Muncitorii care se ocupă de reabilitarea Cazinoului din Constanța au descoperit zidit într-o fereastră un mesaj datând din anii 50. Textul, scris pe o bucată de hârtie de ambalaj a fost ascuns de un grup de deținuți politici care au lucrat la reparația edificiului.

Mesajul a fost descoperit într-o fereastră secretă a Cazinoului din Constanţa – de fapt, o fereastră în formă de scoică, soră a celei care poate fi văzută de pe faleză dar care fusese zidită de comuniști. La momentul în care a fost dat jos gletului vechi, echipa de constructori a scos la iveală vechea fereastră în formă de scoică, ce se „reflecta“ pe peretele dinspre mare ca o imagine în oglindă a ferestrei de pe faţada Cazinoului, vizibilă de pe faleză. Ulterior, în această fereastră zidită a fost descoperit și răvașul foștilor prizonieri politic care au lucrat forțat la Cazinou, pe perioada detenției lor.

Interesant de observat faptul că echipa deținuților, din care făceau parte și doi arhitecți cunoscuți, a intuit că va veni o vreme în care Cazinoul modificat de comuniști va fi restaurat conform planurilor originale și astfel mesajul lor de NU NE UITAȚI va fi descoperit.

Primăria Constanța a transmis, printr-un comunicat de presă, mesajul pe care deținuții politici l-au ascuns în fereastra scoică dinspre mare, din sala de spectacole a Cazinoului.

Pe o bucată de hârtie ruptă dintr-un sac de ciment, aceștia au scris în grabă câteva rânduri despre ei:

„Acest Cazinou este lucrat de către deţinuţii politici din anul 1951 luna 31 Decembrie, condusă de arhitectul Joja Constantin. Echipa de stucatori condusă de Rusu A Ioan, Botoş Dumitru jud Arad, Jercău Constantin, Ciscău Gheorghe, Coraş Ionel, Sava Nicolae, Pop Ioan, Vlădescu Ilie, Hosu Petre, Hosu Ghegor, Anastasiu Ştefan, Gorbovan Gh., Bamer Fidel şi Morton Iuliu”.

Mesajul este dovadă incontestabilă a trecutului, lăsat cu speranţa că într-o zi, familiile şi prietenii vor şti că pe 31 decembrie 1951 – în frigul glaciar de la pragul dintre ani – aceşti oameni au fost în viaţă şi au lucrat la reclădirea Cazinoului, transmite EVZ.

Potrivit spuselor arhitectului Radu Cornescu, desemnat de Primăria Constanța să colaboreze cu echipa care se ocupă de reabilitarea Cazinoului, descoperirea acestui mesaj este comparabilă cu găsirea unui bilet pus într-o sticlă, purtat de valurile mării:

„Vorbim despre niște oameni care nu știau dacă vor mai trăi ca să iasă din închisoare. Ei au fost aduși aici parcă spre exterminare, mulți dintre ei nu cântăreau mai mult de 40 de kilograme când au venit aici. Nu știau dacă vor mai prinde libertatea. Cazinoul ne dezvăluie secrete, aceste mesaje erau o legend și iată că astăzi legenda devine un adevăr. Mesajele au fost descoperite atunci când a fost decopertată fereastra scoică, bucata de sac a fost găsită în tencuială. Este clar că ei au lucrat aici pentru că au putut să ascundă aceste mesaje. Ei nu aveau cum să transmit famililor că sunt în viață așa că s-au gândit să scrie niște gânduri simple și s-au iscălit”, a afirmat arhitectul Cornescu.

Iată relatarea arhiectului Radu Cornescu, publicată în Ziua de Constanța:

Château d’If a fost o fortăreață-închisoare, construită între anii 1524 – 1531 pe o insulă în  largul apelor orașului Marsilia, acolo unde, de-a lungul timpului, au fost închiși victime ale inchiziției, anti-regaliști sau revoluționari.

Imaginea Cazinoului pe rol de Château d’If, o închisoare într-o clădire simbolizând în Constanța puterea și poate luxul unei epoci trecute, l-a urmărit pe arhitectul Ion Cristodulo până la sfârșitul vieții, o comparație repetată de arhitect mereu și consemnată în albumul fiului său.

Această superbă clădire de expresie Art Nouveau, apărută parcă din spuma valurilor Mării Negre care o înconjoară pe trei laturi, gândită de arhitectul Daniel Renard în 1903 și inaugurată în 1910, a fost pentru o perioadă scurtă (1951-1952) un fel de gulag românesc, fiind casa și locul de muncă a 100 de deținuți politici, printre ei aflându-se și profesioniști cu studii superioare. Ei au fost selectați dintre deținuții aflați în lagărele de la Canal, unii aduși de la alte închisori de tristă amintire (în principal de la Jilava), alții trimiși direct aici în urma unor procese sumare, dar și mulți încarcerați care nici n-au avut parte de vreun proces. Aceștia făceau închisoare pentru simplul fapt că erau contestatari ai noului regim
comunist impus de Stalin. Puținii supraviețuitori care au rezistat după 1989 și au putut povesti ce s-a întâmplat atunci, au relatat cum au fost supuși unui regim de tortură și exterminare de către forțele de ordine, mulți nedepășind 40 de kilograme în greutate!

Dintre cei 100 de oameni aflați în detenție pentru renovarea Cazinoului (fiind în degradare după ce fusese victima bombardamentelor rusești din cel de-Al Doilea Război Mondial) au fost aleși coordonatorii echipei speciale – primul a fost arhitectul Constantin Joja (în primele luni de lucru), urmat de arhitectul Ion Cristodulo (până la terminarea lucrărilor de reparații). Ei au fost secondați de inginerul Ion Mărășescu, scenograful Mircea Marosin
și poetul Ion Omescu. Redau din albumul “Ion Cristodulo – pictor, arhitect, scenograf” realizat și editat în 2012 de fiul său, Apollon Cristodulo, un pasaj:

„Lucrau 14 ore pe zi, inclusiv duminica, și, cu toate că dormeau practic între ruine, sub cerul liber, și nu rareori rogojinile le erau inundate de valurile mării, erau mulțumiți că aveau un obiectiv coerent, pentru a cărui realizare întocmai și la timp primeau mâncare ceva mai multă (pe lângă arpacaș, uneori și fiertură de organe) și bătaie ceva mai puțină decât în oricare dintre celelalte locuri de detenție (Nelu Cristodulo trecuse prin torturile din beciurile Securității și petrecuse deja câteva luni terifiante la Jilava – n. n.) pe unde se perindaseră. În plus, seara aveau prilejul ca în pântecele decorului suprarealist să se roage împreună, să-și aducă aminte de casele lor din cealaltă viață și uneori, după cum povestesc cei care au scăpat, să intoneze în surdină cântece populare, arii din opere sau refrene patriotice”.

Deținuții care lucrau la Cazinou au ținut să se știe de ei peste timp, fapt relatat în zilele noastre de un supraviețuitor dintre meșterii-deținuti, Mircea Nicolae, care a declarat că pe bucăți de saci de ciment (câteodată și pe foi de hârtie rătăcite), chiar au scris de câteva ori gândurile lor din acea perioadă. Pentru că aceste mesaje nu puteau fi expediate, ei au decis ca aceste mesaje să fie îngropate în anumite locuri, care au fost ulterior acoperite
cu tencuială sau zidite.

Au circulat, după această relatare, fapte sub formă de legendă. Dar iată că, după 68 de ani, respectiva legendă a devenit realitate.

Fiind preocupat mai demult de soarta Cazinoului (am scos și un album “Cazinoul din Constanța – scurtă istorie ilustrată), am făcut numeroase demersuri pentru restaurarea Cazinoului, această clădire-simbol a Constanței, și nu oricum, ci readucerea ei cât mai aproape de forma originară. Am scris numeroase articole pe acestă temă, am
realizat sub egida Ordinului Arhitecților din România, o expoziție finanțată din Timbrul Arhitecturii despre istoria Cazinoului din Constanța și chiar am inițiat o petiție națională pentru refacerea lui cât mai urgentă. Am elaborat o documentație specială acum câțiva ani, avansând Primăriei punctele cele mai “fierbinți” care ar trebui soluționate pentru a reda strălucirea acestui monument de arhitectură de clasă “A”. Am colaborat la realizarea
temei de proiectare pentru proiectul de restaurare și reprezint în prezent comisia de colaborare a Primăriei Municipiului Constanța cu proiectantul și constructorul în privința bunului mers al lucrărilor și găsirii soluțiilor care apar pe percurs. În această calitate, am colaborat în principal cu d-na șef de proiect – arh. Constanța Carp, dar și cu colaboratorii săi, în principal cu experții din diferite domenii.

O perioadă de studiu și constatări cu acești experți mi-am petrecut-o cu soții Angela Horvath și Răzvan Gavrilă, în special cu privire la tâmplăriile (uși și ferestre din lemn sau metalice) diverse, precum și cu privire la geamurile și vitraliile de la Cazinou. Am constatat că aproape toate trebuie înlocuite cu elemente care să aibă forma și materialul originar. Cel mai mult ne-am conversat/consfătuit cu privire la fereastra-scoică simetrică cu
cea dinspre Acvariu.

Foto din 2011 via Ziaristi Online

Era tot o fereastră exterioară, cu privirea spre mare, dar, în urma extinderii etajului 1 în aceată parte (când s-a realizat Sala Oglinzilor în 1909), ea a fost tencuită pe partea acestei noi săli. Apoi, în 1951-52, s-a tencuit și partea dinspre Sala de Spectacole, fereastra fiind ascunsă privirilor pâna în ziua de astăzi. Aici, printre resturile de tencuială care au fost date jos pentru a se decoperta fereastra, a fost găsită bucățica de sac scrisă de deținuții din anul 1951, când coordonator era arhitectul-deținut Constantin Joja!

Am avut o a doua întâlnire cu cei doi experți, la Restaurantul Elisabeth, vis-a-vis de Cazinou. Doamna Angela a vrut sa-mi dea mie bucățica de sac scrisă de deținuți, dar am refuzat politicos. I-am rugat însă să-mi trimită o scanare după ce calcă documentul, căci fotografia mea cu el mototolit nu era concludentă. Asta e toată povestea
și acum gândurile mele o iau razna – oare ce secrete ne va mai dezvălui Cazinoul?

Textul din bucățica de sac, scris de echipa de stucatori, atât cât am putut descifra eu:

Acest Cazinou este lucrat de către deținuți politici din anul 1951 luna 31 Decembrie. Condusă de Arhitectu Jojea Constantin (de fapt Joja Constantin n.a.)
Echipa de stucatori condusă de Rusu A Ioan, Botoș Dumitru jud Arad, Jercău Constantin, Ciscău Gheorghe, Coraș Ionel, Sava Nicolae, Pop Ioan, Vlădescu Ilie, Hosu Petre, Hosu Ghegor, Anastasiu Ștefan, Gorbovan Gh., Bamer Fidel și Morton Iuliu.

Arh. Radu Cornescu / Ziua de Constanța

MĂRTURISITORII

”Iar dintre noi, muri-vom jumătate”

Fostul deținut politic Ion Cristodulo avea să-și asume locașul Cazinoului din Constanța până la sfârșitul vieții ca fiind propriul Chateau d’If, dar nu generator de sete revanșardă, ci ca șansă la mântuire.

În versurile sale, din puținele care s-au păstrat, fostul deținut politic Ion Omescu îi numește ”cavaleri” pe osândiții anticomuniști din lagărul Cazinoului, dar ”nu ai tristei figuri, ci ai palidelor fețe/ cu puteri puține, dar priviri semețe”, în timp ce, în poemul ”Manole către ucenici”, meșterul-clăditor zice: ”Aici vom înălța o catedrală/ Cu sfinți subțiri și calzi de bunătate/ Cu aur stins și marmoră egală/ Iar dintre noi, muri-vom jumătate”.

(Foto: Cazinoul din Constanța, lucrare a pictorului, arhitectului și scenografului Ion ”Nelu” Cristodulo publicată de Răzvan Gheorghe)

Mai jos un interviu cu Arh. Radu Cornescu de dinaintea descoperirii, în care se pot vedea și cele două ferestre în formă de scoică, cea cunoscută și cea decopertată:

Video: Cazino Constanta