nici nu înţeleg.” (Mat. 13:13)
Moştenirea Părintelui Justin este răsuflarea Mîntuitorului în inimile noastre, dulceaţa Numelui, privirea Lui prin ochi de om, Viaţa lui Hristos prin vasele de lut răscumpărate Lui şi prin răstignitul Lui, Pârvu Justin, PREZENT.
FILMĂRI CU PĂRINTELE JUSTIN
AICI
Doamne, ajută, tuturor!