O mare personalitate a vietii stiintifice si politice romanesti din perioada interbelica a fost inginerul Mihail Manoilescu, presedinte al Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania (AGIR).
Cunoscut indeosebi pentru cunostintele sale in domeniul economiei, Mihail Manoilescu s-a manifestat si ca unul dintre principalii teoreticieni pe care i-a avut tara noastra in materie de economie politica.
S-a nascut in 9 decembrie 1891 la Tecuci, dintr-o familie in care a existat o traditie politica incepand cu logofatul Tautu, sfetnicul lui Stefan cel Mare si a urmasului sau Bogdan timp de decenii, deci, din secolul XV pana la inceputul secolului XX, cand unchiul sau, profesorul Alexandru Badarau a fost ministru de Justitie (1904-1905) si apoi de Lucrari Publice (1912-1913), considerat drept cel mai dinamic si mai popular dintre colaboratorii conservatorului Take Ionescu.
In 1910 este premiant la incheierea concursului revistei “Gazeta matematica”. In acelasi an intra primul la Şcoala de Poduri din Bucuresti, pozitie pe care si-a mentinut-o pana la sfarsitul studiilor incheiate ca sef de promotie.
Ca tanar absolvent, este numit inginer la Ministerul Lucrarilor Publice, iar in vara anului 1915 este concentrat la Regimentul de artilerie din Roman. In iunie 1916, in preziua razboiului, este detasat la Directia Munitiilor, unde a proiectat si construit un model original de obuzier in atelierele Wolff, evacuate la Nicolina Iasi, sub numele de “Obuzierul de 210 mm model Iasi”. Dupa terminarea razboiului, pana in 1960, acest obuzier a strajuit Mormantul soldatului (eroului) necunoscut din Parcul Carol.
In 1919, fostul sau sef de la Directia Munitiilor, inginerul Tancred Constantinescu, ajuns secretar general al Ministerului Industriei si Comertului, propune si obtine numirea lui Mihail Manoilescu ca subdirector al Refacerii Industriale, iar un an mai tarziu ii incredinteaza conducerea directiei, functie din care va avansa in cea de director general al industriei.
Intre 1919-1921 desfasoara in minister o activitate interesanta prin noutate pentru sistemul gandirii economice romanesti, bazata pe date tehnice si realizari privind inceputul organizarii Romaniei Mari in sectorul industrial. Organizarea Expozitiei industriale, infiintarea Oficiului de Studii, a primei statistici industriale, a Buletinului industriei, proiectele de unificare a legilor industriale, studiile referitoare la problema despagubirilor de razboi etc. constituie o parte din realizarile, initiativele si studiile ce atesta notorietatea castigata rapid (in numai trei ani) de catre tanarul inginer Mihail Manoilescu.
“Cariera mea de om politic – scrie el in Memorii – a inceput astfel in mod fundamental deosebit decat a tuturor acelora care s-au afirmat deodata in politica. Nu o alegere ca deputat intr-un colt de provincie si un bun discurs parlamentar m-au facut cunoscut tarii, ci aceasta originala intrare in arena printr-o realizare de interes national …”
La sfarsitul anului 1921, in ultimele saptamani ale primei guvernari Averescu, Mihail Manoilescu demisioneaza din minister, renuntand la o situatie cu totul exceptionala pentru un om in varsta de 30 de ani. Sa-i ascultam motivatia: “A urmari pulsatia vietii sociale a fost inca din adolescenta marea mea pasiune. E drept ca specialitatea mea m-ar fi destinat mai mult spre rolul linistit si unilateral de tehnician si conducator de intreprinderi, dar dimensiunea politica din mine era mai puternica decat conformismul carierei. De altfel, eu as fi dorit sa studiez mai curand dreptul si numai succesul obtinut reusind primul in teribilul concurs de intrare la inginerie m-a facut sa optez pentru aceasta cariera”.
Dezamagirea politica de a nu se putea manifesta in parlament a compensat-o printr-o intensa activitate intelectuala. In cursul celor 4 ani de guvernare a liberalilor, in afara de articole politice, participari la congresele si intrunirile partidului sau, elaboreaza si publica 18 lucrari stiintifice, intre care volumele: Ţaranism si democratie, 1922, Neoliberalismul, 1923, Politica productiei nationale, 1924, Cum putem reinvia leul aur?, 1923 s.a. Este prezent cu articole doctrinare sau de acuta problematica economico-sociala in revistele Ţara noastra, Revista vremii s.a., se afirma ca lider al conferentiarilor Institutului Social, al carui animator era prof. D.Gusti, si se impune ca orator cu larga audienta in lumea intelectualilor.
Referitor la a doua guvernare averesciana, de la 21 martie si pana la 4 iunie 1927, adica timp de 75 de zile, in memoriile sale, Mihail Manoilescu spune: “Am avut activitatea ministeriala cea mai fecunda din tot cursul carierei mele si epoca politica cea mai fericita din viata mea, singura epoca de care imi amintesc cu placere … O viata de om m-am pregatit si am invatat. Şi invat si astazi. Dar, fie din vina oamenilor, fie din a imprejurarilor, fie din a mea, nu mi-a fost dat o singura data sa am atata libertate si atat ragaz ca sa pot face acestei tari dovada cea mare.” Nu este locul sa intram in detalii asupra legilor fundamentale, la care lucrase ani de zile cu o lume de specialisti si pe care reuseste acum sa le treaca prin parlament; citam numai: Tariful vamal, Legea timbrului, Legea cifrei de afaceri si Legea armonizarii salariilor, adica a retributiilor bugetare. Acestor succese li se adauga insa rezultatele excelente pentru tara in cele doua misiuni in Italia. Prima, în vederea obtinerii unui imprumut si a aranjarii datoriilor noastre de razboi cu Italia, si a doua sub masca incheierii unui contract comercial, dar in realitate pentru recunoasterea unirii Basarabiei cu Romania, deci recunoasterea tratatului semnat la Londra in 1920. La 4 iunie 1927 Guvernul Averescu, din care facea parte Mihail Manoilescu, demisioneaza.
Dupa o incercare nereusita de a relua activitatea, ratand alegerea sa in parlament timp de patru ani, 1927-1930, se ocupa de aducerea printului Carol pe tronul Romaniei.
Mai interesant decat aspectul politic apare aspectul omului de stiinta. In 1928 a elaborat in limba franceza volumul La théorie du protectionnisme et de l’echange international, aparut in august 1929 la Editura Giard din Paris. Aceasta este opera lui capitala, despre care membrul corespondent al Academiei Române Costin Murgescu a scris: “La aproape sase decenii, lucrarea lui fundamentala si-a croit drum in intreaga lume, ea constituie prima strapungere romaneasca in gandirea economica universala si a intrat definitiv in istoria doctrinelor economice moderne, fiind citata in studii de specialitate, cursuri universitare, tratate si enciclopedii, dar nu a vazut pana in 1986 lumina tiparului in limba romana”. In februarie 1930 este ales ca deputat national-taranist in jud. Caras.
Ca guvernator al Bancii Nationale, din 1931, se opune indelung la formulele de sacrificare a finantelor secatuite ale tarii pentru salvarea bancii Blank, opozitie ce a culminat cu o scena dramatica, ce a avut loc la Foisor, in 21 octombrie 1931, intre Carol al II-lea si Manoilescu. Refuzand sa dea curs dorintei regelui, Mihail Manoilescu a fost destituit la 27 noiembrie din postul de guvernator. Cariera lui politica nu se incheiase insa, caci, desi din 1931 se afla in opozitie si in afara oricarui partid, reuseste sa fie ales senator al Colegiului Camerelor de Comert si Industrie, in 1932 si 1933, demnitate pe care o va pastra pana la sfarsitul anului 1937.
In intervalul 1930-1937, Manoilescu continua sa desfasoare o ampla activitate stiintifica. In Bibliografia selectiva, intocmita si publicata ca anexa la volumele Fortele nationale si comertul exterior – Teoria protectionismului si a schimbului international, sunt mentionate 46 de articole si studii economice aparute atat in publicatiile romanesti cat si in marile reviste straine cu circulatie internationala, in care pentru prima oara este cunoscuta, prin el, gandirea economica romaneasca.
In 1940, la Editura Politehnica apare Curs de economie politica si rationalizare (446 de pagini), unde vorbeste de profesorii de la Politehnica.
In intervalul 1930-1937, activitatea in domeniul oratoriei a lui Mihail Manoilescu a cunoscut o intensitate maxima, propulsandu-l pe primul loc intre conferentiarii romani care s-au manifestat atat in tara cat si in strainatate.
De retinut ca, exceptand comunicarea de la Institut de France, toate conferintele au fost sustinute in franceza, italiana sau germana, in stil oratoric academic. In aceeasi perioada, in tara, Mihail Manoilescu continua si intensifica campania conferintelor corporatiste, initiata in 1933 dupa intemeierea Ligii Nationale Corporatiste. Spre exemplificare, mentionez ca numai in primele trei luni ale anului 1934 a conferentiat in 5 orase (Focsani, Bacau, Oradea, Arad, Piatra Neamt) si de 10 ori in Bucuresti (la Sala Dalles, Institutul Social, Institutul Cultural Italian, Cercul Militar etc.).
In anul 1937, Revue Economique International din Bruxelles initiaza o ancheta, printr-o circulara trimisa la 30 de savanti din diferite tari, cu tema “Schimbul produselor agricole contra produselor industriale este avantajos atat pentru tarile agricole cat si pentru cele industriale – cum sustineau Smith si Ricardo – sau – cum sustine Manoilescu – el reprezinta un dezavantaj pentru tarile agricole”? , fapt care confirma prestigiul de care se bucura omul de stiinta roman. In acelasi an este invitat la Paris la Congresul International al Ştiintelor Economice, unde prezinta comunicarea Necesitatea unei terminologii unificate pentru stiinta economica, in care propunea elaborarea unui dictionar international al notiunilor economice, propunere acceptata. Ca urmare s-a constituit un “Comitet de initiativa pentru Vocabularul International al Ştiintelor Economice” si a luat fiinta un Birou permanent, cu sediul la Paris, pentru centralizarea lucrarilor preparatoare si executorii ale Vocabularului. Conducerea acestui birou a fost incredintata lui Mihail Manoilescu, care a pastrat aceasta calitate pana la sfarsitul vietii. In aceasta directie el publica in 1939 in Revue d’Economie Politique – studiul Essai de définition des trois notions axiales: Utilité, Valeur, Richesse, iar in 1946, in aceeasi revista, studiul Essai de la définition de la valeur.
La 9 iunie 2000 a avut loc o intalnire la sediul AGIR intre reprezentantii corpului diplomatic, ai tarilor din America Latina si mari personalitati ale ingineriei romanesti.
Excelenta Sa, dl Jeroninio Moscardo de Sousa, fost ministru de stat al Culturii din Brazilia, fost membru al Consiliului Executiv al UNESCO, ambasadorul Braziliei la Bucureşti de atunci, in discursul sau intitulat “Influente reciproce” a calificat Romania “ca o putere culturala, care a influentat Brazilia in doua momente decisive: la dobandirea independentei intelectuale prin Tristan Tzara si in realizarea independentei economice prin Mihail Manoilescu.”
In ce priveste contributia romaneasca in organizarea economiei braziliene, remarcam influenta imensa pe care inginerul Mihail Manoilescu a avut-o in anii ’30, cand in Brazilia aveau loc numeroase discutii privind avantajele si dezavantajele industrializarii.
In anul 1932 a fost tradusa in Brazilia cartea lui Mihail Manoilescu “Teoria protectionismului si a schimburilor internationale”, care a devenit “biblia industriasilor brazilieni”, autorul devenind un mentor al gandirii economice pentru brazilieni.
Teoria industrializarii a lui Manoilescu se baza pe faptul ca la produsele industriale preturile se mentin sau chiar cresc, in timp ce preturile produselor agricole au tendinta de scadere continua. Aceste teorii au fost preluate de Guvernul Vargas si pe aceasta baza s-a produs industrializarea Braziliei. Influenta acestei teorii s-a continuat si asupra programului de guvernare al lui Kubitsbeck, din al carui guvern faceau parte multi ministri care se considerau discipoli ai lui Mihail Manoilescu, printre care si Celso Furdado, marele economist brazilian. Intre 1932 si 1960, teoriile lui Celso Furdado au fost predate in universitatile braziliene, fiind luate din ideile lui Manoilescu.
In anul 2000, presedintele Braziliei, Fernando Henrique Candoso, un discipol al lui Manoilescu, a scris cartea “Teoria dezvoltarii”, in care se recunosc influentele maestrului.
Josef Love, profesor la Universitatea Illinois, a scris o carte despre constructia lumii a treia, in care arata ca un inginer roman a construit economia din America Latina prin principiile sale de industrializare.
In ianuarie 1938, M. Manoilescu conduce un pelerinaj de 1500 de persoane in Italia, sub auspiciile Comitetului pentru strangerea relatiilor dintre Romania si Italia, pentru a aduce de acolo o piatra din Columna lui Traian, care urma sa fie reconstituita la Bucuresti. In iunie-iulie 1939 merge ultima data la Paris, spre a participa la sedintele Comitetului pentru vocabularul stiintelor economice. In acelasi an participa la regatele organizate de Auslandsklub din Kiel, la care erau invitate personalitatile de seama din lumea economiei mondiale, unde dezvolta, intr-o cuvantare improvizata, viziunea sa asupra Europei economice. Cuvantarea a fost apoi reconstituita si publicata. In 1938, in calitate de presedinte al AGIR-ului, intreprinde o calatorie in Germania. Primirea cu totul iesita din comun care i s-a facut in Germania, prestigiul sau in cadrul lumii stiintifice l-au determinat pe regele Carol al II-lea sa creada ca Mihail Manoilescu ar putea salva ceva din tragica situatie in care se gasea tara dupa cedarea Basarabiei. Pornind de la conceptia ca in asemenea situatii nici o sansa nu trebuie neglijata, prof. Mihail Manoilescu a acceptat sa intre ca ministru de externe in guvernul Gigurtu, la 4 iulie 1940. Angrenajul international in care fusese prinsa Romania nu mai putea fi insa franat prin prestigiul unui om sau printr-o actiune de moment. In urma precedentului cedarii Basarabiei, Ungaria si Bulgaria, sprijinite de URSS, faceau presiuni asupra Germaniei amenintand cu un razboi local, care ar fi permis radicale modificari de frontiera intre cele doua mari puteri de atunci. Ca urmare, nici vizitele la Hitler si Mussolini, din iulie 1940, nici intretinerea de raporturi bune cu URSS, prin trimiterea lui Grigore Gafencu ca ministru la Moscova, nu au putut schimba ceva. Fiind chemata la Viena “pentru tratative”, delegatia romana a fost pusa – ca si presedintele Hacha al Cehoslovaciei in 1939 – in fata unui ultimatum de ore. In urma acceptarii “Arbitrajului” de catre Consiliul de Coroana, Mihail Manoilescu, in calitate de imputernicit al guvernului roman, a semnat documentele respective (30 august 1940). Tragedia cedarii temporare a Ardealului de Nord si a Cadrilaterului din sudul Dobrogei este consemnata de Manoilescu in volumul Dictatul de la Viena, aparut in anul 1991 la Editura Enciclopedica.
Dupa venirea la putere a regimului Ion Antonescu (6 septembrie 1940), Mihail Manoilescu nu a mai facut parte din guvern. In toamna aceluiasi an este trimis in misiune la Roma, ca sa protesteze impotriva atrocitatilor unguresti din Transilvania ocupata, iar in iulie 1942 intreprinde ultimul voiaj in strainatate la Zagreb, spre a contacta pe prof. Franges, cu care a scris in colaborare o lucrare asupra economiei complexului sud-est european. Manuscrisul a fost trimis in 1944 la Zagreb, dar despre soarta lui nu se stie nimic.
Dupa armistitiu, la 12 octombrie 1944, Mihail Manoilescu a fost arestat si retinut un an si doua luni, fara a fi judecat, timp in care este destituit de la catedra de economie politica a Politehnicii din Bucuresti. Eliberat in decembrie 1945, se consacra redactarii memoriilor privind activitatea politica si unor lucrari – ramase nedefinitivate – care se adauga celor 13 studii publicate dupa 1937 in revistele economice romanesti si straine, inclusiv volumul Rostul si destinul burgheziei romanesti (in 1942, 444 p.). Ultimul sau studiu, Productiviad del trabaho y comercio exterior, a aparut in 1947 in revista Economia din Santiago de Chile. Tot in aceasta perioada studiaza folosirea energiei geotermice si breveteaza rezultatele, in tara si in Elvetia, sub numele fiului sau Alexandru.
La 19 decembrie 1948 este arestat din nou. Purtat prin diferite inchisori, ajunge in 1950 la Sighet, unde se aflau detinuti intr-un regim de exterminare, toti fosti demnitari ai tarii, impotriva carora nu fusese intentata vreo actiune judecatoreasca.
Aici, lipsit de asistenta medicala, ca si toti ceilalti detinuti, moare la 30 decembrie 1950 in varsta de 59 de ani. Decesul este comunicat familiei dupa aproape 8 ani, in luna mai 1958. In 1951, cand Mihail Manoilescu nu mai exista, i s-a intentat un proces de catre un tribunal civil, privind activitatea sa ca ziarist, iar la 12 aprilie 1952 a fost condamnat “in lipsa” (!) la 15 ani temnita grea si 10 ani degradare civica, cu confiscarea totala a averii, fapt probabil unic in analele judiciare ale tuturor tarilor civilizate.
S-a stins astfel o personalitate de exceptie – stralucit deopotriva ca inginer, orator, profesor, om politic, diplomat si, mai presus de toate, economist recunoscut pe plan international – despre a carui opera stiintifica, analiza pertinenta a profesorului M. Todosia conchide urmatoarele: “Utilizand cu maiestrie tehnicile de analiza cantitativa a fenomenelor, Manoilescu elaboreaza astfel o teorie coerenta, sistematica, de larga eruditie, cu privire la comertul international, degajand concluzii si definind noi instrumente de analiza ce sintetizau rezultatele intregii sale activitati de cercetare stiintifica. De aceea, Teoria protectionismului si a schimbului international ocupa un loc special in istoria culturii economice romanesti, reprezinta o sinteza si in acelasi timp o depasire a tot ceea ce s-a realizat pana la el, cartea nefiind egalata de nici o lucrare a contemporanilor sai …” André Piettre, in Histoire de la pensée économique et analyse des théories contemporaines, o trece in lista celor mai valoroase lucrari de economie care au aparut in istoria tuturor timpurilor, cartea lui fiind de altfel singura cu care figureaza gandirea economica romaneasca aici.
Mihail Manoilescu a fost membru in Consiliul de administratie al Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania (AGIR) inca din 1919 (la un an de la infiintarea sa), cu functia de secretar general delegat al Biroului. In 1932, o data cu inaugurarea Sectiei economice a AGIR, el este ales presedintele acesteia. Cu ocazia Congresului de la Brasov din 1934, este ales vicepresedinte, iar la 11 februarie 1935, cu unanimitate de voturi, Consiliul de administratie il alege presedinte al AGIR, functie in care ramane pana in 1940.
Personalitatea si reputatia stiintifica a lui Mihail Manoilescu si-au lasat amprenta in activitatea AGIR, cea mai mare si mai importanta asociatie profesionala din tara, recunoscuta prin decret regal ca organizatie de utilitate publica si cu reprezentare in parlamentul tarii. AGIR s-a implicat in dezvoltarea tarii, in elaborarea legislatiei economice si in apararea intereselor profesiei de inginer.
In timpul cat el a facut parte din conducerea asociatiei si ca presedinte al ei, AGIR a avut cele mai importante realizari din istoria sa.

Comunicare la sesiunea anuala de comunicari ştiintifice a CRIFST – Academia Română