Foto sus: Arhiva personală a Familiei Popescu
COMEMORAREA ANUALĂ MISLEA
Dragi prieteni,
Joi, 8 septembrie 2016, de praznicul Naşterii Sfintei Fecioare Maria, va avea loc, ca în fiecare an, Comemorarea de la Mislea – închinată suferinţei îndurate de femeile deţinut politic din România.
Comemorarea este organizată, ca de obicei, de dl. Mihnea Gheorghiu, fiul mărturisitoarei Geta Gheorghiu, deţinută politic în temniţa Mislea şi coordonatoarea lucrărilor de ridicare a Bisericuţei de la Mislea.
Programul zilei de 8 septembrie:
Ora 7:15 plecare cu microbuzul din Bucureşti (de la Schitul Măgureanu, Cişmigiu)
Ora 9:00 participare la Sfânta Liturghie în Bisericuţa din curtea fostei închisori Mislea
Parastas şi Agapă
Întoarcere la Bucureşti cu oprire la Troiţa Părintelui Constantin Voicescu de la Potigrafu. (Cezarina Condurache)
Doamna Aspazia Oțel Petrescu: MISLEA, DE LA MĂNĂSTIRE LA TEMNIŢĂ
Pe o veche sihăstrie de lemn, voevodul Radu Paisie a zidit o biserică de piatră terminată în 1537 şi închinată Sfintei Treimi. Ea avea să înfrunte vicisitudinile vremurilor agitate de care s-a “bucurat” şi Ţara Românească pustiită când de năvălitori când de rivalităţile la domnie. Astfel, pe lângă turci, mănăstirea Mislea fu pustiită de Mircea Ciobanu. Luminatul domn Petru Cercel o va reface şi o va înzestra. Printre cei care i-au purtat de grijă se numără şi marele voevod Mihai Viteazu precum şi Matei Basarab care în 1639 eliberează mănăstirea de sub jurisdicţie grecească şi o dă spre cârmuire călugărilor români. Se cunoaşte şi un hrisov al lui Mihnea Turcitul, din 1616 cu privire la mănăstire.
Mănăstirea Mislea funcţionează până în anul 1869 când este transformată în închisoare pentru minorii delincvenţi. În 1924 este transformată în penitenciar central pentru femei. Biserica a fost puternic afectată de cutremurul din 1940. Ea a fost refăcută, iar la pictură au contribuit şi elevele legionare închise sub regimul antonescian. Se afla atunci la Mislea o secţie de deţinute politic, legionară şi comuniste deopotrivă. Trei din fostele pictoriţe amatoare de atunci aveam să le întâlnim chiar în secţia unde eram
conduse fiind reţinute de data aceasta de comunişti. De la ele am aflat că una dintre cele care au ajutat la refacerea picturii a devenit chiar pictoriţă de biserici. Bisericuţa avea să ne fie inimă de lumină în iadul de jale ce ne aştepta. Izvor de credinţă şi speranţă ea ne-a strâns în jurul ei cu o îmbrăţişare inefabilă. Duhul celor patru secole de rugăciuni ce s-au rostit la ceasurile de laudă ne-a dat tărie şi alinare. Avea să fie transformată sub ochii noştri în magazie de confecţii – acesta era preţul ca să nu fie demolată – dar şi aşa aura ei ocrotitoare nu ne-a părăsit.
Pe latura din faţa bisericii se aflau dormitoarele. O parte erau vechile chilii mănăstireşti, o parte erau clădiri noi refăcute după cutremur, toate pe două nivele, sprijinite pe vechile pivniţe mănăstireşti, solide încă, minunat boltite, bine întreţinute.
Pe latura stângă se afla o sală de mese folosită ca atare de deţinutele care lucrau la atelier. Erau mese mari de lemn cu bănci lungi şi un fel de cutii suprapuse în care deţinutele care primeau pachete îşi ţineau alimentele.
Pe latura din dreapta se afla o clădire cu un singur nivel format din două încăperi, unde stăteau deţinutele inapte de muncă. În spatele bisericii se afla un alt zid înalt şi gros care despărţea această curte de curtea atelierelor. Între biserică şi sala de mese se afla poarta prin care se intra la ateliere. Am trecut şi prin această poartă şi am traversat curtea atelierelor, unde deţinutele de drept comun torceau şi vopseau lână, torceau cânepă şi in şi ţeseau pânză ţărănească şi covoare persane şi olteneşti.
Un gard din scânduri despărţea curtea atelierelor de secţiile destinate “politicelor”. Erau trei secţii despărţite între ele prin garduri înalte şi groase. În secţia I – a se aflau deţinutele politice condamnate drept criminale de război, secţia a II – a era destinată deţinutelor ce urmau să vină nou condamnate şi secţiile a III – a şi a IV – a, care acum formau o singură secţie, cea a deţinutelor la dispoziţia securităţii.
Aspazia Oţel Petrescu, „Strigat-am către Tine, Doamne”
“Era ziua de 8 septembrie 1997, Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, al treilea hram al paraclisului de la fosta închisoare a fetelor şi a femeilor de la Mislea, ridicat de fostele deţinute politic, ca prinos de recunoştinţă pentru acele zile când Maica Domnului S-a milostivit şi a revărsat balsam peste suferinţele îndurate de acestea. Ziua avea să se termine cu o dramă. La întoarcerea spre Bucureşti, Părintele Constantin Voicescu avea să părăsească lumea pământească în urma unui grav accident de circulaţie provocat de nebunia vitezei unui om care şi-a încărcat conştiinţa cu omorârea unuia din cei mai duhovniceşti părinţi ai ţării. L-a luat Maica Domnului la Sine, dar, spre mângâierea credincioşilor, a făcut să ajungă până la noi, scrisă, frumoasa sa predică (pe care o redăm mai jos) în care ne asigura de “inexprimabila dragoste dintre Dumnezeu şi oameni” (manuscrisul acestei predici a fost găsit în geanta de voiaj a Părintelui).”
(extrase din lucrarea Doamnei Aspazia Oţel Petrescu – Crucea de la Miercurea-Ciuc şi Paraclisul „Naşterea Maicii Domnului” de la Mislea. În memoria femeilor decedate în lupta anticomunistă).
“O, Maica Prea Curată, ajută-ne să împlinim cuvântul Fiului Tău şi Dumnezeului nostru. Amin!”:
Cuvântul Părintelui Constantin Voicescu:
Crăiasă alegându-Te,
Îngenunchem, rugându-Te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-Ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară,
Marie!
(Mihai Eminescu, Rugăciune)
Iubiți fraţi de credinţă în Domnul Nostru Iisus Hristos,
Sărbătorim pe Maica Domnului azi ca şi în alte zile de praznic. Începutul anului bisericesc este patronat de praznicul de azi, iar sfârşitul de celălalt praznic mare, Adormirea Maicii Domnului. De fapt, dacă stăm bine să ne gândim, o sărbătorim în fiecare zi prin rugăciunile ce I le adresăm. Nici o fiinţă cerească sau pământească nu s-a învrednicit de atâta cinste! Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărita, făra de asemănare decât Serafimii.
Care este temeiul acestei cinstiri? Cine este Aceasta care se naşte? Vom încerca în cele ce urmează să răspundem acestor întrebări.
Există un fapt care domină toată viaţa Maicii Domnului, conştiinţa clară a solidarităţii cu toţi oamenii şi slujirii planului lui Dumnezeu, pusă în evidenţă în câteva momente cu semnificaţie deosebită:
I. Momentul Bunei Vestiri. Dumnezeu, voind să Se facă Om pentru a ne mântui, cere consimţământul liber al omenirii al cărei sol a fost smerita Fecioară Maria. Nimeni nu va şti vreodată ce întorsătură ar fi luat planul pentru mântuirea lumii dacă în acel ceas unic Sfânta Fecioară n-ar fi dat sublimul Ei consimţământ: “Iată roaba Domnului, fie mie dupa cuvântul Tău!” (Luca 1, 38). Ea este conştientă că, prin consimţământul ei liber de a fi Mama lui Dumnezeu-Mântuitorul, aduce slujire tuturor neamurilor pământurilor, de aceea va prooroci inspirată de Duhul Sfânt: “Iată, de acum înainte mă vor ferici toate neamurile”.
II. Ceasul din noaptea Crăciunului, noapte în care Maica Domnului naşte pe Dumnezeu ascuns în faptura de Prunc omenesc. Maica Domnului alăptează şi creşte, ca orice mamă adevarată, pe Omul-Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Mântuitor dăruit de Dumnezeu oamenilor. Căutarea ei, acum, se petrece înlăuntru: “Iar Maria păstra toate cuvintele şi se gândea la ele in inima sa …” (Luca 2, 19).
Trebuie să ne oprim câteva clipe asupra slujirii Ei de mamă.
Se poate spune, fără pic de exagerare, că niciodată o mamă n-a fost mai clar conştientă de faptul că slujeşte lumea întreagă şi planul lui Dumnezeu, împlinindu-şi smeritele ei datorii. Toate mamele ar trebui să-şi crească pruncii cu delicateţea şi conştiinciozitatea Maicii Domnului. Să ştie, totodată, că refuzul de a avea copii şi de a-i creşte echivalează cu refuzul de a conlucra cu Dumnezeu, fiind un gest chiar de împotrivire lui Dumnezeu.
Părintele Benedict Ghiuş atrage atenţia asupra sublimităţii icoanei Maicii Domnului cu Pruncul, intitulată “Dulcea sarutare”. Chipul Fecioarei-Mame de pe icoană arată omenirea, chipul Pruncului arată dumnezeirea, iar strânsa alipire a obrazurilor arată inexprimabila dragoste dintre Dumnezeu şi oameni.
III. Momentul Adormirii Maicii Domnului reprezintă deplinătatea slujirii Ei faţă de oameni. Spun Sfinţii Părinţi: O taină de negrăită răsplătire are loc în ziua Adormirii Maicii Domnului, între Hristos şi Sfânta Lui Maică. Trupul Ei a fost înviat din morţi şi mutat la cer întru slavă, ca şi trupul Mântuitorului, înainte de sfârşitul lumii şi de a doua venire a Domnului!
Putem spune că este un al doilea Paşte: Paştele Maicii Domnului!
Să ne amintim încă o dată toată slujirea Maicii Domnului în planul mântuirii. Ea a fost chemată să dea trup de om lui Dumnezeu şi, născându-L, Ea L-a introdus pe Dumnezeu în familia oamenilor. Ea L-a ajutat pe Dumnezeu să Se facă om şi să poată muri şi învia din marea Lui dragoste pentru ispăşirea şi transformarea noastră şi a întregii lumi. Slujirea şi darul acesta n-au fost uitate de Mântuitorul Hristos. Îndumnezeirea omului, iată marea binefacere pe care, prin Iisus Hristos, omenirea o datorează Maicii Domnului.
Iubiţi credincioşi,
De toate acestea ne aducem aminte cu deosebire azi, la Naşterea Ei, şi o cinstim după cuviinţă. Si cum să nu o cinstim pe cea prin care ne vine mântuirea? Pe cea care e rodul rugăciunilor sfinţilor ei părinţi, Ioachim şi Ana, prin lucrarea Domnului Însuşi, dupa cuvantul inspirat “Înţelepciunea Şi-a zidit sieşi casă”. Ce fapte minunate poate rugăciunea, iubiţii mei! Cum atrage ea lucrarea lui Dumnezeu!
Cum să n-O cinstim pe Cea pe Care în primul rând Domnul a cinstit-O, prin salutul şi glasul Arhanghelului, prin al Elisabetei şi, mai apoi, prin izbucnirea femeii din popor care avea să spună Mântuitorului: “Ferice de pântecele care te-a purtat!“ (Luca 11, 27)?
Cum pot unii dintre creştini să fie atât de mărginiţi sau de rea credinţă încât să nu o cinstească? Frăţiile voastre, să nu plecaţi urechile la îndemnurile lor! Rămâneţi în biserica strămoşească, să aflaţi mântuire! “Cine vine la Biserica ta şi nu ia degrabă mântuire sufletului şi trupului, Prea Curată?” – spune o cântare din slujba Aghiazmei mici.
Slavă Domnului, prezenţa frăţiilor voastre aici arată că o cinstiţi!
Aţi venit unii de departe, alţii mai de aproape, spre a vă exprima recunoştinţa faţă de Maica noastră, a tuturor, aici, în acest loc unde surorile noastre, care au purtat crucea grea a credinţei, dar întărite prin rugăciunile Prea Curatei, i-au zidit locaş de închinare!
Slavă Domnului, poporul nostru românesc are la mare cinste pe Maica Domnului, caci auzim frecvent rostirea: “Doamne, Maica Domnului!”. Ne amintim, de asemenea de versurile închinate ei de poetul nostru cel de toate zilele, Mihai Eminescu (care, precum ştiţi, considera Biserica Ortodoxă drept Maica spirituală a neamului românesc), în minunata poezie Rugăciune, din care am evocat prima parte la începutul cuvântului nostru. Redăm acum a doua parte:
Noi, ce din mila Sfântului,
Facem umbră pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor,
Ascult-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
În neguri Te arată
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară,
Marie!
Adevarate file de Acatist!
Slavă Domnului că avem o astfel de mijlocitoare către El! Atât de caldă şi de apropiată! Căci trebuie să observăm, iubiţi credincioşi, că, dacă pe Domnul îl iubim, ne şi temem de El, căci va fi Judecătorul nostru nemitarnic, pe Maica Domnului doar O iubim. De Ea nu ne temem, căci la Judecată O vom avea apărătoare. De aceea cântăm adesea “Apărătoare Doamnă“…
O fericim şi O cinstim, dar să nu uităm cuvântul Domnului spus cand femeia din popor a fericit-O pe Maica Sa: “Fericiti sunt si cei ce asculta cuvantul lui Dumnezeu si-l pazesc!” (Luca 11, 28). Îl spune şi Maica Domnului, ca singurul cuvânt de îndrumare ieşit din gura Ei: “Să faceţi tot ce vă va spune El!” (Ioan 2, 5). Adică ce ne-a învăţat El să facem: să iubim, să iertăm, să fim milostivi.
Să nu uităm, iubiţii mei, cu fiecare mână de ajutor pe care ne-o întinde, Maica Domnului ne repetă neîncetat nemuritoarea ei chemare: “Oameni buni, faceţi tot ce v-a zis El să faceţi!”. E ca si cum ar zice: fiţi aproape de Dumnezeu, fiţi aproape unii de alţii! În aceasta se cuprinde toată Evanghelia. Altă cale de mântuire, altă cale de îndumnezeire nu există…
O, Maica Prea Curată, ajută-ne să împlinim cuvântul Fiului Tău şi Dumnezeului nostru. Amin!
Preot Constantin Voicescu
